DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Date fiind puternicele influențe evreieşti care au atâta forță în mass-media şi finanțele
acestei țări, este uimitor că unii goyimi mai îndrăznesc să li se împotrivească. Omul acuzat de
antisemitism se confruntă cu un inamic greu de identificat, organizat prin întreaga lume, un
duşman gata să facă orice pentru a-l discredita, intimida şi distruge.
După ce am încheiat o trecere în revistă a lecturilor din Talmud şi din scriitori sionişti
moderni, mi-am dat seama că europenii nu au fost singurii practicanți istorici ai intoleranței
rasiale şi religioase. De fapt, şi evreii înşişi au făcut-o cu mult succes. O dată ce am acceptat
existența etnocentrismului evreiesc, am formulat din nou întrebarea care se ridicase după
revelațiile mele despre „revoluția rusă“: de ce ne era interzis să cunoaştem toate aceste
lucruri?
Un evreu poate obiecta pe bună dreptate față de criticile calomnioase din partea
creştinilor. De ce să nu mă supăr şi eu, creştin fiind, pentru criticile calomnioase pe care le
aduc evreii moştenirii mele? Dacă sentimentele de ură ale creştinilor față de evrei sunt
nedrepte, de ce opusul lor nu este la fel de reprobabil? Au mass-media dreptate când
sugerează că monopolul urii aparține creştinilor, câtă vreme evreii dețin monopolul carității?
Care religie, judecată după probele din propriile sale scripturi, este mai intens motivată de
ură?
Chiar şi în timp ce scriu aceste cuvinte provocatoare, nu nutresc nici o ură la adresa
poporului evreu. Există evrei intoleranți, la fel cum există şi goyimi intoleranți. La fel de
adevărat este că sunt mulți evrei care respectă moştenirea noastră creştină. Dar, dacă evreii
non-şovini nu sunt dispuşi să facă mari eforturi pentru a aduce în propria lor credință şi
comunitate acelaşi gen de iubire şi reconciliere pe care l-a propovăduit Christos, ciclul urii
dintre evrei şi goyimi poate continua să se inflameze. Dacă se întâmplă acest lucru, e posibil
să vedem repetându-se cumplitele excese din trecut. Guvernul, Biserica şi instituțiile de presă
acționează cu mult zel pentru a reduce intoleranța goyimilor la adresa evreilor. Acest obiectiv
se poate realiza numai printr-un efort egal de a atenua şi şovinismul, suspiciunea şi ura
evreilor față de goyimi. După cum scria activistul israelian pentru drepturile omului Israel
Shahak, „antisemitismul şi şovinismul evreiesc nu pot fi combătute decât simultan“.
După ce am citit cuvintele fondatorului sionismului modern, Theodore Herzl, mi-am dat
seama pe deplin că în civilizația noastră există, aşa cum se exprima el, agenți ai unei puteri
„străine“. Aceştia sunt oamenii care nu ne împărtăşesc cultura, tradițiile, credința, interesele
sau valorile. Am înțeles că, dacă doream să păstrez moştenirea şi valorile poporului meu,
trebuia să-mi apăr poporul de sectorul intolerant din cadrul comunității evreieşti care caută
nu concilierea, ci dominarea.
Când aveam şaisprezece ani, nu bănuiam nici un moment că, doar subliniind puternicele
elemente evreieşti de anti-goiym-ism aveam să fiu etichetat ca antisemit. Nu accept această
etichetă şi încă mai cred că opoziția față de spiritul supremației evreieşti este la fel de puțin
antisemită pe cât este şi opoziția față de mafia anti-italiană.