DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

sunt studiate şi acum în facultățile de artă cinematografică din întreaga lume. Clasicul său
film mut, „Naşterea unei națiuni“222, a deținut titlul de cel mai vizionat film din lume până
la „Pe aripile vântului“.223
„Naşterea unei națiuni“ este o ecranizare a romanului Membrul clanului, scris de autorul
sudist Thomas Dixon.224 Filmul înfățişa conflictul fratricid al Războiului de Secesiune şi
oprimarea albilor în epoca „Reconstrucției“. Portretizează Klanul ca pe o eroică organizație
care a eliberat Sudul de violența şi tirania negrilor şi domnia pomanagiilor, netezind drumul
spre reunificarea națiunii americane (vezi Willis Carto, „Barnes Review“, iulie 1997).225
Când a apărut Naşterea unei națiuni, organizațiile evreieşti s-au prezentat efectiv la
tribunale, încercând să interzică difuzarea filmului în numeroase oraşe importante şi
aplicând presiuni financiare asupra cinematografelor pentru a nu-l proiecta. O proiecție
specială cu filmul, la Casa Albă, a beneficiat de reacția entuziastă a Preşedintelui Woodrow
Wilson şi a inițiat o irezistibilă mişcare de sprijin. Forțele evreieşti din industria
cinematografică incipientă şi-au dat seama că era mult mai eficient să controleze producția
de filme din interior, decât să trebuiască să lupte în acțiuni de ariergardă pentru a suprima
filme pe care nu doreau să le vadă poporul american.
Tentativa evreilor de a interzice Naşterea unei națiuni nu a fost nici prima şi nici ultima
încercare de cenzură evreiască din America. Mulți oameni sunt surprinşi când află că
grupurile evreieşti au reuşit efectiv să interzică o piesă scrisă de cel mai mare dramaturg al
literaturii engleze, William Shakespeare. Reprezentarea spectacolului cu „Neguțătorul din
Veneția“226 de Shakespeare a fost interzisă în primii ani ai secolului XX, în New York City, la
cererea comunității evreieşti, care susținea că era o piesă antisemită.
În anii nouăzeci, Public Broadcasting System (P.B.S.) a difuzat o integrală a pieselor de
teatru shakespeareiene care includea şi „Neguțătorul din Veneția“. Un lung editorial
introductiv încerca să condiționeze telespectatorii spre a interpreta piesa ca fiind
binevoitoare față de Shylock, personajul principal evreu care cerea „livra de carne“ goyim.
Replicile cu care Shylock se apără la judecată, pledând „Dacă înțepi un evreu, nu sângerează
şi el?“, au fost accentuate pentru a încuraja telespectatorii să o considere o piesă favorabilă
evreilor. În mod interesant, evreii nu interpretaseră astfel piesa când au cerut în mod
intolerant scoaterea spectacolului în afara legii. Recent, „Canadian Jewish News“ a relatat
despre o încercare a evreilor de a interzice piesa într-un district şcolar canadian.227
Pe măsură ce au ajuns ca, din foşti străini, să domine complet instituțiile guvernamentale
şi mediatice occidentale, mulți evrei au devenit, din apărători fermi ai libertății cuvântului,
cei mai înverşunați adversari ai acesteia.
Studenții evrei care au dominat mişcarea pentru „libertatea cuvântului“ din Universitatea
Berkeley, la jumătatea anilor şaizeci, cântau ode cuvântului liber în scopul de a-i invita în
campus pe cei de teapa respingătorului şi spurcatului la gură Allen Ginsberg şi a violentei
comuniste negrese, declarat comunistă, Angela Davis. În zilele noastre, aceiaşi foşti studenți
încearcă să reducă la tăcere pe oricine îndrăzneşte să vorbească în fața unui auditoriu
studențesc despre problemele abordate în această carte.
În unele cazuri, au revenit la tactici similare campaniei împotriva piesei „Neguțătorul din
Veneția“. În 1976, un talk-show național al negrilor transmis de P.B.S., „Perspective de
culoare la actualități“, m-a invitat la Philadelphia, pentru o participare. După înregistrare,
dar înainte de difuzarea emisiunii, Liga Anti-Defăimare şi alte organizații evreieşti au
descoperit că menționasem rolul jucat de evrei, perfect documentat istoriceşte, în comerțul
colonial cu sclavi. Activiştii evrei Sol Rosen, Harry Bass şi Peter Minchuck au solicitat o
decizie a Curții de Cauze Comune din Philadelphia, cerându-i judecătorului să cenzureze
emisiunea. Judecătorul, evreul Stanley Greenberg, a emis un ordin prin care cerea ca
emisiunea să nu fie transmisă până când banda îi parvenea lui şi era „aprobată“. Din fericire,
Coaliția Primului Amendament şi avocatul David Marion au făcut apel la Curtea Supremă de
Stat şi au câştigat. Totuşi, metodele evreieşti de cenzură nu se epuizaseră nici pe departe.
Organizațiile evreieşti din toată țara au încercat să suprime emisiunea la fiecare afiliat al
P.B.S. unde urma să fie transmisă. În cadrul unei masive campanii de intimidare, evreii au
scris şi telefonat la posturile P.B.S. locale, amenințând cu stoparea donațiilor şi a sprijinului
public dacă difuzau emisiunea. Când aceste amenințări nu dădeau rezultate, adversarii mei
promiteau pichetări, hărțuiri şi chiar acțiuni violente contra posturilor. Când şi-au terminat
campania murdară, emisiunea originală a fost transmisă doar de un mic procentaj din
posturile locale P.B.S. Mai mult, posturile care au avut temeritatea de a difuza varianta