DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Capitolul şase
Influența evreiască în politică
S.U.A. nu mai au un guvern de goyim [neevrei], ci o administrație în care evreii sunt
parteneri cu drepturi depline în luarea deciziilor la toate nivelurile. Poate că unele aspecte ale
dreptului religios evreiesc, în relație cu termenul „guvernare a goyimilor“, ar trebui să fie
reexaminate, întrucât au devenit un termen depăşit în S.U.A. (Din ziarul israelian de mare
tiraj „Maariv“ ) 243
Relatând felul cum am descoperit prezența puterii evreieşti în guvernarea Statelor Unite,
voi sări peste o perioadă de cinci ani, până la o emisiune de televiziune pe care am văzut-o în
data de 15 aprilie 1973. Senatorul William Fulbright a apărut în emisiunea „Face the Nation“
a postului de televiziune C.B.S.244, prilej cu care a declarat, discutând despre politica
americană în Orientul Mijlociu: „Israelul controlează Senatul Statelor Unite“.
Începând de la jumătatea anilor şaizeci, ştiam destule despre politica pro-sionistă a
guvernului Statelor Unite pentru a-mi da seama că afirmațiile lui erau adevărate, dar am fost
şocat să-l aud declarând în public un asemenea lucru. La urma urmei, aducea una dintre cele
mai senzaționale acuzații rostite vreodată de un senator american, o afirmație cu implicații
incredibile şi anume, că o putere străină controlează cel mai înalt corp legiuitor din America.
În doar câteva zile, acuzația de control sionist lansată de Fulbright a dispărut din presă,
aproape ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată. Totuşi, Senatorul Fulbright, un personaj
popular în statul său de origine, care fusese reales cu uşurință în timpul celor mai aprinse
patimi patriotice stârnite de Războiul din Vietnam, s-a pomenit dintr-o dată ajuns la
strâmtoare.
La următoarele alegeri, William Fulbright a plătit scump pentru că spusese adevărul. În
Arkansas s-au scurs sume fabuloase de bani evreieşti pentru a fi închis, iar evreii care aveau
cât de cât poziții influente în afaceri, guvern sau mass-media atât în statul Arkansas, cât şi în
afara acestuia, şi-au unit forțele pentru a-l ajuta pe Dale Bumpers, un susținător al Israelului.
Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale afacerii a fost acela că inițial majoritatea evreilor
îl simpatizaseră pe Fulbright, pentru că luase o atitudine sprijinită şi de ei în privința
Războiului din Vietnam. Evreii se opuneau în proporție covârşitoare războiului, de la
comuniştii radicali de pe străzi, ca Jerry Rubin şi Abbie Hoffman, până la evreii influenți de
la „The New York Times“ şi „The Washington Post“.
Senatorul Fulbright a îndrăznit să spună că, la fel cum nu este cu adevărat în interesul
nostru să ne aflăm în Vietnam, nu e în interesul nostru nici să ne implicăm în conflictul din
Orientul Mijlociu. Printr-o ironie a sorții, mulți evrei îl declaraseră pe Fulbright erou pentru
că, la începutul anilor cincizeci, exprimase singurul vot din Senat împotriva finanțării în
continuare a Subcomisiei de Investigații Permanente a Senatorului Joe McCarthy din
Wisconsin.245 Îi datorau enorm, dar tot sprijinul adus în trecut de Fulbright politicii liberale
a evreilor nu a mai însemnat nimic pentru ei când acesta a refuzat să jure supunere
necondiționată Israelului. Criticând politica guvernamentală a Statelor Unite în Orientul
Mijlociu, Fulbright şi-a pierdut fotoliul din Senat.
În timp ce studiam dominarea evreiască a mijloacelor de informare şi divertisment la
sfârşitul anilor şaizeci, am găsit şi dovezi abundente despre enorma lor putere politică. Am
descoperit că aceasta avea două capete. Evident, prin dominația asupra mass-media, evreii au
o influență copleşitoare în alegeri şi în toate problemele publice. Nu numai că pot influența
percepțiile publicului, accentuând propaganda pro sau contra unui candidat sau a unei
chestiuni, dar pot în esență chiar şi să determine dacă anumite probleme vor fi cât de cât
discutate sau nu. Al doilea mod în care pot influența politica e mai direct. Evreii au devenit,
pe departe, cei mai puternici participanți la finanțarea campaniilor americane, sprijinul lor
fiind crucial pentru orice candidat important. Cei care le arată cea mai mare slugărnicie
primesc ajutor, în timp ce sprijinul le este refuzat celor pe care ei îi consideră mai puțin
servili. Le oferă mari recompense celor care le fac jocul şi îi anihilează politic pe cei ce nu li-l
fac.
În anii şaptezeci, am citit în „The Wall Street Journal“ un articol intitulat „Evreii
americani şi Jimmy Carter“, de James M. Perry. Perry scria: „Evreii sunt generoşi cu banii
lor. Domnul Siegel, de la Casa Albă, un angajat evreu de lungă durată al Comitetului Național
Democratic, estimează că până la optzeci la sută din marile donații care susțin partidul, pe tot
parcursul anului, provin de la evrei.“246 Un alt articol din „The Wall Street Journal“, despre