DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

der.stuermer.com
from der.stuermer.com More from this publisher
03.08.2013 Views

Capitolul cinci Cine conduce mijloacele de informare? Astfel stând lucrurile, presa a devenit cea mai mare putere din Lumea Occidentală, mai puternică decât legislatura, executivul şi judiciarul. Am dori să întrebăm: de cine a fost aleasă şi în fața cui răspunde? – Alexandr Soljenițîn În filmul „Rețeaua“212, laureat al Premiului Oscar în 1976, Howard Beale, „profetul nebun al undelor“, cade pradă ideii de a demasca un pericol insidios cu care se confruntă Statele Unite: cucerirea televiziunii americane de către arabi, cu ajutorul petro-dolarilor. Filmul a fost realizat după un scenariu de Paddy Chayefsky, premiat de asemenea cu Oscarul, care descrie un complot oneros al arabilor de a cumpăra şi controla rețelele de televiziune. Howard Beale, interpretat de Peter Finch, este un prezentator de ştiri dezechilibrat mintal care spune tot ce-i trece prin minte pe orice temă, ceea ce duce la o creştere vertiginoasă a audienței. Tunând şi fulgerând în legătură cu inechitățile şi corupția din viața americană, Beale răcneşte: „Sunt furios ca dracu’ şi nu mai înghit nimic!“ Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă nişte partizani irakiano-americani ai lui Saddam Hussein ar dobândi controlul asupra mass-media americane. Să presupunem că aceştia ar controla rețelele naționale de televiziune şi ar reprezenta majoritatea proprietarilor, a producătorilor şi scenariştilor de divertisment şi ştiri t.v. Televiziunea este o putere irezistibilă, care are acces în fiecare cămin american, principala sursă de informații despre lume pentru majoritatea americanilor. Gândiți-vă ce pericol ar reprezenta această enormă putere, dominată de o minoritate strâns unită de musulmani irakieni care ar susține regimul lui Hussein. Dacă mass-media diferite de televiziune ar mai fi libere, fără îndoială că ar trata dominația mediatică irakiană ca pe o mare primejdie la adresa Americii. Fiecare sursă de informare non-irakiană ar proclama că un asemenea control ne amenință libertățile. După toate probabilitățile, Congresul ar emite legi pentru a sparge monopolul irakian asupra televiziunii. Patrioții le-ar aminti americanilor că, dacă nu suntem liberi să beneficiem de ştiri, documentare şi emisiuni obiective, democrația nu poate funcționa. Puterea televiziunii controlate de un singur punct de vedere ar eroda baza tuturor libertăților noastre: libertatea cuvântului. Mințile luminate s-ar indigna că nişte non-americani, oameni loiali unei puteri străine, dețin controlul asupra minților americane. Mergând mai departe cu analogia, imaginați-vă că restul presei ar ajunge de asemenea în mâinile irakienilor. Să presupunem că toate cele trei reviste principale de ştiri, „Time“, „Newsweek“ şi „U.S. News and World Report“, ar fi conduse de irakieni, că cele mai influente trei ziare americane, „The New York Times“, „The Wall Street Journal“ şi „The Washington Post“, precum şi majoritatea celorlalte ziare şi reviste ar fi controlate de irakieni. Imaginațivă că irakienii musulmani ar domina industria cinematografică de la Hollywood, precum şi sistemul de edituri şi chiar distribuția cărților. Închipuiți-vi-i pe irakieni deținând de asemenea o avere imensă în afaceri şi bănci, infiltrați la fel de complet în divertisment şi cinematografie, universități, justiție şi guvern. Şi, peste toate acestea, presupuneți că susținătorii lui Saddam Hussein ar avea cel mai puternic lobby la Washington şi ar răspunde de cea mai mare parte a recoltării de fonduri pentru ambele partide, Democrat şi Republican. Să zicem că un irakian devotat ar fi şeful Consiliului Național de Securitate, la Casa Albă. Ar fi oare o asemenea situație periculoasă pentru America? Dacă, într-o dimineață, trezindu-se din somn, americanii ar găsi nume arăbeşti scrise pe toate genericele de filme şi televiziune, pe manşetele ziarelor şi ale revistelor şi în paginile cărților, milioane de oameni ar exclama: „Am fost cotropiți!“ Telespectatorii ar privi cu suspiciune motivațiile tuturor lucrurilor pe care le văd la televizor şi le citesc în ziare, reviste şi cărți. Ar manifesta o prudență deosebită în special față de informațiile legate de irakieni, Saddam Hussein, Islam şi conflictul din Orientul Mijlociu. În foarte scurt timp, un mare număr de americani ar începe să strige, la fel ca Howard Beal: „Sunt furios ca dracu’ şi nu mai înghit nimic!“ Când am ajuns să-mi dau seama că revoluția rusă nu a fost, la origini, rusă, că a fost finanțată, organizată şi condusă în cea mai mare parte de evrei pe care îi însuflețea un conflict secular între ei înşişi şi poporul rus, m-am întrebat cum a putut fi acoperit atât de eficient un fapt istoric de o asemenea importanță? Aflând mai multe despre asasinarea de

către comunişti a milioane de creştini în Rusia şi Europa de Est, m-am întrebat de ce s-au realizat atât de puține filme, seriale sau documentare de televiziune, romane, cărți sau articole de presă despre acestea, în timp ce Holocaustul este tratat la nesfârşit? Apoi, am citit un număr al ziarului „Thunderbolt“, publicat de Dr. Edward Fields din Marietta, Georgia.213 Dr. Fields realizase o documentație meticuloasă despre controlul evreiesc asupra celor trei principale rețele americane de televiziune, N.B.C., C.B.S. şi A.B.C. Am verificat cu atenție sursele doctorului Fields, care includeau şi biografiile publicate de evrei. În perioada primelor mele cercetări, Richard Sarnoff era directorul postului de televiziune N.B.C., William Paley conducea C.B.S., iar Leonard Goldenson, A.B.C. Am descoperit cu uimire că toți trei erau evrei, toți activau în organizații sioniste şi toți trei primiseră numeroase premii din partea multor grupuri evreieşti, sioniste şi pro-israeliene. Apoi, am constatat că ziarul cel mai important din America, „The New York Times“, se află în proprietatea şi redactarea unor evrei. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ziarul cu cea mai mare influență dintre toate asupra guvernului federal, „The Washington Post“. Tot evreii sunt proprietarii cotidianului cu cel mai mare tiraj din America, „The Wall Street Journal“. Al lor este chiar şi ziarul oraşului meu natal, „Times-Picayune“ din New Orleans. Am aflat că evreii dominau Hollywoodul de ani de zile. A fost interesant să descopăr că dintre cei „Zece de la Hollywood“, care au invocat Al Cincilea Amendament când au fost întrebați în fața Congresului dacă erau comunişti, nouă erau evrei. Examinând publicistica de presă şi carte, am găsit din nou o preponderență frapantă a evreilor în majoritate, devotați intereselor evreieşti, la fel cum este în zilele noastre Steven Spielberg, regizorul filmului „Lista lui Schindler“214, susținător sonor al cauzelor sioniste. De fapt, cel mai văzut film al tuturor timpurilor făcut vreodată despre Holocaust, considerat de milioane de oameni un document istoric, a fost o producție integral evreiască. Jerry Molen – producător; Gerald R. Molen – producător; Steven Spielberg – regizor şi producător; Kurl Luedtke – scenarist; Steve Zaillian – scenarist; Janusz Kaminski – operator; Michael Kahn – monteur; Ewa Braun – scenograf; Branko Lustig – producător şi scenograf; Allan Starski – scenograf; Lew Rywin – co-producător. Peste ani de zile, am citit unele publicații evreieşti care se lăudau cu dominația evreiască din mass-media americane. De asemenea, am citit Un imperiu al lor propriu 215, de Neal Gabler, o carte care expune în detaliu cucerirea evreiască a industriei cinematografice. Ben Stein, un scenarist evreu (şi fiu al lui Herbert Stein, consultant economic al Preşedintelui Richard Nixon), a scris cartea Vedere de pe Sunset Boulevard. În carte, Stein comentează cu candoare că o mare majoritate din scenariştii şi directorii de televiziune de la Hollywood sunt evrei şi că se opun cu îndârjire valorilor creştine şi conservatorismului din orăşelele americane tradiționale de provincie.216 Ben Stein a scris în 1997 un articol pentru „E!-online“ intitulat „Oare evreii conduc mass-media?“ şi însoțit de un subtitlu care răspundea „Ba bine că nu şi ce-i cu asta?“.217 În anii şaptezeci, Dr. William L. Pierce, preşedinte ale Alianței Naționale şi redactor al revistei „National Vanguard“, împreună cu colectivul său de redacție, a făcut cercetări şi a atestat documentar dominația evreiască în eseul său „Cine conduce America?“.218 Ceea ce am descoperit eu era faptul că cel mai negru coşmar al lui Paddy Chayefsky şi al personajului său din „Network“, Howard Beale, s-a realizat. O minoritate puțin numeroasă, dar strâns unită, cu o loialitate veche de trei mii de ani față de propriul ei popor şi un devotament fanatic față de națiunea lor recent înființată, domină mass-media americane. Dar nu arabii sunt aceia care dețin această putere, şi nici irlandezii, germanii, francezii, englezii, ruşii, suedezii, danezii sau italienii. Nu sunt musulmani, creştini, mormoni sau catolici. Printr-o ironie a destinului este tocmai grupul format din Paddy Chayefsky, un entuziast susținător al cauzelor evreieşti şi al statului Israel care încearcă în mod abil să-i influențeze pe spectatori împotriva arabilor, acuzându-i într-o operă de ficțiune că ar încerca acelaşi lucru pe care evreii l-au realizat deja. Printre ceilalți realizatori ai filmului „Network“ se numărau regizorul Sidney Lumet, producătorul Howard Gottfried şi monteurul Alan Heim. Acelaşi trib care a finanțat, produs, scris şi distribuit filmul „Network“ domină mass-media americane şi, în fond, mass-media întregii lumi occidentale. Puterea evreiască în presă este atât de extinsă încât nici nu mai poate fi exagerată. Nu se mai pune problema unei puteri disproporționate față de procentajul lor demografic; puterea lor ne taie cu adevărat respirația.

către comunişti a milioane de creştini în Rusia şi Europa de Est, m-am întrebat de ce s-au<br />

realizat atât de puține filme, seriale sau documentare de televiziune, romane, cărți sau<br />

articole de presă despre acestea, în timp ce Holocaustul este tratat <strong>la</strong> nesfârşit?<br />

Apoi, am citit un număr al ziarului „Thunderbolt“, publicat de Dr. Edward Fields din<br />

Marietta, Georgia.213 Dr. Fields realizase o documentație meticuloasă despre controlul<br />

evreiesc asupra celor trei principale rețele americane de televiziune, N.B.C., C.B.S. şi A.B.C.<br />

Am verificat cu atenție sursele doctorului Fields, care includeau şi biografiile publicate de<br />

evrei.<br />

În perioada primelor mele cercetări, Richard Sarnoff era directorul postului de<br />

televiziune N.B.C., William Paley conducea C.B.S., iar Leonard Goldenson, A.B.C. Am<br />

descoperit cu uimire că toți trei erau evrei, toți activau în organizații sioniste şi toți trei<br />

primiseră numeroase premii din partea multor grupuri evreieşti, sioniste şi pro-israeliene.<br />

Apoi, am constatat că ziarul cel mai important din America, „The New York Times“, se află în<br />

proprietatea şi redactarea unor evrei. Ace<strong>la</strong>şi lucru este va<strong>la</strong>bil şi pentru ziarul cu cea mai<br />

mare influență dintre toate asupra guvernului federal, „The Washington Post“. Tot evreii sunt<br />

proprietarii cotidianului cu cel mai mare tiraj din America, „The Wall Street Journal“. Al lor<br />

este chiar şi ziarul oraşului meu natal, „Times-Picayune“ din New Orleans.<br />

Am af<strong>la</strong>t că evreii dominau Hollywoodul de ani de zile. A fost interesant să descopăr că<br />

dintre cei „Zece de <strong>la</strong> Hollywood“, care au invocat Al Cincilea Amendament când au fost<br />

întrebați în fața Congresului dacă erau comunişti, nouă erau evrei. Examinând publicistica de<br />

presă şi carte, am găsit din nou o preponderență frapantă a evreilor în majoritate, devotați<br />

intereselor evreieşti, <strong>la</strong> fel cum este în zilele noastre Steven Spielberg, regizorul filmului<br />

„Lista lui Schindler“214, susținător sonor al cauzelor sioniste. De fapt, cel mai văzut film al<br />

tuturor timpurilor făcut vreodată despre Holocaust, considerat de milioane de oameni un<br />

document istoric, a fost o producție integral evreiască.<br />

Jerry Molen – producător; Gerald R. Molen – producător; Steven Spielberg – regizor şi<br />

producător; Kurl Luedtke – scenarist; Steve Zaillian – scenarist; Janusz Kaminski –<br />

operator; Michael Kahn – monteur; Ewa Braun – scenograf; Branko Lustig – producător şi<br />

scenograf; Al<strong>la</strong>n Starski – scenograf; Lew Rywin – co-producător.<br />

Peste ani de zile, am citit unele publicații evreieşti care se lăudau cu dominația evreiască<br />

din mass-media americane. De asemenea, am citit Un imperiu al lor propriu 215, de Neal<br />

Gabler, o carte care expune în detaliu cucerirea evreiască a industriei cinematografice.<br />

Ben Stein, un scenarist evreu (şi fiu al lui Herbert Stein, consultant economic al<br />

Preşedintelui Richard Nixon), a scris cartea Vedere de pe Sunset Boulevard. În carte, Stein<br />

comentează cu candoare că o mare majoritate din scenariştii şi directorii de televiziune de <strong>la</strong><br />

Hollywood sunt evrei şi că se opun cu îndârjire valorilor creştine şi conservatorismului din<br />

orăşelele americane tradiționale de provincie.216 Ben Stein a scris în 1997 un articol pentru<br />

„E!-online“ intitu<strong>la</strong>t „Oare evreii conduc mass-media?“ şi însoțit de un subtitlu care<br />

răspundea „Ba bine că nu şi ce-i cu asta?“.217<br />

În anii şaptezeci, Dr. William L. Pierce, preşedinte ale Alianței Naționale şi redactor al<br />

revistei „National Vanguard“, împreună cu colectivul său de redacție, a făcut cercetări şi a<br />

atestat documentar dominația evreiască în eseul său „Cine conduce America?“.218<br />

Ceea ce am descoperit eu era faptul că cel mai negru coşmar al lui Paddy Chayefsky şi al<br />

personajului său din „Network“, Howard Beale, s-a realizat. O minoritate puțin numeroasă,<br />

dar strâns unită, cu o loialitate veche de trei mii de ani față de propriul ei popor şi un<br />

devotament fanatic față de națiunea lor recent înființată, domină mass-media americane. Dar<br />

nu arabii sunt aceia care dețin această putere, şi nici ir<strong>la</strong>ndezii, germanii, francezii, englezii,<br />

ruşii, suedezii, danezii sau italienii. Nu sunt musulmani, creştini, mormoni sau catolici.<br />

Printr-o ironie a destinului este tocmai grupul format din Paddy Chayefsky, un entuziast<br />

susținător al cauzelor evreieşti şi al statului Israel care încearcă în mod abil să-i influențeze<br />

pe spectatori împotriva arabilor, acuzându-i într-o operă de ficțiune că ar încerca ace<strong>la</strong>şi<br />

lucru pe care evreii l-au realizat deja. Printre cei<strong>la</strong>lți realizatori ai filmului „Network“ se<br />

numărau regizorul Sidney Lumet, producătorul Howard Gottfried şi monteurul A<strong>la</strong>n Heim.<br />

Ace<strong>la</strong>şi trib care a finanțat, produs, scris şi distribuit filmul „Network“ domină mass-media<br />

americane şi, în fond, mass-media întregii lumi occidentale.<br />

Puterea evreiască în presă este atât de extinsă încât nici nu mai poate fi exagerată. Nu se<br />

mai pune problema unei puteri disproporționate față de procentajul lor demografic; puterea<br />

lor ne taie cu adevărat respirația.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!