DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

eciproc de-a lungul generațiilor, ajungând ca în cele din urmă să provoace ororile
contemporane ale celui de-Al Doilea Război Mondial, Holocaustului şi imperialismului
sionist. Conflictul poate atinge un crescendo dezumanizant în secolul XXI, dacă nu
dezgropăm adevăratele rădăcini ale animozităților dintre evrei şi goyimi.
Pentru a înțelege ce anume a motivat opoziția goyimilor față de evrei ca grup, e important
să fim conştienți de anumite sisteme comportamentale ale evreilor pe care Glatzner şi alte
autorități în materie de antisemitism evită să le recunoască. Aşa-numiții antisemiți au
afirmat de-a lungul secolelor că evreii, ca grup, s-au angajat într-o măsură disproporționată
în practici neetice şi exploatatoare, cum ar fi cămătăria, comerțul cu sclavi, prostituția,
afacerile frauduloase şi diverse alte acțiuni criminale. Mulți au susținut că evreii folosesc
practicile necinstite şi cârdăşia în afaceri pentru a dobândi controlul asupra comerțului.
Antisemiții acuză existența multor exemple istorice de colaborare a evreilor cu duşmanii
străini ai națiunilor gazdă. Acuzațiile de neloialitate evreiască au fost exprimate încă de pe
vremea şederii lor în Egipt, continuând până în zilele noastre. Cazul spionului israelian
condamnat, Jonathan Pollard, oferă un exemplu recent.
Intoleranță religioasă sau invidie economică?
Când am început să analizez lucrările marelui număr de autori ebraici populari pe tema
antisemitismului, au ieşit la lumină două teme comune. Prima şi cea mai populară temă este
aceea că antisemitismul ar proveni din faptul că goyimii îi acuză pe evrei de crucificarea lui
Iisus Christos. Pentru a cita „Encarta Encyclopedia“, „Evreii din secolul al IV-lea şi poate
chiar dinainte erau considerați ucigaşii lui Iisus Christos“. O altă temă a scriitorilor evrei şi
filo-evrei este aceea că antisemitismul a fost provocat de invidia goyimilor față de succesele
economice şi sociale ale evreilor. Scriitorul evreu Arthur Hertzberg arată ce avantaje
strategice avea învinuirea intoleranței creştine pentru antisemitism:
Acuzarea creştinătății şi numai a creştinătății pentru cea mai mare parte a
antisemitismului prezintă anumite avantaje pentru evrei. Suferințele lor de-a lungul secolelor
pot fi concepute ca un martiriu nobil; atacurile la adresa evreilor nu trebuie să fie asociate cu
propriile lor convingeri, cultură şi sisteme comportamentale distinctive, şi în unele cazuri cu
defectele lor, ci numai cu credința lor. Arthur Hertzberg.269
Pe tot parcursul studiului interacțiunii istorice între evrei şi goyimi, se relevă faptul că
învinuirea evreilor pentru răstignirea lui Iisus Christos nu a jucat decât un rol minor în
antisemitismul antic şi modern. De exemplu, pasajele biblice care afirmă că evreii l-au
crucificat pe Christos nu i-au împiedicat pe creştini să încerce să-i convertească pe evrei şi săi
aducă în comunitatea creştină. Evident, Biserica Creştină nu-i considera pe evrei
irecuperabili numai din cauza faptelor comise de strămoşii lor farisei. Creştinii timpurii
multi-etnici li se împotriveau evreilor nu pe baza rasei sau a etnicității, ci în primul rând din
cauza convingerilor şi practicilor evreieşti. În privința religiei, evreii ca grup erau respinşi în
primul rând din pricina caracterului inflexibil anti-creştin şi anti-goyim al Talmudului şi
dintr-a actelor anticreştine asociate cu acesta şi ilustrate prin persecutarea şi uciderea în
masă a creştinilor la ordinul amantei evreice a Împăratului Nero, Poppaea Sabina.270, 271
Într-un contrast accentuat cu toleranța etnică mult mai mare a creştinilor, evreii îşi bazau
pe rasă opoziția față de goyimi. Câtă vreme creştinii au încercat în repetate rânduri să-i
convertească pe evrei, evreii nu au făcut nici o tentativă reală de a converti creştini. În
schimb, ei ridicau obstacole în calea convertirii, iar numărul mic de goyimi care s-au
convertit totuşi, erau desemnați, conform legii evreieşti, ca bastarzi. Preoților evrei li se
interzicea să căsătorească enoriaşii care erau convertiți sau chiar descendenți ai convertiților,
politică rămasă în vigoare chiar şi în zilele noastre.272 Pe tot parcursul istoriei evreilor în
civilizația occidentală nu s-a semnalat nici un goyim convertit care să fi devenit un lider evreu
semnificativ.
Creştinismul a evoluat de la statutul de credință incipientă şi precară până la starea de
religie de stat a Romei şi, ulterior, a întregii Europe, care a devenit sinonimă cu creştinătatea.
O dată ce şi-a asigurat propria putere, creştinismul a devenit mai tolerant față de celelalte
confesiuni chiar dacă le dezaproba. Ostilitatea la adresa evreilor îşi găsea bazele în motivații
economice, sociale, etnice şi politice, existând multe dovezi că aceşti factori au dominat
atitudinile anti-evreieşti chiar şi în perioadele cu mici frământări religioase. De exemplu,
antisemitismul nu s-a limitat pe plan istoric la creştini, ci şi-a găsit expresii virulente încă
dinainte de era creştină şi în numeroase regiuni non-creştine. Antagonismul religios părea
adesea să fie o justificare a ostilității economice şi sociale.