DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

finanțarea campaniilor electorale, declara franc că majoritatea banilor Partidului Democrat
veneau de la finanțatori evrei, iar jumătate din bugetul activ al Republicanilor era tot de
proveniență evreiască. Pentru oamenii politici, contribuțiile de campanie sunt ca oxigenul
indispensabile vieții politice. Există cineva care să creadă că nu se poate cumpăra influența cu
asemenea bani? Întrucât banii şi sprijinul organizat al evreilor sunt atât de esențiali,
consultanții şi asistenții evrei devin şi ei absolut vitali.
La scurt timp după declarația Senatorului Fulbright despre controlul evreiesc asupra
Senatului, ofițerul militar cel mai înalt în grad din Statele Unite General George Brown,
Comandantul Marelui Stat-Major Inter-Arme a vorbit cu candoare la Duke University despre
controlul evreiesc asupra guvernului, mass-media şi economiei americane:
Israelienii vin la noi după echipamente. Noi putem spune că n-avem cum să obținem
sprijinul Congresului pentru un asemenea program. La care ei răspund că să nu ne facem
griji în legătură cu Congresul. Are cine să se ocupe de el. E cineva din altă țară, dar o poate
face. După cum ştiți, sunt patronii băncilor din țara asta, şi ai ziarelor. Uitați-vă numai unde
sunt banii evreieşti.247
Aşa cum am discutat în capitolul despre strategia evreiască de grup, evreii se susțin în
mod etnocentric între ei, până reuşesc să domine majoritatea organizațiilor din care ajung să
facă parte. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte guvernul american. De la rolurile
„consultative“ ale lui Bernard Baruch şi Louis Brandeis pe lângă Preşedintele Woodrow
Wilson şi până la dominarea completă a Consiliului Național de Securitate al Preşedintelui
Bill Clinton, puterea evreiască a crescut statornic, pe măsură ce secolul se apropie de sfârşit.
Revelația puterii evreieşti s-a produs pentru mine la jumătatea anilor şaizeci, în timpul
administrației Johnson, şi mai târziu, în administrația Nixon. În perioada lui Johnson, eram
conştient în special de situația lui Wilbur Cohen care, ca şef al Departamentului Sănătății,
Învățământului şi Asistenței Sociale, insista pentru integrarea rasială şi sistemul de ajutor
social al micilor fabrici, în care eu vedeam un dezastru inevitabil pentru America. Mai ştiam
şi că partizanul sionist Walt Rostow era unul dintre principalii consultanți în probleme de
politică externă ai lui Johnson, cum era şi ambasadorul Națiunilor Unite, Arthur Goldberg.
În pofida opiniilor presupus cripto-antisemite ale lui Richard Nixon, aşa cum au fost
demascate de benzile magnetice din scandalul Watergate, Preşedintele se temea de puterea
evreilor şi s-a reconciliat rapid cu ei. S-a înconjurat cu consilieri şi membri de cabinet evrei
de la cel mai înalt nivel. L-a făcut pe Henry Kissinger Secretar de Stat, l-a numit pe James
Schlesinger Secretar al Apărării, două funcții cruciale, desigur, în relațiile cu Israelul. Pe
tărâm economic, l-a numit pe Arthur Burns preşedinte al Comisiei Rezervei Federale, pe
Herbert Stein ca principal consilier economic, pe Laurence Silberman ca adjunct al
Procurorului General, Ministrul Justiției în S.U.A., iar pe Leonard Garment, consultant
juridic şi director al Departamentului pentru drepturile civile din Casa Albă.
Sioniştii şi-au acoperit toate bazele, ca de obicei, ocupând şi poziții-cheie în cercurile
interioare ale celuilalt partid. Cel mai apropiat consilier al lui Hubert Humphrey, E. F.
Berman, şi principalii unsprezece finanțatori ai lui Humphrey, erau cu toții evrei.248
Consultantul principal al lui George McGovern era Frank Mankiewicz.
După demisia lui Nixon, Gerald Ford l-a menținut pe Henry Kissinger în funcția de
Secretar de Stat şi a adus un vechi simpatizant stalinist, Edward Levi, ca Procuror General,
iar pe Alan Greenspan l-a numit consultant economic principal. Jimmy Carter a continuat
reprezentarea evreiască disproporționată, numindu-l pe Harold Brown Secretar al Apărării şi
adăugând o trupă de „Aleşi“ în Consiliul Național de Securitate şi în alte poziții economice
importante. Reagan şi Bush au sporit asaltul evreiesc prin numirea unei liote de alți evrei în
posturi-cheie din toată structura birocratică, rezervând întotdeauna pentru evrei multe roluri
decisive din politica externă şi economică. Încă din primii ani ai secolului XX, puterea
evreiască a progresat statornic până în zilele noastre, când a atins o anvergură năucitoare. Pe
măsură ce puterea li se fortifica tot mai mult, mass-media dominate de evrei aveau tot mai
puține motive să-i nege influența, ajungând chiar să găsească oarecum în avantajul lor să se
laude cu ea în cercurile de elită, pentru a se asigura că nici un goyim nu va îndrăzni vreodată
s-o sfideze.
Ziarul israelian de mare tiraj „Maariv“ a publicat în numărul din 2 septembrie 1994, un
articol intitulat „Evreii care conduc Curtea lui Clinton“, în care se laudă cu dominația
evreiască din cabinetul şi grupul de consilieri ai lui Bill Clinton. Articolul citează un
proeminent rabin din Washington D.C., cu afirmația că guvernul Statelor Unite nu mai este
un guvern de goyim. Merită să-l repetăm: