DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

omului“, a devenit biblia egalității şi m-a impresionat profund, înainte de a fi avut ocazia să
citesc şi opiniile părții adverse.185 Adevăratul nume al lui Montagu era Israel Ehrenberg.
Într-un strălucit exercițiu de camuflaj psihologic, Ehrenberg şi-a schimbat numele de mai
multe ori, oprindu-se în cele din urmă nu doar la o formulă anglo-saxonă, ci şi la „Montagu“,
una dintre cele mai vechi şi mai aristocratice familii nobile186 din Evul Mediu al Marii
Britanii.
La sfârşitul anilor 1990, autorii evrei au început să scrie cu obrăznicie despre felul cum
dominau antropologia americană. Într-o ediție din 1997 a revistei „American
Anthropologist“, care este publicată de Asociația Antropologică Americană, cercetătoarea
evreică Gelya Frank scrie că antropologia americană egalitaristă este atât de eminamente
evreiască, încât ar trebui să fie clasificată ca „parte din istoria evreilor“. În continuare, Frank
recunoaşte că antropologia e pusă în slujba unei agende sociale şi că eseul ei se concentrează
asupra antropologilor evrei care sunt „preocupați să transforme teoriile multiculturaliste în
programe de activism“. Aceeaşi speță de antropologi care declară cu fervoare că „nu există
rasă“ în ceea ce-i priveşte pe albi şi negri afirmă acum cu ipocrizie omogenitatea genetică
unică a evreilor. Mai mult, un număr tot mai mare de antropologi evrei au apărut peste
noapte pentru a celebra moştenirea lor genetică şi culturală deosebită.187
În ceea ce-i priveşte pe albi şi negri, egalitarismul domină în continuare. Richard
Lewontin, Leon Kamin şi Stephen Jay Gould sunt cei trei evrei marxişti auto-recunoscuți ai
săi şi exponenții academici de frunte ai egalitarismului. În pofida unei avalanşe de date
ştiințifice recente care dovedesc rolul vital al genelor în a produce diferențele individuale şi
de grup, egalitarismul rasial continuă să fie sfânta scriptură a antropologiei şi a psihologiei
umane aşa cum sunt acestea caracterizate în mijloacele de informare de largă popularitate.
Scrierile lui Lewontin, Kamin, Gould, Rose şi alți egalitarişti apar frecvent în paginile unor
reviste ca „Smithsonian“, „Natural History“, „Nature“, „Discover“, „Time“, „Newsweek“ şi alte
publicații de mare tiraj. Sunt interviewați adesea în emisiunile de televiziune ca „autorități“
pe tema rasei iar oponenților lor nu li se permite decât rareori să-i contrazică. Majoritatea
purtătorilor de cuvânt principali ai egalitarismului sunt marxişti auto-declarați, un detaliu
nesemnificativ, rareori menționat în mass-media. Imaginați-vă ce-ar ieşi dacă ar fi nazişti
auto-declarați; presupun că reacția față de ei ar fi cu totul alta.
În pofida controlului atât de bine organizat asupra antropologiei ca „parte din istoria
evreilor“, afirmarea ştiințifică a rasei se dezvoltă atât de rapid încât e posibil ca egalitariştii
populari să nu mai poată ține piept mult timp valului ştiințific. Niciodată nu a existat o mai
mare disparitate între înțelegerea ştiințifică şi cea populară.
Asaltul Freudian
La fel ca antropologia, şi psihologia a căzut pradă măcelului evreiesc. Încă de pe vremea
lui Sigmund Freud, psihologia a ajuns să fie definită ca o „ştiință evreiască“. Unul dintre
biografii evrei ai lui Freud s-a exprimat astfel:
Istoria a făcut din psihanaliză o „ştiință evreiască“. Ea a continuat să fie atacată ca atare.
A fost distrusă în Germania, Italia şi Austria şi exilată în cele patru vânturi, ca atare. Chiar şi
acum continuă să fie percepută ca atare, de duşmani şi prieteni deopotrivă. Desigur, între
timp au apărut distinşi analişti care nu sunt evrei (...). Dar avangarda mişcării din ultimii
cincizeci de ani a rămas predominant evreiască, aşa cum a fost încă de la bun început.188
Încă de pe vremea Marii Crize, psihologia academică a eliminat impactul eredității,
punând aproape toate configurațiile umane individuale de comportament pe seama
condiționării din partea mediului ambiant. Ştiința susținea că nu ereditatea, ci mediul este în
realitate sursa tuturor deosebirilor comportamentale şi mintale dintre rase. Dar teoriile lui
Freud şi ale discipolilor lui nu se rezumau numai la a ataca principiile de rasă, ci desfăşurau
un asalt pe toate fronturile şi asupra valorilor spirituale şi morale ale civilizației europene.
Freud a sugerat că moralitatea noastră sexuală de sorginte creştină era cauza bolilor mintale
pe scară largă. El a subminat încontinuu conceptele de fidelitate sexuală şi fundamentele
instituției căsniciei. În 1915, Freud a declarat:
Moralitatea sexuală aşa cum o defineşte societatea, în forma ei cea mai extremă, cea
americană mi se pare vrednică de tot disprețul. Susțin o viață sexuală incomparabil mai
liberă.189
În Moise şi monoteismul (1939), Freud atacă în repetate rânduri creştinismul, în timp ce
promovează supremația spirituală a poporului evreu.
Poporul, fericit în convingerea sa de a deține adevărul, copleşit de conştiința faptului că
este cel ales, a ajuns să pună un mare preț pe toate izbânzile intelectuale şi etice.