DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Ce „fapt istoric“ este atât de vulnerabil încât trebuie să fie apărat prin teroare, deportare
şi încarcerare? De ce anume se tem oponenții lui David Irving şi ai celorlalți revizionişti? Sunt
cumva argumentele revizioniste atât de convingătoare încât adversarii lor trebuie să
folosească opresiunea politică fățişă pentru a le reduce la tăcere?
Auschwitz – moțul de pe tortul Holocaustului
Povestea Holocaustului se focalizează în jurul lagărului de concentrare de la Auschwitz, în
Polonia. Ani de zile, acesta a fost prezentat lumii ca un lagăr al morții, unde naziştii ar fi gazat
între trei şi patru milioane de evrei, precum şi milioane de non-evrei. Orice îndoieli ar mai
putea să aibă vizitatorii despre enormitatea Holocaustului şi veridicitatea poveştilor cu
camerele de gazare acestea se risipesc în timpul vizitării lagărului. În fiecare an, o jumătate
de milion de turişti văd ceea ce se afirmă a fi camerele propriu-zise de gazare unde ar fi fost
asasinați milioane de evrei. Din 1945 până în 1989, o placă de pe poarta de la intrare
proclama în mai multe limbi diferite că acolo muriseră patru milioane o sută de mii de
victime. În timpul unei vizite făcute în lagăr, în luna iunie a anului 1979, Papa Ioan Paul al IIlea
s-a oprit în fața acestui monument şi a binecuvântat sufletele celor patru milioane de
victime. Ulterior, a reieşit că cel puțin trei milioane dintre morți erau simple plăsmuiri ale
imaginației.
La scurt timp după vizita papei, fără fanfară sau publicitate, istoricii lagărului au scos
placa, înlocuind-o cu una care reflecta noua cifră oficială: un milion două sute de mii. Ani de
zile, oficialitățile declaraseră şase milioane de victime ale Holocaustului, inclusiv cele patru
milioane de presupuse victime omorâte la Auschwitz. Interesant este că, după ce numărul
celor de la Auschwitz a fost redus cu trei milioane, nimeni nu s-a repezit să corecteze
enciclopediile sau interminabilele texte care citau cifra de şase milioane.
Când „experții“ au efectuat reducerea de la Auschwitz, au comis o faptă pentru care nişte
revizionişti ar fi fost aruncați în închisoare: au corectat prin scădere numărul de victime din
rândurile evreilor. Totuşi, nu aveau încotro. Dacă nu coborau radical cifrele, îşi pierdeau
credibilitatea. Fusese foarte uşor să facă afirmații ridicol de fanteziste în anii cincizeci şi
şaizeci, când muzeul de la Auschwitz, aflat sub controlul partidului comunist, era foarte puțin
vizitat, dar o dată cu sporirea accesului sporea şi numărul întrebărilor. Revăzând cifrele,
custozii lagărului recunoşteau efectiv că oficialitățile anterioare ale muzeului şi administrația
comunistă fabricaseră numere, umflându-le prea tare pentru a putea fi crezute.
Revizionistul evreu David Cole s-a deplasat la Auschwitz în luna septembrie a anului
1992. Purtând o yarmulke, i-a luat un interviu custodelui, Dr. Francizek Piper, care a
recunoscut că, deşi în „vizitele oficiale cu ghid“ se spune că acea cameră de gazare arată exact
aşa cum a fost găsită la eliberarea lagărului, ea este de fapt o „reconstituire“. Această
dezvăluire nu este decât una dintre găurile căscate în prova crucişătorului „Auschwitz“, navamamă
a flotei Holocaustului. Ulterior, Cole a fost bătut şi amenințat cu moartea în mai multe
rânduri.485
În fața dovezilor tot mai numeroase care demascau falsurile flagrante de la Auschwitz,
promotorii Holocaustului au recunoscut o mare parte din lucrurile pentru a căror exprimare
fuseseră condamnați atâția oameni ca David Irving. În mod interesant, cea mai autoritară şi
exhaustivă carte, poate, despre Auschwitz publicată până acum, Auschwitz, din 1270 până în
zilele noastre, de Robert Jan Van Pelt şi Deborah Dwork, doi autori evrei pe tema
Holocaustului, recunoaşte că principala cameră de gazare din lagărul de la Auschwitz, arătată
tuturor turiştilor, e un fals construit de comuniştii polonezi la mult timp după război.486
Autorii, însă, susțin că existau camere de gazare într-un lagăr secundar din complexul de la
Auschwitz.
Răsturnarea comunismului din Rusia a adus la lumină multe documente care până atunci
le fuseseră inaccesibile cercetătorilor occidentali. În Arhivele Statului din Moscova s-au găsit
recent probe uluitoare. Când sovieticii au „eliberat“ lagărul de la Auschwitz, acesta fusese
abandonat în grabă de germani, care lăsaseră în urmă tone întregi de documente. Printre
articolele recuperate de trupele comuniste se afla şi „Registrul deceselor“ de la Auschwitz,
certificatele de deces ale celor ce muriseră în lagăr, legate în volume cronologice. Timp de
patruzeci şi cinci de ani, aceste documente cruciale lânceziseră în dosarele secrete ale K.G.B.ului.
Preşedintele rus Mihail Gorbaciov a autorizat punerea în circulație a celor pe care le
găsiseră cercetătorii: patruzeci şi şase de volume. Documentele arată că doctorii şi restul
personalului medical de la Auschwitz înregistrau cu meticulozitate fiecare deces. În certificate
se menționau cauzele morții, care puteau fi: execuția (în general, prin împuşcare sau
spânzurare), bolile, atacurile de inimă şi altele similare. Majoritatea deceselor fuseseră