DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

În timpul războiului, C.E.M. (Congresul Evreiesc Mondial) crease un Institut al Afacerilor
Evreieşti la New York (sediul său se află acum la Londra). Directorii erau doi mari jurişti
evrei-lituanieni, Jacob şi Nehemiah Robinson. Grație lor, Institutul a elaborat două idei
complet revoluționare: tribunalul de la Nürnberg şi despăgubirile germane.
Ideea Institutului (...) a fost ca Germania nazistă să fie obligată să plătească după ce era
înfrântă, (...). Daunele germane trebuia să fie plătite mai întâi poporului care-şi pierduse
bunurile din vina naziştilor. În continuare, dacă, aşa cum speram, era creat statul evreu,
germanii urmau să plătească despăgubiri pentru a le da coloniştilor posibilitatea de a se
stabili acolo. Această idee a fost exprimată pentru prima oară în timpul războiului, pe
parcursul unei conferințe din Baltimore.502
Procesele de la Nürnberg au fost prezentate marelui public ca un efort din partea Aliaților
de a-i judeca drept pe criminalii de război. În Paradoxul evreiesc, Goldmann recunoaşte că
ideea Proceselor de la Nürnberg şi cea a daunelor germane nu le-au aparținut Aliaților, ci
sioniştilor, înainte de a fi existat cel mai mic semn al vreunui Holocaust, iar despăgubirile
aveau să fie vitale pentru fundamentarea statului Israel.
De la Al Doilea Război Mondial încoace, povestea Holocaustului a generat zeci de
milioane de dolari vărsați din Statele Unite şi sume chiar mai mari din Germania, sub formă
de daune. Năucitoarea sumă, depăşind pe departe o sută cincizeci de miliarde de dolari, avea
să ofere cu siguranță o motivație puternică Israelului şi sionismului mondial pentru a duce
mai departe povestea senzaționalistă a Holocaustului.
O altă posibilă motivație pentru a menține în viață propaganda mi-a devenit evidentă în
timp ce citeam teancurile de reviste din anii patruzeci aflate în bibliotea L.S.U. Am găsit
numeroase articole care preziceau renaşterea iminentă a nazismului. Multe dintre ele făceau
afirmația fantezistă că existau rezerve secrete de aur care aveau să finanțeze mişcarea neonazistă
din Germania şi din întreaga lume, inclusiv America de Nord şi de Sud.
Asocierea Holocaustului cu nazismul a fost, desigur, cel mai eficient mod de a zădărnici
filosofia național-socialistă. Cu siguranță, Holocaustul nu numai că-i respinge pe nazişti, dar
îi şi izolează pe evrei contra criticilor. De asemenea, este o armă psihologică în mâinile
mişcării egalitariste conduse de evrei, căci mass-media n-au părut să piardă nici o ocazie de a
asocia gândirea şi ştiința rasială cu ororile naziste.
Avansând povestea Holocaustului, mass-media de dominație evreiască şi-au găsit un
partener binevoitor în guvernele Aliate. La sfârşitul războiului, cu Europa în ruine, zeci de
milioane de oameni morți şi jumătate din continent sub tirania sovietică, mulți puteau fi
iertați când întrebau dacă implicarea în războiul germano-polonez de la început meritase un
asemenea preț. Povestea Holocaustului oferea justificări emoționale mult mai puternice.
Când eram în colegiu, îmi plăcea să citesc romanele polițiste ale lui Raymond Chandler.
În timp ce studiam Holocaustul, mi-am amintit că, la constituirea unui dosar penal, acuzarea
arată că inculpatul a avut motive de a comite infracțiunea şi posibilitatea de a o face. Cu
siguranță, puternicele interese evreieşti aveau motive de a crea şi promova povestea
Holocaustului în versiunea ei cea mai extremă, şi e clar că dominația lor asupra mijloacelor
de informare le dădea şi posibilitatea de a o face.
S-au tipărit literalmente mii de cărți care se concentrează asupra diverselor aspecte ale
Holocaustului, iar despre teroarea acestuia ne vorbesc nenumărate articole din ziare şi
reviste, discursuri, predici, documentare, romane, filme şi piese de teatru. Un număr
copleşitor de autori ai materialelor despre Holocaust sunt ei înşişi evrei. Este oare de crezut
ca evreii, care cred cu patimă în ororile indescriptibile ale Holocaustului, să poată scrie
obiectiv despre aşa ceva? A putut Elie Wiesel să redacteze o descriere nepărtinitoare a
Germaniei naziste sau a Holocaustului, sau ar fi putut Adolf Hitler, dacă mai trăia, să se
pronunțe imparțial despre Wiesel şi Al Doilea Război Mondial?
Elie Wiesel scrie:
Fiecare evreu, undeva în ființa lui, trebuie să pună deoparte o zonă a urii – a urii
sănătoase, virile – pentru ceea ce personifică germanul şi ceea ce persistă în german. Altfel,
ar însemna că trădează morții.503
Imaginați-vă ce-ar fi fost dacă un supraviețuitor rus al ucigătorului Gulag de sub tirania
bolşevismului evreiesc ar fi făcut o declarație care să spună că:
Fiecare rus, undeva în ființa lui, trebuie să pună deoparte o zonă a urii – a urii sănătoase,
virile – pentru ceea ce personifică evreul şi ceea ce persistă în evreu. Altfel, ar însemna că
trădează morții.