MARI POEME INDIENE

tânguirea de dor a femeii ciredarului tresalte-vă viaţa-n lumină
duiosul flaut îi scapă din mână cum ochii fug spre văcăriţele
încrengat sprâncenate sudori de-amor îi curg pe obraz şi mă priveşte
nedumerit nectar îi surâde pe faţă ci în pădure înconjurat de codane
mândre din Vraja l-am zărit pe Govinda şi m-a cuprins bucuria
mugurii pocnind în lăstarii primăvăratici de aşoka
vai şi bătaia de vânt dinspre dumbrava din vale mă întristează
nu mă mai fericesc nici florile-n zumzet scandate
de albine peste vârfuri de mango surată
un zâmbet cu tâlc o cosiţă despletită şi ciufulită viţa
delicată a sprâncenelor ţâţa vădită de braţul dinadins dat peste umăr
astfel prelung privind şi tainic la zăpăcitoarele văcăriţe
în gând adânc dorul de ele pieri durerea alinată fie-ţi de Keshava
iii smintit Madhusudana
astfel prins dinainte de dor de samsara duşmanul lui Kamsa o
întronează pe Radha în inima-i părăsind mândrele din Vraja
tânjind pretutindeni după Radhika amarnic săgetat de arc de iubire
în crâng pe malul apei Kalinda-Nandini tânguindu-se se spovedea Madhava
cântecul 7
m-a părăsit văzându-mă înconjurat de femei cu păcat
şi m-am temut s-o opresc şi poate Radha s-a supărat
Hari Hari har nemaivrându-mă a plecat supărată
ce se va face cum îmi va-ntoarce reaua petrecere
la ce bun de acuma lume şi bunuri viaţă şi acareturi
mintea-mi arde într-una de faţa-i cu sprânceana-i abruptă
lotus în vibrare sub aripile albinei zbârnâind deasupra-i
mireasă în inimă aprinşi în împreunare meree
cum aş vâna-o în codru şi de ce plângerea-mi
muiere gingaşă cu inimă durută de-ndoială
de unde neştiindu-ţi urma să te întorc din cale
de te-aş vedea aieve fugărindu-te pretutindeni
de ce nu-mi vii a mi te dărui-n îmbrăţişarea de mainte
ci iartă-mă a doua oară nicicând nu te-oi îndurera
răsari icoană şi muiere mântuindu-mi inima
rostirea lui Jayadeva întru Hari nu pregetă
din Kindubilva pe mare răsărind luna îndrăgostită
21