DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

duzină de edituri ale lumii occidentale dintre cele mai prestigioase, inclusiv: The Viking
Press; Harper & Row; Little Brown; Simon & Schuster; Avon Books.
Cei mai respectați istorici ai lumii, printre care şi A. J. P. Taylor, H. R. Trevor-Roper,
Gordon Craig şi Stephen Ambrose, i-au lăudat unele opere. A făcut cercetări în Arhivele
Statului German timp de peste treizeci de ani, precum şi în Arhivele Naționale ale Statelor
Unite, Oficiul Documentelor Publice din Marea Britanie, arhivele guvernamentale ale
Austriei, Franței, Italiei şi Canadei, chiar şi în arhivele statului din fosta Uniune Sovietică. A
fost primul istoric care a contestat validitatea aşa-numitelor „Jurnale ale lui Hitler“484,
cărora li s-a făcut o publicitate atât de deşănțată, numai pentru ca în cele din urmă să li se
dovedească falsitatea. Pe parcursul cercetărilor sale de mare anvergură, Irving a descoperit
multe documente care contrazic părți întregi din ortodoxia Holocaustului.
În timp ce se afla în Germania, Irving a citat mărturisirea înregistrată pe bandă video a
custodelui de la Muzeul de Stat din Auschwitz, Dr. Francizek Piper. Piper recunoscuse că
instalația prezentată timp de patruzeci de ani celor peste patruzeci de milioane de vizitatori ai
lumii întregi drept cameră de gazare veritabilă, construită de nazişti, nu era autentică. De
fapt, o construiseră comuniştii polonezi, după război. Pentru simpla citare a mărturisirii lui
Piper, guvernul l-a acuzat pe Irving de „defăimare a memoriei morților“.
Deşi avea probe concludente cu care să dovedească realitatea afirmațiilor sale, lui Irving i
s-a interzis să le prezinte la proces, şi chiar să-l cheme pe Piper ca martor în instanță. Pentru
declarațiile pe care le făcuse despre acest fapt istoric, guvernul german l-a amendat cu
treizeci de mii de mărci. În „interesul statului german“, i s-a interzis să mai folosească
Arhivele Statului, unde lucrase timp de peste treizeci de ani şi cărora le donase colecții
inestimabile de documente originale.
Apoi, guvernul german l-a exilat din țară. Canada, Franța, Austria, Italia, Africa de Sud,
Australia şi multe alte națiuni i-au interzis în continuare prezența pe teritoriul lor, la cererea
evreilor. Editorii cărților lui au fost hărțuiți şi intimidați, pentru a rezilia contractele. A fost
agresat fizic, iar conferințele i-au fost perturbate de bătăuşi înarmați cu țevi.
În Canada, la cererea Centrului Simon Wiesenthal, autoritățile l-au arestat şi l-au
expulzat din țară cu cătuşe la mâini. Ziarul „The Toronto Globe & Mail“ a întrebat retoric de
ce i se puseseră cătuşe, răspunzând apoi tot cu o întrebare: „Credea cineva că şi-ar fi putut
folosi maşina de scris?“
În tradiția americană a drepturilor stipulate prin Primul Amendament, puțini îşi dau
seama că în aşa-numita „Lume Liberă“ este posibil ca un istoric să fie închis numai pentru că
şi-a exprimat o opinie despre un eveniment istoric consumat cu cincizeci de ani în urmă.
Vorbind în oraşul său natal din apropierea ambasadei americane din Londra, Irving a dat un
interviu unui post de televiziune francez, repetând din nou faptul că principalele camere de
gazare arătate turiştilor la Auschwitz erau false. Pentru că a făcut această declarație, în
propria lui casă din Londra, a fost dat în judecată la un tribunal din Paris. În Franța,
contestarea oricăreia dintre „crimele contra umanității“ afirmate prin Carta Proceselor de la
Nürnberg din 1945 este ilegală chiar dacă se săvârşeşte la domiciliu, în altă țară.
Există destui oameni care afirmă că n-ar trebui să dezbatem nici un aspect al
Holocaustului, după cum nu trebuie să-i luăm în serios nici pe cei care spun că Pământul e
plat. Şi totuşi, s-ar teme orice persoană în cunoştință de cauză să discute serios cu un adept al
teoriei Pământului Plat? Ar insista să se emită legi care să-l împiedice pe susținătorul acelei
teorii să vorbească, să scrie sau să publice? Ar încerca să-i distrugă viața, să-l amendeze cu
mii de dolari şi, dacă nici toate acestea nu dau rezultate, să-l azvârle în închisoare?
Cred în libertatea cuvântului pentru că nu mă tem. Cred că ideile mele au baze raționale şi
că îmi pot susține opiniile cu dovezi şi argumente logice. Într-o atmosferă a discuțiilor libere
şi deschise, nu are de ce să-mi fie teamă, pentru că nu există nici un adevăr care să mă
înspăimânte. De ce anume le este frică adversarilor lui David Irving sau ai tuturor
revizioniştilor?
Bibliotecile şi şcolile noastre sunt dotate din belşug cu literatură ortodoxă a
Holocaustului. Ziarele şi revistele publică un torent nesfârşit de articole pe acest subiect. Pe
ecranele cinematografelor şi ale televizoarelor se derulează scenarii, comentarii, interviuri şi
imagini ale Holocaustului. S-ar părea că, în contextul unei asemenea campanii, nu poate
exista nici un motiv de teamă în fața celor ca David Irving decât dacă, desigur, persecutorii lui
cred că au probe convingătoare, un raționament solid şi o prezentare elocventă. Astfel, pentru
a-şi proteja propria versiune asupra Holocaustului, caută să-l vâneze până la capătul
Pământului.