DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

cu Shmuel Krakowski, directorul arhivelor celebrului Centru al Holocaustului Yad Vashem
din Israel, au declarat că poveştile cu săpunul omenesc nu au fost adevărate niciodată. Bauer
a spus că deținuții din lagăre „erau pregătiți să creadă orice orori despre persecutorii lor“. În
interesanta lui declarație, Bauer i-a învinuit pe nazişti pentru toată invenția cu săpunul
uman. Krakowski a comentat că „istoricii au ajuns la concluzia că săpunul nu era făcut din
grăsime omenească. Dar, când atât de mulți oameni neagă că Holocaustul ar fi avut loc
vreodată, de ce să le dăm o armă pe care o pot folosi împotriva adevărului?“481
Istoricul Mark Weber, scriind în Jurnalul de Studii Istorice, îşi rezumă articolul despre
„săpunul evreiesc“ declarând: „Faptul că atât de mulți oameni inteligenți şi altminteri
raționali au putut crede vreodată cu seriozitate că germanii distribuiau calupuri de săpun
etichetate neobrăzat cu litere care le indicau fabricația din cadavre de evrei arată cât de uşor
pot fi şi chiar sunt acceptate ca fapte chiar şi cele mai absurde fabule ale Holocaustului“.482
La fel cum legenda „săpunului evreiesc“ a reieşit a fi o farsă gigantică, există o sumedenie de
informații care contrazic şi ele majoritatea celorlalte convingeri răspândite. Mulți cercetători
simțindu-se incitați de contradicțiile şi scenariile neverosimile ale poveştii cu Holocaustul, au
ajuns pe căi independente la noi descoperiri. Colectivul de investigații care contestă povestea
Holocaustului „Revizionismul Holocaustului“ continuă să găsească noi dovezi, chiar în timp
ce eu scriu aceste rânduri. (Vezi şi „Mitul care refuză să moară“, „Barnes Review“.)483
Experții Holocaustului le-au ripostat revizioniştilor cu invective şi suprimări. Cu doar
câțiva ani în urmă, aceia care îndrăzneau să pună la îndoială povestea săpunului evreiesc
erau numiți nazişti şi instigatori la ură. Chiar şi în prezent, oricine cutează să-şi exprime
dubii despre oricare parte a pachetului Holocaustului: natura acestuia, numerele sau
politicile aplicate – este condamnat ca „denigrator al Holocaustului“ (termen care probabil va
fi înregistrat oficial şi scris cu „D“ mare, la fel cum şi cuvântul Holocaust a ajuns să fie scris cu
„H“ mare).
A numi pe oricine care se îndoieşte de dogma Holocaustului „denigrator al Holocaustului“
înseamnă a sugera că e un dement antisemit fără minte (sau posedat de Satana). Cum ar
putea cineva să nege, întreabă „autoritățile“ Holocaustului, lucruri pe care, în fond, toți le-au
văzut cu ochii lor: fotografiile şi imaginile filmate ale gazărilor, împuşcărilor şi munților de
cadavre ale evreilor.
În realitate, am descoperit că nici un revizionist responsabil nu neagă faptul că un număr
imens de oameni nevinovați, inclusiv mulți evrei, au murit de mâna germanilor şi a aliaților
acestora, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Nimeni nu neagă că germanii i-au
adunat pe evreii din toată Europa ocupată şi i-au internat în deplorabilele lagăre de
concentrare. Revizioniştii nu neagă că naziştii au comis atrocități împotriva evreilor; totuşi, ei
susțin că numărul victimelor a fost umflat enorm. Mai important, susțin că nu a existat nici
un program central, plan, politică sau ordin din partea guvernului german de a fi exterminați
toți evreii. Revizioniştii afirmă că naziştii au creat lagărele ca să-i izoleze pe evrei pentru că îi
considerau un factor de risc sub aspectul securității, la fel cum şi guvernul american i-a
adunat şi închis pe japonezi din motive de securitate.
Revizioniştii argumentează că poziția lor este sprijinită cu probe documentare şi
ştiințifice, iar preopinenții ortodoxiei Holocaustului trebuie să suprime necruțător orice
dezbateri dacă vor ca legenda Holocaustului să supraviețuiască. În sfârşit, revizioniştii
declară că la baza creării şi a perpetuării acestui basm al Holocaustului stau motive politice şi
economice extrem de puternice.
Suprimarea ereticilor Holocaustului
În anii nouăzeci, sute de persoane din toată lumea occidentală, inclusiv mulți cercetători
şi oameni de ştiință, au suferit hărțuiri, intimidări, agresiuni fizice, concedieri, amenzi şi
chiar condamnări la închisoare, numai pentru că prezentaseră dovezi care contestă unele
părți ale ortodoxiei Holocaustului. Profesori, magistrați şi oameni de cultură au fost dați
afară din funcții. Unii au fost amendați cu zeci de mii de dolari, numai pentru că-şi
exprimaseră opinii incorecte politic. Profesorul Robert Faurisson de la Universitatea Lyon-II
din Franța, de exemplu, a fost amendat cu câteva mii de franci pentru opiniile lui şi a fost
desfigurat în bătaie şi prin stropirea feței cu acid, în timpul unui atac bestial. Adeseori,
victimele de acest gen sunt oameni educați şi respectabili, care n-au fost niciodată acuzați de
antisemitism până când au început să facă cercetări şi să scrie despre Holocaust.
Un prim exemplu al persecuțiilor la adresa celor ce pun în discuție Holocaustul îl oferă
situația istoricului David Irving. Cărțile lui se găsesc în aproape toate bibliotecile lumii. Irving
a scris peste treizeci de volume despre Al Doilea Război Mondial, publicate de o jumătate de