DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

econstituirea dezvoltării evolutive a omului preistoric. Antropologia culturală se ocupa mai
mult de diferitele culturi contemporane ale omenirii şi problemele asociate pe plan cultural
ale antichității şi preistoriei, astfel fiind o ştiință mult mai puțin exactă şi deschisă
interpretărilor foarte libere.
În mod surprinzător, înainte de a deveni un antropolog atât de reputat, Boas şi-a
exprimat acceptarea diferențelor rasiale din punct de vedere al caracteristicilor mintale. În
Mintea omului primitiv, a scris:
Diferențele de structură trebuie să fie însoțite de diferențe de funcție, fiziologice precum
şi psihologice; şi, întrucât găsim probe concludente ale diferențelor de structură între rase,
trebuie să anticipăm că se vor găsi şi diferențe între caracteristicile mintale ale acestora.179
Amândoi părinții lui Boas erau socialişti radicali în mişcarea revoluționară care a
străbătut întreaga Europă în 1870. În biografia lui Boas, Melville Herskovits, un student al
acestuia, a scris că simpatiile politice ale lui Boas „înclinau spre o variantă a
socialismului“180. Camera Reprezentanților din Congresul Statelor Unite a citat implicarea
lui Boas în patruzeci şi patru de organizații care făceau parte din frontul comunist.
Concomitent cu ascensiunea nazismului în Germania şi influența crescândă a antropologilor
cu conştiință rasială în comunitatea ştiințifică mondială, Boas a început să-şi folosească
influența antropologică în slujba simpatiilor lui politice. A început să susțină ideea aberantă
că nu există rase omeneşti individuale. A afirmat că, deşi prezintă deosebiri ale trăsăturilor şi
culorii pielii, grupurile numite rase diferă prin foarte puține deosebiri de natură genetică şi,
indiferent de diferențele superficiale dintre ele, sunt exclusiv nişte creații ale mediului
ambiant. În 1938, Boas a eliminat fragmentul citat mai sus din noua ediție a cărții lui.
Boas a adunat în jurul său mulți discipoli evrei, printre care Gene Weltfish, Isador Chein,
Melville Herskovits, Otto Klineberg şi Ashley Montagu. De asemenea, îi avea printre discipoli
pe negrul K. B. Clark şi două femei, Ruth Benedict şi Margaret Mead. Mai târziu, Mead a scris
celebra carte despre Samoa Atingerea majoratului în Samoa 181 sugerând că relațiile sexuale
fără discriminare ar elimina multe dintre traumatismele şi problemele adolescenților.
(Ulterior, lucrarea ei a fost combătută categoric de Derek Freeman, care a demonstrat că
Mead îşi falsificase datele despre Samoa).182, 183, 184
Boas şi întregul lui cadru de discipoli aveau relații extinse cu comuniştii. A proclamat în
repetate rânduri că participa la un „război sfânt împotriva rasismului“ şi a murit subit, în
timpul unui prânz unde, încă o dată şi pentru ultima oară, insista asupra necesității de a
combate „rasismul“. Boas şi tovarăşii lui au obținut controlul asupra catedrelor de
antropologie din majoritatea universităților, încurajându-şi tovarăşii egalitarişti să-şi
folosească întotdeauna pozițiile pentru a-şi sprijini confrații de opinie în numirile
universitare. Câtă vreme antropologii tradiționali nu aveau nici o cauză sfântă de susținut,
Boas şi discipolii lui s-au angajat în misiunea sacră de a extirpa conştiința rasială din
instituția academică. Şi au reuşit.
Ori de câte ori egalitariştii cucereau posturi influente şi puternice, ei îşi ajutau tovarăşii să
promoveze în corpurile didactice ale colegiilor şi catedrele universitare pe care le
administrau. Puteau conta pe colegii lor evrei care dețineau funcții universitare influente
pentru a-şi ajuta co-religionarii, precum şi pe egalitariştii goyim, să obțină catedre, burse de
studii şi avansări. O complicitate similară se desfăşura în rândurile şi comitetele de
conducere ale asociațiilor şi publicațiilor de antropologie. Totuşi, lovitura de grație a constat
în sprijinul masiv adus dogmei egalitariste de instituția mediatică, aflată în proporție
covârşitoare sub dominația evreilor.
Egalitatea rasială era (şi încă mai este) prezentată publicului ca o realitate ştiințifică,
având de întâmpinat numai opoziția „bigoților“ şi a „ignoranților“. Scriitorii egalitarişti, ca
Ashley Montagu şi alții, au fost foarte lăudați în ziare, reviste şi, mai târziu, la televiziune.
Indiferent dacă individul era evreu sau goyim, afirmarea credinței în egalitatea rasială a
devenit o dogmă esențială pentru oricine dorea să avanseze în antropologie şi în oricare alt
domeniu al lumii academice. Aderența la linia „corectă politiceşte“ ducea la obținerea
prestigiului şi a admirației, a banilor şi a succesului. Spunerea adevărului rasial provoca
atacuri personale şi, adeseori, greutăți economice.
Ashley Montagu a devenit cel mai cunoscut purtător de cuvânt al farsei egalitariste,
întrecându-l pe Boas ca exponentul cel mai popular al antirasismului. Numele său
aristocratic şi glasul bine modulat, cu accent britanic, adăugau instantaneu credibilitate
declarațiilor lui rasiale. Îmi amintesc şi acum, după treizeci de ani, impresionantele sale
apariții la emisiunea de televiziune „Today“. Cartea lui, „Rasa: Cel mai periculos mit al