Lucia Cifor - literaturacomparata.ro
Lucia Cifor - literaturacomparata.ro
Lucia Cifor - literaturacomparata.ro
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
ACTA IASSYENSIA COMPARATIONIS, 6/2008<br />
RAŢIONAL-IRAŢIONAL / RATIONAL-IRRATIONAL / RATIONNEL-IRRATIONNEL<br />
________________________________________________________________________________<br />
Marea literatură rusă a secolului al XIX-lea impune un nou tip de p<strong>ro</strong>tagonist al<br />
iubirii fatale. În cele mai multe cazuri, este vorba despre o p<strong>ro</strong>tagonistă. Aşa se<br />
întîmplă în <strong>ro</strong>manul Anna Karenina (asupra căruia ne vom opri în cele ce urmează),<br />
dar şi în cîteva mari <strong>ro</strong>mane dostoievskiene, insuficient sau deloc discutate din<br />
această perspectivă.<br />
În general vorbind, p<strong>ro</strong>tagonistul modern al iubirii nu mai crede în Dumnezeu<br />
şi, de aceea, nu mai vizează nici un fel de transcendenţă prin iubirea sa. Noii<br />
campioni ai e<strong>ro</strong>sului raportează totul la ei şi la iluziile pe care şi le fac cu privire la<br />
ei însişi. Cum iluziile cad una după alta, şi partenerii care le inspiră sînt schimbaţi.<br />
Schimbarea partenerilor şi accentuarea infidelităţii nu le mai poate opri decît<br />
moartea (ca în <strong>ro</strong>manul Madame Bovary). Însă atunci cînd iubirea fatală nu mai<br />
este nici măcar o iubire fidelă 30 , avem de-a face, de fapt, cu o formă de moarte a<br />
iubirii. Moartea iubirii transformă moartea adevărată a p<strong>ro</strong>tagoniştilor într-o tristă<br />
tautologie. Nu întîmplător moartea p<strong>ro</strong>tagoniştilor moderni ai iubirii îmbracă forma<br />
suicidului (Emma Bovary şi Anna Karenina). Moartea voluntară este tot ce poate fi<br />
mai scandalos din perspectiva morţii care îi „mîntuia” pe vechii p<strong>ro</strong>tagonişti ai<br />
iubirii cavalereşti. Noua formă de moarte din iubire asumată de e<strong>ro</strong>ii moderni ai<br />
e<strong>ro</strong>sului reprezintă – dincolo de nonsensul intrinsec al expresiei – nu doar<br />
inanitatea absolută, ci şi un suprem argument în favoarea invaziei nihilismului,<br />
„acel neliniştitor oaspete” (Nietzsche) cu care oamenii secolului al XIX-lea<br />
începuseră deja să se familiarizeze.<br />
După cum s-a putut vedea din discuţia de pînă acum, una dintre presupoziţiile<br />
false (ori măcar slab întemeiate) cu privire la iubirea fatală este ideea că ar avea<br />
origini iraţionale. În mod paradoxal, originea ei aşa-zis iraţională este dedusă nu<br />
din fenomenalitatea apariţiei, ci din iraţionalul devenirii întru moarte, nebunie,<br />
sinucidere etc. a celor implicaţi într-o astfel de iubire. Din perspectiva pe care vrem<br />
să o p<strong>ro</strong>punem în cele ce urmează, iubirea fatală reprezintă (ilustrează) mai<br />
degrabă consecinţa unui exces de raţionalizare. Pe de altă parte, credem că originea<br />
iubirii fatale rămîne – ca şi originea lumii, a omului, a universului – în afara<br />
determinărilor de tipul raţional-iraţional. Nefiind consecinţa unei greşeli morale, ci<br />
rezultatul unei opţiuni metafizice personale (religioase, în sens larg) – după cum<br />
bine a remarcat Denis de Rougemont – iubirea fatală este creatoare de destin<br />
personal. Din această perspectivă privită, iubirea fatală reprezintă un eveniment<br />
decisiv (al vieţii) legat de voinţa de putere 31 . În opoziţie cu schopenhaueriana<br />
opţiune fundamentală a omului, care vrea să-şi fie el însuşi zeu. Pasiunea se aprinde în<br />
inima noastră de îndată ce şarpele cu sînge rece – cinicul pur – insinuează p<strong>ro</strong>misiunea lui<br />
veşnic neîmplinită: eritis sicut dei.” Denis de Rougemont, Iubirea şi Occidentul, p. 323-<br />
324.<br />
30 „Mitul oglindea o fatalitate ale cărei victime nu se puteau elibera din ghearele ei decît<br />
evadînd din lumea finită. Dar pasiunea aşa-numită «fatală» – acesta este alibiul – pasiune în<br />
care se complac modernii, nu mai poate să fie nici măcar fidelă, de vreme ce nu-şi mai<br />
p<strong>ro</strong>pune ca ţintă transcendenţa. Ea epuizează una după alta iluziile pe care i le oferă diverse<br />
obiecte prea lesne de atins. În loc să ducă la moarte, ea se sfîrşeşte prin infidelitate. Cine nu<br />
simte dgradarea unui Tristan care are mai multe Isolde?”. Ibidem, p. 308.<br />
31 Detalii despre ceea ce înţelegem prin complicatul concept nietzschean voinţă de putere<br />
(din cont<strong>ro</strong>versata scriere postumă a lui Nietzsche, Der Wille zur Macht. Versuch einer<br />
119