DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

der.stuermer.com
from der.stuermer.com More from this publisher
03.08.2013 Views

sunt absorbiți aproape complet în societatea noastră, propria noastră solidaritate este slăbită, dându-ne iluzia că am avea de-a face cu o comunitate evreiască mai puțin impenetrabilă şi etnocentrică. Nu există nici o amenințare reală la adresa genotipului evreiesc; acesta nu face decât să devină şi mai „evreiesc“, cu fiecare generație. O dată ce am aflat că evreii au o moştenire genetică diferită de a europenilor şi că această diferență se intensifică, am dorit să înțeleg ce poate însemna ea în termenii comportamentului şi ai strategiei evolutive evreieşti. Sumar istoric Până acum, această carte a arătat că istoria evreiască, din cele mai vechi timpuri consemnate în Biblie şi până la actuala fanfaronadă tribală a Israelului, a însemnat o îndelungată continuitate a etnocentrismului şi spiritului de supremație. Evreii au învățat să prospere ca minoritate distinctă în națiunile de componență covârşitor non-evreiască şi au învățat să-şi conserve moştenirea culturală şi genetică în fața presiunilor adeseori intense spre asimilare din partea societăților-gazdă. Pentru a evita procesele de asimilare care înghițeau aproape toate celelalte etnii trăitoare ca minorități în națiunile din vechime, evreii şi-au cultivat o ideologie de intensă loialitate şi iubire de grup, pe plan interior, plus ură şi etnocentrism, la nivel exterior. În timpul şederii în Egipt, ca minoritate puternică, la începuturile istoriei lor, evreii şi-au creat o strategie de supraviețuire şi puritate rasială. Mai târziu, într-o regiune locuită de numeroase popoare distincte, şi-au rafinat politica etnocentrică şi au creat o mitologie conform căreia această politică ar fi fost decretată de Dumnezeu. O asemenea strategie îşi găseşte expresia cea mai pură în iudaism, o religie a acestei lumi care făgăduieşte domnia şi puterea poporului evreu, nu compensația personală a unei vieți de Apoi pentru indivizii care o merită. Pentru a rezista asimilării de către societățile mult mai numeroase în care conviețuiau, evreii şi-au elaborat o teologie care alimenta convingerea că erau un popor superior, „ales de Dumnezeu“ şi făurit „separat de alte popoare“, cu dreptul de origine divină de a stăpâni lumea, însoțit de datoria sacră de a-şi păstra pure cultura şi genotipul. Neevreii erau caracterizați ca fiind nişte inferiori necurați şi chiar duşmani ucigaşi, hotărâți să-i distrugă fie prin exterminare (aşa cum se comemorează anual la Paştele evreiesc şi la Purim), fie prin asimilare (cum se comemorează la Hanukkah). Pentru a supraviețui ca minoritate în sânul altor națiuni adeseori ca nou-veniți fără pământ, sau doar cu foarte puțin, şi cu un dispreț religios-cultural față de munca fizică, evreii aveau nevoie să-şi dezvolte abilitățile în alte domenii. Au devenit maeştri ai cămătăriei, finanțelor şi administrației, precum şi în diverse afaceri de tip atât legal, cât şi penal. Au descoperit că, prin eforturi altruiste de echipă, puteau ajunge să domine zone importante din structura socială a goyimilor. De asemenea, le-a devenit evident că era în interesul lor să-şi mențină o „strategie de echipă“ etnocentrică şi, în acelaşi timp, să submineze solidaritatea goyimilor. Totodată, au elaborat strategii complexe pentru a-şi ascunde ostilitatea față de goyimii-gazde. Spre sfârşitul captivității babiloniene, într-o perioadă de o sută de ani pe parcursul căreia au prosperat ca minoritate puternică într-o națiune străină, strategia lor iudaică s-a dezvoltat până la nivelul unei arte rafinate, pe care au codificat-o în Tanakh (Vechiul Testament) şi, în cele din urmă, în Talmud. Evreii şi-au dezvoltat tradiții culturale, dietare şi rituale distincte, pentru a rămâne separați de goyimi. Deosebit de celelalte două religii importante ale lumii, iudaismul nu căuta noi convertiți şi, deşi permitea în mod ostentativ conversiunea, ridica obstacole care o îngreunau. Comunitatea evreiască nu-i accepta complet pe convertiți şi nici chiar pe descendenții acestora. (Mulți rabini din scripturile evreieşti spun că sunt necesare zece generații sau chiar mai mult de viață în comunitatea evreiască pentru a obține acceptarea deplină, iar legea evreiască îi numeşte pe urmaşii convertiților „bastarzi“.) Imensa majoritate a evreilor care se căsătoreau mixt îşi alegeau parteneri de viață goyimi neconvertiți, fiind astfel expulzați din comunitatea evreiască. Cu alte cuvinte, era lipsit de drepturile civile şi politice care i se cuveneau oricărui israelit, chiar şi acelora ca bastarzii ce aveau o genealogie cu pete grave.567 Ca minoritate strâns unită în cadrul națiunilor de goyimi, evreii erau nevoiți să-şi ascundă adevăratele convingeri etnocentrice. Un sprijin în acest sens îl aducea menținerea limbii ebraice printre cărturarii lor şi limitarea traducerilor după textele evreieşti în limbi goyim. (După cum atestă documentar capitolul despre spiritul supremației evreieşti, în vremurile

moderne au inventat chiar şi cuvinte codificate pentru a disimula citatele cele mai pline de ură anti-goyim din Talmud şi din ritualurile lor, ajungând chiar să publice ghiduri ale Talmudului din care elevii evrei să învețe adevăratul sens anti-goyim al termenilor deghizați.)568 De asemenea, evreii au învățat să devină cât mai criptici posibil pe plan politic, adeseori mulțumindu-se să tragă sforile din culise, pentru a nu trezi furia goyimilor. În timp ce comiteau aceste fapte, de multe ori nu reuşeau să-şi stăpânească rapacitatea, ceea ce a dus uneori la reacții antisemite violente. Comunitatea iudaică a pus accentul în plan istoric pe educație şi a adus înalte elogii studiului iudaic al Talmudului, răsplătind această învățătură cu prestigiu social şi securitate economică. O asemenea politică a avut un profund impact asupra genotipului. La fel cum favorizarea celor mai buni savanți îi avantaja pe deținătorii celei mai mari inteligențe verbale, multe alte aspecte ale structurii lor sociale favorizau alte caracteristici evreieşti tradiționale. J. Philippe Rushton, în cartea sa de răsunet Rasă, evoluție şi comportament 569 publicată în 1995, a arătat cu ajutorul unor studii de date asociate cu cercetări paralele că până şi tendințele spre etnocentrism şi spre altruismul de grup au puternice componente genetice. Legea evreiască i-a expulzat timp de sute de generații pe evreii care se asimilaseră printre goyimi, astfel înlăturându-i din fondul lor de gene. O asemenea politică avea şanse sigure de a întări orice predispoziție evreiască spre etnocentrism, eliminând elementele care manifestau o atitudine mai conciliantă sau chiar atracție față de esteticile şi valorile neevreieşti. Pe măsură ce evreii deveneau tot mai pricepuți la cămătărie, practicile de afaceri monopoliste, încasarea impozitelor, acțiunile criminale şi rolul de intermediari opresivi sau administratori ai guvernelor de ocupație, antisemitismul goyim reacționar a fortificat mentalitatea de asediu a evreilor. Antipatia lor față de gazdele de neam goyim a încurajat comunitățile evreieşti să sprijine incursiunile militare ale străinilor şi ocuparea națiunilor cu care conviețuiau. Asemenea acțiuni, la rândul lor, au provocat animozități şi mai mari contra evreilor, adâncind cercul vicios care continuă şi în zilele noastre. Evreii au reacționat față de pericolul asimilării devenind şi mai etnocentrici. Printr-un contrast accentuat, trăind în comunitățile lor cel mai adesea omogene din inima Europei, strămoşii noştri nu şi-au dezvoltat niciodată mentalitatea de asediu a evreilor. În perioada când comerțul, sclavia şi emigrația străină se intensificau în Europa, majoritatea comunităților europene erau slab pregătite pentru a face față introducerii unor puternice minorități etnocentrice între granițele lor. Societățile goyim din Antichitate permiteau adesea expresii religioase diversificate, inclusiv toleranța credinței evreieşti, câtă vreme evreii pretindeau respectarea strictă a credinței lor, în cadrul comunității. De-a lungul secolelor, comunitatea evreiască şi-a continuat existența de societate autoritaristă care promova permanent şi conştient coeziunea evreiască. Pe tot parcursul Evului Mediu, multe comunități evreieşti aplicau pedeapsa cu moartea pentru acei evrei care se considera că ar fi trădat interesele evreieşti. Execuția lui Iisus este un exemplu perfect de eradicare a unui om pe care-l identificau ca reprezentând o amenințare la adresa omogenității lor. Alte instrumente istorice folosite pentru a le menține puritatea ideologică şi genetică au fost excomunicarea şi expulzarea. În timp ce europenii, provenind dintr-o societate mai omogenă şi mai puțin competitivă, aplicau o etică de viață mai individualistă, pe principiul „trăieşte şi lasă-l să trăiască“, evreii mențineau un colectivism intens. În timpurile moderne, evreii şi-au întărit rețelele de comunicații şi solidaritate, în timp ce susțineau fragmentarea societăților şi a valorilor neevreieşti. Pentru a prospera ca mică minoritate în mijlocul unei societăți străine este necesar şi un anumit talent la înşelătorie. În Spania creştină din Evul Mediu, evreii au răspuns cererilor de convertire la creştinism devenind marranos, falşi convertiți creştini care continuau să practice în secret iudaismul. Au elaborat planuri complicate de înşelătorie, care au durat sute de ani. Mulți evrei nedeclarați îşi amăgeau cu succes gazdele goyimi în privința adevăratelor lor credințe religioase anticreştine. Cei mai convingători marranos au prosperat şi s-au îmbogățit, pe când cei mai puțin pricepuți la o asemenea duplicitate adeseori sufereau sau piereau în beciurile Inchiziției şi în urma altor persecuții. Evreii şi-au format sisteme de dualitate morală: o morală pentru ei înşişi şi ai lor şi o alta pentru goyimii-gazde. Dimpotrivă, goyimii din societățile omogene ale Europei tindeau să-şi dezvolte o morală unică, favorabilă asimilării, când populații străine emigrau pe pământurile lor sau când ei cucereau alte națiuni. Grecia Antică a exemplificat această tradiție aplicând o doctrină universalistă în teritoriile ocupate. Unele dintre aceleaşi valori ale altruismului în

sunt absorbiți aproape complet în societatea noastră, propria noastră solidaritate este slăbită,<br />

dându-ne iluzia că am avea de-a face cu o comunitate evreiască mai puțin impenetrabilă şi<br />

etnocentrică. Nu există nici o amenințare reală <strong>la</strong> adresa genotipului evreiesc; acesta nu face<br />

decât să devină şi mai „evreiesc“, cu fiecare generație.<br />

O dată ce am af<strong>la</strong>t că evreii au o moştenire genetică diferită de a europenilor şi că această<br />

diferență se intensifică, am dorit să înțeleg ce poate însemna ea în termenii<br />

comportamentului şi ai strategiei evolutive evreieşti.<br />

Sumar istoric<br />

Până acum, această carte a arătat că istoria evreiască, din cele mai vechi timpuri<br />

consemnate în Biblie şi până <strong>la</strong> actua<strong>la</strong> fanfaronadă tribală a Israelului, a însemnat o<br />

îndelungată continuitate a etnocentrismului şi spiritului de supremație. Evreii au învățat să<br />

prospere ca minoritate distinctă în națiunile de componență covârşitor non-evreiască şi au<br />

învățat să-şi conserve moştenirea culturală şi genetică în fața presiunilor adeseori intense<br />

spre asimi<strong>la</strong>re din partea societăților-gazdă. Pentru a evita procesele de asimi<strong>la</strong>re care<br />

înghițeau aproape toate cele<strong>la</strong>lte etnii trăitoare ca minorități în națiunile din vechime, evreii<br />

şi-au cultivat o ideologie de intensă loialitate şi iubire de grup, pe p<strong>la</strong>n interior, plus ură şi<br />

etnocentrism, <strong>la</strong> nivel exterior.<br />

În timpul şederii în Egipt, ca minoritate puternică, <strong>la</strong> începuturile istoriei lor, evreii şi-au<br />

creat o strategie de supraviețuire şi puritate rasială. Mai târziu, într-o regiune locuită de<br />

numeroase popoare distincte, şi-au rafinat politica etnocentrică şi au creat o mitologie<br />

conform căreia această politică ar fi fost decretată de Dumnezeu. O asemenea strategie îşi<br />

găseşte expresia cea mai pură în iudaism, o religie a acestei lumi care făgăduieşte domnia şi<br />

puterea poporului evreu, nu compensația personală a unei vieți de Apoi pentru indivizii care<br />

o merită.<br />

Pentru a rezista asimilării de către societățile mult mai numeroase în care conviețuiau,<br />

evreii şi-au e<strong>la</strong>borat o teologie care alimenta convingerea că erau un popor superior, „ales de<br />

Dumnezeu“ şi făurit „separat de alte popoare“, cu dreptul de origine divină de a stăpâni<br />

lumea, însoțit de datoria sacră de a-şi păstra pure cultura şi genotipul. Neevreii erau<br />

caracterizați ca fiind nişte inferiori necurați şi chiar duşmani ucigaşi, hotărâți să-i distrugă fie<br />

prin exterminare (aşa cum se comemorează anual <strong>la</strong> Paştele evreiesc şi <strong>la</strong> Purim), fie prin<br />

asimi<strong>la</strong>re (cum se comemorează <strong>la</strong> Hanukkah).<br />

Pentru a supraviețui ca minoritate în sânul altor națiuni adeseori ca nou-veniți fără<br />

pământ, sau doar cu foarte puțin, şi cu un dispreț religios-cultural față de munca fizică, evreii<br />

aveau nevoie să-şi dezvolte abilitățile în alte domenii. Au devenit maeştri ai cămătăriei,<br />

finanțelor şi administrației, precum şi în diverse afaceri de tip atât legal, cât şi penal. Au<br />

descoperit că, prin eforturi altruiste de echipă, puteau ajunge să domine zone importante din<br />

structura socială a goyimilor. De asemenea, le-a devenit evident că era în interesul lor să-şi<br />

mențină o „strategie de echipă“ etnocentrică şi, în ace<strong>la</strong>şi timp, să submineze solidaritatea<br />

goyimilor. Totodată, au e<strong>la</strong>borat strategii complexe pentru a-şi ascunde ostilitatea față de<br />

goyimii-gazde.<br />

Spre sfârşitul captivității babiloniene, într-o perioadă de o sută de ani pe parcursul căreia<br />

au prosperat ca minoritate puternică într-o națiune străină, strategia lor iudaică s-a dezvoltat<br />

până <strong>la</strong> nivelul unei arte rafinate, pe care au codificat-o în Tanakh (Vechiul Testament) şi, în<br />

cele din urmă, în Talmud.<br />

Evreii şi-au dezvoltat tradiții culturale, dietare şi rituale distincte, pentru a rămâne<br />

separați de goyimi. Deosebit de cele<strong>la</strong>lte două religii importante ale lumii, iudaismul nu căuta<br />

noi convertiți şi, deşi permitea în mod ostentativ conversiunea, ridica obstacole care o<br />

îngreunau. Comunitatea evreiască nu-i accepta complet pe convertiți şi nici chiar pe<br />

descendenții acestora. (Mulți rabini din scripturile evreieşti spun că sunt necesare zece<br />

generații sau chiar mai mult de viață în comunitatea evreiască pentru a obține acceptarea<br />

deplină, iar legea evreiască îi numeşte pe urmaşii convertiților „bastarzi“.) Imensa majoritate<br />

a evreilor care se căsătoreau mixt îşi alegeau parteneri de viață goyimi neconvertiți, fiind<br />

astfel expulzați din comunitatea evreiască.<br />

Cu alte cuvinte, era lipsit de drepturile civile şi politice care i se cuveneau oricărui israelit,<br />

chiar şi acelora ca bastarzii ce aveau o genealogie cu pete grave.567<br />

Ca minoritate strâns unită în cadrul națiunilor de goyimi, evreii erau nevoiți să-şi ascundă<br />

adevăratele convingeri etnocentrice. Un sprijin în acest sens îl aducea menținerea limbii<br />

ebraice printre cărturarii lor şi limitarea traducerilor după textele evreieşti în limbi goyim.<br />

(După cum atestă documentar capitolul despre spiritul supremației evreieşti, în vremurile

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!