DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Student fiind, în subsolul bibliotecii de la Louisiana State University, am parcurs un mare
număr de reviste publicate între anii 1945 şi 1950, unde am descoperit motive convingătoare
pentru care progaganda de război nu a încetat o dată cu sfârşitul războiului. Tunurile din
Europa abia tăcuseră, când a început un nou război, care era vital pentru comunitatea
evreiască mondială. În Palestina a început masiva invazie evreiască, urmată de războaiele pe
care le cunoaştem, pentru crearea statului sionist al Israelului. Succesul operațiunii depindea
în mare măsură de povestea Holocaustului. În articolul său din „Encarta Encyclopedia“, Raul
Hilberg descrie în mod adecvat înființarea Israelului ca pe un „efect ulterior al
Holocaustului“. De fapt, instaurarea statului Israel nu a fost atât un efect al Holocaustului ca
atare, cât un efect ulterior al poveştii Holocaustului. Realitățile Holocaustului nu erau la fel
de importante ca impresia că ar fi existat un Holocaust.
În prezent, se ridică multe întrebări istorice importante privitoare la scufundarea navei
„Maine“ înainte de războiul spaniolo-american, incidentul din Golful Tonkin care a precedat
masiva implicare a Americii în Vietnam, şi dacă „Lusitania“, pe care germanii au scufundat-o
în Primul Război Mondial, transporta sau nu ilegal muniții. Importanța acestor incidente
decisive consta mai mult în percepția publică despre ele, decât în bazele lor reale la
momentul respectiv. Acelaşi lucru este valabil şi despre Holocaust. Visul sionist al statului
Israel avea nevoie de un „Holocaust“, cel mai monstruos Holocaust imaginabil pentru a-şi
duce scopurile la îndeplinire.
Israelul modern nu s-ar fi putut înființa fără povestea celor „şase milioane“. Crearea
statului evreu a depins de influxul masiv al evreilor din întreaga lume spre Palestina şi valul
de teroare declanşat cu succes atât împotriva forțelor britanice care administrau regiunea,
sub mandatul Ligii Națiunilor, cât şi contra locuitorilor originari ai zonei. Populațiile evreieşti
dislocate din Europa au reprezentat o zdrobitoare sursă de emigranți pentru Palestina. Fără
această invazie, e îndoielnic că populația evreiască locală, relativ puțin numeroasă înainte de
război, ar fi putut obține controlul de la britanici şi de la localnicii palestinieni.
Cucerirea militară sionistă a Palestinei necesita un enorm sprijin economic, militar şi
politic din întreaga lume. Implica terorizarea majorității palestiniene, alungarea populației
din case şi de pe pământuri şi interzicerea drepturilor civile şi politice pentru localnici.
Numai perpetuarea legendei Holocaustului ar fi putut face ca aceste crime să devină
tolerabile pentru opinia publică mondială. Compasiunea față de evrei, adânc răscolită de
amintirile Holocaustului, făcea ca toate gravele ofense săvârşite la adresa palestinienilor,
oricât de nedrepte, să pară neînsemnate.
Povestea Holocaustului a generat zeci de miliarde de dolari, sub forma ajutoarelor din
Statele Unite, şi sume chiar mai mari, din Germania, cu titlul de daune. Cel mai important,
poate, este faptul că Holocaustul a fost combustibilul care a alimentat flacăra sionismului
evreiesc din întreaga lume. Recitările Holocaustului i-au unit pe evreii din toată lumea şi au
atras enormul sprijin financiar şi politic necesar pentru înființarea şi susținerea statului
Israel. După cincizeci de ani de conflicte aproape neîntrerupte cu palestinienii şi vecinii săi
arabi, Israelul continuă să se bazeze din greu pe sprijinul american şi german. Israelul este
cel mai mare beneficiar anual de ajutoare externe din America, aşa cum a fost tot timpul de la
înființare. Recursul permanent la Holocaust face banii să curgă în continuare, de la evrei şi
neevrei deopotrivă, constituind în acelaşi timp o scuză subtilă pentru toate silniciile comise
asupra arabilor.
Nahum Goldmann, preşedintele Congresului Evreiesc Mondial, a scris o carte foarte
populară, cu titlul Paradoxul evreiesc, publicată de editura Grosset & Dunlap în 1978.
Goldmann descrie dramatic impactul despăgubirilor germane pentru Israel:
Germanii vor fi plătit un total de optzeci de miliarde (...). Fără daunele germane care au
început să sosească în primii zece ani ai existenței sale ca stat, Israelul n-ar fi avut nici
jumătate din actuala lui infrastructură: toate trenurile din Israel sunt germane, vapoarele
sunt germane şi acelaşi lucru este valabil pentru instalațiile electrice şi o mare parte din
industria Israelului (...) şi toate acestea, lăsând la o parte pensiile individuale plătite
supraviețuitorilor. În prezent, Israelul primeşte sute de milioane de dolari în monedă
germană pe an (...). În unii ani, sumele de bani primite de Israel din Germania au ajuns chiar
să fie duble sau triple față de contribuțiile realizate prin colecte de la evreimea
internațională.501
În această carte uluitoare, Goldmann recunoaşte că, încă din timpul războiului, sioniştii
planificau procese pentru crimele de război şi daune din partea Germaniei.