DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

după care a demolat casele cu buldozerele. Până şi vechile cimitire palestiniene sunt adeseori
rase de pe suprafața pământului.
Alte două legi se referă la Keren Kayemet (Legea „Fondului Național Evreiesc“,
promulgată la data de 23 noiembrie 1953) şi Keren Hayesod (Legea „Fondului de
Reconstrucție“, promulgată în 10 ianuarie 1956). Preşedintele Ligii Israeliene pentru
Drepturile Omului, Doctorul Israel Shahak, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim,
ne spune în cartea sa Rasismul şi statul Israel 443 că în Israel există oraşe întregi (Carmel,
Nazareth, Illith, Hatzor, Arad, Mitzphen-Ramen şi altele) unde neevreilor li se interzice prin
lege să locuiască.
Palestinienii care au rămas în Israel, deşi titular sunt cetățeni, suferă de discriminări
drastice. Primesc acte de identitate unde nu este indicată naționalitatea israeliană;
naționalitatea e desemnată doar ca arabi sau evrei, ducând la numeroase politici
discriminatoare în statul evreiesc. În Israel există oraşe şi aşezări întregi unde e ilegal să
locuiască palestinieni. Se găsesc spații şi complexe locative, şcoli şi unități de recreere
segregate, unde palestinienilor nu li se permite accesul. Această segregare nu este numai de
facto, ci e o politică guvernamentală oficială. Palestinienilor nu li se permite să-şi satisfacă
serviciul militar şi, cu toate că reprezintă între cincisprezece şi douăzeci la sută din populația
Israelului, în guvernul țării nu a existat niciodată un singur palestinian.
Legea israeliană nu recunoaşte legalitatea căsătoriilor între evrei şi palestinieni, întrucât
căsătoriile şi alte aspecte ale legilor civile sunt decise de tribunale religioase, care nu recunosc
asemenea căsătorii. Ori de câte ori văd, în mass-media americane, evrei care glorifică şi
încurajează căsătoriile mixte între albi şi negri, mă gândesc la ipocrizia lor de a susține o
națiune care, prin lege, nu recunoaşte căsătoria între un evreu şi o neevreică sau viceversa.
Haim Cohen, fost judecător al Curții Supreme din Israel, comenta:
(...) amara ironie a sorții care a făcut ca aceleaşi legi rasiste şi biologice propagate de
nazişti şi inspiratoare ale infamelor legi de la Nürnberg să servească drept bază a definirii
iudaismului pe teritoriul statului Israel.444
Trădarea împotriva „Libertății“
Evreii şi istoria lor m-au fascinat dintotdeauna. În timp ce studiam problema evreiască,
n-am păstrat tăcerea. Am discutat ceea ce citeam, împreună cu familia, prietenii şi profesorii.
Faptul de a atrage atenția asupra ipocriziei evreieşti a făcut să fiu acuzat de ură, intoleranță,
rasism, bigotism religios şi, desigur, antisemitism.
Pentru mine a devenit clar că, în pofida imaginii mediatice a evreilor ca fiind cei mai sfinți
şi dumnezeieşti oameni de pe Pământ, infrastructura evreiască a menținut o formă extremă
de spirit al supremației etnice. Acest spirit de supremație se combina cu o intensă ură la
adresa celorlalți, alimentată de pe vremea şederii în Egipt şi până în epoca modernă, post-
Holocaust. Un asemenea şovinism a erupt de nenumărate ori sub forma intoleranței şi a
represiunii. Oricine îndrăzneşte să expună aceste realități ale ipocriziei, rasismului şi urii
evreieşti este defăimat de „Liga Anti-Defăimare“ ca instigator la ură.
Când aduceam vorba despre rasismul evreiesc sau citam din scripturile ebraice ori din
actualii lideri evrei, profesorii mei erau mai întâi descumpăniți, dar apoi mă asigurau că
asemenea sentimente țineau de un trecut sau doar de o infimă minoritate din prezent. Îmi
spuneau că de fapt evreii din epoca modernă nu urmează cu adevărat calea etnocentrică a
înaintaşilor lor. Studiul Israelului, însă, m-a ajutat să-mi dau seama că spiritul supremației
este foarte prezent în actualitatea evreiască. Unul dintre incidentele care m-a lămurit pe
deplin a fost un act beligerant al Israelului contra Americii, o faptă trădătoare care n-a
suscitat decât slugărnicie şi poltronerie din partea presei şi a guvernului american.
În ziua de 8 iunie 1967, o navă de informații a Marinei Americane, U.S.S. „Liberty“,
patrulând pe apele teritoriale ale Israelului prin apropierea Fâşiei Gaza, a fost atacată cu foc
de torpiloare şi turboreactoare de vânătoare. Îmi amintesc că am auzit ştirea la radioul meu
cu tranzistori, în timp ce mă aflam la munca de vară, răzuind zugrăveala de pe o casă din
cartierul Lakeview al oraşului New Orleans. Atacul a avut loc în timpul războiului araboisraelian
din 1967, un război în care America susținea Israelul. Primele buletine de ştiri nu au
identificat părțile agresoare, iar eu am presupus că egiptenii, într-un atac suprem de brutal şi
prostesc, loviseră un vas al Statelor Unite ca represalii pentru sprijinul masiv pe care noi îl
acordam armatei israeliene. Câțiva oficiali aleşi începuseră deja să ceară riposta militară
neîntârziată împotriva Egiptului.
În pofida cunoştințelor mele tot mai bogate despre natura pernicioasă a sionismului,
patriotismul meu cu rădăcini adânci a ieşit imediat năvalnic la suprafață. M-am înfuriat că