DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

tocată, simbolizând trupul stâlcit în bătaie ale lui Haman. Un alt ritual de Purim presupune
ca evreii să agite ramuri de salcie în sinagogă, simbolizând biciuirea lui Haman. Următoarea
descriere a acestor practici provine de la o organizație culturală evreiască numită „Arta
evreiască în context“, dar se găseşte şi în numeroase cărți despre cultura şi sărbătorile
religioase ale evreilor. A doua descriere face parte dintr-o carte de bucate evreiască intitulată
Bon Appetit.
c. Delicatese speciale
1. „Haman Taschen“ (Oznei Haman = urechile lui Haman).
2. „Kreplach“: carne tocată acoperită cu aluat, tot de formă triunghiulară. Denumirea a
primit o etimologie populară: „Kreplach se consumă numai în zilele când are loc şi lovire, şi
mâncare: ajunul de Yom Kippur datina de Kaparot; Hoshanna Rabba lovirea cu ramuri de
salcie; Purim baterea (simbolică) a lui Haman.“91
Motivul pentru care de Purim se consumă Kreplach este interesant (deşi cam forțat).
Kreplach este de asemenea un aliment tradițional pentru Yom Kippur (...) şi pentru
Hoshannah Rabah (a şaptea zi a lui Sukkot).
În aceste zile, tradiția cerea să aibă loc o bătaie de un fel sau altul. În vechime, de Yom
Kippur, bărbații erau biciuiți înaintea Yom Kippur-ului, iar noi batem cu crengile de salcie la
Hoshannah Rabah. De Purim, batem numele lui Haman. Prin urmare, Kreplach a devenit un
aliment tradițional de Purim.92
Aflând aceste lucruri, mi-am dat seama că dacă oricare alt grup etnic ar fi avut asemenea
ceremonii, ele ar fi fost numite barbare şi pline de ură. Imaginați-vi-i pe membrii Ku Klux
Klan-ului oficiind un ritual în care ar prepara şi mânca fursecuri în forma urechilor lui
Martin Luther King şi ar ține o ceremonie sfântă cu biciuirea lui simbolică! Purim este
sărbătorit anual încă de mult dinainte de Christos şi, cu siguranță, a jucat un rol important în
cultivarea urii şi a suspiciunii față de goyimi, în inimile şi mințile copiilor evrei. Această
ceremonie repulsivă ar fi analogă cu situația în care bisericile noastre creştine i-ar învăța pe
copii să-i bată simbolic pe fariseii evrei care l-au condamnat pe Iisus şi apoi să mănânce
alimente simbolizând părți din trupurile sfârtecate ale preoților evrei. Desigur, aşa ceva ar
contraveni total spiritului creştin, şi totuşi atitudinile răzbunătoare de acest fel reprezintă
însăşi esența iudaismului.
Sionismul ca rasism
După două mii de ani de conflict, rugăciunea evreiască „La anul în Ierusalim“ şi-a găsit în
sfârşit expresia într-o mişcare politică declarată, cu denumirea de sionism. În anul 1862,
Moses Hess, profesor al lui Karl Marx şi părinte spiritual atât al sionismului cât şi al
comunismului, a scris Roma şi Ierusalimul. În acest text, Hess exprima familiarele valori
talmudice:
Noi, evreii, vom rămâne întotdeauna străini printre goyimi [goi] (...). Este un fapt cert că
religia evreiască este mai presus de orice naționalism evreiesc (...). Fiecare evreu până la
ultimul, fie că o doreşte fie că nu, este automat, în virtutea naşterii lui, legat solidar de
întreaga națiune (...). Trebuie să fii evreu mai întâi şi abia după aceea om.93
Dacă Adolf Hitler ar fi rostit vreodată cuvintele „Trebuie să fii german mai întâi şi abia
după aceea om“, n-ar fi fost repetate foarte des aceste cuvinte ca dovadă a depravării lui? Din
cine ştie ce motiv irezistibil, nimeni nu îndrăzneşte să condamne asemenea cuvinte când ele îi
aparțin omului care a pus atât bazele sionismului, cât şi pe cele ale comunismului.
Am început să parcurg literatura sionistă, de la scrierile lui Moses Hess şi până în zilele
noastre, şi am întâlnit în repetate rânduri acelaşi spirit al supremației exprimat în Talmud.
Un reputat istoric sionist, Simon Dubnow, a scris în 1906 lucrarea Fundamentele
iudaismului național. În această carte, Dubnow exprima sentimente care, cu siguranță, ar fi
fost calificate drept antisemite dacă ar fi provenit de la un goyim.
Asimilarea este cea mai comună trădare a stindardului şi idealurilor poporului evreu (...)
Dar nimeni nu poate „deveni“ vreodată membru al unui grup natural, cum ar fi familia, tribul
sau națiunea (...). Un evreu, pe de altă parte, chiar dacă întâmplător s-a născut în Franța şi
încă mai locuieşte acolo, în ciuda tuturor acestor lucruri, rămâne un membru al națiunii
evreieşti şi, indiferent dacă-i convine sau nu, dacă este sau nu conştient de acest lucru, el
poartă pecetea evoluției istorice a națiunii evreieşti.94
În 1965, Moise Menuhin, un israelian care se născuse în sânul unei foarte proeminente
familii hasidice, a îndrăznit să scrie un expozeu despre ipocrizia evreiască. Menuhin a realizat
o carte fascinantă, intitulată Decadența iudaismului.95 Era absolvent al unei yeshiva din
Ierusalim şi tată al celebrului violonist Yehudi Menuhin.