DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

TENDINȚA DE A NU CREDE POVESTIRILE DE GROAZĂ
Mai multe documente ale Crucii Roşii sugerează că organizația a ezitat, cel puțin inițial,
să dea prea multă crezare povestirilor şi zvonurilor despre brutalitățile naziştilor. Asemenea
marelui public, oficialitățile Crucii Roşii nu percep adevăratele proporții ale crimelor naziste
(...).
„Nu încape nici o îndoială că organizația internațională a Crucii Roşii s-a lăsat folosită de
nazişti“, afirmă Radu Ioanid, directorul Registrului Supraviețuitorilor Holocaustului de la
Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite. „Nu încape nici o îndoială că au fost
păcăliți.“495
Evident, dacă obolul funest de mare al morților a fost cauzat de lipsa de medicamente,
penuria de insecticid (pentru exterminarea păduchilor propagatori de boli) şi de alimente
provocată de distrugerile şi perturbările proprii războiului naziştii nu s-ar fi temut de
prezența inspectorilor şi a voluntarilor Crucii Roşii Internaționale în lagăre mai mult decât sar
fi temut englezii de ajutorul acestora în ruinele din Estul Londrei, după un raid aerian.
Oare promotorii poveştii Holocaustului chiar cred că membrii Crucii Roşii Internaționale au
făcut parte dintr-o conspirație nazistă antisemită a Holocaustului? Sau poate că membrii
organizației, în pofida faptului că au vizitat lagărele în timpul războiului şi le-au predat
deținuților nouă sute şaptezeci şi trei de mii de pachete şi colete (după cum se consemnează
în propriile lor documente), pur şi simplu nu au văzut nici o indicație a tuturor acelor gazări
sau arderi în masă sau „instalații de exterminare“ ori, de ce nu, al vreunui efort din partea
naziştilor de a extermina intenționat populația evreiască?
În timp ce ajutau sute de mii de refugiați, voluntarii Crucii Roşii au auzit, fără îndoială,
destule poveşti despre brutalitățile naziste şi zvonuri despre gazările în masă, au luat notă de
ele şi au căutat atenți orice semne în acest sens, dar nu au văzut nimic care să indice că
zvonurile ar fi fost adevărate. La sfârşitul războiului, în unele lagăre cum ar fi cel de la
Buchenwald, au văzut mari numere de cadavre, dar propriile lor rapoarte puneau aceste orori
pe seama epidemiilor, pe care chiar şi ocupanții britanici şi înşişi agenții Crucii Roşii nu
reuşeau să le controleze decât cu mare greutate. De exemplu, britanicii estimau că mult mai
mulți oameni au murit după ce au preluat ei sub control lagărul de la Bergen-Belsen decât
înainte de eliberarea acestuia.
Forțele evreieşti îi condamnă pe revizioniştii care înaintează întrebări de bun-simț despre
Holocaust, ca de exemplu următoarea: „Cum s-a putut desfăşura un Holocaust chiar sub
nasul Crucii Roşii Internaționale?“ Nu e de mirare că vor ca aceste întrebări să fie înăbuşite,
iar cei care le formulează, închişi în temniță. Versiunea lor despre Holocaust nu poate rezista
în fața unor asemenea investigații.
De ce nu se discută?
Custozii oficiali ai Holocaustului desfăşoară o campanie internațională pentru a reduce la
tăcere întrebările deranjante. Majoritatea oamenilor nu pot auzi niciodată poziția
revizionistă, pentru că forțele evreieşti domină mass-media şi blochează principalele căi de
acces la materialele care exprimă dubii despre ortodoxismul Holocaustului.
Printre cele mai puternice dintre forțele de acest gen figurează „Liga Anti-Defăimare a
B’nai B’rith“, o organizație cu caracter mondial, care are în Statele Unite un buget anual de
treizeci şi şapte de milioane de dolari folosiți pentru defăimarea acelora care critică Israelul
sau pun la îndoială unele părți din povestea Holocaustului. A.D.L. îşi instruieşte purtătorii de
cuvânt să nu discute niciodată despre vreun aspect al Holocaustului. Dacă versiunea lor
despre Holocaust este atât de perfect documentată, de ce se tem de discuțiile libere şi
deschise?
O dezbatere onestă între înalții preoți ai Holocaustului şi contestatarii acestuia ar
dezvălui faptul că cei din urmă nu sunt nişte imbecili sau instigatori la ură, ci oameni care au
de pus întrebări legitime şi de susținut argumente solide, bazate pe probe concludente. O
asemenea dezbatere ar arăta că revizioniştii nu neagă încarcerarea pe nedrept a evreilor în
lagăre de concentrare, aşa cum li s-a întâmplat în Al Doilea Război Mondial şi japonezilor din
America. Revizioniştii recunosc faptul că, spre sfârşitul războiului, condițiile de viață din
lagărele de concentrare europene ajunseseră îngrozitoare şi susțin de asemenea că în lagăre
au murit multe mii de evrei, în majoritate de malnutriție şi boli. În sfârşit, revizioniştii
recunosc de bunăvoie şi faptul că au avut loc unele masacre ale inocenților şi că asemenea
orori trebuie să fie condamnate.
Revizioniştii susțin că, deşi au existat fără îndoială germani care au comis ceea ce astăzi
se defineşte prin „crime de război“, Aliații înşişi, inclusiv sovieticii, s-au făcut vinovați de