DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

cauza bolii şi a malnutriției. Aceasta era provocată de faptul că forțele sudiste nu aveau
literalmente ce să le dea de mâncare prizonierilor. Mulți sudişti au suferit ei înşişi îngrozitor
de tactica „pământului pârjolit“ aplicată de William Tecumseh Sherman, distrugerea căilor
ferate şi blocada navală asupra Sudului. În asemenea împrejurări, nu e deloc surprinzător că
lagărele de prizonieri au devenit adevărate bolgii ale infernului, fără a fi necesară nici o
conspirație sau plan malefic pentru a o justifica. Încă din colegiu învățasem că, deşi Nordul
nu suferea de lipsuri alimentare, condițiile din lagărele de prizonieri administrate de yankei
nu erau cu mult mai bune decât cele din lagărele sudiste.471 Când am citit despre ordinul
direct al lui Lincoln care le interzicea temnicerilor yankei să le dea prizonierilor sudişti
pachetele cu mâncare şi păturile trimise de rudele îngrijorate, am aflat crudul adevăr că
învingătorii se autoportretizează întotdeauna ca fiind oameni drepți, în timp ce pe învinşi îi
prezintă ca pe cei mai nedrepți.
Ținând seama de nedreptățile patentate ale Proceselor de la Nürnberg, mi-a devenit mai
uşor să privesc obiectiv Holocaustul, căci temelia lui consta în alegațiile lansate de Tribunalul
Militar Internațional de la Nürnberg.
Un exemplu al probatoriilor şubrede de la Nürnberg este aşa-zisa confesiune a lui Rudolf
Hoess, fostul comandant nazist al lagărului de concentrare de la Auschwitz. Ani de zile,
istoricii Holocaustului au trâmbițat „confesiunea“ lui Hoess ca pe o dovadă că naziştii i-ar fi
exterminat intenționat pe evrei. Ba chiar, aceasta constituia fundamentul alegațiilor despre
gazările în masă de la Auschwitz. Principalul istoric al Holocaustului, Raul Hilberg, s-a bazat
masiv pe această mărturisire, dar în anii şaizeci, când a fost dat publicității conținutul ei
complet şi netrunchiat, mulți experți ai Holocaustului s-au văzut puşi într-o situație jenantă,
iar până în anii nouăzeci unii au recunoscut că nu se putea pune nici o bază pe ea. Istoricul
Christopher Browning a admis, într-un articol din revista „Vanity Fair“, că:
Hoess a fost tot timpul un martor foarte slab şi confuz. Din acest motiv, revizioniştii se
folosesc de el tot timpul, în scopul de a încerca să discrediteze memoria lagărului de la
Auschwitz în ansamblul său.472
Prima problemă consta în numere. În pretinsa lui confesiune, Hoess a spus că la
Auschwitz au fost gazați peste două milioane şi jumătate de evrei. Aproape toate aşa-numitele
autorități în problema Holocaustului, inclusiv actualul custode al muzeului şi centrului
expozițional din lagărul de la Auschwitz, Dr. Francizek Piper, afirmă acum că cifra era de un
milion şi două sute de mii. De ce ar fi mințit Hoess?
De asemenea, Hoess a mărturisit şi lucruri care erau imposibile. De exemplu, a susținut
că după ce sute de victime erau gazate cu cianură de potasiu, lucrătorii intrau imediat în
camerele neaerisite şi scoteau cadavrele, fără să poarte măşti contra gazelor. A povestit cum
fumau şi mâncau gustări în timp ce lucrau. În comparație, Statul California îşi aeriseşte
camera de gazare din zilele noastre ore întregi după o execuție. Chiar şi atunci, muncitorii nu
pot intra în cameră fără măşti de gaze şi costume de protecție pentru a evita substanța toxică,
aceasta putând provoca moartea doar prin pătrunderea în pori. Orice persoană din lagăre
care intra imediat într-o încăpere mare saturată cu cianură de potasiu mortală, care ucisese
sute de oameni, ar fi ajuns imediat printre victime. În confesiunea lui, Hoess a mai făcut
aluzie şi la un lagăr de concentrare care nici măcar nu exista, Wolzek.
Hoess şi-a scris memoriile în timp ce aştepta judecata şi execuția într-o închisoare din
Polonia, administrată de K.G.B.-ul comunist, cu tot ceea ce implică împrejurările de acest
gen. Rupert Butler, în cartea sa anti-nazistă şi anti-Hoess Legiunile morții, descrie în termeni
pitoreşti capturarea lui Hoess. Iată relatarea lui Butler despre felul cum a fost arestat şi
torturat Rudolf Hoess:
La orele 5 p.m. ale zilei de 11 martie 1946, Frau Hoess a deschis uşa pentru a lăsa să intre
şase specialişti în informații în uniforme britanice, majoritatea înalți şi amenințători şi cu
toții antrenați în cele mai sofisticate tehnici de anchetă susținută şi necruțătoare (...).
Am descoperit ulterior că pierduse pilula de cianură pe care o purtau cei mai mulți dintre
ei asupra lor. Nu că ar fi avut prea mari şanse s-o folosească, fiindcă îi băgaserăm o lanternă
în gură (...).
Clarke a răcnit: „Cum te numeşti?“ La fiecare răspuns de „Fritz Lang“, mâna lui Clarke
cădea peste fața prizonierului. A patra oară când s-a întâmplat acest lucru, Hoess a cedat şi a
recunoscut cine era (...).
Mărturisirea a dezlănțuit dintr-o dată sila sergenților evrei din grupul de arestare (...).
Prizonierul a fost trântit de pe patul de sus, pijamaua i-a fost smulsă de pe trup. Apoi, a
fost târât gol pe una dintre mesele de măcelărie, unde loviturile şi urletele au continuat, i se