Proiectare tehnologica la bovine- Stelian Acatincăi, Timişoara, Editura

Practicarea acestui sistem de programare a însămânţărilor şi
fătărilor prezintă o serie de avantaje, între care: folosirea
raţională a forţei de muncă şi a adăposturilor, obţinerea unor
producţii de lapte relativ constante pe parcursul anului şi,
implicit, se realizează venituri mari şi constante prin valorificarea
laptelui, iar pieţele de desfacere sunt aprovizionate ritmic cu
produse proaspete.
Între dezavantajele acestui sistem de programare la fătare
pot fi menţionate costurile de producţie mai mari (în special pe
timpul sezonului rece) şi, de asemenea, valoarea mai mare a
investiţiilor iniţiale cu construcţiile şi anexele zootehnice.
Se recomandă ca acest sistem de planificare al fătărilor să se
practice în fermele aflate în vecinătatea marilor centre urbane.
Reuşita aplicării acestui sistem presupune asigurarea în
fermă a bazei furajere pe tot parcursul anului, precum şi existenţa
unor adăposturi corespunzătoare pentru viţei.
Sistemul de însămânţări şi fătări grupate (sezoniere) se
practică în cazul fermelor în care se exploatează taurine din
rasele de carne, în fermele situate în zona de deal şi premontană
(ferme în care se practică îngrăşarea tineretului mascul pe
păşune), precum şi în fermele cu vaci de lapte care nu pot asigura
pe timpul sezonului rece baza furajeră necesară şi nici condiţii
optime de cazare pentru viţei.
Acest sistem presupune organizarea însămânţărilor în lunile
iulie-august, astfel încât la 75-80% din efectivul de vaci fătările
să aibă loc în primăvara anului următor, în lunile martie-aprilie.
Punerea în practică a sistemului de însămânţări şi fătări
grupate este facilitată de posibilitatea sincronizării estrului la vaci
şi la viţele prin tratamente hormonale. În acest fel, se măreşte
probabilitatea de încadrare în sezonul de însămânţare şi fătare
proiectat, creşte frecvenţa fătărilor gemelare şi se reduce timpul
necesar pentru depistarea femelelor în călduri. De asemenea, se
obţine un număr mai mare de viţei de vârstă apropiată, şi prin
transfer de embrioni - chiar din sexul dorit, ceea ce uşurează
unele procese tehnologice (hrănirea şi întreţinerea viţeilor pe loturi
relativ omogene) şi a unor acţiuni sanitar-veterinare specifice
(individualizarea, ecornarea, înţărcarea, vaccinarea etc.).
3.2. PROGRAMAREA INTRODUCERII
VIŢELELOR LA REPRODUCŢIE
Programarea introducerii viţelelor la reproducţie este o
acţiune tehnologică deosebit de importantă, cu implicaţii directe
asupra dezvoltării ulterioare a femelelor şi a performanţelor
productive ale acestora.
17