MARI POEME INDIENE

Mai mult din mine însumi întors pe toate părţile, astfel aruncând umbre colorate peste radianţa Ta –
aşa este maya Ta.
Pus-ai zăgaz în propria-Ţi fiinţă şi apoi chemat-ai al Tău Sine despicat în miriade de note. Această
auto-separare a Ta a luat fiinţă în mine.
Muşcător cântecul are ecou prin tot cerul în multicolore lacrimi şi surâsuri, alarme şi speranţe;
valuri se ridică, se reîneacă, visuri se sparg, se formează. În mine se află a Ta proprie înfrângere de
Sine.
Pe acest paravan ridicat de Tine sunt pictate varii figuri cu pensula zilei şi a nopţii. În spatele lui
locul Tău se ţese în minunate curbe de mistere, aruncând de-o parte toate liniile sterpe ale
linearităţii.
Marea paradă a Ta şi a mea acoperit-a cerul. Cu tonul Tău şi al meu tot aerul vibrează şi veacurile
trec de-a v-aţi ascuns Tu şi eu.
El este Acela, Cel mai dinăuntru, Care îmi trezeşte fiinţa cu ale Sale adânc ascunse atingeri.
El este Acel ce pune desfătarea-I pe aceşti ochi şi bucuroase acorduri pe corzile inimii mele în
multe cadenţe de plăcere şi suferinţă.
Mântuirea nu mi-e în renunţare. Simt îmbrăţişarea libertăţii în o mie de lanţuri ale desfătării.
Tu mi-ai turnat mereu proaspătă duşcă din vinul tău de variate culori şi parfum, umplând acest vas
pământesc până peste cap.
Lumea mea îşi va aprinde cele o sută de candele diferite cu flama Ta şi le va aşeza înaintea altarului
templului Tău.
Nu, niciodată nu mi-oi închide porţile simţurilor. Desfătările văzului-auzului-pipăitului vor purta
încântarea Ta.
Da, toate iluziile mele vor arde în iluminarea bucuriei, iar toate dorurile mi s-or coace în poamele
iubirii.
Ziua s-a dus, umbră-i pe pământ. E timpul să merg la râu să-mi umplu urciorul. Aerul serii e însetat
de trista muzică a apei. Ah, mă cheamă în înserare. În poteca singuratică nu-i trecător, vânt sus,
valuri turbate în râu.
Nu cunosc de mă voi întoarce acasă. Nu cunoasc pe cine s-o întâmpla a întâlni. Acolo la vad în
luntrea mică necunoscutul cântă din lăută.
Darurile tale către noi muritorii ne împlinesc nevoile ci încă se întorc la Tine nescăzute.
Râul îşi are zilnic munca lui şi grăbeşte prin câmpuri şi cătune; ci neîncetatu-i torent zboară spre a-
Ţi spăla picioarele.
Slăvirea Ta nu împovărează lumea.
Din vorbele poemului oamenii iau ce înţelesuri le plac; ci ultimul lor tâlc ţinteşte spre Tine.
Zi după zi, O Domn al vieţii mele, aş sta dinainte-Ţi faţă la faţă. Cu mâini împreunate, O Domn al
67