DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

prelucrare a pielii omeneşti în scopuri industriale (...).474 (Corpul delict U.R.S.S. de la
Nürnberg 197)
Procurorii Aliați au obținut declarații sub prestare de jurământ care susțineau că Doctorul
Rudolf Spanner, directorul Institutului de la Danzig, ceruse să se producă săpun din
cadavrele celor internați în lagărele de concentrare. A fost prezentată pretinsa formulă de
săpun uman a doctorului Spanner (Documentul U.R.S.S. de la Nürnberg 196), iar în fața
Tribunalului Militar Internațional au fost arătate calupuri de săpun presupuse a fi fost
preparate din trupuri omeneşti (Corpul delict U.R.S.S. de la Nürnberg 393).
Sir Hartley Shawcross, procurorul şef britanic, în pledoaria sa în fața instanței, a declarat:
„Ocazional, chiar şi trupurile propriilor lor victime [ale germanilor] erau folosite pentru a
reduce penuria de săpun din timpul războiului“. În cadrul verdictului de la Nürnberg,
judecătorii au proclamat: „s-au făcut încercări de a utiliza grăsimea din trupurile victimelor
pentru fabricarea comercială a săpunului“.475 Această alegație senzațională a apărut pe
primele pagini ale ziarelor din întreaga lume, fiind repetată adesea chiar şi în zilele noastre.
După Procesele de la Nürnberg, legenda săpunului evreiesc s-a amplificat cu fiecare
reluare. Supraviețuitorii povesteau că se spălau pe mâini cu săpunuri făcute din evrei.
Vânătorul de nazişti Simon Wiesenthal a scris despre săpunul de origine umană în timpul
Proceselor de la Nürnberg. Într-un număr din 1946 al ziarului „Der Neue Weg“ editat de
comunitatea evreiască din Austria, Wiesenthal a scris:
În ultimele săptămâni ale lunii martie, presa românească a publicat o ştire neobişnuită: în
orăşelul românesc Fălticeni au fost îngropate în cimitirul evreiesc douăzeci de cutii de săpun,
cu ceremonie de onoare şi rituri funerare complete. Acel săpun fusese găsit recent într-un
fost depozit al armatei germane. Pe cutii erau înscrise inițialele R.I.F., „Grăsime evreiască
pură“. Cutiile respective erau destinate trupelor Waffen-SS. Hârtia de ambalaj dezvăluia cu o
obiectivitate complet cinică faptul că săpunul era fabricat din trupuri de evrei. În mod
surprinzător, meticuloşii germani au uitat să precizeze dacă săpunul fusese produs din copii,
fete, bărbați sau persoane în vârstă.476
Afirmația că naziştii fabricaseră săpun din evrei în ultimii ani ai războiului a fost
prezentată doar ca un aspect crud al inumanității germanilor față de evrei. A fost repetată în
cărți ca mult trâmbițata „Ascensiunea şi prăbuşirea celui de-Al Treilea Reich“, de William
Shirer, şi în mii de articole, documentare, chiar şi manuale şcolare.477 În Israel s-au oficiat
ritualuri funerare pentru calupuri de săpun presupuse a fi rămăşițele pământeşti ale unor
evrei. Săpunurile, învelite în lințolii funebre, au fost înmormântate după un ritual evreiesc
solemn.
Tuturor articolelor, declarațiilor, depozițiilor sub prestare de jurământ şi povestirilor
dramatice despre săpunurile fabricate de germani din trupurile evreilor li s-a dovedit
falsitatea. După război, Aliații au inițiat o acțiune judiciară împotriva doctorului Rudolf
Spanner. În urma unei anchete prelungite, procuratura nu a găsit nici o dovadă că Institutul
din Danzig ar fi fabricat vreodată săpun din trupuri omeneşti, iar acuzațiile au fost casate.
A reieşit că inițialele „R.I.F.“ care apăreau pe săpunurile respective nu însemnau
„Grăsime evreiască pură“, ci denumirea oficială a agenției guvernamentale care distribuia
săpunul şi alți detergenți. „Reichsstelle fur Industrielle Fettversorgung“ nu înseamnă altceva
decât „Centrul Reich-ului pentru aprovizionarea cu Grăsime Industrială“. De fapt, „Grăsime
evreiască pură“ s-ar scrie „R.J.F.“ (Rein Judisches Fett), nu „R.I.F.“ dar, în isteria atmosferei
anti-germane de la sfârşitul războiului, fanaticii Holocaustului nu se împiedicau de asemenea
fleacuri. Când „revizioniştii Holocaustului“ i-au confruntat pe inventatorii atrocităților cu
adevărul, aceştia au fost nevoiți să recunoască minciuna cu săpunurile, ca să nu-şi piardă
credibilitatea.
Istoricul evreu Walter Laqueur, în cartea sa din 1980 Cumplitul Secret, a recunoscut că
povestea săpunului uman era o fantasmagorie.478 Gitta Sereny, o altă istorică evreică de
mare renume, a consemnat în cartea ei Spre bezna aceea 479 că „povestea universal acceptată
despre cadavrele folosite pentru prepararea săpunurilor şi a îngrăşămintelor este în cele din
urmă refutată de Autoritatea Centrală de la Ludwigsburg pentru Cercetarea Crimelor Naziste,
care în general e foarte demnă de încredere“. Deborah Lipstadt, profesoară de istorie
evreiască modernă şi studii ale Holocaustului la Universitatea Emory, a scris în 1981 că
„naziştii nu au folosit niciodată trupurile evreilor, sau pe ale oricui altcuiva, pentru producția
de săpun“.480
În sfârşit, în luna aprilie a anului 1990, omul aclamat ca fiind principalul istoric din lume
al Holocaustului, Profesorul Yehuda Bauer de la Universitatea Ebraică din Israel, împreună