DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

fuseseră exagerate. Văzusem la televizor supraviețuitori care povesteau despre evrei dintr-a
căror piele se confecționau abajururi şi ale căror trupuri erau transformate în săpun. În unele
momente, se stârnea câte un val de compasiune, făcându-mă să renunț pentru câte o
perioadă la cercetări.
În cele din urmă, m-am hotărât să-mi continui lecturile şi să mă gândesc mai temeinic la
toată problema. Căutarea adevărului nu poate fi niciodată un lucru rău. Singurul păcat este
lipsa curajului de a merge pe acest drum până la capăt. Mi-am reînceput cercetările despre
Holocaust studiind Procesele de la Nürnberg, procedurile juridice internaționale care se
presupune că au dovedit natura şi proporțiile Holocaustului.
Procesele de la Nürnberg
Tatăl meu era un republican tradițional care îl admira pe Senatorul Robert Taft din Ohio.
Taft era de acord cu mulți militari americani care susțineau că Procesele de la Nürnberg
creaseră un precedent periculos care putea pune în pericol personalul militar american
capturat în conflicte viitoare. Dacă armatele victorioase din Al Doilea Război Mondial îşi
puteau judeca inamicii învinşi pentru crime de război, Taft se temea că acelaşi lucru li se
putea întâmpla într-o bună zi şi unor militari americani capturați. Am văzut filmul laureat al
Premiului Oscar „Procesul de la Nürnberg“ şi am citit o carte care descria procesele ca pe un
act de dreptate față de criminalii de război ce meritau ştreangul sau plutonul de execuție.
În mod interesant, prima viziune alternativă pe care am citit-o despre Tribunalul Militar
Internațional de la Nürnberg provenea de la un om pe care îl considerasem un duşman al
Sudului: Preşedintele John F. Kennedy. În paginile cărții sale premiate cu Pulitzer Profiluri
ale curajului 461, Kennedy a scris despre eroismul politic al Senatorului Taft, al cărui cod
personal al onoarei îi cerea să denunțe Procesele de la Nürnberg cu riscul de a-şi periclita
scopul de-o viață: preşedinția. În pofida opoziției zgomotoase şi a unei campanii de mânjire
fără precedent, dezlănțuite împotriva lui de mass-media influențate de evrei, Taft a pus la
îndoială corectitudinea Proceselor de la Nürnberg.
Senatorul Taft afirma că procesele nu erau nici pe departe acele exemple strălucite de
jurisprudență occidentală pe care mi le sugeraseră mass-media. El a condus o anchetă a
Senatului în cadrul căreia mulți martori americani au dezvăluit faptul că asupra inculpaților
germani se folosise cu precădere tortura. O asemenea conduită l-a revoltat pe Senatorul Taft,
care a avut temeritatea de a afirma că în asemenea confesiuni nimeni n-ar fi putut să aibă
încredere. În continuare, Taft a luat în discuție însăşi baza juridică a proceselor şi imaginea
justiției pe care ar fi trebuit s-o reprezinte.
În Profiluri ale curajului, Kennedy citează cuvântarea lui Taft de la Kenyon College din
Ohio. La pagina 238, Kennedy scrie:
„Judecarea celor învinşi de către învingători“, a spus el [Taft] în fața unui auditoriu atent,
deşi cam uimit, „nu poate fi imparțială, oricât de strict s-ar respecta formalitățile
juridice“.462
În continuare, Kennedy citează pe larg din discursul lui Taft:
Tot procesul s-a desfăşurat într-un spirit de răzbunare, iar răzbunarea rareori e totuna cu
justiția. Spânzurarea celor unsprezece oameni condamnați va fi o pată pe obrazul american
pe care o vom regreta mult timp.
În aceste procese, am acceptat ideea rusească cu privire la scopul proceselor, politică de
stat, nu justiție, care nu are nici o legătură cu moştenirea anglo-saxonă. Îmbrăcând politica în
formele procedurilor legale, putem discredita întreaga idee de justiție în Europa, pentru ani şi
ani de zile.463
Kennedy comentează:
Nürnberg, a insistat Senatorul de Ohio, a fost o pată pe istoria constituțională a Americii
şi o abdicare gravă de la moştenirea noastră anglo-saxonă de tratament cinstit şi echitabil, o
moştenire care pe bună dreptate a făcut ca această țară să fie respectată în întreaga lume.
„Nici nu ne putem învăța propriul popor principiile sănătoase ale libertății şi justiției“, a
conchis el. „Nu-l putem învăța guvernarea în Germania suprimând libertatea şi justiția...“464
Taft argumenta că justiția învingătorilor nici nu se poate numi justiție. Deşi mass-media
au conferit proceselor o aparență de corectitudine în decor de tribunal, aceasta era
superficială. Adevărata justiție nu se poate găsi atunci când acuzatorii dețin controlul asupra
judecătorilor, procurorilor şi apărătorilor. Conceptul nostru occidental de drept se bazează pe
ideea de justiție imparțială. Este posibilă aceasta, când judecătorii sunt adversarii politici ai
acuzaților? Este posibilă, când oamenii se pomenesc acuzați de nişte fapte de război pe care le
comiseseră aliații înşişi? Sunt procesele credibile, când acceptă cantități masive de depoziții