DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

excepție, voi reproduce aici şi lista lecturilor recomandate de la sfârşitul articolului despre
antisemitism din „Grolier’s Encyclopedia“.264 Erich Rosenthal a scris articolul şi, probabil, a
întocmit şi lista bibliografică.
Bibliografie:
Almog, Shmuel, Anti-Semitism through the Ages, 1988.
Arendt, Hannah, The Origins of Totalitarianism, 1951, reeditare 1983.
Curtis, Michael, red., Anti-Semitism, 1986.
Katz, Jacob, From Prejudice to Destruction, 1980, în „The Contemporary World“, 1985.
Dinnerstein, Leonard, Anti-Semitism in America, 1994, reeditare 1995.
Gager, J. G., The Origins of Anti-Semitism, 1983.
Gerber, D. A., red., Anti-Semitism in American History.
Poliakov, Leon. The History of Anti-Semitism, 4 vol., Vanguard, 1964-75.
Toate aceste liste de lecturi recomandate nu sunt echivalente cu a recomanda articole
despre conflictul arabo-israelian scrise numai de palestinieni, sau articole despre
anticomunism scrise numai de comunişti?
Unii autori sugerează că superioritatea inerentă a capacităților şi moralei evreilor îi
determină pe goyimi să fie invidioşi şi ostili. Multe cărți despre antisemitism susțin chiar că
antisemitismul ar fi manifestarea unei boli mintale care este un efect inerent al goyimilor.
Discutând despre atitudinile antievreieşti aproape universale, adeseori repetate, din ultimii
două mii de ani, Glatzner, Rosenthal şi ceilalți autori omit să recunoască un număr de
lucruri. Ei nu fac niciodată nici cea mai vagă aluzie la posibilitatea ca poporul evreu să fi fost
măcar în parte responsabil de repetatele reacții negative la adresa lui. De asemenea, nu se
suspectează nicăieri că şi evreii ar avea atitudini intolerante față de creştini şi alți goyimi.
Fără excepție, în toate conflictele dintre evrei şi goyimi, creştinii şi ceilalți neevrei sunt
reprezentați ca fiind răi, în timp ce evreii apar ca nişte monumente de bunătate şi virtute.265,
266, 267, 268
Glatzner, Rosenthal şi ceilalți partizani evrei au un punct de vedere unilateral. Nici una
dintre cărțile lor nu menționează că reacția negativă față de iudaism a fost provocată de
retorica anti-goyim a evreilor din Talmud şi persecutarea primilor creştini de către evrei, cum
a fost şi Pavel, până la convertire. De un anti-goyimism feroce, învățăturile evreieşti i-au
influențat tot timpul pe scriitori creştini anti-evrei. Nici unul dintre aceşti autori evrei nu
menționează un fapt atât de important.
Cu cât citeam mai mult, cu atât îmi dădeam mai bine seama că articolele şi cărțile care îi
înfierau pe europeni ca fiind antisemiți sunt rasiste în sensul cel mai peiorativ. A portretiza o
rasă de oameni drept inerent psihopată şi criminală e cel mai rău lucru pe care-l poate spune
cineva despre o rasă. Şi totuşi, curentul principal al mijloacelor de informare evreieşti îi
caracterizează tocmai în acest mod pe creştinii europeni.
Deci, asta e calea de a afla adevărul despre antisemitism, mi-am spus. Trebuie să mi-l
explice evreii şovini. Dacă o asemenea logică e valabilă, atunci am putea la fel de bine să
învățăm istoria celui de-Al Doilea Război Mondial numai din punctul de vedere al naziştilor,
sau istoria poporului palestinian numai din perspectiva discipolilor lui Menachem Begin.
Cum ar putea descoperi cineva adevărul despre cauzele conflictului între goyimi şi evrei,
citind numai latura evreiască, sau numai de la acei goyimi care susțin punctul de vedere
evreiesc? Scriitorii neevrei descoperă foarte rapid că adoptarea perspectivei evreieşti prezintă
mari avantaje pentru ca scrierile lor să fie acceptate de editurile importante sau recenzate în
„The New York Times Book Review“, o publicație eminamente evreiască. Acelaşi lucru e
valabil şi dacă vor să fie intervievați la emisiuni ca „Today Show“, de producție evreiască. Şi,
desigur, trebuie să promoveze filosemitismul, pentru ca lucrările lor să devină „lecturi
recomandate“ de către enciclopedii.
De ce, în toate mijloacele de informare principale, oamenilor nu li se permite să audă şi
opinia rezonabilă că antisemitismul a fost de multe ori o reacție față de mizantropia şi spiritul
supremației evreieşti? Cu siguranță, au existat şi răbufniri de antisemitism intolerant de pe
urma cărora au avut de suferit sau au murit evrei nevinovați. Acestea fiind spuse, trebuie să
recunoaştem şi faptul că evreii au avut, cu prisosință, partea lor de intoleranță antigoyim. Şi,
cu toate acestea, nu auzim niciodată despre excesele evreieşti. Pentru a pune capăt ciclurilor
recurente de antisemitism, trebuie să încercăm să le descoperim adevăratele cauze.
Este oare antisemitismul o atitudine irațională, care îşi află geneza în patologia mintală a
adepților săi, sau originile sale sunt reacții de înțeles față de comportamentul evreiesc?
Rațiunea ne îndeamnă să credem că supremația evreiască şi antisemitismul s-au alimentat