DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Un mare procentaj din clienți sau Johni, în argou sunt evrei ultra-ortodocşi, oameni
cucernici ale căror vieți sunt călăuzite de halalach (legea religioasă), care le spune când pot să
aibă sau să nu aibă relații sexuale cu soțiile lor. Astfel, joia după-amiaza (seara liberă a
băieților din Israel), autobuze întregi pline cu evrei ortodocşi vin de la Ierusalim, Haifa şi din
alte oraşe la Tel Aviv, pentru câteva momente neprețuite de pasiune în saloanele de masaj,
după câte o dună de nisip sau pe vreo alee. Alți clienți sunt contabili, avocați, polițişti şi
oameni politici. „Întregul spectru al societății israeliene alimentează afacerile cu boarfe“,
afirmă detectivul Shachar, un cinic veteran al brigăzii de moravuri din Tel Aviv. (...) Tel
Baruch este pe cât de absurd, pe atât de israelian.342
În continuare, articolul descrie cu neruşinare modul cum fetele, care în majoritate sunt
femei goyim est-europene, plus câteva palestiniene, devin virtualmente sclave scoase la
licitație.
După ce fetele ajung în Israel, le iau în primire boşii crimei. De obicei, fetele sunt duse
într-o „casă de licitație“, unde proprietarii diverselor saloane de masaj pot licita pentru
talentele lor, fiecare oferă un preț, iar cel care licitează cel mai mult obține fata (...). Fetele
sunt practic sclave.343
Articolul mai consemnează că multe dintre prostituatele din Israel, mai ales cele de
origine arabă, suferă violențe fizice din partea evreilor, care le molestează ca pentru a-şi
exprima „fervoarea rasial-naționalistă“.
...constată că nu le vin clienți evrei decât după câte un atac terorist palestinian, pentru a
se răzbuna sexual potrivit gustului lor, cu o garnitură de fervoare rasial-naționalistă. „(...) şi o
fac cu înverşunare şi furie.“344
Discutând despre documentele falsificate pentru a strecura fetele în Israel, Specter
precizează că acestea au fost obținute adesea de la „evreice vârstnice din Ucraina“. Chiar şi
aşa, Specter îi denumeşte cu dezinvoltură pe coordonatorii acestei rețele internaționale de
sclavie albă „bandele criminale ruse“ sau „mafia rusă“. Ar prinde rău pentru relațiile publice
ale evreilor dacă „Times-Picayune“ şi-ar fi intitulat articolul „Negustorii evrei de sclavi
ademenesc femeile goyim“.
Scriitorii evrei pe tema antisemitismului nu menționează niciodată dominația evreiască a
prostituției sau a comerțului cu sclavi de-a lungul secolelor. Nu subliniază niciodată că aceste
activități evreieşti puteau duce în modul cel mai firesc la apariția unor atitudini nefavorabile
față de evrei.
Imaginați-vă reacția presei din întreaga lume dacă goyimii ar lua în sclavie sute de mii de
fete evreice, scoțându-le la licitație şi supunându-le unor brutalități indescriptibile. Gândițivă
la indignarea zgomotoasă care ar izbucni din presa evreiască. Şi totuşi, când milioane de
fete creştine cad victime criminalilor evrei, nu există nici un protest moral, nici o cauză
internațională trâmbițată de celebrități şi oameni politici.
După ce am discutat despre aceste probleme în emisiunea „Black Perspectives on the
News“ a postului național P.B.S., atacurile la adresa mea ca „antisemit“ s-au dezlănțuit cu şi
mai multă isterie. În tinerețe, când citisem despre sclavia din Sud, mi se frângea atât de tare
inima la aflarea cruzimilor şi a suferințelor încât mă simțeam eu însumi vinovat. Când, însă,
am descoperit adevărul despre comerțul cu sclavi, am observat că aceiaşi scriitori,
producători şi editori evrei care îmi infiltraseră sentimentul de vinovăție nu sugerau nici un
moment că evreii ar fi avut vreo „vină colectivă“ pentru toată perioada de două mii de ani în
care şi-au făcut comerțul cu carne vie.
Se pare că, potrivit noii morale a presei evreieşti, a învăța despre exploatarea negrilor de
către albi este „istorie“, iar a învăța despre exploatarea negrilor şi a albilor de către evrei se
numeşte „ură“.
Neloialitatea
În plan istoric, cel mai comun termen asociat cu evrei, pe lângă cuvântul cămătar, a fost
acela de vameş. Există multe exemple, pe tot parcursul secolului XX, care-i prezintă pe evrei
ca fiind principalele instrumente ale încasării vămilor folosite de corpurile conducătoare
pentru a obține venituri. Istoricul evreu Josephus, în Evreii în antichitate 345, povesteşte
despre un perceptor numit Iosif care, lucrând la curtea Ptolemeilor, era atât de nemilos şi
eficient în încasarea taxelor încât licita cu sume duble față de toți ceilalți vameşi pentru
dreptul de a colecta dări. În acele vremuri, regii îşi angajau adesea perceptorii pe bază de
licitație, iar cei care promiteau comisionul cel mai mare erau angajați, după care păstrau
pentru ei înşişi tot ceea ce încasau peste suma promisă regelui.