DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Chiar şi un respectabil istoric evreu care crede în existența camerelor de gazare oferă un
punct de vedere oarecum revizionist. În cartea sa din 1988 Why Did the Heavens not
Darken?: The „Final Solution“ in History, profesorul Arno J. Mayer de la Universitatea
Princeton a atras atenția că există multe întrebări fără răspuns în legătură cu Holocaustul.
Mayer, care şi-a pierdut el însuşi câteva rude apropiate în Holocaust, scrie:
Multe întrebări rămân deschise (...). Una peste alta, cât de multe cadavre au fost
incinerate la Auschwitz? Câți oameni au murit acolo, în total? Care era componența
națională, religioasă şi etnică a acestei cantități enorme de victime? Câți dintre ei au fost
condamnați să moară din cauze „naturale“ şi câți au fost măcelăriți intenționat (...)? Pentru
moment, pur şi simplu nu avem răspunsuri la toate aceste întrebări. (pag. 366)
Din 1942 şi până în 1945, la Auschwitz cu siguranță, dar probabil peste tot, au murit mai
mulți evrei din cauze aşa-numite „naturale“ decât din cauze „nenaturale“. (pag. 365)
Sursele pentru studiul camerelor de gazare sunt în acelaşi timp rare şi nedemne de
încredere.489
Trebuie să repet că Mayer rămâne ferm convins de existența camerelor de gazare la
Auschwitz, dar el atrage atenția că „Majoritatea lucrurilor care sunt cunoscute se bazează pe
depozițiile ofițerilor şi ale călăilor nazişti la procesele postbelice şi pe amintirile
supraviețuitorilor şi ale martorilor neimplicați. Aceste mărturii trebuie să fie selectate cu
mare atenție, întrucât ele pot fi influențate de factori subiectivi de o mare complexitate.“490
În Franța şi Germania, declarațiile lui Mayer ar justifica darea în judecată.
Martorii Holocaustului
Aşa cum indică Mayer, o mare parte din povestea Holocaustului se bazează pe relatări ale
martorilor oculari. Revizioniştii susțin că aşa-numiții martori oculari nu sunt întotdeauna
demni de încredere. Dau ca exemplu cazul John Demjanjuk. Demjanjuk, un mecanic auto din
Europa de Est stabilit în Statele Unite, a fost acuzat de a fi unul şi acelaşi cu Ivan cel
Groaznic, un malefic gardian din lagărul de concentrare de la Treblinka despre care se
spunea că ar fi asasinat sute de oameni.
Demjanjuk şi-a declarat inocența, dar sute de martori oculari evrei au continuat să
susțină că era unul şi acelaşi cu Ivan. Martorii țipau, urlau şi gesticulau, povestind cele mai
incredibile acte de cruzime şi sadism. Atestau sub prestare de jurământ că şi-l aminteau clar
pe Ivan, iar acesta era Demjanjuk. În cele din urmă, Demjanjuk a fost deportat în Israel, unde
un tribunal israelian l-a judecat şi l-a condamnat, bazându-se în primul rând pe mărturiile
„martorilor oculari“. S-au găsit însă noi probe, dovedind că Demjanjuk fusese victima unei
înscenări a K.G.B.-ului. Documentele care chipurile dovedeau că fusese gardian s-au vădit a fi
falsificate de sovietici. Confruntată cu un scandal mondial, până şi Curtea Supremă din Israel
a trebuit să recunoască faptul că declarațiile martorilor oculari nu erau credibile, Demjanjuk
fiind nevinovat.
Acele numere incredibile
Examinând Holocaustul, am descoperit că sursele diferă enorm în ceea ce priveşte
estimările numerelor de victime, variind între patru şi douăzeci şi patru de milioane. Am
reprodus mai jos paragraful propriu articolului Holocaust din „Compton’s Multimedia
Encyclopedia, 1991“:
Pe măsură ce Germania nazistă ocupa țară după țară, în Al Doilea Război Mondial, aveau
loc numeroase ucideri ale civililor şi maltratări ale soldaților care se pot înscrie în categoria
crimelor de război. Aceste crime, însă, pălesc în comparație cu exterminarea masivă,
deliberată şi planificată amănunțit a peste cincisprezece milioane de persoane, în contextul
operațiunii denumite ulterior Holocaust. Acest genocid de proporții cutremurătoare a fost
executat cu eficiență scrupuloasă de o birocrație germană perfect coordonată, în care nimic
nu era lăsat la voia întâmplării.491
La altă pagină a aceleiaşi „Enciclopedii Compton“ (sub paragraful Concentrare, Lagăr de),
figurează următoarele afirmații:
Cea mai oribilă prelungire a sistemului lagărelor de concentrare a fost înființarea
centrelor de exterminare, după anul 1940. Acestea au fost instituite în primul rând pentru
uciderea evreilor. Acest măcel este cunoscut sub denumirea de Holocaust. Se presupune că în
lagărele de exterminare au fost ucise între optsprezece şi douăzeci şi şase de milioane de
persoane, inclusiv şase milioane de evrei şi patru sute de mii de țigani.492
E evident că acei cronicari ai Holocaustului care apreciază crimele germanilor nu găsesc
că ar fi necesară exactitatea, sau măcar consecvența. Dar, indiferent care sistem de cifre este