DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

evoluția rusă nu se referea, în ultimă instanță, la triumful ideologiei economice, ci la punctul
culminant al secularei lupte dintre două popoare puternice evreii şi ruşii, într-un război etnic
care s-a sfârşit în mod tragic prin tirania totalitară a dictaturii comuniste. Mai rău chiar,
finalmente socotelile s-au încheiat în teroarea catacombelor însângerate ale Ceka şi în
moartea înghețată din Gulag.
Faptul că nişte super-capitalişti ca Jacob Schiff au putut susține un regim socialist
declarat cum este comunismul m-a făcut să mă întreb dacă acest sistem politic nu ascundea
ceva mai mult decât se vedea cu ochiul liber. Ce anume avea comunismul ca să fie atât de
atrăgător pentru evrei, în mare măsură non-proletari instruiți, când comunismul era
presupus a fi, ca să folosim cuvintele lui Lenin, o „dictatură a proletariatului“? Evident, evreii
nu erau nici pe departe, în mare, „muncitorii lumii“ despre care vorbea Marx, căci nici un
grup nu a fost mai implicat în capitalism sau în manipularea şi folosirea capitalului decât
comunitatea evreiască.
Am cercetat personalitățile comuniste despre care Mattie Smith îmi spusese că figurau în
Who’s Who in World Jewry. Ateul Leon Troțky, precum şi ateul Maxim Litvinov, ministrul
sovietic al Afacerilor Externe, sunt enunțați cu mândrie pe lista evreilor celebri compilată de
principalele grupuri rabinice din lume.
Winston Churchill, în elocventul său articol „Sionism versus bolşevism: O luptă pentru
sufletul poporului evreu“, argumentase că sionismul şi comunismul erau două ideologii
distincte aflate în concurență, cum se exprima el, „pentru sufletul poporului evreu“. Dar în
această luptă titanică ceva nu părea tocmai cuşer, întrucât reieşea că mulți sionişti susțineau
şi comunismul, iar mulți comunişti, cel puțin în primii ani, simpatizau cu sioniştii. Milioane
de evrei, chiar şi super-capitalişti ca Jacob Schiff, au sprijinit revoluția comunistă din Rusia.
Lupta părea să semene cu aceea între doi frați care pot uneori să se certe între ei, dar
întotdeauna fac front unit în fața duşmanilor comuni.
În 1975, am citit o carte intitulată Troțky şi evreii, scrisă de Joseph Nedava şi publicată de
Jewish Publication Society (Philadelphia, 1971). Cartea subliniază că, înainte de revoluția
rusă, Leon Troțky (născut cu numele de Lev Bronstein) obişnuia să joace şah cu Baronul
Rothschild, din celebra familie de bancheri Rothschild.
Un ziarist evreu (M. Waldman), care-l cunoştea pe Troțky din perioada şederii acestuia la
Viena („când obişnuia să joace şah cu Rothschild în Cafeneaua Centrală şi frecventa
cafeneaua zilnic pentru a citi acolo presa“) (...).37
Ce putea să aibă în comun familia Rothschild, cea mai mare Casă bancară din Europa, cu
un lider care urmărea să distrugă capitalismul şi proprietatea privată? De asemenea, de ce
era un comunist înveterat prieten apropiat cu cel mai puternic „opresor capitalist“ din lume?
Era oare posibil ca şi unul şi ceilalți să considere comunismul şi sionismul două căi foarte
diferite spre atingerea aceluiaşi scop de putere şi răzbunare împotriva țarilor?
Se ridicau mai multe întrebări: 1) Era posibil ca pur şi simplu comunismul să fi fost un
instrument pe care l-au adaptat pentru a-i învinge şi domina pe antagoniştii lor ruşi? 2)
Existau şi alte popoare cu care evreii considerau că se aflau în conflict? 3) Făcuse parte inițial
comunismul dintr-un imperativ strategic care se extindea cu mult dincolo de granițele Rusiei
sovietice? Toate aceste întrebări erau deosebit de importante. Mă aşteptam să le găsesc
răspunsurile în originile filosofice ale comunismului.
M-am hotărât să investighez rădăcinile ideologice ale comunismului. Am găsit la
biblioteca publică Capitalul 38 şi Manifestul Partidului Comunist 39. Cărțile lui Karl Marx
erau obtuze, în special fragmentele care dezvoltau dialectica hegeliană, dar aveau o anumită
logică, dacă presupuneau că omenirea ar avea o natură de maşină ca aceea descrisă de Marx.
Unul dintre profesorii mei a emis neinspiratul comentariu că comunismul este minunat în
teorie dar deficitar în practică. După părerea mea, o idee bună în teorie trebuie să se aplice şi
în practică, ceea ce e clar că nu se întâmplă în cazul comunismului. Niciodată nu a existat o
teorie care să promită mai multă fericire omenească şi totuşi să genereze mai multă sărăcie,
opresiune mintală şi fizică şi mai multă nefericire şi moarte.
Până când am studiat fundamentele comunismului, crezusem întotdeauna că Marx a fost
german. De fapt, citisem că tatăl lui Karl Marx fusese creştin. A reieşit că tatăl lui, un avocat
de succes, era evreu convertit la creştinism după emiterea unui edict care le interzicea
evreilor să practice dreptul. Mult mai târziu, în 1977, am citit un articol din „Chicago Jewish
Sentinel“ care dezvăluia faptul că Marx fusese nepotul unui rabin şi „descendentul multor
generații de cărturari talmudici“.40 Un excelent articol din „Barnes Review“ evidențiază
„Rasismul lui Marx şi al lui Engels“.41