DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

folosit, acestea sunt atât de fantastice încât depăşesc orice credibilitate. Dacă în „centrele de
exterminare“ din Polonia (majoritatea aflându-se la Auschwitz) au fost asasinate şi incinerate
între optsprezece şi douăzeci şi şase de milioane de oameni, numărul zilnic ar fi trebuit să se
ridice la ordinul zecilor de mii. Aşa cum am arătat anterior, expertul citat de înşişi savanții
Holocaustului, Pressac, estimează acum că numărul total al morților de la Auschwitz se
situează undeva între şase sute şi opt sute de mii. Cum se potrivesc aceste cifre, care ele însele
pot fi enorm de exagerate, cu numerele aberante atribuite lagărului de la Auschwitz în
enciclopediile populare? Când o națiune este acuzată de asemenea crime cumplite, n-ar
trebui să se ceară măcar precizie şi coerență? În caz contrar, oricine ar putea fi acuzat cu
impunitate de orice infamie.
Cam în aceeaşi perioadă când observam discrepanțele din numerele Holocaustului, am
văzut la televizor un interviu luat unui sionist care ataca revizionismul Holocaustului,
spunând că: „Indiferent dacă au fost zece milioane, un milion, o sută de mii sau o mie, asta
nu face crima cu nimic mai scuzabilă!“ Adevărul este că, dacă în loc de douăzeci şi şase de
milioane au murit câteva sute de mii, şi dacă majoritatea acestor decese au fost cauzate de
brutalitățile fireşti ale războiului, nu printr-un plan de exterminare calculat, atunci versiunea
predominantă a poveştii Holocaustului este grosolan de inadecvată.
Alte întrebări despre Holocaust
Principala componentă a legendei Holocaustului este aserțiunea că naziştii ar fi avut un
plan sau un program de exterminare a evreilor. Însă cu toate că Aliații au capturat sediile
guvernamentale şi militare din Germania, şi majoritatea lagărelor de concentrare, cu
documentele din ele intacte, nu s-a găsit nici măcar un singur ordin sau instrucțiune care să
ceară gazarea evreilor sau să indice un plan de a extermina toată evreimea din Europa. Nu s-a
găsit nici un proiect de construcție a vreunei camere de gazare umană, nici instrucțiuni sau
ordine scrise pentru gazarea ființelor omeneşti.
Pe această temă, ca şi pe altele, povestea Holocaustului a suferit revizuiri. Experții nu mai
susțin că naziştii ar fi dat ordine directe de exterminare a evreilor. Raul Hilberg, în prima
ediție, din 1961, a principalei sale lucrări despre Holocaust, „Distrugerea evreilor europeni“, a
scris că în 1941 Hitler dăduse două ordine de exterminare a evreilor. Ediția în trei volume
revăzută a cărții şi publicată în 1985 nu mai conține nici o referire la asemenea ordine.493
Într-o recenzie a ediției revăzute a lucrării lui Hilberg, istoricul Christopher Browning, el
însuşi un „istoric exterminaționist“, scrie:
În noua ediție, toate referirile în text la o decizie sau un ordin al lui Hitler pentru „soluția
finală“ au fost înlăturate sistematic. Pe fundul unei singure note de subsol a mai rămas
îngropată o aluzie singuratică: „Împrejurările şi cronologia indică o decizie a lui Hitler înainte
de sfârşitul verii.“ În noua ediție, nu s-au luat decizii şi nu s-au dat ordine.494
Un Holocaust sub nasul Crucii Roşii?
Liderii evrei şi-au îndreptat mânia asupra Crucii Roşii Internaționale pentru că nu
dezvăluise Holocaustul şi nu făcuse nimic ca să-l oprească. Subliniază că echipe
internaționale de inspectori ai Crucii Roşii au vizitat şi inspectat toate lagărele germane de
concentrare importante, inclusiv pe cel de la Auschwitz, pe tot parcursul războiului, până la
sfârşit. Pe de o parte, adepții Holocaustului ne pretind să credem că germanii asasinau zeci
de mii de oameni pe zi, în cadrul unui plan super-confidențial, pe care nu îndrăzneau să-l
menționeze nici chiar în comunicațiile lor cu caracter top-secret. Pe de altă parte, se aşteaptă
să credem că naziştii ar fi lăsat Crucea Roşie Internațională să inspecteze aceleaşi lagăre, în
perioada când se presupune că omorâseră mii de oameni pe zi. Iată câteva citate dintr-un
articol grăitor publicat în „U.S.A. Today“:
Mulți lideri evrei şi experți ai Holocaustului au susținut mult timp că în timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial Crucea Roşie a înregistrat un eşec spectaculos în special prin faptul că
nu a dat alarma despre atrocitățile naziste şi, ulterior, şi-a agravat vina, refuzând s-o
recunoască.
De fapt, într-o scrisoare datată în 22 noiembrie, 1944, şi adresată oficialităților din
Departamentul de Stat al S.U.A., despre vizită, Crucea Roşie spunea: „Nu am putut descoperi
nici urmă de instalații pentru exterminarea prizonierilor civili (...).“
În acest caz, după cum reiese din documente, înseamnă că inspectorii Crucii Roşii au
eşuat absolut la tot pasul. Nu numai că n-au reuşit să înțeleagă adevărata situație, dar în
continuare le-au mai şi trimis informații eronate Aliaților.