DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

der.stuermer.com
from der.stuermer.com More from this publisher
03.08.2013 Views

aceleaşi fapte, cel puțin în măsură egală. Revizioniştii atrag atenția asupra bombardării incendiare intenționate de către Aliați a populațiilor civile, precum şi asupra violării, expulzării şi asasinării în masă a mii de germani şi alți locuitori din Estul Europei, de către sovietici (vezi „Barnes Review“ de Willis Carto).496 De asemenea, ei subliniază că multe dintre decesele din ultimii ani ai războiului, în lagărele de concentrare, au fost cauzate de bombardarea de către Aliați a căilor ferate care erau vitale pentru transportul alimentelor şi al medicamentelor. Arată că vizarea şi distrugerea sistematică a fabricilor de produse farmaceutice care asigurau aprovizionarea cu medicamente şi alte materiale medicale a mărit rata mortalității printre civilii germani, militari şi, de asemenea, deținuții din lagăre. Evident, contestarea concepției populare despre Holocaust nu echivalează cu scuzarea uciderii în masă. Cei care resping viziunea generalizată a Holocaustului precizează clar că privesc atrocitățile la adresa evreilor nevinovați sau a oricărui alt popor ca pe nişte crime față de valorile morale ale civilizației occidentale. Revizioniştii nu fac altceva decât să afirme că evreii nu au fost singurele victime ale celui mai oribil război din istorie. Mulți revizionişti susțin de asemenea că motivația cutremurătorului mit al Holocaustului urmăreşte realizarea obiectivelor economice şi politice ale Israelului şi ale organizațiilor evreieşti. Când am început să descopăr multe dintre faptele tulburătoare care îmi contraziceau fostele opinii despre Holocaust, m-am întrebat cum a început povestea Holocaustului şi de ce continuă să fie atât de omniprezentă, la peste cincizeci de ani după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. De obicei, la sfârşitul oricărui război domneşte multă ură şi înverşunare, dar cu timpul isteria slăbeşte şi începe să prevaleze luciditatea. Şi totuşi, frenezia față de crimele de război ale germanilor pare să fie la fel de puternică astăzi ca în perioada imediat ulterioară războiului. La doar câteva luni după ce războiul se terminase, Robert Taft, liderul Senatului S.U.A., a condamnat Tribunalele Militare Internaționale ca pe „o pată pe obrazul american pe care o vom regreta mult timp.“497 Judecătorul Principal de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Harlan Fiske Stone, a spus despre judecătorul Jackson, care părăsise Curtea pentru a prezida Tribunalul: Jackson a plecat să-şi vadă de linşajul lui în stil mare la Nürnberg. Nu mă deranjează ce le face naziştilor, dar detest să văd prefăcătoria că ar prezida un tribunal şi nişte proceduri conforme cu dreptul comun. O asemenea fraudă e puțin cam prea ipocrită ca să corespundă cu ideile mele de modă veche.498 Cincizeci de ani mai târziu, greu mai găsim măcar un singur congressman american care ar îndrăzni să condamne procesele pentru crimele de război. Chiar dacă nutreşte în secret această opinie, omul ştie că pronunțarea ei ar atrage asupra lui o asemenea mânie turbată încât cariera lui politică s-ar sfârşi pe loc. Prin urmare, din ce motiv se străduiesc adepții Holocaustului să-şi mențină povestea atât de adânc înfiptă în mințile şi inimile noastre? Motivațiile poveştii Holocaustului Asupra puterilor Aliate s-au exercitat presiuni pentru a înființa un refugiu permanent al supraviețuitorilor evrei în Palestina. Instaurarea statului Israel, la trei ani după înfrângerea Germaniei, a fost astfel un efect ulterior al Holocaustului.499 Articolul despre Holocaust din „Encarta Encyclopedia“, de Raul Hilberg, istoric de frunte al Holocaustului evreilor. În fiecare an are loc propagandă de război. În arta războiului modern, aceasta a devenit o puternică armă psihologică. Chiar neavând neapărat legătură cu adevărul, propaganda poate fi folosită asupra propriilor forțe ale unei națiuni, ca şi asupra celor inamice. În timpul Primului Război Mondial, Oficiul de Război al Marii Britanii a trimis depeşe care spuneau că soldații germani din Belgia se distrau ridicând bebeluşii în baionete şi, mai mult, că le ardeau trupurile pentru a extrage fosfații folosiți la fabricarea munițiilor. După război, ministerul a recunoscut că aceste poveşti fuseseră nişte invenții neruşinate. În Al Doilea Război Mondial într-o epocă de dezvoltare a radioului, cinematografului, ziarelor şi revistelor de largă circulație, propaganda a devenit şi mai rafinată şi puternică. Evreii, care exercitau o putere considerabilă în mass-media americane şi britanice, au pus în circulație zvonuri despre atrocitățile germane din anii treizeci, poveşti care se escaladau pe măsură ce se apropia războiul. După cum indică publicația revizionistă „Barnes Review“ 500, la fel cum în Primul Război Mondial fuseseră acuzați că fierbeau copii mici, germanii erau acuzați acum că făceau săpun din trupurile victimelor asasinate de ei. Totuşi, de astă dată a trebuit să treacă aproape o jumătate de secol pentru ca adevărul istoric să învingă minciuna poveştii cu săpunul, iar această scorneală sfruntată încă mai continuă să fie repetată.

Student fiind, în subsolul bibliotecii de la Louisiana State University, am parcurs un mare număr de reviste publicate între anii 1945 şi 1950, unde am descoperit motive convingătoare pentru care progaganda de război nu a încetat o dată cu sfârşitul războiului. Tunurile din Europa abia tăcuseră, când a început un nou război, care era vital pentru comunitatea evreiască mondială. În Palestina a început masiva invazie evreiască, urmată de războaiele pe care le cunoaştem, pentru crearea statului sionist al Israelului. Succesul operațiunii depindea în mare măsură de povestea Holocaustului. În articolul său din „Encarta Encyclopedia“, Raul Hilberg descrie în mod adecvat înființarea Israelului ca pe un „efect ulterior al Holocaustului“. De fapt, instaurarea statului Israel nu a fost atât un efect al Holocaustului ca atare, cât un efect ulterior al poveştii Holocaustului. Realitățile Holocaustului nu erau la fel de importante ca impresia că ar fi existat un Holocaust. În prezent, se ridică multe întrebări istorice importante privitoare la scufundarea navei „Maine“ înainte de războiul spaniolo-american, incidentul din Golful Tonkin care a precedat masiva implicare a Americii în Vietnam, şi dacă „Lusitania“, pe care germanii au scufundat-o în Primul Război Mondial, transporta sau nu ilegal muniții. Importanța acestor incidente decisive consta mai mult în percepția publică despre ele, decât în bazele lor reale la momentul respectiv. Acelaşi lucru este valabil şi despre Holocaust. Visul sionist al statului Israel avea nevoie de un „Holocaust“, cel mai monstruos Holocaust imaginabil pentru a-şi duce scopurile la îndeplinire. Israelul modern nu s-ar fi putut înființa fără povestea celor „şase milioane“. Crearea statului evreu a depins de influxul masiv al evreilor din întreaga lume spre Palestina şi valul de teroare declanşat cu succes atât împotriva forțelor britanice care administrau regiunea, sub mandatul Ligii Națiunilor, cât şi contra locuitorilor originari ai zonei. Populațiile evreieşti dislocate din Europa au reprezentat o zdrobitoare sursă de emigranți pentru Palestina. Fără această invazie, e îndoielnic că populația evreiască locală, relativ puțin numeroasă înainte de război, ar fi putut obține controlul de la britanici şi de la localnicii palestinieni. Cucerirea militară sionistă a Palestinei necesita un enorm sprijin economic, militar şi politic din întreaga lume. Implica terorizarea majorității palestiniene, alungarea populației din case şi de pe pământuri şi interzicerea drepturilor civile şi politice pentru localnici. Numai perpetuarea legendei Holocaustului ar fi putut face ca aceste crime să devină tolerabile pentru opinia publică mondială. Compasiunea față de evrei, adânc răscolită de amintirile Holocaustului, făcea ca toate gravele ofense săvârşite la adresa palestinienilor, oricât de nedrepte, să pară neînsemnate. Povestea Holocaustului a generat zeci de miliarde de dolari, sub forma ajutoarelor din Statele Unite, şi sume chiar mai mari, din Germania, cu titlul de daune. Cel mai important, poate, este faptul că Holocaustul a fost combustibilul care a alimentat flacăra sionismului evreiesc din întreaga lume. Recitările Holocaustului i-au unit pe evreii din toată lumea şi au atras enormul sprijin financiar şi politic necesar pentru înființarea şi susținerea statului Israel. După cincizeci de ani de conflicte aproape neîntrerupte cu palestinienii şi vecinii săi arabi, Israelul continuă să se bazeze din greu pe sprijinul american şi german. Israelul este cel mai mare beneficiar anual de ajutoare externe din America, aşa cum a fost tot timpul de la înființare. Recursul permanent la Holocaust face banii să curgă în continuare, de la evrei şi neevrei deopotrivă, constituind în acelaşi timp o scuză subtilă pentru toate silniciile comise asupra arabilor. Nahum Goldmann, preşedintele Congresului Evreiesc Mondial, a scris o carte foarte populară, cu titlul Paradoxul evreiesc, publicată de editura Grosset & Dunlap în 1978. Goldmann descrie dramatic impactul despăgubirilor germane pentru Israel: Germanii vor fi plătit un total de optzeci de miliarde (...). Fără daunele germane care au început să sosească în primii zece ani ai existenței sale ca stat, Israelul n-ar fi avut nici jumătate din actuala lui infrastructură: toate trenurile din Israel sunt germane, vapoarele sunt germane şi acelaşi lucru este valabil pentru instalațiile electrice şi o mare parte din industria Israelului (...) şi toate acestea, lăsând la o parte pensiile individuale plătite supraviețuitorilor. În prezent, Israelul primeşte sute de milioane de dolari în monedă germană pe an (...). În unii ani, sumele de bani primite de Israel din Germania au ajuns chiar să fie duble sau triple față de contribuțiile realizate prin colecte de la evreimea internațională.501 În această carte uluitoare, Goldmann recunoaşte că, încă din timpul războiului, sioniştii planificau procese pentru crimele de război şi daune din partea Germaniei.

Student fiind, în subsolul bibliotecii de <strong>la</strong> Louisiana State University, am parcurs un mare<br />

număr de reviste publicate între anii 1945 şi 1950, unde am descoperit motive convingătoare<br />

pentru care progaganda de război nu a încetat o dată cu sfârşitul războiului. Tunurile din<br />

Europa abia tăcuseră, când a început un nou război, care era vital pentru comunitatea<br />

evreiască mondială. În Palestina a început masiva invazie evreiască, urmată de războaiele pe<br />

care le cunoaştem, pentru crearea statului sionist al Israelului. Succesul operațiunii depindea<br />

în mare măsură de povestea Holocaustului. În articolul său din „Encarta Encyclopedia“, Raul<br />

Hilberg descrie în mod adecvat înființarea Israelului ca pe un „efect ulterior al<br />

Holocaustului“. De fapt, instaurarea statului Israel nu a fost atât un efect al Holocaustului ca<br />

atare, cât un efect ulterior al poveştii Holocaustului. Realitățile Holocaustului nu erau <strong>la</strong> fel<br />

de importante ca impresia că ar fi existat un Holocaust.<br />

În prezent, se ridică multe întrebări istorice importante privitoare <strong>la</strong> scufundarea navei<br />

„Maine“ înainte de războiul spaniolo-american, incidentul din Golful Tonkin care a precedat<br />

masiva implicare a Americii în Vietnam, şi dacă „Lusitania“, pe care germanii au scufundat-o<br />

în Primul Război Mondial, transporta sau nu ilegal muniții. Importanța acestor incidente<br />

decisive consta mai mult în percepția publică despre ele, decât în bazele lor reale <strong>la</strong><br />

momentul respectiv. Ace<strong>la</strong>şi lucru este va<strong>la</strong>bil şi despre Holocaust. Visul sionist al statului<br />

Israel avea nevoie de un „Holocaust“, cel mai monstruos Holocaust imaginabil pentru a-şi<br />

duce scopurile <strong>la</strong> îndeplinire.<br />

Israelul modern nu s-ar fi putut înființa fără povestea celor „şase milioane“. Crearea<br />

statului evreu a depins de influxul masiv al evreilor din întreaga lume spre Palestina şi valul<br />

de teroare dec<strong>la</strong>nşat cu succes atât împotriva forțelor britanice care administrau regiunea,<br />

sub mandatul Ligii Națiunilor, cât şi contra locuitorilor originari ai zonei. Popu<strong>la</strong>țiile evreieşti<br />

dislocate din Europa au reprezentat o zdrobitoare sursă de emigranți pentru Palestina. Fără<br />

această invazie, e îndoielnic că popu<strong>la</strong>ția evreiască locală, re<strong>la</strong>tiv puțin numeroasă înainte de<br />

război, ar fi putut obține controlul de <strong>la</strong> britanici şi de <strong>la</strong> localnicii palestinieni.<br />

Cucerirea militară sionistă a Palestinei necesita un enorm sprijin economic, militar şi<br />

politic din întreaga lume. Implica terorizarea majorității palestiniene, alungarea popu<strong>la</strong>ției<br />

din case şi de pe pământuri şi interzicerea drepturilor civile şi politice pentru localnici.<br />

Numai perpetuarea legendei Holocaustului ar fi putut face ca aceste crime să devină<br />

tolerabile pentru opinia publică mondială. Compasiunea față de evrei, adânc răscolită de<br />

amintirile Holocaustului, făcea ca toate gravele ofense săvârşite <strong>la</strong> adresa palestinienilor,<br />

oricât de nedrepte, să pară neînsemnate.<br />

Povestea Holocaustului a generat zeci de miliarde de do<strong>la</strong>ri, sub forma ajutoarelor din<br />

Statele Unite, şi sume chiar mai mari, din Germania, cu titlul de daune. Cel mai important,<br />

poate, este faptul că Holocaustul a fost combustibilul care a alimentat f<strong>la</strong>căra sionismului<br />

evreiesc din întreaga lume. Recitările Holocaustului i-au unit pe evreii din toată lumea şi au<br />

atras enormul sprijin financiar şi politic necesar pentru înființarea şi susținerea statului<br />

Israel. După cincizeci de ani de conflicte aproape neîntrerupte cu palestinienii şi vecinii săi<br />

arabi, Israelul continuă să se bazeze din greu pe sprijinul american şi german. Israelul este<br />

cel mai mare beneficiar anual de ajutoare externe din America, aşa cum a fost tot timpul de <strong>la</strong><br />

înființare. Recursul permanent <strong>la</strong> Holocaust face banii să curgă în continuare, de <strong>la</strong> evrei şi<br />

neevrei deopotrivă, constituind în ace<strong>la</strong>şi timp o scuză subtilă pentru toate silniciile comise<br />

asupra arabilor.<br />

Nahum Goldmann, preşedintele Congresului Evreiesc Mondial, a scris o carte foarte<br />

popu<strong>la</strong>ră, cu titlul Paradoxul evreiesc, publicată de editura Grosset & Dun<strong>la</strong>p în 1978.<br />

Goldmann descrie dramatic impactul despăgubirilor germane pentru Israel:<br />

Germanii vor fi plătit un total de optzeci de miliarde (...). Fără daunele germane care au<br />

început să sosească în primii zece ani ai existenței sale ca stat, Israelul n-ar fi avut nici<br />

jumătate din actua<strong>la</strong> lui infrastructură: toate trenurile din Israel sunt germane, vapoarele<br />

sunt germane şi ace<strong>la</strong>şi lucru este va<strong>la</strong>bil pentru insta<strong>la</strong>țiile electrice şi o mare parte din<br />

industria Israelului (...) şi toate acestea, lăsând <strong>la</strong> o parte pensiile individuale plătite<br />

supraviețuitorilor. În prezent, Israelul primeşte sute de milioane de do<strong>la</strong>ri în monedă<br />

germană pe an (...). În unii ani, sumele de bani primite de Israel din Germania au ajuns chiar<br />

să fie duble sau triple față de contribuțiile realizate prin colecte de <strong>la</strong> evreimea<br />

internațională.501<br />

În această carte uluitoare, Goldmann recunoaşte că, încă din timpul războiului, sioniştii<br />

p<strong>la</strong>nificau procese pentru crimele de război şi daune din partea Germaniei.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!