DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Membrii grupurilor rasiale se pot contrazice cu privire la istoria, spiritualitatea sau
capacitățile lor comparative. Dar să sugerezi că Dumnezeu favorizează un singur popor în
detrimentul tuturor celorlalte mergând până la a susține şi scuza genocidul pentru a le face
loc celor „Aleşi“? Cu siguranță, acesta nu poate fi decât apogeul supremației rasiale.
Creştinismul modern tratează fragmentele etnocentrice şi favorabile genocidului din
Vechiul Testament concentrându-se asupra aspectelor iubitoare ale scripturii. Un exemplu îl
oferă felul în care Iisus Christos a moderat legile Vechiului Testament, ca „ochi pentru ochi,
dinte pentru dinte“, sub forma „întoarce şi celălalt obraz“. Religia evreiască, însă, nu a avut
nici o personalitate comparabilă care să atenueze etnocentrismul extrem din Vechiul
Testament. Poate că profesorul evreu care a prezentat cea mai mare moderare față de goyimi
a fost Maimonides, considerat de mulți evrei cea mai prestigioasă personalitate a iudaismului
european. Însă chiar şi Maimonides a decretat ca medicii evrei să nu salveze viața unui
creştin decât dacă, nesalvându-i-o, ar „cauza răspândirea ostilității față de evrei“.59
Propagarea timpurie a creştinismului de către Apostolul Pavel îi încuraja pe creştini să
devină mai toleranți cu diferitele grupări etnice. Pavel însuşi era un fariseu evreu care s-a
convertit la creştinism şi o mare parte din viață le-a predicat goyimilor de diverse
naționalități. Credința creştină era intolerantă față de alte confesiuni şi alți Dumnezei, dar nu
şi față de alte triburi. Înşişi evangheliştii din Antichitate proveneau din popoare diverse şi au
predicat prin întreaga lume cunoscută. Desigur, creştinii puteau nutri şi manifestau adesea
tendințe xenofobe, dar atitudinile lor naționaliste şi etnocentrice îşi găseau originile în
propriile lor culturi, nu în învățăturile Noului Testament. Epistola Sfântului Apostol Pavel
către Galateeni expune foarte clar ideea că popor ales este acum acela care acceptă mântuirea
lui Iisus Christos „nici Iudeu, nici Elin“.60 Mântuirea se bazează pe acceptarea credinței, nu
numai pe sânge.
Religia evreiască a avut o evoluție cu totul diferită de aceea a creştinismului timpuriu.
Poporul evreu şi religia lui se întrepătrundeau. Credința în Dumnezeu era necesară pentru a
conserva tribul, în aceeaşi măsură în care protejarea tribului era importantă pentru
salvgardarea religiei. Totuşi, conform Statului Sionist al lui Israel, rasa este mult mai
importantă decât credința religioasă. Un emigrant de perspectivă nu e obligat să practice
iudaismul sau să creadă în el pentru a emigra în Israel; ba chiar, poate fi ateu sau comunist
declarat. Nu trebuie decât să-şi dovedească originile evreieşti. Protejarea identității etnice a
poporului evreu a devenit principalul motiv pentru existența iudaismului.
În Orientul Mijlociu (şi, ulterior, în întreaga lume), evreii s-au amestecat cu multe
popoare şi totuşi şi-au conservat moştenirea şi principalele datini. Ei constituie singura
minoritate etnică din țările occidentale care, după mii de ani, încă nu a fost asimilată. În
Babilon au trăit ca sclavi, iar în următoarele sute de ani sub dominație, şi şi-au elaborat un
cod care-i ajuta să supraviețuiască şi chiar să prospere în timp ce existau ca minoritate într-o
societate străină. Când au scăpat din robia babiloniană, erau mai puternici, mai organizați şi
mai etnocentrici decât oricând în trecut.
Talmudul: o doctrină a supremației evreieşti
Respingându-l pe Iisus Christos, împreună cu iubirea şi toleranța predicate de el,
iudaismul şi-a continuat drumul în direcția şovinismului. Punctul culminant a fost atins în
paginile Talmudului, o expunere enciclopedică a legilor şi tradițiilor evreieşti, compilată de
sute de rabini de-a lungul secolelor. „American Heritage Dictionary“ o descrie ca
„reprezentând baza autorității religioase pentru iudaismul tradițional“. Talmudul a fost
transcris pentru prima oară în epoca babiloniană, iar tradiția orală este mai veche cu
numeroase secole. Prin secolul al VI-lea î.Ch. a fost formulat în scris, devenind cel mai
important text religios al poporului evreu, principalul canon al religiei sale. În Talmud, evreii
îşi codificau în sfârşit cele mai şovine tendințe.
Herman Wouk, un scriitor evreu extrem de popular61, ilustrează influența Talmudului în
modul următor:
Talmudul a rămas până în zilele noastre sângele cardiac în mişcare al religiei evreieşti.
Indiferent ce legi, cutume sau ceremonii respectăm, indiferent dacă suntem ortodocşi,
conservatori, reformați sau doar sentimentalişti spasmodici urmăm Talmudul. El constituie
dreptul nostru comun.62
La vârsta de şaisprezece ani, în timpul uneia dintre vizitele mele la birourile Consiliului
Cetățenesc, găsisem o carte intitulată Religia evreiască. Influența ei astăzi, de Elizabeth
Dilling.63 Cartea m-a interesat pentru că, fiind tipărită în format mare, conținea fotocopii
după pagini întregi din Talmud, compilate în mod oficial de cărturarii evrei. Îmi amintesc că