DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

O societate care nu permite libertatea de discuție, cercetare şi dezbatere nu se poate numi
liberă. Cu cât e mai mare teama guvernului şi a mass-media de o idee, cu atât devine mai
intensă supresiunea. În cazul ideilor incorecte politic despre Holocaust, această teamă a
ajuns la proporții isterice.
Un guvern sau o instituție mass-media care suprimă anumite idei, se teme de acele idei şi
nu pentru că ideile ar fi slabe, ci fiindcă sunt puternice; nu pentru că acele idei ar fi refutabile,
ci fiindcă sunt convingătoare. Dacă vrem să cunoaştem adevărata istorie a Holocaustului,
trebuie să avem libertatea de a cerceta, libertatea de a întreba şi libertatea de a ne îndoi.
Dacă am învățat un singur lucru în viața mea politică, am învățat să întreb. Avem nevoie
de libertatea cuvântului şi a presei, de libertatea cercetării şi a discuției. Înainte de a putea şti
ce este adevărat şi ce nu, ce e real şi ce este ficțiune, trebuie să ascultăm toate părțile. Acest
lucru este valabil pentru fiecare problemă cu care ne confruntăm, inclusiv fenomenul care
produce o isterie atât de incredibilă: Holocaustul, scris cu „H“ mare.
Holocaustul dobândeşte în proporție crescândă dimensiunile unei religii. Este un fel de
temă a morții şi a mântuirii care preia imaginea unui popor nevinovat, măcelărit dar reînviat
într-o aură de sfințenie inatacabilă. Lagărele de concentrare au fost renovate ca nişte altare şi
sunt vizitate în veritabile pelerinaje; există sfinte scripturi pline de sfinți şi păcătoşi, şi temple
ca Muzeul Holocaustului din Washington D.C. Oricine pune la îndoială fie şi cel mai mic
detaliu al mitului este un eretic vrednic de dispreț şi batjocură cel puțin dar, preferabil, de
pierderea locului în societate şi azvârlirea în închisoare. Scrierile blasfematorilor trebuie să
fie confiscate şi arse. Dacă ereticul reuşeşte cumva, chiar şi în cea mai mică măsură, să-şi
croiască drum până în fața publicului, el trebuie să fie înjosit şi ridiculizat sistematic.
Legenda Holocaustului trăieşte mai departe, alimentând intensa solidaritate etnică între
evrei şi ura colectivă împotriva goyimilor. Printre goyimi, reluarea cronică a poveştii
Holocaustului ne distruge cele mai elementare mijloace de apărare psihologică împotriva
spiritului supremației evreieşti.
În realitate, cel mai mare Holocaust pe care l-a generat vreodată etnocentrismul a fost
asasinarea în masă a zeci de milioane de creştini de către bolşevicii conduşi de evrei, în
Uniunea Sovietică şi Europa de Est. Pare o tristă ironie că se acordă atât de puțină atenție
acestui Holocaust al Holocausturilor. În epoca noastră, însă, evenimentele şi semnificațiile
lor sunt definite aşa cum hotărăsc evreii să le definească. Terminologia Holocaustului rămâne
prerogativa exclusivă a evreilor victime ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Holocaustul
evreiesc este ținut la o parte, cu sfințenie, față de toate celelalte pierderi de vieți omeneşti. În
primul rând există Evrei, şi abia apoi restul omenirii goyimii cu „g“ mic de pe această lume.
Mama tuturor Holocausturilor
Ar fi mult mai potrivit să descriem în întregime Al Doilea Război Mondial ca pe un
Holocaust, în loc de a ne referi numai la suferințele evreilor. Bombardarea şi incendierea
celor mai frumoase oraşe şi opere de artă din Europa, moartea a zeci de milioane dintre cei
mai curajoşi şi mai apți tineri şi nemiloasa dezrădăcinare, înfometare, siluire şi asasinare a
zeci de milioane de civili nevinovați din toate națiunile şi grupurile etnice ale Europei –
acesta a fost cel mai mare Holocaust pe care l-a cunoscut lumea vreodată. Lumea civilizată va
simți efectele culturale şi genetice ale celui de-Al Doilea Război Mondial încă multe generații
de-acum încolo.
Primul ministru al Marii Britanii, Neville Chamberlain, s-a exprimat succint când a spus
că disputa de la granița germano-polonă nu merita nici măcar sângele unui singur grenadier
englez. Toți cei care s-au născut în timpul conflictului şi după aceea au crescut cu catehismul
părinților şi al presei despre „războiul cel drept“. Dacă moartea a cincizeci de milioane de
ființe omeneşti înseamnă un război drept, atunci cum e un război nedrept? Evident, aceleaşi
forțe care au făcut publicitate Holocaustului au accentuat necesitatea războiului, iar
Tribunalele de la Nürnberg au decretat că vina supremă a războiului le revine germanilor.
Căutând să pună capăt subjugării poloneze de douăzeci de ani a teritoriului german de la
răsărit, Germania invadase Polonia. În acel moment, era un război de frontieră, cu pierderi
minime de vieți omeneşti şi foarte puține bombardamente asupra oraşelor şi civililor.
Războiul s-a extins când Franța şi Anglia au declarat război Germaniei şi, în curând, a fost
numit Război Mondial, ajungând să devină cel mai mare carnagiu uman din istorie (vezi
„Barnes Review“ de Willis Carto).508
În multe națiuni existau oameni care doreau războiul. Existau germani care priveau spre
est, în căutare de Lebensraum; polonezi, care preferau războiul decât să dea înapoi teritoriile
germane expropriate prin Tratatul de la Versailles. Printre francezi se găseau cei invidioşi pe