DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

toată producția cinematografică. Şi toate acestea, în timp ce noua casă Disney a lui Michael
Eisner şi subsidiarii săi continuă să producă filme anti-creştine şi degenerate sexual ca
„Preotul“239 şi „Jocul de-a plânsul“240.
Nu numai că producătorii evrei creează o pletoră de propagandă pro-israeliană şi proevreiască
alături de filmele şi documentarele lor pline de ură anti-creştină şi anti-goyim, dar
ei au grijă şi să monitorizeze cu atenție filmele realizate atât de evrei, cât şi de goyimi. De
exemplu, cenzorii evrei ai filmului bazat pe fapte istorice „Şapte ani în Tibet“ au considerat că
personajul principal, un explorator austriac fost nazist, nu se căia destul pentru trecutul lui.
L-au pus pe scenarist să inventeze o secvență de pocăință şi s-o insereze în „povestea
adevărată“.241
Michael Medved scrie în articolul lui că „scenariştii şi regizorii evrei folosesc reprezentări
indiscutabil măgulitoare ale evreilor pentru spectatorii care reacționează cu simpatie şi
afecțiune“. E de la sine înțeles că pe cei ce se opun supremației evreieşti îi înfățişează sută la
sută diabolici.
Un film documentar realizat pentru televiziune în anul 1998 şi difuzat de rețeaua prin
cablu Arts & Entertainment se lăuda cu rolul precumpănitor al evreilor în mass-media şi
modelarea societății noastre în conformitate cu scopurile urmărite de ei. Filmul era realizat
de Elliot Halpern & Simcha Jacobvici Productions, iar scenariul şi regia îi aparțineau lui
Simcha Jacobvici. Documentarul spune cum i-au învins evreii pe cineaştii goyim ca Thomas
Edison şi D. W. Griffith, înlocuind treptat temele lor tradițional americane. Filme ca
„Naşterea unei națiuni“ al lui Griffith, care onora moştenirea noastră albă, au fost înlocuite cu
imnuri închinate emigrației şi multi-rasismului. Îl interviewează pe scriitorul evreu Neil
Gabler, care spune sincer cum au înlocuit „adevărata“ Americă:
Au creat propria lor Americă, una care nu este America adevărată (...). Dar, în cele din
urmă, această Americă-fantomă a devenit atât de populară şi atât de larg răspândită încât
imaginile şi valorile ei au ajuns să devoreze adevărata Americă. Şi astfel apare cea mai mare
ironie din toate, cea de la Hollywood, faptul că americanii au ajuns să se auto-definească în
conformitate cu fantoma Americii, care a fost creată de emigranții evrei din Europa de Est
cărora nu li se permisese accesul în incinta adevăratei Americi.
În continuare, naratorul spune că evreii de la Hollywood au atins un grad de putere
aproape la fel de mare ca al zeilor şi au înființat un sistem pentru a-şi ridica prestigiul în ochii
americanilor.
Unde există noi zei trebuie să apară şi noi idoli. Astfel, şefii studiourilor au pus bazele
unei bresle cinematografice cu titlul infatuat de Academia de Arte şi Ştiințe Cinematografice.
Mayer a avut geniala idee de a crea premiile Oscar, unde mogulii breslei cinematografice se
onorează între ei dându-şi unii altora premii.* În acest mod, au devenit, dintr-un grup de
emigranți evrei, producători americani laureați cu premii.
Puterea evreiască este atât de mare, încât poate stârni chiar şi invidia celor mai mari idoli
de la Hollywood. În timpul unei apariții în emisiunea de televiziune a lui Larry King, actorul
Marlon Brando a spus că „Hollywoodul este condus de evrei. Este proprietatea evreilor.“
Brando susținea că evreii sunt întotdeauna reprezentați ca fiind hazlii, blânzi, iubitori şi
generoşi, în timp ce ei calomniază toate celelalte grupuri rasiale, „dar au mereu cea mai mare
grijă să se asigure că nu apare nici o imagine negativă a lor înşile.“242
Grupurile de evrei l-au atacat puternic pe Brando, declarând în comunicatele lor de presă
că aveau să aibă ei grijă „să nu mai lucreze niciodată. Nimeni din presa evreiască n-a părut să
observe că această amenințare nu făcea decât să confirme observația lui Brando cu privire la
puterea lor mediatică fără egal. Brando a fost atât de intimidat, încât a trebuit să obțină o
audiență la însuşi Wiesenthal. A plâns, a căzut în genunchi, i-a sărutat lui Wiesenthal
mâinile, cerându-şi iertare că spusese adevărul. Wiesenthal l-a absolvit de păcat, iar deatunci
încoace Brando n-a mai spus decât lucruri pozitive despre evrei.
Poporul nostru nu poate cunoaşte nici o înnoire, până nu va risipi această putere de
intimidare. Nici o regenerare a societății noastre nu poate avea loc, înainte ca poporul nostru
să obțină din nou adevărata libertate a cuvântului şi a presei.
O dată ce am descoperit puterea evreilor asupra mijloacelor de informare americane, mam
hotărât să nu-mi abandonez niciodată libertatea cuvântului din deferență față de ea,
oricât de mare ar fi prețul. Am luat decizia fermă de a mă împotrivi stăpânilor mass-media
care caută să ne distrugă modul de viață şi chiar pe noi înşine ca formă de viață. Am încredere
că, în timp, semenii mei se vor ridica de asemenea, cu sfidare, în loc de a mai sta
îngenuncheați cu umilință ca Marlon Brando în fața aşa-zişilor noştri stăpâni.