DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Capitolul zece
Invazia străină condusă de evrei
Dă-mi mulțimile tale, ostenite, adunate,
Jinduind să respire în libertate.
Nefericita pleavă a țărmului tău bogat.
– Emma Lazarus
Influxul de europeni în America de Nord a făcut ca populațiile indigene să fie dislocate şi
în cele din urmă consemnate în rezervații. În mod similar, emigrația neîncetată a evreilor în
Palestina a contravenit intereselor poporului palestinian, dar aceasta era necesară pentru
cucerirea evreiască a regiunii. Ea a pus bazele statului sionist.
Orice trib, rasă sau națiune care doreşte să-şi conserve cultura, interesele de grup şi
suveranitatea trebuie să-şi păstreze statutul dominant în regiunea geografică unde locuieşte.
Majoritatea națiunilor au ajuns la o înțelegere fundamentală a acestui fapt încă din cele mai
vechi stadii ale civilizației lor şi fiecare națiune modernă a căutat să-şi controleze cu strictețe
frontierele şi fenomenele de emigrație.
Majoritatea americanilor consideră trecutul istoric al rezistenței indienilor față de
colonizarea europeană justificat moralmente, dar în etica denaturată a zilelor noastre unii
găsesc încercările europeano-americane de protejare a culturii şi genelor noastre unice de
emigrația non-europeană reprobabile moralmente. Cu toate acestea, în pofida propagandei
omniprezente care promovează multiculturalismul şi mult trâmbițatele de presă bucurii ale
diversității, sondajele de opinie din America denotă o opoziție copleşitoare față de emigrația
fără oprelişti. Aceleaşi sentimente publice sunt valabile în fiecare națiune europeană.
Abia după ce a fost promulgată Legea Emigrării din 1965, Congresul S.U.A. a trecut peste
dorințele majorității şi a început o politică de discriminare împotriva potențialilor emigranți
europeni, încurajând o masivă emigrație non-europeană. De atunci încoace, guvernul federal
s-a arătat şi el mai puțin dispus să aplice legile privitoare la emigrare şi să ne păzească
frontierele. Aceste strategii politice au dus la năvala unui val de emigranți de culoare, legali şi
ilegali. Emigrația şi rata crescută a natalității în rândul populației non-albe au transformat
structura demografică americană, care la începutul anilor şaizeci fusese în proporție de
nouăzeci la sută europeană, făcând-o să scadă sub şaptezeci la sută, spre sfârşitul secolului.
Biroul de Recensământ al Statelor Unite a prezis că, pe la jumătatea secolului XXI, când
mulți dintre cei care citesc aceste rânduri încă vor mai fi în viață, americanii de origine
europeană vor reprezenta o minoritate în Statele Unite. Suntem deja o minoritate în
majoritatea marilor oraşe americane şi în curând vom fi depăşiți numeric în statele California
şi Texas. Alte politici similare cu cele aplicate în S.U.A. au ajutat să intre un mare număr de
non-europeni în Canada, de negri în Marea Britanie, de nord-africani şi asiatici în Franța,
turci în Germania şi un potpuriu de rase colorate în Scandinavia, Spania şi Italia.
Pe măsură ce mi se dezvolta conştiința de rasă, îmi devenea cu certitudine tot mai evident
faptul că noile politici de emigrare din Statele Unite şi Europa vor vătăma grav societățile
apusene. La foarte scurt timp după schimbarea din politica de emigrare, problemele
criminalității s-au escaladat în toate națiunile afectate. Calitatea învățământului şi a educației
a avut de suferit, iar dificultățile de asistență socială au crescut. Pe măsură ce toată această
transformare rasială planificată se accelerează, problemele respective vor dobândi proporții
catastrofice.
Care grupuri au ceva de câştigat de pe urma acestui Armageddon demografic? Străinii
individuali care ar putea să beneficieze de posibilitățile economice pe care le oferă societățile
occidentale au foarte puțină influență politică sau economică în afara națiunilor apusene.
Observând lupta din Statele Unite în privința legilor referitoare la emigrație din ultima sută
de ani, forța propulsoare de la baza deschiderii granițelor Americii mi s-a dezvăluit clar: era
evreimea organizată, aşa cum o personifică poeta Emma Lazarus, ale cărei versuri le-am citat
la începutul acestui capitol.
La vremea când eram elev în primul an de liceu, mă convinsesem deja că masiva
emigrație non-europeană reprezenta cea mai mare amenințare, pe termen atât scurt cât şi
lung, la adresa Americii pe care o iubeam. Am înțeles că Legea Emigrării din 1965, dacă nu
era revizuită, avea să sfârşească prin a da semnalul marşului funebru pentru țara mea. O
mare parte din materialele pe care le citeam indicau un îndelungat trecut al eforturilor
evreieşti de a schimba radical legile americane privitoare la emigrație. Am luat legătura cu