DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Washington, D.C., pentru „Sărbătorirea Conducerii Evreieşti“. Articolul subliniază că, în
ultimii ani:
Liderii evrei nu sărbătoreau cu la fel de multă îndrăzneală implicarea evreiască în politică
(...). Erau îngrijorați că recunoaşterea succeselor evreieşti n-ar fi făcut decât să le dea apă la
moară antisemiților (...). Evreii se simt destul de siguri în influența lor acumulată (...). Din
punct de vedere politic, am ieşit din umbră (...) destul de comod cu propriile noastre izbânzi
pentru a le sărbători pe față.
(...) comunitatea evreiască a ajuns la un soi de masă critică în lumea politicii care
garantează că multe dintre câştigurile din anii administrației lui Clinton vor rămâne, oricine
ar mai ocupa în continuare Casa Albă.256
Oricine ar ocupa Casa Albă, se laudă ei, imensa lor putere va rămâne neştirbită.
Insinuează oare că nimeni nu ar mai putea vreodată încerca, măcar, să devină Preşedinte fără
a fi aservit puterii lor? Dacă goyim-ii ar fi făcut o asemenea aluzie, cu siguranță că ar fi fost
considerată antisemită.
Poate că cel mai elocvent barometru care arată dacă guvernul american a devenit sau nu
un Guvern de Ocupație Sionistă sau „Z.O.G.“, cum îl numesc unii, este reprezentarea evreilor
în corpul diplomatic. Dacă, la urma urmei, guvernul este într-adevăr un „Guvern de Ocupație
Sionistă“, e de la sine înțeles, cu siguranță, că reprezentanții săi cheie de peste hotare ar
reflecta acest lucru. Iată uluitoarea listă a ambasadorilor evrei (în anul 1997), care nu include
şi mulțimea de birocrați şi sub-ambasadori evrei care ocupă poziții de nivel inferior:
Emisarii Americii în cele mai apropiate trei țări vecine, Canada, Mexic şi Cuba, sunt evrei.
Aceştia sunt: ambasadorul Gordon Griffin în Canada, Jeffrey Davidow în Mexic şi
„Diplomatul Intereselor S.U.A.“ în Cuba, Michael Kozak. În Orientul Mijlociu, America are
ambasadori evrei atât în Israel, cât şi în Egipt.
Hegemonia diplomatică evreiască este la fel de impresionantă şi în Europa. În cele mai
mari două națiuni ale continentului, Franța şi Germania, avem ambasadori evrei: Felix
Rohatyn la Paris şi John C. Kornblum la Berlin. Lista nu se sfârşeşte nici pe departe aici,
întrucât alți evrei sunt ambasadori în Belgia, Danemarca, Norvegia, Suedia, Polonia, Ungaria,
România, Belarus şi Elveția. Elveția a fost şantajată cu succes de Congresul Mondial Evreiesc
al lui Edgar Bronfman în legătură cu presupusele conturi bancare ale Holocaustului.
Ambasadorul evreu al Statelor Unite, Madeleine Kunin, l-a ajutat pe Bronfman. Numărul din
4 octombrie 1997, al ziarului „The New York Times“ relata că Madeleine Kunin „(...) nu-i
slăbeşte o clipă pe elvețieni în problema aurului pentru supraviețuitorii Holocaustului“.257
La fel cum au ajuns să fie consultanți-cheie şi reprezentanți numiți ai Preşedintelui
Statelor Unite, evreii sunt tot atât de abili în aplicarea propriilor lor politici partizane de
echipă, şi la eşaloanele inferioare ale puterii. Dețin o parte enorm de disproporționată de
poziții influente în diverse grupuri, de la cluburile din societate până la sindicatele
muncitoreşti. Dominația lor asupra multor sindicate profesionale este o manifestare ironică a
puterii pe care o exercită, întrucât nici un grup din Statele Unite nu este mai puțin predispus
spre munca fizică decât comunitatea evreiască. O asemenea conducere poate explica de ce
administratorii sindicali au vândut adeseori interesele membrilor, în proporție covârşitoare
europeano-americani, sprijinind programe cum ar fi acțiunea afirmativă şi luând doar măsuri
nehotărâte în opoziție față de munca la liber şi emigrație. O dată ajunşi în poziții de mare
putere, ei nu mai ezită să-şi folosească funcțiile pentru a da curs unei agende aflate în conflict
cu interesele marii majorități a membrilor. În campaniile mele electorale pentru Senatul
S.U.A. şi pentru postul de guvernator al statului Louisiana, oficialii evrei din diverse grupuri,
de la companiile de asigurări şi până la agențiile de turism, îşi foloseau influența în cadrul
organizațiilor pentru a-şi promova propriile agende politice împotriva mea.
Tactici politice evreieşti similare cu cele folosite la nivel local şi național se aplică şi în
arena internațională. Evreii din posturi critice ale guvernului Statelor Unite îşi pot folosi
influența pentru a şantaja alte națiuni ale lumii ca să sprijine statul Israel. Ajutoarele externe,
statutul comercial şi alte argumente ale politicii americane sunt folosite precum morcovul şi
bățul pentru a obliga alte națiuni să susțină poziția Israelului la Națiunile Unite. Influența
sionistă se utilizează de asemenea pentru a-i cumpăra, cu cheltuieli enorme din banii
contribuabililor americani (sub formă de ajutoare externe), pe inamicii Israelului, cum ar fi
Egiptul şi Iordania. Puterea evreilor în guvern şi mass-media a determinat şi acțiunile
militare ale Americii împotriva unor duşmani ai Israelului, ca Saddam Hussein sau