DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Pe lângă relatările impresionante ale propriilor lui experiențe şi observații, Rassinier a
început, după sfârşitul războiului, să cerceteze fenomenul în ansamblul lui. A afirmat că rata
mortalității în lagăre era mult mai scăzută decât se susținea şi că decesele erau cauzate în
primul rând de relele condiții de viață – efect neintenționat al pagubelor şi devastărilor dintro
țară strivită într-un război catastrofic. De asemenea, a numit alegațiile despre camerele de
gazare „exemple clasice ale propagandei de război fără nici o bază reală“. Rassinier nu a avut
nimic de câştigat pe plan personal în Franța postbelică, adoptând o poziție atât de
nepopulară. Ba chiar, a avut mult de pierdut şi, după ce a suferit toate greutățile şi
privațiunile din lagărele de concentrare germane, a continuat prin a suferi persecuții intense
pentru scrierile lui curajoase.
Trei victime celebre ale Holocaustului
Peste ani de zile, am citit un pamflet care scotea în evidență inadvertențele şi conținutul
neverosimil al Jurnalului Annei Frank.453 Dr. Robert Faurisson, un profesor liberal
specializat în autentificările literare la Universitatea din Lyon, Franța, argumenta
convingător că forma şi conținutul cărții făceau să fie improbabil ca aceasta să fi fost scrisă de
o fată la începutul adolescenței, cel puțin în forma care fusese publicată. De asemenea, mă
uimea faptul că această fată, cea mai celebră victimă a Holocaustului, care a petrecut cea mai
mare parte a războiului la Auschwitz, nu a murit în camerele de gazare. Spre sfârşitul
războiului, germanii au evacuat-o, împreună cu mulți alții, la Bergen-Belsen. În ultimele luni
ale războiului, s-a îmbolnăvit de tifos şi a murit. Nici sora Annei Frank, Margot, şi mama lor,
nu au fost gazate. Şi ele au murit amândouă tot de tifos. Tatăl ei, Otto, s-a îmbolnăvit în timp
ce se afla la Auschwitz şi a fost tratat în spitalul lagărului până s-a vindecat. Spre sfârşitul
războiului, germanii l-au evacuat la Mauthausen, de unde a fost eliberat. Otto Frank însuşi a
confirmat aceste fapte.
Toate acestea par complet diferite de poveştile pe care le citisem despre Auschwitz.
Cărțile şi filmele portretizau lagărul ca pe o fabrică a morții, un loc unde încărcături întregi de
evrei din trenuri mergeau de pe peroanele unde erau debarcați direct în camerele de gazare.
Naziştii, se spune, îi inspectau pe noii-sosiți şi îi trimiteau pe cei apți la muncă, iar pe copii şi
pe bolnavi, la gazare. Dacă aceste relatări sunt adevărate, de ce Anna şi sora ei, care au sosit
la Auschwitz în toiul programului de exterminare, n-au fost gazate?
Celălalt supraviețuitor celebru de la Auschwitz este marele preot al Holocaustului, Elie
Wiesel, omul care a primit Premiul Nobel pentru scrierile pe această temă. Wiesel, la fel ca
tatăl Annei Frank, a petrecut şi el o perioadă în spitalul din lagăr, spre sfârşitul războiului. În
cartea sa autobiografică Noaptea, Wiesel relatează că în luna ianuarie a anului 1945, în secția
Birkenau de la Auschwitz, a fost operat pentru o infecție la picior, în spitalul lagărului.
Medicul i-a recomandat două săptămâni de odihnă, dar ruşii aveau să elibereze în curând
lagărul. Autoritățile germane le-au dat de ales, pacienților din spital şi celorlalți care erau
considerați inapți de a se deplasa, între a fi evacuați împreună cu germanii sau a rămâne pe
loc, aşteptând să fie eliberați de ruşi. După ce s-au consultat, Wiesel şi tatăl său s-au hotărât
să plece împreună cu presupuşii lor „ucigaşi“.454, 455
Aş menționa de asemenea că al treilea supraviețuitor celebru al Holocaustului este Simon
Wiesenthal, care a devenit cunoscut prin înverşunarea cu care luptă contra celor care
îndrăznesc să aibă vreo îndoială cu privire la unele aspecte ale fenomenului. La fel ca tatăl
Annei Frank şi ca Elie Wiesel, Wiesenthal a trecut şi el prin spitalele lagărelor naziste. A scris
că, în timp ce era închis de nazişti, a încercat să se sinucidă tăindu-şi venele.456 Naziştii
despre care Wiesenthal susține că încercau să-i extermine pe toți evreii din Europa nu l-au
lăsat să moară; în schimb, l-au internat în spital, unde a fost tratat cu grijă până şi-a revenit.
Dacă germanii erau brutele ticăloase pe care le înfățişează Wiesel în cărțile lui, şi
urmăreau cu adevărat lichidarea tuturor evreilor, de ce el şi tatăl său au preferat să plece cu
ei, în loc de a-i aştepta pe sovietici? Când am citit această mărturisire a lui Wiesel, nu mi-a
venit să cred. De ce să-l fi trimis pe tatăl Annei Frank la spital, şi de ce Dumnezeu să se fi
străduit să salveze viața unui evreu care încercase să se sinucidă? Aflând toate aceste lucruri,
mi-am dat seama că erau complet contradictorii față de povestea Holocaustului aşa cum este
ea prezentată de obicei.
M-am întrebat dacă povestea Holocaustului s-a schimbat de-a lungul anilor. Prin urmare,
primul lucru pe care l-am făcut a fost să scot iarăşi din raft volumele din 1956 ale
„Encyclopaedia Britannica“ 457, ferfenițite de-atâtea răsfoiri. Nu conțineau decât o singură
referire la atrocitățile naziste contra evreilor. Articolul extins despre Al Doilea Război