DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Dacă noua versiune egalitaristă a creştinismului este justă, iar despărțirea rasială e
păcătoasă, atunci, conform logicii lor, primul care ar trebui să fie condamnat este Dumnezeu,
pentru că El e acela care a creat diferențele rasiale ale omenirii. Indiferent dacă afirmăm că
Dumnezeu a folosit un proces complex de evoluție prelungită sau un act simplu de creație
imediată pentru a ne da naştere, este evident că există rase diferite, care sunt despărțire pe
plan geografic. Dacă integritatea rasială contravine legilor lui Dumnezeu, de ce a stabilit El
rasele, de ce le-a despărțit geografic şi le-a atribuit caracteristici şi calități distincte? Am
putea presupune că Dumnezeu a săvârşit o mare greşeală, pe care omul, în îngâmfarea lui, o
rectifică acum prin integrare şi combinare rasială?
Când am adus vorba despre învățămintele rasiale clare din Vechiul Testament, profesorul
meu de la şcoala de duminică a răspuns că Iisus Christos a adus o schimbare prin sosirea Lui
pentru întreaga omenire. A trebuit să fiu de acord că învățăturile lui Iisus Christos nu
corespund cu etnocentrismul atroce din Vechiul Testament. Noul Testament afirmă că mila
divină şi mântuirea creştină le stau la dispoziție tuturor oamenilor şi tuturor națiunilor. Cei
care cred în Iisus Christos devin „copiii lui Dumnezeu“, noul „popor ales“, prin mântuirea lor.
În continuare urmează câteva versete frecvent citate din Noul Testament.
Căci toți sunteți fiii lui Dumnezeu, prin credința în Iisus Christos.
Căci în Christos v-ați botezat, în Christos v-ați îmbrăcat.
Nu mai este Iudeu, nici Elin; nu mai este rob, nici slobod; nu mai este parte bărbătească
şi parte femeiască, pentru că voi tot una sunteți, întru Christos Iisus.
Iar dacă sunteți ai lui Christos, atunci sunteți sămânța lui Avraam, moştenitori potrivit
făgăduinței. (Pavel, 3:26-29)132
Egalitariştii folosesc adesea aceste versete pentru ca să-şi justifice credința în egalitatea
rasială şi sexuală. După ce am analizat cu grijă versetele, mi-am pus câteva întrebări. Oare
versetele înseamnă că literalmente nu mai există bărbați şi femei, nici evrei sau greci, nici
sclavi sau oameni liberi în lume? Evident, răspunsul este nu. Noul Testament recunoaşte în
repetate rânduri deosebirile dintre bărbați şi femei, evrei şi greci, servitori (robi, sclavi) şi
oameni liberi. De fapt, deşi poate fi şocant pentru cineva care nu şi-a dat seama, Noul
Testament acceptă pe tot parcursul său şi spune explicit că stăpânii de sclavi pot fi credincioşi
creştini. Examinați versetele de mai jos.
• Robilor, ascultați pe stăpânii voştri cei pământeşti, cu frică şi cu cutremur, întru curăția
inimii voastre, ca şi pe Christos. (Pavel, 6:5)133
• Cei ce se găsesc sub jugul robiei să-şi socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea,
ca să nu fie hulite numele şi învățătura lui Dumnezeu.
• Iar cei ce au credincioşi ca stăpâni să nu-i disprețuiască, sub cuvânt că sunt frați în
credință, ci şi mai mult să-i slujească, tocmai fiindcă primitorii bunei lor slujiri sunt
credincioşi şi prea iubiți. Acestea să-i înveți şi să le porunceşti. (Pavel, 6:1-2)134
• Îndeamnă pe robi să se supună stăpânilor lor, să le fie bine plăcuți întru toate, să nu le
întoarcă vorba. Să nu fure nimic, ci să le arate desăvârşită bună-credință, ca să facă de cinste
întru toate învățătura Mântuitorului nostru Dumnezeu. (Pavel, 2:9-10)135
• Voi, slugilor, plecați-vă stăpânilor voştri, cu toată frica, nu numai celor buni şi blânzi, ci
şi acelor greu de mulțumit. (Petru, 2:18)136
Nici nu mă gândesc să scuz sclavia, sau oricare alt mod de a oprima oamenii. Totuşi, e
clar că Iisus Christos nu avea nici o obiecție față de ea, după cum nici Dumnezeu nu avusese
nimic împotriva ei când le-a spus israeliților că-şi puteau păstra sclavii (din alte triburi) „de-a
pururi“ (Leviticul, 25:44-46)137. Iisus a circulat toată viața printre sclavi, reproşând tot felul
de păcate, şi totuşi nu a rostit niciodată un singur cuvânt de condamnare a sclaviei sau a
stăpânilor de sclavi.
Un excelent exemplu al atitudinii lui Christos față de sclavie se găseşte în întâlnirea Lui cu
un centurion roman şi sclavul acestuia (Sfânta Evanghelie cea de la Luca, 7:1-10). Povestea
vorbeşte despre un centurion roman care avea un sclav bolnav. El i-a trimis vorbă lui Iisus,
cerându-i să însănătoşească sclavul, dar a mai adăugat şi că nu era nevoie ca Domnul să vină
la el, întrucât era convins că Iisus îi putea tămădui sclavul de la distanță. Iisus Christos nu l-a
condamnat pe stăpânul de sclavi, nici nu l-a sfătuit pe centurion să-şi elibereze sclavul. N-a
făcut altceva decât să-l vindece pe sclav şi să-l laude cu multă efuziune pe stăpân, spunând:
„Vă spun că nici în Israil n-am aflat atâta credință.“ (Luca, 7:9)138. Fragmentele de acest gen
îmi sugerează că mesajul adus de Christos se referea la mântuirea personală, nu la activismul
liberal social.