DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer
DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer
Capitolul cinci Cine conduce mijloacele de informare? Astfel stând lucrurile, presa a devenit cea mai mare putere din Lumea Occidentală, mai puternică decât legislatura, executivul şi judiciarul. Am dori să întrebăm: de cine a fost aleasă şi în fața cui răspunde? – Alexandr Soljenițîn În filmul „Rețeaua“212, laureat al Premiului Oscar în 1976, Howard Beale, „profetul nebun al undelor“, cade pradă ideii de a demasca un pericol insidios cu care se confruntă Statele Unite: cucerirea televiziunii americane de către arabi, cu ajutorul petro-dolarilor. Filmul a fost realizat după un scenariu de Paddy Chayefsky, premiat de asemenea cu Oscarul, care descrie un complot oneros al arabilor de a cumpăra şi controla rețelele de televiziune. Howard Beale, interpretat de Peter Finch, este un prezentator de ştiri dezechilibrat mintal care spune tot ce-i trece prin minte pe orice temă, ceea ce duce la o creştere vertiginoasă a audienței. Tunând şi fulgerând în legătură cu inechitățile şi corupția din viața americană, Beale răcneşte: „Sunt furios ca dracu’ şi nu mai înghit nimic!“ Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă nişte partizani irakiano-americani ai lui Saddam Hussein ar dobândi controlul asupra mass-media americane. Să presupunem că aceştia ar controla rețelele naționale de televiziune şi ar reprezenta majoritatea proprietarilor, a producătorilor şi scenariştilor de divertisment şi ştiri t.v. Televiziunea este o putere irezistibilă, care are acces în fiecare cămin american, principala sursă de informații despre lume pentru majoritatea americanilor. Gândiți-vă ce pericol ar reprezenta această enormă putere, dominată de o minoritate strâns unită de musulmani irakieni care ar susține regimul lui Hussein. Dacă mass-media diferite de televiziune ar mai fi libere, fără îndoială că ar trata dominația mediatică irakiană ca pe o mare primejdie la adresa Americii. Fiecare sursă de informare non-irakiană ar proclama că un asemenea control ne amenință libertățile. După toate probabilitățile, Congresul ar emite legi pentru a sparge monopolul irakian asupra televiziunii. Patrioții le-ar aminti americanilor că, dacă nu suntem liberi să beneficiem de ştiri, documentare şi emisiuni obiective, democrația nu poate funcționa. Puterea televiziunii controlate de un singur punct de vedere ar eroda baza tuturor libertăților noastre: libertatea cuvântului. Mințile luminate s-ar indigna că nişte non-americani, oameni loiali unei puteri străine, dețin controlul asupra minților americane. Mergând mai departe cu analogia, imaginați-vă că restul presei ar ajunge de asemenea în mâinile irakienilor. Să presupunem că toate cele trei reviste principale de ştiri, „Time“, „Newsweek“ şi „U.S. News and World Report“, ar fi conduse de irakieni, că cele mai influente trei ziare americane, „The New York Times“, „The Wall Street Journal“ şi „The Washington Post“, precum şi majoritatea celorlalte ziare şi reviste ar fi controlate de irakieni. Imaginațivă că irakienii musulmani ar domina industria cinematografică de la Hollywood, precum şi sistemul de edituri şi chiar distribuția cărților. Închipuiți-vi-i pe irakieni deținând de asemenea o avere imensă în afaceri şi bănci, infiltrați la fel de complet în divertisment şi cinematografie, universități, justiție şi guvern. Şi, peste toate acestea, presupuneți că susținătorii lui Saddam Hussein ar avea cel mai puternic lobby la Washington şi ar răspunde de cea mai mare parte a recoltării de fonduri pentru ambele partide, Democrat şi Republican. Să zicem că un irakian devotat ar fi şeful Consiliului Național de Securitate, la Casa Albă. Ar fi oare o asemenea situație periculoasă pentru America? Dacă, într-o dimineață, trezindu-se din somn, americanii ar găsi nume arăbeşti scrise pe toate genericele de filme şi televiziune, pe manşetele ziarelor şi ale revistelor şi în paginile cărților, milioane de oameni ar exclama: „Am fost cotropiți!“ Telespectatorii ar privi cu suspiciune motivațiile tuturor lucrurilor pe care le văd la televizor şi le citesc în ziare, reviste şi cărți. Ar manifesta o prudență deosebită în special față de informațiile legate de irakieni, Saddam Hussein, Islam şi conflictul din Orientul Mijlociu. În foarte scurt timp, un mare număr de americani ar începe să strige, la fel ca Howard Beal: „Sunt furios ca dracu’ şi nu mai înghit nimic!“ Când am ajuns să-mi dau seama că revoluția rusă nu a fost, la origini, rusă, că a fost finanțată, organizată şi condusă în cea mai mare parte de evrei pe care îi însuflețea un conflict secular între ei înşişi şi poporul rus, m-am întrebat cum a putut fi acoperit atât de eficient un fapt istoric de o asemenea importanță? Aflând mai multe despre asasinarea de
către comunişti a milioane de creştini în Rusia şi Europa de Est, m-am întrebat de ce s-au realizat atât de puține filme, seriale sau documentare de televiziune, romane, cărți sau articole de presă despre acestea, în timp ce Holocaustul este tratat la nesfârşit? Apoi, am citit un număr al ziarului „Thunderbolt“, publicat de Dr. Edward Fields din Marietta, Georgia.213 Dr. Fields realizase o documentație meticuloasă despre controlul evreiesc asupra celor trei principale rețele americane de televiziune, N.B.C., C.B.S. şi A.B.C. Am verificat cu atenție sursele doctorului Fields, care includeau şi biografiile publicate de evrei. În perioada primelor mele cercetări, Richard Sarnoff era directorul postului de televiziune N.B.C., William Paley conducea C.B.S., iar Leonard Goldenson, A.B.C. Am descoperit cu uimire că toți trei erau evrei, toți activau în organizații sioniste şi toți trei primiseră numeroase premii din partea multor grupuri evreieşti, sioniste şi pro-israeliene. Apoi, am constatat că ziarul cel mai important din America, „The New York Times“, se află în proprietatea şi redactarea unor evrei. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ziarul cu cea mai mare influență dintre toate asupra guvernului federal, „The Washington Post“. Tot evreii sunt proprietarii cotidianului cu cel mai mare tiraj din America, „The Wall Street Journal“. Al lor este chiar şi ziarul oraşului meu natal, „Times-Picayune“ din New Orleans. Am aflat că evreii dominau Hollywoodul de ani de zile. A fost interesant să descopăr că dintre cei „Zece de la Hollywood“, care au invocat Al Cincilea Amendament când au fost întrebați în fața Congresului dacă erau comunişti, nouă erau evrei. Examinând publicistica de presă şi carte, am găsit din nou o preponderență frapantă a evreilor în majoritate, devotați intereselor evreieşti, la fel cum este în zilele noastre Steven Spielberg, regizorul filmului „Lista lui Schindler“214, susținător sonor al cauzelor sioniste. De fapt, cel mai văzut film al tuturor timpurilor făcut vreodată despre Holocaust, considerat de milioane de oameni un document istoric, a fost o producție integral evreiască. Jerry Molen – producător; Gerald R. Molen – producător; Steven Spielberg – regizor şi producător; Kurl Luedtke – scenarist; Steve Zaillian – scenarist; Janusz Kaminski – operator; Michael Kahn – monteur; Ewa Braun – scenograf; Branko Lustig – producător şi scenograf; Allan Starski – scenograf; Lew Rywin – co-producător. Peste ani de zile, am citit unele publicații evreieşti care se lăudau cu dominația evreiască din mass-media americane. De asemenea, am citit Un imperiu al lor propriu 215, de Neal Gabler, o carte care expune în detaliu cucerirea evreiască a industriei cinematografice. Ben Stein, un scenarist evreu (şi fiu al lui Herbert Stein, consultant economic al Preşedintelui Richard Nixon), a scris cartea Vedere de pe Sunset Boulevard. În carte, Stein comentează cu candoare că o mare majoritate din scenariştii şi directorii de televiziune de la Hollywood sunt evrei şi că se opun cu îndârjire valorilor creştine şi conservatorismului din orăşelele americane tradiționale de provincie.216 Ben Stein a scris în 1997 un articol pentru „E!-online“ intitulat „Oare evreii conduc mass-media?“ şi însoțit de un subtitlu care răspundea „Ba bine că nu şi ce-i cu asta?“.217 În anii şaptezeci, Dr. William L. Pierce, preşedinte ale Alianței Naționale şi redactor al revistei „National Vanguard“, împreună cu colectivul său de redacție, a făcut cercetări şi a atestat documentar dominația evreiască în eseul său „Cine conduce America?“.218 Ceea ce am descoperit eu era faptul că cel mai negru coşmar al lui Paddy Chayefsky şi al personajului său din „Network“, Howard Beale, s-a realizat. O minoritate puțin numeroasă, dar strâns unită, cu o loialitate veche de trei mii de ani față de propriul ei popor şi un devotament fanatic față de națiunea lor recent înființată, domină mass-media americane. Dar nu arabii sunt aceia care dețin această putere, şi nici irlandezii, germanii, francezii, englezii, ruşii, suedezii, danezii sau italienii. Nu sunt musulmani, creştini, mormoni sau catolici. Printr-o ironie a destinului este tocmai grupul format din Paddy Chayefsky, un entuziast susținător al cauzelor evreieşti şi al statului Israel care încearcă în mod abil să-i influențeze pe spectatori împotriva arabilor, acuzându-i într-o operă de ficțiune că ar încerca acelaşi lucru pe care evreii l-au realizat deja. Printre ceilalți realizatori ai filmului „Network“ se numărau regizorul Sidney Lumet, producătorul Howard Gottfried şi monteurul Alan Heim. Acelaşi trib care a finanțat, produs, scris şi distribuit filmul „Network“ domină mass-media americane şi, în fond, mass-media întregii lumi occidentale. Puterea evreiască în presă este atât de extinsă încât nici nu mai poate fi exagerată. Nu se mai pune problema unei puteri disproporționate față de procentajul lor demografic; puterea lor ne taie cu adevărat respirația.
- Page 1 and 2: DAVID DUKE Capitolul Capitolul unu
- Page 3 and 4: Aceleaşi mijloace de informare car
- Page 5 and 6: simplu prea monstruoasă pentru a t
- Page 7 and 8: Peste ani de zile, fiind student la
- Page 9 and 10: pentru a face tranzacții printre g
- Page 11 and 12: Karl Marx nu numai că făcea parte
- Page 13 and 14: Capitolul doi Spiritul supremației
- Page 15 and 16: Membrii grupurilor rasiale se pot c
- Page 17 and 18: ațională pentru prezența unor as
- Page 19 and 20: Citind în continuare o serie de co
- Page 21 and 22: Menuhin citează cu documente cuvâ
- Page 23 and 24: „mică infamie femelă“.108 Cum
- Page 25 and 26: Capitolul trei Rasă, creştinism
- Page 27 and 28: Versetul spune clar că vecinii sun
- Page 29 and 30: Cuvintele „nu mai este Iudeu, nic
- Page 31 and 32: evreiască, în proporție suficien
- Page 33 and 34: Precum zice şi în Osea: Chemați
- Page 35 and 36: În timp ce studiam istoria evreias
- Page 37 and 38: Capitolul patru Evrei, comunism şi
- Page 39 and 40: econstituirea dezvoltării evolutiv
- Page 41 and 42: Religia creştină nu s-a putut men
- Page 43 and 44: spunând, în timpul actului sexual
- Page 45 and 46: Binecuvântat să fii, tu (...) car
- Page 47: Peste zeci de ani, mergând de-a lu
- Page 51 and 52: „Post Herald“-ul de dimineață
- Page 53 and 54: influența evreiască este puternic
- Page 55 and 56: Nickelodeon deține până în prez
- Page 57 and 58: originală de o oră au urmat-o ime
- Page 59 and 60: Pe vremea când încă mai eram la
- Page 61 and 62: Capitolul şase Influența evreiasc
- Page 63 and 64: S.U.A. nu mai au un guvern de goyim
- Page 65 and 66: drepturilor civile, emigrărilor, f
- Page 67 and 68: Muammar Kaddafi. Statele Unite, cu
- Page 69 and 70: Capitolul şapte Rădăcinile antis
- Page 71 and 72: eciproc de-a lungul generațiilor,
- Page 73 and 74: Până nu demult, au existat foarte
- Page 75 and 76: goyimilor erau permise, atâta vrem
- Page 77 and 78: Rusia prin anularea împrumuturilor
- Page 79 and 80: Meyer Lansky. Cel mai notoriu gangs
- Page 81 and 82: Napoleon: „Evreii sunt cei mai ma
- Page 83 and 84: poate spune despre acest personaj c
- Page 85 and 86: greutăți economice, evrei bine î
- Page 87 and 88: Succesul lui Iosif se datora în ma
- Page 89 and 90: 15. Dar când banii din Egipt şi d
- Page 91 and 92: 27:24. Şi i-a zis: „Tu eşti cu
- Page 93 and 94: decât propria noastră stăpânire
- Page 95 and 96: Faptele nici n-ar fi putut să fie
- Page 97 and 98: Cel dintâi prim-ministru al Israel
către comunişti a milioane de creştini în Rusia şi Europa de Est, m-am întrebat de ce s-au<br />
realizat atât de puține filme, seriale sau documentare de televiziune, romane, cărți sau<br />
articole de presă despre acestea, în timp ce Holocaustul este tratat <strong>la</strong> nesfârşit?<br />
Apoi, am citit un număr al ziarului „Thunderbolt“, publicat de Dr. Edward Fields din<br />
Marietta, Georgia.213 Dr. Fields realizase o documentație meticuloasă despre controlul<br />
evreiesc asupra celor trei principale rețele americane de televiziune, N.B.C., C.B.S. şi A.B.C.<br />
Am verificat cu atenție sursele doctorului Fields, care includeau şi biografiile publicate de<br />
evrei.<br />
În perioada primelor mele cercetări, Richard Sarnoff era directorul postului de<br />
televiziune N.B.C., William Paley conducea C.B.S., iar Leonard Goldenson, A.B.C. Am<br />
descoperit cu uimire că toți trei erau evrei, toți activau în organizații sioniste şi toți trei<br />
primiseră numeroase premii din partea multor grupuri evreieşti, sioniste şi pro-israeliene.<br />
Apoi, am constatat că ziarul cel mai important din America, „The New York Times“, se află în<br />
proprietatea şi redactarea unor evrei. Ace<strong>la</strong>şi lucru este va<strong>la</strong>bil şi pentru ziarul cu cea mai<br />
mare influență dintre toate asupra guvernului federal, „The Washington Post“. Tot evreii sunt<br />
proprietarii cotidianului cu cel mai mare tiraj din America, „The Wall Street Journal“. Al lor<br />
este chiar şi ziarul oraşului meu natal, „Times-Picayune“ din New Orleans.<br />
Am af<strong>la</strong>t că evreii dominau Hollywoodul de ani de zile. A fost interesant să descopăr că<br />
dintre cei „Zece de <strong>la</strong> Hollywood“, care au invocat Al Cincilea Amendament când au fost<br />
întrebați în fața Congresului dacă erau comunişti, nouă erau evrei. Examinând publicistica de<br />
presă şi carte, am găsit din nou o preponderență frapantă a evreilor în majoritate, devotați<br />
intereselor evreieşti, <strong>la</strong> fel cum este în zilele noastre Steven Spielberg, regizorul filmului<br />
„Lista lui Schindler“214, susținător sonor al cauzelor sioniste. De fapt, cel mai văzut film al<br />
tuturor timpurilor făcut vreodată despre Holocaust, considerat de milioane de oameni un<br />
document istoric, a fost o producție integral evreiască.<br />
Jerry Molen – producător; Gerald R. Molen – producător; Steven Spielberg – regizor şi<br />
producător; Kurl Luedtke – scenarist; Steve Zaillian – scenarist; Janusz Kaminski –<br />
operator; Michael Kahn – monteur; Ewa Braun – scenograf; Branko Lustig – producător şi<br />
scenograf; Al<strong>la</strong>n Starski – scenograf; Lew Rywin – co-producător.<br />
Peste ani de zile, am citit unele publicații evreieşti care se lăudau cu dominația evreiască<br />
din mass-media americane. De asemenea, am citit Un imperiu al lor propriu 215, de Neal<br />
Gabler, o carte care expune în detaliu cucerirea evreiască a industriei cinematografice.<br />
Ben Stein, un scenarist evreu (şi fiu al lui Herbert Stein, consultant economic al<br />
Preşedintelui Richard Nixon), a scris cartea Vedere de pe Sunset Boulevard. În carte, Stein<br />
comentează cu candoare că o mare majoritate din scenariştii şi directorii de televiziune de <strong>la</strong><br />
Hollywood sunt evrei şi că se opun cu îndârjire valorilor creştine şi conservatorismului din<br />
orăşelele americane tradiționale de provincie.216 Ben Stein a scris în 1997 un articol pentru<br />
„E!-online“ intitu<strong>la</strong>t „Oare evreii conduc mass-media?“ şi însoțit de un subtitlu care<br />
răspundea „Ba bine că nu şi ce-i cu asta?“.217<br />
În anii şaptezeci, Dr. William L. Pierce, preşedinte ale Alianței Naționale şi redactor al<br />
revistei „National Vanguard“, împreună cu colectivul său de redacție, a făcut cercetări şi a<br />
atestat documentar dominația evreiască în eseul său „Cine conduce America?“.218<br />
Ceea ce am descoperit eu era faptul că cel mai negru coşmar al lui Paddy Chayefsky şi al<br />
personajului său din „Network“, Howard Beale, s-a realizat. O minoritate puțin numeroasă,<br />
dar strâns unită, cu o loialitate veche de trei mii de ani față de propriul ei popor şi un<br />
devotament fanatic față de națiunea lor recent înființată, domină mass-media americane. Dar<br />
nu arabii sunt aceia care dețin această putere, şi nici ir<strong>la</strong>ndezii, germanii, francezii, englezii,<br />
ruşii, suedezii, danezii sau italienii. Nu sunt musulmani, creştini, mormoni sau catolici.<br />
Printr-o ironie a destinului este tocmai grupul format din Paddy Chayefsky, un entuziast<br />
susținător al cauzelor evreieşti şi al statului Israel care încearcă în mod abil să-i influențeze<br />
pe spectatori împotriva arabilor, acuzându-i într-o operă de ficțiune că ar încerca ace<strong>la</strong>şi<br />
lucru pe care evreii l-au realizat deja. Printre cei<strong>la</strong>lți realizatori ai filmului „Network“ se<br />
numărau regizorul Sidney Lumet, producătorul Howard Gottfried şi monteurul A<strong>la</strong>n Heim.<br />
Ace<strong>la</strong>şi trib care a finanțat, produs, scris şi distribuit filmul „Network“ domină mass-media<br />
americane şi, în fond, mass-media întregii lumi occidentale.<br />
Puterea evreiască în presă este atât de extinsă încât nici nu mai poate fi exagerată. Nu se<br />
mai pune problema unei puteri disproporționate față de procentajul lor demografic; puterea<br />
lor ne taie cu adevărat respirația.