DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer
DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer
DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Toată lumea ştie că Dec<strong>la</strong>rația Balfour a fost o întreprindere uni<strong>la</strong>terală a guvernului<br />
britanic. Scopul ei imediat era ace<strong>la</strong> de a câştiga sprijinul evreilor şi al altor grupări din țările<br />
beligerante şi neutre, ca Statele Unite, pentru cauza Aliaților din Primul Război Mondial.398<br />
(Encarta Encyclopedia)<br />
Citiți ce a scris David Lloyd George, primul ministru al Marii Britanii în timpul<br />
războiului, despre Dec<strong>la</strong>rația Balfour. Observați precizarea lui că evreii din Rusia fuseseră<br />
„principalii agenți ai trădării efortului rus de război“, precum şi în ceea ce priveşte „acea<br />
dezintegrare generală a societății ruse recunoscută mai târziu ca revoluție“.<br />
Evreii ruşi activaseră în secret, de partea Puterilor Centrale, încă de <strong>la</strong> început. (...) până<br />
în 1917, făcuseră multe pregătiri pentru acea dezintegrare generală a societății ruse<br />
recunoscută mai târziu ca revoluție. Se credea că dacă Marea Britanie se pronunța pentru<br />
împlinirea aspirațiilor sioniste în Palestina sub propria ei protecție, unul dintre efecte ar fi<br />
fost ace<strong>la</strong> de a atrage evreimea din Rusia spre cauza Antantei.<br />
De asemenea, se mai credea că o astfel de dec<strong>la</strong>rație urma să aibă o puternică influență<br />
asupra evreimii din afara Rusiei, obținând pentru Antantă ajutorul intereselor financiare<br />
evreieşti. În America, ajutorul lor în acest sens ar fi avut o valoare specială, în situația în care<br />
Aliații epuizaseră aproape complet aurul şi titlurile negociabile expuse achizițiilor americane.<br />
Acestea au fost principalele considerațiuni care, în 1917, au determinat guvernul britanic să<br />
încheie un contract cu evreimea.399<br />
Samuel Landman, în cartea sa Marea Britanie, evreii şi Palestina, confirmă rolul evreilor<br />
în atragerea Statelor Unite în război. Landman, un sionist de frunte şi secretar al Organizației<br />
Sioniste din 1917 până în 1922, confirmă din perspectivă evreiască exact ceea ce a spus Lloyd<br />
George:<br />
(...) singura cale (după cum avea să se dovedească a fi) de a-l convinge pe Preşedintele<br />
Statelor Unite să intre în război era aceea de a obține cooperarea evreilor sionişti,<br />
promițându-le Palestina, astfel înrolând şi mobilizând forțele până atunci nebănuit de<br />
puternice ale evreilor sionişti din America şi din alte țări în favoarea Aliaților, pe baza unui<br />
contract de tip quid pro quo (...).400<br />
Unii dintre principalii sfătuitori ai Preşedintelui Woodrow Wilson în acea perioadă erau<br />
judecătorul evreu Louis Brandeis de <strong>la</strong> Curtea Supremă, Rabbi Stephen Wise şi puternicul<br />
bancher şi financiar internațional din New York City, Bernard Baruch. Deşi Wilson candidase<br />
<strong>la</strong> preşedinție sub sloganul „Ne-a ferit de război“, după ce a fost propusă Dec<strong>la</strong>rația Balfour,<br />
influența evreiască l-a împins rapid pe calea intervenționistă. În luna mai a anului 1917, când<br />
Balfour a venit în Statele Unite cu speranța de a atrage America în război, a ignorat<br />
Departamentul de Stat al S.U.A. (atitudine care a provocat mari resentimente) şi s-a întâlnit<br />
cu Brandeis, care nu avea nici o autoritate să discute problemele de re<strong>la</strong>ții externe.401<br />
Protagoniştii evrei ai războiului au fost ajutați în jongleriile lor şi de un număr de magnați<br />
americani care considerau că participarea Statelor Unite în conflictul european echiva<strong>la</strong> cu<br />
un cec în alb completat pentru complexul militaro-industrial. Presa af<strong>la</strong>tă în proprietate sau<br />
sub influență evreiască făcea o agitație neruşinată pentru război, publicând poveşti sinistre<br />
despre aşa-zisele atrocități germane şi <strong>la</strong>nsând zvonuri cum că Germania ar fi p<strong>la</strong>nificat să<br />
invadeze Statele Unite prin Mexic cu toate că, în patru ani de război, nu fusese capabilă să<br />
cucerească nici măcar Parisul.<br />
În scurt timp, germanii, deşi prin nimic diferiți pe p<strong>la</strong>n rasial şi moral de britanici şi<br />
americani, au ajuns să fie etichetați ca „huni“ şi „ucigaşi-de-copii“. Despre Aliați, în pofida<br />
imperiilor străine nedemocratice ale Marii Britanii şi Franței, se spunea că luptau pentru<br />
„democrație“. Deşi avea instituții electorale simi<strong>la</strong>re cu cele ale Aliaților, Germania era<br />
dec<strong>la</strong>rată „tiranică“.<br />
Cele două sloganuri de răsunet ale celui mai mare şi mai sângeros război din toate<br />
timpurile de până atunci erau: „Un război care să asigure lumea pentru democrație“ şi, în<br />
mod incredibil, „Războiul ce va pune capăt tuturor războaielor!“ Dacă acestea erau cu<br />
adevărat obiectivele Aliaților în Primul Război Mondial, roadele victoriei lor sunt uşor de<br />
observat. În timp ce secolul XX se apropie de sfârşit, democrația din întreaga lume pare să fie<br />
în continuare mai mult absentă, iar din 1918 încoace războiul a rămas una dintre cele mai<br />
prospere afaceri.<br />
Majoritatea istoricilor sunt acum de acord că Primul Război Mondial nu a fost rezultatul<br />
agresiunii, al dictaturii sau al vreunei forțe sinistre diferite de perturbarea alianțelor<br />
structurate pentru a menține ba<strong>la</strong>nța puterii. În esență, războiul nu a fost stimu<strong>la</strong>t de altceva<br />
decât de temeri şi teribilisme naționale. În cea mai mare parte a acestui conflict intestin,