DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Cartea de care se teme Hitler
GERMANIA TREBUIE SĂ PIARĂ!
de
Theodore N. Kaufman
Atât revista „Time“ cât şi ziarul „The New York Times“ au publicat recenzii ale cărții, în
loc de a o ignora pur şi simplu, şi nici unul dintre periodice n-a părut prea indignat de această
instigare pe față la genocid. Cum ar reacționa moraliştii de azi dacă naziştii ar fi publicat o
carte intitulată „Evreii trebuie să piară!“, iar ziarele şi revistele cele mai importante din
Germania interbelică ar fi făcut publicitate unui volum care chema la „eradicarea completă de
pe Pământ a tuturor evreilor“? N-ar prezenta-o ca pe o dovadă a depravării morale a
Germaniei?
În adolescență, deşi eram foarte patriot şi pro-american, am început să înțeleg că în
război nici una dintre tabere nu a deținut un monopol pe virtute. Iar în războiul total, în care
o parte beligerantă anihilează complet structura politică şi culturală a celeilalte, numai
învingătorii scriu istoria. Se aplică perfect vechea zicală care spune că „în război, prima
victimă e adevărul“. Prin urmare, cum rămâne cu adevărul despre Holocaust?
Ştiam că mijloacele de informare americane mă induseseră în eroare cu privire la
originile şi forțele propulsoare ale comunismului sovietic şi internațional, precum şi în
legătură cu proporțiile omorurilor în masă săvârşite de comunişti. Cu siguranță, părea posibil
ca mass-media dominate de evrei să fi fost la fel de înşelătoare într-o problemă de o
importanță imensă pentru ei.
Când am început să cercetez în detaliu Holocaustul, descoperisem deja că imaginea de
origini mediatice a eternei nevinovății a poporului şi religiei evreieşti era falsă. Totuşi, îmi era
greu să privesc obiectiv Holocaustul, căci cu nu prea mulți ani în urmă ochii mi se umpluseră
de lacrimi citind Jurnalul Annei Frank.452 Eram şi încă mai sunt profund mişcat de scenele
carnagiilor omeneşti din Al Doilea Război Mondial.
La prima vedere, dovezile despre Holocaust păreau copleşitoare. Îl proclamau munți de
cărți, articole de ziare şi reviste, predici şi discursuri, filme artistice şi documentare, aproape
fără nici un glas care să le contrazică. În plus, ca american tânăr şi mândru, cu un trecut
militar de familie, tindeam să cred toată propaganda de război despre duşmanii țării mele.
Tatăl meu, colonel plin care continua să ia parte la acțiunile rezerviştilor activi din Armată, îşi
considera participarea în Al Doilea Război Mondial cea mai semnificativă perioadă din viața
lui. Nu accepta să audă nici o circumstanță atenuantă pentru vinovăția germanilor.
Holocaustul făcea parte din sistemul de convingeri al tatălui meu şi ajunsese să facă parte
şi dintr-al meu. Totuşi, am descoperit că un număr de americani distinşi făcuseră o serie de
afirmații care contraziceau versiunea generalizată despre istoria celui de-Al Doilea Război
Mondial. Printre ei se includeau oameni ca Senatorul Robert Taft, Charles Lindbergh,
Generalul George Patton şi fostul judecător şef de la Curtea Supremă, Harlan Fiske Stone.
Am citit opiniile interesante ale lui Paul Rassinier, un supraviețuitor al Holocaustului care
a luat atitudine împotriva a ceea ce el declara a fi minciunile despre Holocaust. Francez şi
oponent politic al naziştilor, Rassinier a suferit enorm în timpul războiului. Internat în mai
multe lagăre de concentrare pe tot parcursul războiului, n-a văzut nicăieri nici urmă de
cameră de gazare pentru oameni sau program de exterminare a evreilor. După eliberare, a
citit o serie de descrieri senzaționale despre care ştia că erau false. Deşi nu-i respecta deloc pe
temnicerii săi germani, considera că era de datoria lui etică să spună adevărul despre lagăre,
respingând afirmațiile exagerate şi false care se făceau în presa întregii lumi.
Paul Rassinier, un supraviețuitor al Holocaustului care a devenit revizionist