DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Mondial nu menționa nicăieri pogromurile naziste. De asemenea, ediția nu conținea nici un
articol dedicat „Holocaustului“. În articolul intitulat „evrei“, exista un scurt paragraf despre
evreii din Europa în timpul războiului. Acest articol, scris de Jacob Marcus, poate cel mai
eminent istoric evreu din lume în acea perioadă, cita mulți scriitori şi autorități evreieşti ca
surse, inclusiv „Encyclopedia Judaica“, „Judische Lexicon“, „The Jewish Encyclopedia“ şi
„Universal Jewish Encyclopedia“. Articolul era dominat de o perspectivă pro-evreiască, iar
Marcus descria condițiile de viață ale evreilor sub nazism cu aceste cuvinte:
În scopul de a aplica o soluție a problemei evreieşti în conformitate cu teoriile lor, naziştii
au efectuat o serie de expulzări şi deportări ale evreilor, în majoritate ale celor din categoria
de origine est-europeană, din aproape toate statele europene.
Bărbați despărțiți de soții şi, în multe cazuri, de copii, au fost trimişi cu miile în Polonia şi
în Rusia de vest. Au fost internați în lagăre de concentrare, sau rezervații imense, ori trimişi
în mlaştini, sau scoşi pe drumuri, în echipe de muncă forțată. Un mare număr au murit din
cauza condițiilor inumane în care munceau. În timp ce toate celelalte mari centre evreieşti
erau răscolite de război, evreimea americană dobândea treptat o poziție de conducere a
evreimii mondiale.458 (fragment existent în edițiile 1947, 1952 şi 1956).
Imaginați-vă surprinderea mea de a fi găsit această descriere a fenomenului care astăzi
este numit Holocaust, în ediția din 1956 a „Encyclopaedia Britannica“, publicată la
unsprezece ani după sfârşitul războiului şi nu mult mai puțini ani după cele mai importante
dintre Procesele pentru Crime de Război de la Nürnberg. Mă aşteptasem să citesc un articol
detaliat despre „cel mai mare carnagiu omenesc din istorie“. Desigur, articolul înfățişa un
tablou sumbru al suferințelor omeneşti, dar important este că nu menționa nicăieri celebra
cifră de şase milioane, nici camerele de gazare sau măcar cuvântul Holocaust. În schimb,
„Encyclopaedia Britannica“ nu făcea decât să declare că naziştii îi închiseseră pe evrei în
lagăre de concentrare şi-i siliseră să lucreze în echipe de muncă, unde mulți muriseră din
cauza condițiilor grele. Cât de departe sunt toate acestea de actuala imagine a Holocaustului,
mi-am spus.
Mi se părea curios faptul că cea mai celebră şi mai respectabilă enciclopedie din lume
descria în acest fel suferințele evreilor. Acest lucru mi-a semănat primul grăunte de îndoială
cu privire la toată chestiunea şi a început să-mi contureze în minte noi întrebări. În 1970, mam
dus la biblioteca publică şi am cercetat din nou paragraful „Evrei“, într-o ediție din 1967 a
„Encyclopaedia Britannica“.459 Printr-un contrast accentuat cu edițiile din anii cincizeci,
aceasta declara fără echivoc că germanii încercaseră să extermine toată evreimea europeană
şi folosiseră o metodă care era „mai eficientă şi economică decât execuțiile prin împuşcare
sau spânzurare: gazele toxice“. Ce anume descoperiseră redactorii de la „Encyclopaedia
Britannica“ între 1956 şi 1967?
De ce această schimbare față de edițiile precedente? m-am întrebat. Se descoperiseră noi
dovezi, la zeci de ani după război? Dacă eficienta maşină de război nazistă îi controla pe toți
evreii din Europa şi urmărea să-i ucidă, cum de putuseră supraviețui atât de mulți? În fond,
milioane de evrei au cerut şi au primit despăgubiri de la guvernul german. Cum
supraviețuiseră toți aceştia? De asemenea, am remarcat că în celebra autobiografie a lui
Wiesel, publicată în 1956, acelaşi an cu articolul din „Encyclopaedia Britannica“, deşi
menționează crematoriile de la Auschwitz, autorul nu aminteşte nicăieri de camerele de
gazare nici măcar o dată. De fapt, el scrie că evreii erau omorâți în masă fiind aruncați de vii
în gropi unde ardeau focuri, o alegație înspăimântătoare, desigur, dar foarte diferită de
versiunile moderne.
De asemenea, Wiesel citează relatări despre evreii asasinați la Babi Yar unde „luni de-a
rândul, pământul nu înceta să se cutremure“ şi „din când în când, țâşneau din el gheizere de
sânge“.460 M-am întrebat: Şi aceste afirmații îi aparțin omului care îmi va spune adevărul
despre Holocaust?
Îmi veneau în minte alte şi alte întrebări impertinente. Chiar au construit naziştii, în toiul
efortului de război, camere de gazare imense şi complexe? Au transportat milioane de evrei în
lagăre şi şi-au exterminat victimele în acest mod? Dacă aveau intenția să-i omoare, n-ar fi
putut s-o facă mult mai eficient cu gloanțe, care costau câteva centime bucata, eliminând
cheltuielile enorme şi coşmarul logistic al transporturilor, cazărilor, alimentației şi îngrijirilor
medicale? M-am întrebat: Dacă naziştii intenționau cu adevărat să-i ucidă pe toți evreii, de ce
mai era nevoie, măcar, să construiască lagăre de concentrare?
Mă simțeam stânjenit punându-mi toate aceste întrebări. M-am întrebat dacă nu cumva
luam apărarea uciderilor în masă, adoptând presupunerea că povestirile despre atrocități