DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

asă. Banii evreilor stau la baza Ligii Naționale pentru Emigrarea Liberală şi a numeroaselor
ei publicații.512
În 1924, congresmanul Knud Wefald a atras atenția asupra legăturilor multor emigranți
evrei cu comuniştii şi a declarat că mulți evrei „nu simpatizează cu idealurile noastre
americane de pe vremuri“:
Conducerea vieții noastre intelectuale în multe dintre fazele ei a ajuns în mâinile acestor
nou-veniți abili care nu simpatizează cu idealurile noastre americane de pe vremuri, (...) care
ne detectează slăbiciunile, se folosesc de ele şi se îmbogățesc prin deserviciile pe care ni le
aduc.
Întregul nostru sistem de distracții a fost luat în primire de oameni care au venit aici pe
creasta valului emigrației din sudul şi estul Europei. Ei produc oribilele noastre scenarii
cinematografice, scriu multe dintre cărțile pe care le citim [şi] ne redactează ziarele şi
revistele. (Analele Congresului, 12 aprilie 1924).513
Ultima lege importantă emisă de Congres pentru a proteja starea de fapt a Americii a fost
Legea Walter-McCarran din 1952. Opoziția parlamentară a fost condusă de troica evreiască
formată din Celler, Javits şi Lehman. Toate organizațiile evreieşti importante (împreună cu
partidul comunist din S.U.A.) s-au aliniat împotriva legii, inclusiv Congresul Evreiesc
American, Comitetul Evreiesc American, A.D.L., Consiliul Național al Femeilor Evreice şi alte
zeci şi zeci. În timpul dezbaterilor din Congres, Francis Walter a remarcat că singura
organizație civică adversă legii în totalitatea ei era Congresul Evreiesc American. Deputatul
Celler a observat că Walter „n-ar fi trebuit să exagereze, aşa cum a făcut, cu accentul pus pe
grupul de o credință aparte care se opune legii.“ (Analele Congresului, 23 aprilie 1952).514
Când judecătorul evreu Simon Rifkind şi-a prestat depoziția împotriva legii, în fața
camerelor reunite ale Congresului, acesta a subliniat faptul că, susținând anularea legislației
americane pentru emigrări, reprezenta „întregul corp de opinie religioasă şi laică din cadrul
grupului evreiesc, vorbind din punct de vedere religios, de la extrema dreaptă până la
extrema stângă“.515
Am fost fascinat să citesc comentariile curajoase ale congresmanului din Mississippi,
John Rankin, în timpul dezbaterilor. În zilele noastre, asemenea comentarii sincere din
partea oricărui oficial ales ar atrage un torent de violențe cărora puțini le-ar putea rezista.
Se văicăresc pe tema discriminării. Ştiți împotriva cui are loc discriminarea? Împotriva
populației albe creştine din America, a oamenilor care au creat această națiune (...). Mă refer
la albii creştini din Nord ca şi din Sud (...).
Comunismul este rasial. O minoritate rasială a acaparat puterea în Rusia şi în toate țările
satelit, cum ar fi Polonia, Cehoslovacia şi multe alte țări pe care le-aş putea numi.
În anii trecuți, au fost alungați din practic toate țările Europei şi, dacă mai continuă să
provoace zâzanie în țara asta şi încearcă să le impună creştinilor din America programul lor
comunist, nu putem spune ce li se va întâmpla şi aici. (Analele Congresului, 23 aprilie
1952.)516
În cele din urmă, obiectivul avansat pentru prima oară de organizațiile evreieşti în 1880
s-a împlinit în 1965, când Congresul a emis Legea Emigrării. Ca rezultat al acesteia, emigrația
a devenit în proporție de nouăzeci la sută non-europeană. America a trecut, de la un program
de emigrări destinat să reprezinte în mod proporțional toate grupările din Statele Unite, la un
program discriminatoriu împotriva europenilor. La fel ca în cazul legilor anterioare, asaltul a
fost condus de deputații şi senatorii evrei, aflați în fruntea celor mai puternice organizații de
lobby evreieşti. Şi a reuşit, pentru că în cei patruzeci şi unu de ani trecuți din 1924 puterea
evreiască sporise dramatic, în virtualmente toate sferele vieții americane.
În 1951, Senatorul Jacob Javitz a scris un articol intitulat „Să ne deschidem porțile“517
care cerea emigrarea masivă, fără restricții. Javits şi Deputatul Celler au jucat roluri de frunte
pentru votarea legii, în 1965. Cu nouă ani înainte de promulgarea Legii Emigrării din 1965,
Congresul Evreiesc American a propus inițial elementele esențiale ale legii şi l-a lăudat pe
Preşedintele Eisenhower pentru „opoziția [sa] fără echivoc față de sistemul național de
cotare“. Într-un editorial din 1956, evreii îl lăudau pentru că „a luat poziție cu curaj în fruntea
multor partizani ai politicii de emigrare liberală şi a îmbrățişat o poziție asupra căreia
insistaseră de la bun început Congresul Evreiesc American şi alte agenții evreieşti.“518
Movitațiile evreieşti de la baza emigrării
Ar fi fost absurd şi contraproductiv pentru organizațiile evreieşti care insistau pentru
deschiderea granițelor să recunoască faptul că erau animate de interese contradictorii celor
ale europenilor neevrei. Aceste organizații declarau „patriotică“ emigrarea deschisă. Încă din