DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

sunt absorbiți aproape complet în societatea noastră, propria noastră solidaritate este slăbită,
dându-ne iluzia că am avea de-a face cu o comunitate evreiască mai puțin impenetrabilă şi
etnocentrică. Nu există nici o amenințare reală la adresa genotipului evreiesc; acesta nu face
decât să devină şi mai „evreiesc“, cu fiecare generație.
O dată ce am aflat că evreii au o moştenire genetică diferită de a europenilor şi că această
diferență se intensifică, am dorit să înțeleg ce poate însemna ea în termenii
comportamentului şi ai strategiei evolutive evreieşti.
Sumar istoric
Până acum, această carte a arătat că istoria evreiască, din cele mai vechi timpuri
consemnate în Biblie şi până la actuala fanfaronadă tribală a Israelului, a însemnat o
îndelungată continuitate a etnocentrismului şi spiritului de supremație. Evreii au învățat să
prospere ca minoritate distinctă în națiunile de componență covârşitor non-evreiască şi au
învățat să-şi conserve moştenirea culturală şi genetică în fața presiunilor adeseori intense
spre asimilare din partea societăților-gazdă. Pentru a evita procesele de asimilare care
înghițeau aproape toate celelalte etnii trăitoare ca minorități în națiunile din vechime, evreii
şi-au cultivat o ideologie de intensă loialitate şi iubire de grup, pe plan interior, plus ură şi
etnocentrism, la nivel exterior.
În timpul şederii în Egipt, ca minoritate puternică, la începuturile istoriei lor, evreii şi-au
creat o strategie de supraviețuire şi puritate rasială. Mai târziu, într-o regiune locuită de
numeroase popoare distincte, şi-au rafinat politica etnocentrică şi au creat o mitologie
conform căreia această politică ar fi fost decretată de Dumnezeu. O asemenea strategie îşi
găseşte expresia cea mai pură în iudaism, o religie a acestei lumi care făgăduieşte domnia şi
puterea poporului evreu, nu compensația personală a unei vieți de Apoi pentru indivizii care
o merită.
Pentru a rezista asimilării de către societățile mult mai numeroase în care conviețuiau,
evreii şi-au elaborat o teologie care alimenta convingerea că erau un popor superior, „ales de
Dumnezeu“ şi făurit „separat de alte popoare“, cu dreptul de origine divină de a stăpâni
lumea, însoțit de datoria sacră de a-şi păstra pure cultura şi genotipul. Neevreii erau
caracterizați ca fiind nişte inferiori necurați şi chiar duşmani ucigaşi, hotărâți să-i distrugă fie
prin exterminare (aşa cum se comemorează anual la Paştele evreiesc şi la Purim), fie prin
asimilare (cum se comemorează la Hanukkah).
Pentru a supraviețui ca minoritate în sânul altor națiuni adeseori ca nou-veniți fără
pământ, sau doar cu foarte puțin, şi cu un dispreț religios-cultural față de munca fizică, evreii
aveau nevoie să-şi dezvolte abilitățile în alte domenii. Au devenit maeştri ai cămătăriei,
finanțelor şi administrației, precum şi în diverse afaceri de tip atât legal, cât şi penal. Au
descoperit că, prin eforturi altruiste de echipă, puteau ajunge să domine zone importante din
structura socială a goyimilor. De asemenea, le-a devenit evident că era în interesul lor să-şi
mențină o „strategie de echipă“ etnocentrică şi, în acelaşi timp, să submineze solidaritatea
goyimilor. Totodată, au elaborat strategii complexe pentru a-şi ascunde ostilitatea față de
goyimii-gazde.
Spre sfârşitul captivității babiloniene, într-o perioadă de o sută de ani pe parcursul căreia
au prosperat ca minoritate puternică într-o națiune străină, strategia lor iudaică s-a dezvoltat
până la nivelul unei arte rafinate, pe care au codificat-o în Tanakh (Vechiul Testament) şi, în
cele din urmă, în Talmud.
Evreii şi-au dezvoltat tradiții culturale, dietare şi rituale distincte, pentru a rămâne
separați de goyimi. Deosebit de celelalte două religii importante ale lumii, iudaismul nu căuta
noi convertiți şi, deşi permitea în mod ostentativ conversiunea, ridica obstacole care o
îngreunau. Comunitatea evreiască nu-i accepta complet pe convertiți şi nici chiar pe
descendenții acestora. (Mulți rabini din scripturile evreieşti spun că sunt necesare zece
generații sau chiar mai mult de viață în comunitatea evreiască pentru a obține acceptarea
deplină, iar legea evreiască îi numeşte pe urmaşii convertiților „bastarzi“.) Imensa majoritate
a evreilor care se căsătoreau mixt îşi alegeau parteneri de viață goyimi neconvertiți, fiind
astfel expulzați din comunitatea evreiască.
Cu alte cuvinte, era lipsit de drepturile civile şi politice care i se cuveneau oricărui israelit,
chiar şi acelora ca bastarzii ce aveau o genealogie cu pete grave.567
Ca minoritate strâns unită în cadrul națiunilor de goyimi, evreii erau nevoiți să-şi ascundă
adevăratele convingeri etnocentrice. Un sprijin în acest sens îl aducea menținerea limbii
ebraice printre cărturarii lor şi limitarea traducerilor după textele evreieşti în limbi goyim.
(După cum atestă documentar capitolul despre spiritul supremației evreieşti, în vremurile