Protocoalele Naţionale cu privire la acordarea ... - Retea Sida

MINISTERUL SĂNNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA 

PROTOCOALELE NAŢIONALE 

privind acordarea 

asistenţei şi tratamentului 

în infecţia HIV şi SIDA 

Aprilie 2005

CZU 616.98:578.828HIV 

P 95 

Protocoalele naţionale privind acordarea asistenţei şi tratamentului în infecţia HIV şi SIDA se 

adresează în primul rănd medicilor infecţionişti şi medicilor de familie, dar şi tuturor acelor care,deşi 

fac parte din alte specialităţi au de rezolvat în practica medicală cazuri ce se încadrează în infecţia 

HIV/SIDA: ftiziatri, ginicologi-obstetricieni, medici de laborator şi a. 

Este în obiectivul Ministerului Sănătăţi perfectarea permanentă a asistenţei medicale 

persoanelor cu infecţia HIV/SIDA. 

Astfel Protocoalele vor actualiza cunoştinţele de diagnostic, tratament şi management clinic în 

infecţia HIV/SIDA inclusiv în cazul maladiilor oportuniste şi infecţiei mixte TB/SIDA. 

Protocoalele deasemenea includ principii de organizare a asistenţei paliative bolnavilor de 

SIDA, a profilaxiei transmiterii materno-fetale a infecţiei HIVşi profilaxiei postaccidentale. 

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii 

Protocoalele Naţionale privind acordarea asistenţei şi tratamentului în infecţia HIV şi SIDA / 

Min. Sănătăţii al Rep. Moldova. – Ch.: VALINEX, 2005. – 146 p. 

ISBN 9975-9915-1-3 

500 ex. 

616.98:578.828HIV 

ISBN 9975-9915-1-3 

2 

Suport financiar 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii 

Programul TB/SIDA. 

Finanţat GFATM şi Banca Mondială

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII 

AL REPUBLICII MOLDOVA 

МИНИСТЕРСТВО ЗДРАВООХРАНЕНИЯ 

РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА 

ORDIN 

ПРИКАЗ 

12.04.05 Nr. 102 

mun. Cnişinău 

„Cu privire la implementarea şi utilizarea 

Protocoalelor naţionale privind acordarea 

asistenţei şi tratamentului în infecţia HIV/SIDA” 

În scopul perfecţionării asistenţei medicale persoanelor infectate cu HIV şi bolnavilor de SIDA 

şi ajustării Protocoalelor naţionale privind acordarea asistenţei şi tratamentului infecţiei HIV/SIDA la 

standardele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii 

APROB: 

Protocoalele naţionale privind acordarea asistenţei şi tratamentului infecţiei HIV/SIDA. 

ORDON: 

1. Directorul Direcţiei Sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău Victor Savin, Şeful Secţiei 

Sănătate a Primăriei mun. Bălţi Veaceslav Batîr, Directorul Direcţiei Sănătate şi Asistenţă Socială 

UTA Găgăuzia Nicolae Cernev, medicii şefi ai IMSP raionale, conducătorii instituţiilor medicosanitare 

publice republicane vor asigura implementarea Protocoalelor naţionale privind acordarea 

asistenţei şi tratamentului infecţiei HIV/SIDA. 

Controlul executării Ordinului în cauză se atribuie Prim-viceministrului Gheorghe Ţurcanu şi 

Viceministrului Sănătăţii, medic şef sanitar de Stat Ion Bahnarel. 

Ministru Andrei 

Gherman 

3

La elaborarea Protocoalelor naţionale privind acordarea asistenţei şi tratamentului în caz de 

infecţie HIV/SIDA s-a pornit de la Protocoalele respective al OMS pentru ţările CSI. 

Protocoalele naţionale este produsul activităţii colective a grupului de lucru pe lângă Ministerul 

sănătăţii „Tratamentul HIV/SIDA şi ITS” în următoarea componenţă: 

protocoalelor: 

1. Munteanu Nina – şef direcţie MS (şeful grupului). 

2. Andriuţă Constantin – d.h.m., prof. universitar, specialist principal MS. 

3. Rusu Galina – d.m., conf. universitar, specialist principal MS. 

4. Tăruş Maria – şef direcţie MS. 

5. Calistru Viorel – medic şef IMSP DDVR. 

6. Gherghiţă Ştefan – vice-director CSNPMP, Centrul SIDA. 

7. Climaşevschi Iurie – şef secţie pentru tratarea bolnavilor de SIDA IMSP DDVR. 

8. Stratulat Silvia – Centrul SIDA. 

9. Ursu Pavel – Coordonator OMS pentru Republica Moldova. 

10. Ionaşcu Gabriela – UNAIDS, Moldova. 

11. Berdaga Viorica – UNICEF, Moldova. 

12. Liticevschi Dumitru – Coordonator proiectul FG şi B.M. „Profilaxia TB/SIDA/ITS”. 

13. Untura Ludmila – membru ONG „Credinţa” persoanelor ce trăiesc cu virusul HIV. 

14. Slobozean Vitalie – membru ONG „Credinţa” persoanelor ce trăiesc cu virusul HIV. 

Ministrul sănătăţii exprimă recunoştinţa pentru sugestiile ce au îmbunătăţit conţinutul 

Eramova Irina şi Maliuta Ruslan – Colaboratori OMS, Biroul regional pentru Europa. 

5

Organigrama 

asistenţei medicale în infecţia HIV/SIDA în Republica Moldova 

Centrul de profilaxie IMSP Dispensarul 

şi combatere SIDA Dermatovenerologic Republican 

1. Supraveghere epidemiologică 1. Asistenţa de ambulator 79-41-20 

2. Screening diagnostic 2. Secţia pentru tratarea 

3. Confirmarea diagnozei bolnavilor de SIDA 79-41-03 

Director – tel 46-94-43 3. Sec.laborator (determinarea 

Secţia epidem. 46-97-32 încărcăturii virale şi statusului 

40-66-60 imun) 79-41-27 

Sec. laborator 46-92-85 4. Stoc medicamente ARV 

5. Repartizare amestecuri pentru 

alimentarea artificială a copiilor 

Medic şef tel. 79-41-11 

Sec. Org. Metodică 79-41-17, 

79-41-34, fax 79-42-11 

E-mail ddvr @ arax.md 

IMSP teritoriale 

1. Supraveghere medicală 

2. Monitoringul trat.ARV 

3. Asistenţă paliativă 

4. Conlucrare cu IMSP DDVR 

Centre specializate 

pentru naştere a femeilor gravide infectate cu HIV/SIDA 

(ord. MS nr.100 din 01.04.04 „Cu privire la profilaxia transmiterii 

materno-fetale a infecţiei HIV şi organizărea profilaxiei specifice). 

1. or. Chişinău – Institutul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului, str. Burebista 93, 

tel. secţiei – 52-37-35. 

Deserveşte – mun. Chişinău şi raioanele din zonele centru şi sud ale republicii. 

2. or. Bălţi, Centrul perinatal de nivelul II, str. Ştefan cel Mare 29, tel – 0 23122596. 

Deserveşte – mun. Bălţi şi raioanele din zona de nord. 

6

Abrevieri 

DT Vaccin diftero-tetanic 

DTP Vaccin diftero-tetano-pertusis 

ALAT Alaninaminotransferaza 

ARV Antiretroviral 

TAR Terapia antiretrovirală 

ASAT Aspartataminotransferaza 

TARI Terapia antiretrovirală intensivă 

i/v Intravenos 

i/m Intramuscular 

HIV Virusul imunodeficienţei umane 

OMS Organizaţia Mondială a Sănătăţii 

VHS Virus Herpes Simplex 

TGI Tractul gastro-intestinal 

IP Inhibitorii proteazei HIV 

ITS Infecţiile cu transmitere sexuală 

AIE Analiza imuno-enzimatică 

TC Tomografia computerizată 

BAAR Bacterii alcoolo-acido-rezistente 

RMN Rezonanţa magnetică nucleară 

INRT Inhibitorii nucleozidici ai revers transcriptazei 

INNRT Inhibitorii non-nucleozidici ai revers transcriptazei 

ONG Organizaţie non-guvernamentală 

IO Infecţii oportuniste 

LGP Limfadenopatie generalizată persistentă 

CDI Consumatori de droguri injectabile 

PPC Profilaxia post-contact 

TMLC Transmiterea HIV de la mamă la copil 

PTMLC Profilaxia transmiterii HIV de la mamă la copil 

RPL Reacţia de polimerizare în lanţ 

RN Reducerea nocivităţii 

SIDA Sindromul imunodeficienţei achiziţionate 

TşiC Testare şi consultare 

USG Examen ultrasonografic 

ACOP Afecţiuni cronice obstructive pulmonare 

CMV Citomegalovirus 

SNC Sistem nervos central 

LCR Lichid cefalo-rahidian 

UNAIDS Programul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA 

7

Partea 1. Acordarea asistenţei şi tratamentului în infecţia HIV şi 

SIDA 

8 

I. Testarea şi consilierea 

1. Informaţii generale 

Odată cu creşterea accesibilităţii tratamentului şi a altor tipuri de asistenţă pentru persoanele infectate cu HIV, gradul 

de solicitare a cărora depinde de cunoaşterea de către pacient a statutului său HIV, a sosit momentul de a depăşi limitările 

stricte ale unicului model existent de testare şi consultare. Astăzi a apărut nevoia de metode de testare şi consultare (TşiC) 

progresive, practice, eficiente şi acceptabile din punct de vedere etic, care să corespundă necesităţilor diferitor tipuri de 

instituţii medicale. În aceste instituţii, procedura de TşiC trebuie standardizată şi oferită pacienţilor în următoarele cazuri: a) 

la dorinţa pacientului de a beneficia de asistenţă în ceea ce priveşte profilaxia transmiterii şi a infectării cu HIV; b) în caz de 

existenţă a indicaţiilor clinice depistate la pacient; c) pentru profilaxia transmiterii HIV de la mamă la copil. În timp ce 

propunerea de a se supune testării la HIV trebuie să fie obligatorie în anumite circumstanţe, testarea propriu-zisă poate fi 

efectuată numai după obţinerea consimţământului informat în scris al pacientului şi în condiţii de strictă confidenţialitate. 

Bineînţeles că procedura obţinerii consimţământului informat în diverse instituţii medicale va fi diferită, însă componentele 

ei de bază trebuie să fie invariabile: oferirea pacientului informaţiei suficiente privind infecţia HIV, explicarea consecinţelor 

pozitive şi negative ale determinării statutului de infectare cu HIV şi alegerea lui liberă în ceea ce priveşte testarea la HIV. 

2.Organizarea testării şi consilierii 

A. La momentul actual consilierea şi testarea la HIV se efectuează în cabinete anonime, care funcţionează fie 

autonom, fie în cadrul unui spital. Ele realizează modelul standard de consultare şi testare voluntară individuală la HIV prin 

metoda AIE. 

B. Creşterea rapidă a volumului asistenţei acordate persoanelor HIV-pozitive impune mărirea accesibilităţii şi 

flexibilităţii serviciilor de TşiC. Prin urmare, trebuie introduse modelele alternative de TşiC, inclusiv: 

• Utilizarea metodelor rapide de testare în punctele medicale, îndepărtate de centrele medicale periferice mari, 

precum şi în zonele cu incidenţă înaltă şi risc sporit de infectare cu HIV. 

• Prestarea TşiC în instituţiile medicale de profil diferit. De exemplu, se recomandă organizarea testării rapide la 

HIV în instituţiile cu flux mare de pacienţi din grupurile de risc (de exemplu, în dispensare de venerologie, 

ftiziatrie şi narcologie) şi în instituţiile curativ-profilactice (de exemplu, instituţiile care prestează servicii de 

asistenţă antenatală). 

C. Deoarece testarea la HIV prin metoda AIE durează câteva zile, nu toţi pacienţii se adresează după rezultate şi 

beneficiază de consilierea, tratamentul, susţinerea şi profilaxia ulterioară. Iată de ce în instituţiile cu cea mai mare 

adresabilitate (de exemplu, dispensare şi policlinici), trebuie cu organizată testarea rapidă la HIV (cu eliberarea imediată a 

rezultatelor) cu ajutorul medicilor, psihologilor, lucrătorilor sociali şi a felcerilor cu pregătire specială. 

D. Serviciile medicale poartă povara grea a acordării consilierii şi testării calitative la HIV. Calitatea consilierii poare 

fi ridicată prin asigurarea unei colaborări apropiate între instituţiile medicale de stat, care prestează servicii de acest fel şi 

ONG-uri, care sunt specializate în consilierea pe problemele HIV/SIDA şi acordă susţinere psiho-socială persoanelor 

infectate cu HIV. Rezultatele unei astfel de colaborări trebuie evaluate peste 6 luni. 

E. Testarea şi consilierea trebuie să fie acordate gratis pentru toţi. 

F. Este necesar de oferit ajutor centrelor model existente de TşiC şi de a lărgi spectrul lor de activitate, incluzând în el 

controlul curent şi aprecierea calităţii TşiC, precum şi ridicarea calificării consultanţilor şi a personalului auxiliar. 

G. Este nevoie de a crea o reţea naţională de consultare pe problemele HIV/SIDA, obiectiv prioritar al căruia ar fi 

susţinerea asigurării calităţii TşiC şi ridicarea calificării consultanţilor şi a personalului auxiliar. În cadrul acestei activităţi 

trebuie efectuate în mod regulat seminare în grupuri, sub formă de conferinţe cu discuţia cazurilor clinice şi cu vizite 

clinice, la fel trebuie organizate cursuri de perfecţionare a calificării. 

H. Este necesar, ca organele de control să asigure uniformitatea standardelor utilizate pentru controlul calităţii, 

folosite în procesul de elaborare a seturilor diagnostice de AIE. 

I. Trebuie revizuită modalitatea efectuării TşiC în condiţii de ambulator şi staţionar în ceea ce priveşte păstrarea 

confidenţialităţii, trebuie determinată modalitatea de perfecţionare a acesteia şi recomandate modificările corespunzătoare. 

Aceste activităţi trebuie desfăşurate cât mai rapid.

2.1 Standardele minime pentru TşiC 

A. Standardele minime pentru TşiC reprezintă cerinţe obligatorii faţă de procedura de testare şi consultare, care sunt 

unice pentru toate modelele de TşiC: 

• TşiC trebuie să fie voluntară. 

• Pacientul trebuie să dee consimţământul său informat pentru desfăşurarea testării. Aceasta înseamnă că lui i se 

oferă suficientă informaţie, el înţelege consecinţele pozitive şi negative ale determinării statutului său HIV şi şi-a 

dat acordul în condiţii, care exclud posibilitatea unei decizii forţate. 

• Pe parcursul consilierii pre-test, pacientului trebuie să i se povestească despre scopurile şi procedura testării, 

precum şi despre posibilităţile de tratament a infecţiei cu HIV şi accesibilitatea diferitor tipuri de asistenţă socială. 

• După obţinerea rezultatelor testării trebuie efectuată consilierea post-test, în cadrul căreia pacientului trebuie să i se 

furnizeze informaţia corespunzătoare şi trebuie eliberate îndreptările necesare. 

• Pacienţii cu rezultatul pozitiv la test trebuie să fie consiliaţi şi trebuie să beneficieze de îndreptări la serviciile de 

asistenţă medicală şi psiho-socială, inclusiv către ONG-urile ce activează în domeniul HIV-SIDA 

• Rezultatele testării trebuie comunicate în condiţii de confidenţialitate. Această informaţie trebuie să fie accesibilă 

numai lucrătorilor medicali care au legătură directă cu tratamentul pacientului. 

B. În timpul consilierii trebuie discutate problemele importante legate de specificul grupului de risc căruia îi aparţine 

pacientul (consumatori de droguri injectabile, lucrători ai sex-bussiness-ului, persoane aflate în locuri de detentie, 

bolnavi de tuberculoză, copii şi al.). Posibilitatea de a beneficia de TşiC trebuie în primul rând oferită 

consumatorilor de droguri injectabile, lucrătorilor sex-bussiness-ului, persoanelor din locurile de detenţie şi celor 

care aparţin celorlalte grupuri de risc sporit pentru infecţia HIV. 

C. Sunt necesare programe cu orientare specială pentru lucrul cu populaţia pentru a atrage la TşiC grupele de 

populaţie, care rareori solicită asistenţă medicală (consumatori de droguri injectabile, lucrătorii sex-bussinesului, 

tineretul). 

D. Adresabilitatea la serviciile de TşiC poate fi sporită prin introducerea acestui serviciu în activitatea altor servicii de 

asistenţă medicală şi socială, de exemplu, prin introducerea ei în cadrul programului de reducere a nocivităţii 

pentru consumatorii de droguri injectabile. 

E. Adresabilitatea la serviciile de TşiC poate fi mărită cu ajutorul lucrului orientat asupra populaţiei, elucidând care 

sunt necesităţile apărute le femei şi bărbaţi în rezultatul testării şi identificării statutului HIV, care sunt aşteptările lor, ce 

posibilităţi există pentru soluţionarea problemelor depistate, ce obstacole sunt întâlnite în soluţionarea lor. Toată această 

informaţie trebuie luată în consideraţie în procesul de organizare a TşiC. 

Ordinea recomandată a testării şi consilierii este prezentată sub formă de algoritm în desenul 1 (Anexa 1-A). 

2.2 Instruirea specialiştilor 

A. În programele de studii pentru pregătirea medicilor de toate specialităţile, a asistentelor medicale şi lucrătorilor 

sociali trebuie introdus cursul de studiu al infecţiei HIV, care să includă bazele consilierii pe problemele infecţiei HIV. 

Aceasta poate fi realizat prin adaptarea programelor de studii recomandate de OMS şi alţi parteneri importanţi. 

B. Toţi specialistii care efectuiează consilierea trebuie să participe în procesul de perfecţionare a calificării şi 

controlului, care include conferinţe cu discuţia cazurilor clinice, vizite clinice şi cursuri de instruire continuă. 

3.Ordinea desfăşurării testării şi consilierii 

Ordinea de desfăşurare TşiC recomandată pentru toate instituţiile este prezentată în desenul 1. Algoritmul examinării la 

HIV este prezentat în desenul 2, Anexa I-D. 

3.1 Consilierea pre-test 

A. Ar fi de dorit ca consilierea pacientului până şi după testarea la HIV să fie realizată de unul şi acelaşi specialist. 

Dacă se efectuează testarea în grup pre-test, înainte de obţinerea consimţământului informat al pacientului, fiecărui 

B. Toţi pacienţii, care trebuie supuşi testării, au dreptul să refuze testarea. Tuturor celor care au refuzat testarea trebuie 

să li se ofere informaţie despre căile de transmitere a HIV, profilaxia infecţiei HIV, precum şi despre sursele de informaţie 

suplimentară despre infecţia HIV, dacă va apărea necesitatea în aceasta.â 

C. După o instruire corespunzătoare, consilierea pre-test poate fi realizată de către: 

• Personalul medical al cabinetelor anonime, care prestează servicii de TşiC 

• Medici 

• Asistente medicale 

• Consultanţi 

Ei trebuie să cunoască cum să informeze pacientul despre condiţiile de bază pentru testarea la HIV, precum şi să 

povestească despre căile de transmitere a HIV, metodele de prevenire a infectării cu HIV, tipurile de asistenţă medicală şi 

psiho-socială, de care pot beneficia persoanele infectate cu HIV. Pacienţilor trebuie să li se prezinte telefoanele de contact şi 

adresele instituţiilor medicale şi a serviciilor psiho-sociale corespunzătoare, inclusiv ale ONG-urilor ce activează în 

domeniul HIV-SIDA. 

9

D. Activitatea de informare în grupurile de pacienţi şi consilierea pre-test în grup sunt planificate în instituţiile 

următoare: 

• Instituţiile, care prestează servicii de TşiC în condiţii de ambulator (de exemplu, cabinete anonime) 

• Dispensare de narcologie 

• Dispensare de venerologie 

• Dispensare de ftiziatrie 

• Consultaţii pentru femei 

Pentru sporirea accesibilităţii şi a utilizării TşiC trebuie acordat sprijin cabinetelor anonime existente şi instituţiilor care 

prestează servicii de TşiC ambulator, la fel trebuie create modalităţi alternative pentru desfăşurarea rapidă a TşiC în 

instituţiile medicale care deservesc grupurile de populaţie cu risc înalt. În acest scop în instituţiile medicale cu cel mai mare 

număr de adresări din partea eventualilor candidaţi 

pentru TşiC, de rând cu consilierea individuală trebuie introdusă consilierea pre-test în grup. 

E. Trebuie realizată o cooperare strânsă dintre spitale şi serviciile de ambulator, care desfăşoară testarea şi consilierea 

populaţiei pe problemele HIV, în limitele căreia, activităţile de informare şi consultare înainte de testare la HIV să fie 

concordate cu acordarea asistenţei specializate. 

F. Este necesar de instruit în vederea consilierii pre-test personalul medical al instituţiilor care deservesc grupurile 

populaţiei cu risc înalt (din dispensare şi spitale de narcologie, venerologie, ftiziatrie, precum şi spitalele instituţiilor de 

detenţie), inclusiv medicii, asistentele medicale şi lucrătorii sociali. Pentru identificarea soluţiilor optime pentru problemele 

TşiC, trebuie realizată o cooperare între instituţiile medicale de stat şi instituţiile de stat şi ONG-uri, care funcţionează în 

domeniul profilaxiei şi a combaterii infecţiei HIV, precum şi a acordării asistenţei persoanelor infectate cu HIV. 

G. În cadrul discuţiei înainte de testare la HIV – atât în caz de consiliere individuală, cât şi consiliere în grup – trebuie 

elucidate următoarele probleme: 

• Comportamentul, care implică riscul cotractării infecţiei HIV. 

• Utilitatea testării, inclusiv spectrul de servicii de asistenţă care sunt puse la dispoziţia pacienţilor cu rezultat pozitiv 

la HIV. 

• Căile de transmitere a HIV, măsurile profilactice; procedura de testare. 

• Consecinţele posibile ale identificării statutului HIV (pentru viaţa intimă, concluzii practice). 

• Ordinea obţinerii consimţământului informat pentru testare. 

• Ordinea eliberării rezultatelor testării. 

• Căile de obţinere a asistenţei ulterioare. 

Consilierea pre-test, de asemenea, include următoarele activităţi: 

• Profilaxia activă a transmiterii HIV: 

- oferirea de prezervative; 

- îndreptarea la programele de reducerea nocivităţii pentru consumatorii de droguri injectabile (de exemplu, 

schimbul de ace). 

• Îndreptarea la serviciile corespunzătoare (de exemplu, dacă pacientul are viaţă sexuală, care implică un risc 

crescut, atunci el trebuie trimis la dispensarul de venerologie, iar în caz de prezenţă a tusei – la dispensarul de 

ftiziatrie). 

3.2 Consilierea post-test 

În cadrul consultaţiei post-test trebuie elucidate următoarele probleme: 

3.2.1 Dacă rezultatul este negativ: 

Pentru detalii vezi Anexa I-B. 

• În caz de existenţă a indicaţiilor trebuie propusă testarea repetată peste 3 luni. 

• Trebuie reamintite măsurile de reducere a riscului de infectare cu HIV. 

• Pacientul trebuie trimis la serviciile corespunzătoare (de exemplu, dacă pacientul are viaţă sexuală, care implică un 

risc crescut, atunci el trebuie trimis la dispensarul de venerologie, iar în caz de prezenţă a tusei – la dispensarul de 

ftiziatrie). 

3.2.2 Dacă rezultatul este pozitiv 

Pentru detalii vezi Anexa I-B. 

• Trebuie precizat faptul dacă pacientul înţelege semnificaţia rezultatului testării. 

• Trebuie apreciat riscul consecinţelor negative (este necesar de elucidat care sunt problemele principale ale 

pacientului la moment, are el idei suicidale, sau dacă el dispune de careva susţinere din partea persoanelor 

înconjurătoare). 

10

• Trebuie accentuată necesitatea profilaxiei transmiterii HIV altor persoane şi reamintite metodele de profilaxie. 

• Trebuie discutată asistenţa medicală ulterioară. 

• Pacientul trebuie trimis la organizaţii care oferă susţinere persoanelor infectate cu HIV. 

3.3 Formele necesare de îndreptare după testare 

După testare, pacientului trebuie să i se elibereze următoarele îndreptări: 

• Toţi pacienţii cu rezultatul pozitiv al testării trebuie îndreptaţi la medic pentru investigaţii ulterioare şi tratament. 

• Toţi pacienţii cu rezultatul pozitiv al testării trebuie îndreptaţi la serviciile care acordă ajutor psiho-social. 

• Este de dorit ca pacientul să poată beneficia de consultaţie ulterioară la un specialist calificat în aceeaşi instituţie. 

• Toţi pacienţii cu rezultatul pozitiv al testării, de asemenea, trebuie trimişi la grupurile de susţinere pe lângă ONGuri. 

• În caz de necesitate, pacienţii sunt îndreptaţi la serviciile de asigurare socială (în caz de probleme locative sau 

financiare, necesitate în îngrijire la domiciliu). 

3.4 Prevenirea consecinţelor negative ale testării la HIV 

A. În timpul consilierii pre-test, trebuie evaluat riscul consecinţelor negative ale cunoaşterii de către pacient a 

rezultatului pozitiv al testării (suicid, acte de agresiune faţă de propria persoană sau cei înconjurători, frica de atitudine 

violentă din partea partenerului sau a altor persoane). (Vezi Anexa I-C „Factorii de risc pentru suicid”.) 

B. Depistarea riscului consecinţelor negative poate influenţa asupra deciziei pacientului de a face testul. 

C. Toţi pacienţii cu rezultatul pozitiv al testării, la care în cadrul consilierii pre-test a fost constatat riscul de autoagresiune 

sau agresiune faţă de alte persoane, trebuie să beneficieze de ajutor. Consilierul trebuie să ia decizia privind 

soluţia optimă pentru pacient – îndreptarea la psihiatru sau solicitarea imediată a psihiatrului pentru consultaţie. 

D. Studiile au demonstrat că femeile cu statut HIV-pozitiv, deseori, sunt victimele agresiunii sexuale. Toate pacientele 

care se tem de acte de agresiune din partea partenerului sau a altor persoane, trebuie îndreptate la organizaţiile care acordă 

asistenţa necesară, de exemplu, serviciile sociale sau organizaţiile de femei. 

3.5 Controlul şi aprecierea calităţii TşiC 

A. Controlul şi aprecierea calităţii şi a conţinutului consilierii sunt condiţii indispensabile pentru asigurarea celor mai 

înalte standarde ale TşiC. Acelaşi lucru este valabil şi pentru controlul şi aprecierea calităţii testării, adică a metodelor de 

investigare de laborator şi a asigurării cu consumabile. 

B. Asigurarea calităţii consilierii trebuie să devină obiectivul prioritar pentru centrele model de TşiC, care sunt 

responsabile de instruirea specialiştilor. Pentru soluţionarea acestei probleme se recomandă utilizarea documentului Tools 

for evaluating HIV voluntary counselling and testing. UNAIDS.2000 (UNAIDS/00.09E) [„Ghid pentru aprecierea calităţii 

consilierii şi testării voluntare la HIV”, UNAIDS, 200]. 

C. În ceea ce priveşte pacienţii în particular, controlul şi aprecierea calităţii TşiC presupune răspunsurile la 

următoarele întrebări: 

• A avut loc discuţia cu consultantul anterior testării la HIV? 

• Aprecierea calităţii consultaţiei pre-test – au fost elucidate următoarele întrebări? 

- Comportamentul, care implică risc înalt de infectare, argumentele în favoarea testării la HIV. 

- Căile de transmitere a HIV, măsurile profilactice, procedura de testare, semnificaţia rezultatelor pozitiv şi 

negativ ale testării, consecinţele posibile ale identificării statutului HIV. 

- Capacitatea de a face faţă rezultatului pozitiv al testării. 

- Necesităţile posibile şi sursele existente de ajutor. 

- Planul individual de reducere a riscului. 

- Obţinerea asistenţei medicale ulterioare. 

- Îndreptarea la instituţiile necesare 

• A dispus pacientul de timp suficient pentru a înţelege completamente aceste întrebări? 

• A fost semnat consimţământul informat fără a avea caracter obligator? 

• A verificat consultantul gradul de înţelegere a informaţiei şi a explicat el oare nelămuririle apărute privind datele 

prezentate? 

• A avut loc discuţia cu consultantul după testarea la HIV? 

• Aprecierea calităţii consilierii post-test – sunt corecte următoarele afirmaţii? 

- Rezultatul testării a fost comunicat în termeni simpli şi expliciţi. 

- Consultantul a verificat dacă pacientul înţelege semnificaţia rezultatului testării. 

- Au fost discutate semnificaţia rezultatului testării, consecinţele identificării statutului HIV, precum şi cercul 

de persoane care trebuie să cunoască rezultatul testării. 

- Consultantul a ajutat la depăşirea primei reacţii emoţionale cauzate de comunicarea statutului HIV. 

- Au fost propuse variante de ajutor imediat. 

- Au fost discutate modalităţile de obţinere ulterioară a asistenţei medicale şi susţinerii. 

11

- Au fost eliberate îndreptări la serviciile corespunzătoare (în caz de necesitate). 

• Satisfacerea cu TşiC 

- Este amplasată comod instituţia? 

- Care a fost în mediu timpul de aşteptare? 

- A manifestat consultantul înţelegerea necesară? 

- A fost organizată acordarea ulterioară a asistenţei medicale. 

12

Anexa I-A 

Desenul 1. ALGORITMUL TESTĂRII ŞI CONSILIERII 

Consilierea individuală pre-test 

este oferită la dorinţa pacientului în toate 

instituţiile, inclusiv după desfăşurarea 

consultaţiei în grup 

Refuzul de la testare 

Discuţia despre modul de reducere la 

minimum a riscului de infectare. 

Îndreptarea la serviciile 

corespunzătoare în caz de necesitate. 

Rezultatul negativ 

Discuţia despre modalităţile de reducere la minimum 

a riscului de infectare. Îndreptarea la serviciile 

corespunzătoare în caz de necesitate. 

ONG-uri care oferă susţinere persoanelor infectate cu 

HIV. 

INFORMAREA POPULAŢIEI 

Consimţirea pentru testare 

Trebuie efectuată testarea 

(se anexează protocolul) 

13 

Consilierea pre-test în grup 

în consultaţiile de femei, dispensarele de 

ftiziatrie, narcologie şi dermato-venerologie, în 

spitalele pe lângă instituţiile de detenţie şi în 

cadrul unor iniţiative. 

Refuzul de la testare 

Discuţia despre modul de 

reducere la minimum a 

riscului de infectare. 

Rezultatul pozitiv 

Consilierea post-test; prevenirea 

consecinţelor negative; îndreptarea la 

serviciile de acordare a asistenţei 

persoanelor infectate cu HIV. 

Îndreptarea la centrul regional de 

profilaxie şi combatere a HIV/SIDA 

pentru confirmarea diagnosticului şi 

acordarea asistenţei medicale necesare.

Anexa I-B 

RECOMANDĂRI PRIVIND TESTAREA ŞI CONSILIEREA 

ACTIVITATEA DESCRIEREA 

Consilierea pre-test în grup 

(trebuie adaptată în dependenţă 

de particularităţile instituţiilor 

în care se preconizează a avea 

loc – consultaţiile de femei, 

dispensarele de ftiziatrie, 

narcologie sau venerologie, 

spitalele pe lângă locurile de 

detenţie, în limitele unor sau 

altor iniţiative) 

Consilierea individuală pretest 

Trebuie elucidate următoarele întrebări: 

• Comportamentul care implică riscul înalt de infectare, argumentele în favoarea testării 


• Căile de transmitere a HIV, măsurile profilactice, descrierea procedurii de testare. 

• Consecinţele identificării statutului HIV pentru viaţă ulterioară a pacienţilor, 

concluziile practice. 

• Testarea este voluntară. 

• Testarea se efectuează gratis. 

• Rezultatul testării este confidenţial. 




- prezervativele; 

- programele orientate spre reducerea nocivităţii consumului 

de droguri injectabile (de exemplu, schimbul de ace). 

• Posibilităţile de beneficiere de asistenţă medicală şi susţinere psiho-socială de către 

persoanele infectate cu HIV. 

• Sursele de informaţie mai detaliată şi posibilităţile de beneficiere de consultaţii 

individuale în legătură cu întrebările privind infecţia HIV. 

Trebuie elucidate următoarele întrebări: 

• Comportamentul care implică riscul înalt de infectare, argumentele în favoarea testării 


• Căile de transmitere a HIV, măsurile profilactice, descrierea testării (procedura, 

semnificaţia rezultatului pozitiv şi negativ al testării, perioada „fereastră 

imunologică”, etc.). 

• Consecinţele identificării statutului HIV pentru viaţă ulterioară a pacienţilor, 

concluziile practice; capacitatea pacientului de a face faţă comunicării rezultatului 

pozitiv. 

• Evaluarea riscului consecinţelor negative ale rezultatului pozitiv al testării (suicid, 

reacţia agresivă faţă de propria persoană sau cei din jur) – acte de auto-agresiune în 

trecut, anamneza psihiatrică complicată. 

• Testarea este voluntară. 

• Testarea se efectuează gratis. 

• Rezultatul testării este confidenţial. 




- prezervativele; 

- programele orientate spre reducerea nocivităţii în urma 

consumului de droguri injectabile (de exemplu, schimbul de 

ace). 

• Îndreptarea la dispensarul de venerologie sau ftiziatrie în dependenţă de indicaţii. 

• Posibilităţile de beneficiere de asistenţă medicală şi susţinere psiho-socială de către 


• Sursele de informaţie mai detaliată şi posibilităţile de beneficiere de consultaţii 

individuale în legătură cu întrebările privind infecţia HIV. 

14


Obţinerea 

consimţământului informat 

• Pacientului trebuie să i se ofere timp pentru reflectarea asupra întrebărilor 

discutate. 

• Este necesar de verificat cât de bine a înţeles pacientul informaţia prezentată şi 

de clarificat nelămuririle. 

• Pacientul trebuie întrebat dacă el este de acord să fie supus testării. 

• Trebuie de completat formularul pentru consimţământul informat care trebuie 

semnat de către pacient. 

Testarea • Testarea trebuie desfăşurată în conformitate cu algoritmul prezentat în Anexa I- 

D, Desenul 2. 

Consilierea post-test în caz 

de rezultat POZITIV al 

testării 

Notă: Listele subiectelor care 

trebuie discutate cu pacienţii 

care au rezultat pozitiv sau 

negativ al testării practic sunt 

identice, însă pacienţii cu 

rezultatul pozitiv al testării de 

obicei necesită mai multă 

atenţie şi susţinere. Pacienţii 

cu rezultatul pozitiv al testării 

de obicei necesită discuţii mai 

ample privind situaţia lor şi 

susţinere deosebită, precum şi 

consultaţiile pe viitor, în 

special în primele zile după 

eliberarea rezultatului, decât 

pacienţii cu rezultatul negativ 

al testării. 

Persoanele HIV-pozitive, de 

obicei, sunt deosebit de 

preocupate de posibilitatea 

descoperirii statutului lor 

HIV. Acest subiect necesită o 

atenţie deosebită şi pentru 

elucidarea lui trebuie 

efectuată o a doua consultaţie 

post-test, dacă există 

posibilitatea. 

• Rezultatul testării trebuie comunicat în termeni simpli şi expliciţi. 

• Trebuie făcută o pauză pentru ca pacientul să poată conştientiza rezultatul 

testării. 

• Pacientul trebuie ajutat pentru ca să depăşească reacţia psiho-emoţională (vezi 

„Evaluarea riscului şi prevenirea consecinţelor negative”). 

• Trebuie discutată semnificaţia rezultatului testării pentru pacient. 

• Trebuie discutate consecinţele pentru viaţă intimă, relaţiile familiale şi sociale. 

• Trebuie discutat cui şi când pacientul îi poate comunica statutul său HIV; 

pacientului trebuie să i se recomande să nu comunice iniţial rezultatul nimănui 

cu excepţia persoanelor celor mai apropiate (soţul, sau altă persoană apropiată). 

• Trebuie elaborat planul individual de reducere a riscului, trebuie accentuată 

importanţa profilaxiei, inclusiv măsurile de reducere a nocivităţii (schimbul de 

ace, tratamentul narcologic de substituţie), necesitatea sexului protejat, utilizarea 

prezervativelor. 

• Trebuie de asigurat că pacientul dispune de susţinerea necesară pentru perioadă 

imediată după plecarea din instituţie – are el pe cineva apropiat acasă sau în 

vecinătate. 

• Trebuie discutată ordinea beneficierii de asistenţă medicală şi psiho-socială, 

trebuie eliberate îndreptările în instituţiile corespunzătoare (toţi pacienţii cu 

rezultatul pozitiv al testării trebuie îndreptaţi la examen medical, conform 

indicaţiilor – în dispensarul de venerologie, dispensarul de ftiziatrie, serviciul de 

planificare a familiei, policlinică, etc.). 

• Trebuie de discutat cu pacientul planurile pentru viitorul apropiat, intenţiile lui 

şi acţiunile; în caz de prezenţă a semnelor nefavorabile trebuie de luat măsuri. 

• Trebuie programată consilierea repetată peste trei zile (sau mai devreme în caz 

de necesitate) cu un consultant concret. 

• După posibilităţi, pacientul trebuie ajutat să realizeze planul de reducere a 

riscului (trebuie să i se ofere prezervative, ace). 

15


Consilierea post-test în caz de 

rezultat NEGATIV al testării 

Notă: în caz de rezultat negativ 

al testării este important de 

discutat măsurile de reducere a 

riscului de infectare cu HIV. În 

legătură cu aceasta poate fi 

necesar de consultat pacientul 

ulterior privind problemele 

comportamentului periculos sau 

îndreptarea lui la alte servicii 

care îl pot ajută să-şi schimbe 

modul de viaţă în direcţia 

reducerii riscului. 

Evaluarea riscului şi 

prevenirea consecinţelor 

negative 

Îndreptările pentru 

examinările ulterioare, 

tratamentul şi serviciile de 

asistenţă socială 

• Rezultatul testării trebuie comunicat în termeni simpli şi expliciţi. 

• Trebuie făcută o pauză pentru ca pacientul să poată conştientiza rezultatul 

testării. 

• Pacientul trebuie ajutat pentru ca să depăşească reacţia psiho-emoţională (vezi 

„Evaluarea riscului şi prevenirea consecinţelor negative”). 

• Trebuie discutată semnificaţia rezultatului testării pentru pacient. 

• Trebuie discutate consecinţele pentru viaţă intimă, relaţiile familiale şi sociale. 

• Trebuie discutat cui şi când pacientul îi poate comunica statutul său HIV. 

• Trebuie elaborat planul individual de reducere a riscului, trebuie accentuată 

importanţa profilaxiei, inclusiv măsurile de reducere a nocivităţii (schimbul de 

ace, tratamentul narcologic de substituţie), necesitatea sexului protejat, 

utilizarea prezervativelor. 

• Trebuie discutată ordinea beneficierii de asistenţă medicală şi psiho-socială, 

inclusiv îndreptarea în instituţiile corespunzătoare (conform indicaţiilor 

relative şi absolute), în special în scopul reducerii riscului de infectare pe 

viitor. 

• Trebuie elaborat planul de acţiune pentru viitorul apropiat. 

• În caz de prezenţă a indicaţiilor, trebuie programată consilierea şi/sau testarea 

repetată la HIV peste 3 luni. 

• După posibilităţi pacientul trebuie ajutat să realizeze planul de reducere a 

riscului (trebuie să i se ofere prezervative, ace). 

• În caz de necesitate, de îndreptat pacientul la dispensarul de venerologie sau 

ftiziatrie. 

• În cadrul consilieriii post-test, începând cu comunicarea rezultatului testării, 

este necesar de evaluat riscul consecinţelor negative ale identificării statutului 

HIV, inclusiv pericolul suicidului (vezi Anexa I-C, „Factorii de risc pentru 

suicid”), depresiei sau a reacţiei agresive. Pacientul trebuie ajutat să reducă la 

minimum consecinţele pentru relaţiile cu partenerul şi membrii familiei. 

• Trebuie precizat cine din membrii familiei sau mediul social poate oferi ajutor 

pacientului. 

• Trebuie explicat pacientului că el are nevoie de ajutor pentru a depăşi 

consecinţele negative ale identificării statutului HIV şi este necesar a-i 

propune serviciile psihologului sau psihiatrului. 

• Toţi pacienţii cu rezultatul pozitiv al testării la HIV trebuie trimişi la medic 

pentru examenul ulterior şi tratament. 

• Toţi pacienţii cu rezultatul pozitiv al testării la HIV trebuie trimişi la 

organizaţiile care acordă susţinere psiho-socială, de exemplu, ONG-uri, 

serviciile sociale, etc. 

• Pacientului trebuie să i se ofere posibilitatea consultaţiilor ulterioare în aceeaşi 

sau altă instituţie, în dependenţă de caz. 

• În caz de comportament inadecvat din partea pacientului, care sugerează 

incapacitatea de a face faţă noutăţii despre statutul său HIV, pacientul trebuie 

trimis la serviciile corespunzătoare (de exemplu, psihiatru sau lucrător social). 

16

Anexa I-C. FACTORI DE RISC PENTRU SUICID 

Factorii individuali şi sociali 

• Vârsta: femei – până la 35 ani, bărbaţi – până la 40 ani. 

• Depistarea recentă a unei afecţiuni grave. 

• Despărţirea de soţ, divorţul, o pierdere grea în trecutul apropiat. 

• Pericolul pierderii unei persoane apropiate. 

• Locuirea în singurătate. 

• Izolarea socială. 

• Locuirea într-un raion urban sărac, sau raion de staţiuni balneare. 

• Starea financiară precară sau sărăcia. 

• Starea proastă a sănătăţii. 

Factorii profesionali 

• Pierderea locului de muncă sau pensionarea în trecutul apropiat. 

• Statutul social înalt (medic, stomatolog, jurist); persoanele care fac studii. 

Evenimentele 

• O ceartă recentă de amploare cu persoanele apropiate. 

• O pierdere grea; despărţirea de persoanele apropiate. 

• Pierderea locului de muncă. 

• Imposibilitatea continuării modului obişnuit de viaţă în legătură cu o afecţiune letală sau stadiul terminal al unei maladii. 

• Consecinţele familiale şi sociale ale dependenţei de alcool sau substanţe stupefiante. 

Starea psihică 

• Depresia (în special endogenă, trenantă, recidivantă) şi mania. 

• Dependenţa de alcool sau substanţe stupefiante. 

• Tulburările psihice în caz de afecţiuni organice cerebrale (în special în caz de epilepsie, traume cranio-cerebrale), demenţa precoce 

şi confuzia mentală la senili. 

Anamneza 

• Tentative de suicid în trecut (în special prin utilizarea metodelor active de auto-agresiune, în ultimele 12 luni). 

• Dereglări de afectivitate în anamneză. 

• Dereglări de afectivitate, tentative de suicid, alcoolism în anamneza heredo-colaterală. 

Comportament suicidal 

• Insinuări privind posibilitatea suicidului sau discuţii despre aceasta. 

• Pregătirea pentru actul de sinucidere (alegerea metodei şi pregătirea pentru realizarea ei, alcătuirea testamentului, 

asigurarea pe viaţă, pregătirea unei scrisori dinainte de moarte). 

17

Anexa I-D 

Desenul 2. 

ALGORITMUL de INVESTIGARE la HIV şi de interpretare a rezultatelor (inclusiv 

desfăşurarea testării suplimentare sau de confirmare a diagnosticului) 

Testarea primară (de screening) 

Sensibilitate şi specificitate înaltă. 

Rezultatul pozitiv 

Testarea a doua (suplimentară) 

Sensibilitate şi specificitate înaltă. Testul 

trebuie efectuat fie după altă metodă, fie cu o 

altă probă (se poate efectua testarea rapidă 

repetată). 

Rezultat negativ 

Testarea a treia (pentru confirmarea 

diagnosticului în caz de divergenţe între 

rezultatele testărilor anterioare) 

18 


• Eliberarea rezultatelor testării. 

• Consilierea post-test, în cadrul căreia trebuie 

discutată posibilitatea perioadei de „fereastră 

imunologică” şi trebuie propusă testarea repetată 

peste 3 luni. 

• Discuţia măsurilor profilactice de prevenire a 

infecţiei cu HIV. 

Rezultat pozitiv 

• Eliberarea rezultatelor testării. 

• Consilierea post-test, în cadrul căreia trebuie 

discutate măsurile profilactice şi căile de obţinere a 

asistenţei medicale şi a altor tipuri de asistenţă şi 

ajutor. 

• Eliberarea îndreptărilor la instituţiile şi 

organizaţiile corespunzătoare pentru acordarea 

asistenţei şi susţinerii. 


În caz de divergenţe între rezultate, poate fi 

efectuată şi a treia testare rapidă sau proba 

sangvină poate fi trimisă în laboratorul de 

control. 

• Dacă rezultatul primului test este pozitiv, iar al 

testelor al doilea şi al treilea – negativ, atunci 

rezultatul testării la HIV se consideră a fi negativ.

Anexa I-E 

Formularul de consimţământ informat 

Prin prezentul document se confirmă că eu, subsemnatul (a), am vârsta de _______ ani. 

Eu m-am adresat în instituţia dată în legătură cu consilierea şi testarea la HIV în mod voluntar, pentru a beneficia 

de testarea la HIV. Prin prezenta declaraţie eu confirm dorinţa mea şi încredinţez Centrului să recolteze o probă 

din sângele (urina, salivă) meu pentru a fi examinată la HIV. 

Eu confirm că numărul probelor mele sangvine (de urină, saliva) coincid cu numerele înregistrate în fişa mea de 

înregistrare. 

Eu confirm că, eu am primit informaţie privind: 

- scopurile şi procedura de testare la HIV; 

- măsurile de profilaxie a infectării cu şi a transmiterii HIV; 

- eu, de asemenea, am beneficiat de consultaţie privind acţiunile mele ulterioare în 

dependenţă de rezultatul pozitiv sau negativ al testării. 

Eu am fost informat(ă) despre dreptul meu de a refuza eliberarea rezultatelor testării. 

Prin prezentul document, eu declar că nu voi prezenta nici un fel de pretenţii legate direct sau indirect de 

rezultatul testării, faţă de instituţia care efectuează testarea, faţă de personalul acesteia sau reprezentanţii, precum 

şi faţă de alte persoane care participă la procesul de consultare şi testarea la HIV, inclusiv pentru a trage la 

răspundere din cauza eliberării rezultatelor fals pozitive sau fals negative ale testării. 

Eu consimt ca Centrul să efectueze testarea repetată care permite verificarea statutului meu HIV. 

Decizia privind necesitatea testării repetate este lăsată în responsabilitatea Centrului. 

Semnătura pacientului:______________________ 

Semnătura martorului:_______________________ 

Data:_____________________________________ 

19

20 

II. Terapia antiretrovirală 

la adulţi şi adolescenţi 

Terapia antiretrovirală permite recuperarea funcţională a sistemului imun, reducerea numărului de complicaţii şi 

prelungirea vieţii persoanelor infectate cu HIV. Anterior, numai ţările cu economie înalt dezvoltată îşi puteau permite să 

ofere astfel de tratament tuturor persoanelor care aveau nevoie. Terapia antiretrovirală trebuie să devină o parte 

indispensabilă a asistenţei medicale complexe acordate persoanelor infectate cu HIV. 

1.Informaţii generale 

Scopul final este de a oferi terapia antiretrovirală tuturor persoanelor infectate cu HIV care au necesitate. 

Principiile generale 

• Asupra deciziei de a administra terapia antiretrovirală (TAR) nu trebuie să influenţeze nici factorii politici, nici 

sociali. În mod particular, asistenţa medicală de orice nivel nu trebuie refuzată consumatorilor de droguri 

injectabile. Tratamentul trebuie oferit tuturor pacienţilor, care au nevoie de el conform unor indicaţii clinice, de 

laborator şi care au manifestat dorinţa de a urma tratamentul, inclusiv consumatorilor de droguri injectabile, 

lucrătorilor sex-bussiness-ului şi reprezentanţilor altor grupuri de populaţie. 

• Tratamentul persoanelor infectate cu HIV include un spectru larg de activităţi de asistenţă. Starea pacienţilor, care 

nu sunt pregătiţi să respecte regimul sever al TAR sau care nu necesită TAR la momentul actual, poate fi 

îmbunătăţită prin intermediul profilaxiei infecţiilor oportuniste, a tratamentului altor afecţiuni cronice şi prin 

acordarea asistenţei psiho-sociale. 

• Este necesar de a aprecia în mod individual gradul de pregătire a fiecărui pacient pentru respectarea regimului 

TAR, trebuie depistate impedimentele în calea îndeplinirii stricte aindicaţiilor şi elaborate metode optime de 

depăşire a acestora. 

• Pentru asigurarea continuităţii tratamentului pacienţilor şi a eficacităţii economice a acestuia este foarte important 

de a completa din timp cereri detaliate pentru procurarea şi livrarea medicamentelor. Ulterior, la procurarea 

preparatelor preferinţa trebuie acordată firmelor farmaceutice care propun preparatele la preţurile cele mai mici. 

• Este necesar de elaborat un sistem de îndreptare a pacienţilor la diferite servicii de asistenţă medicală pentru a oferi 

pacienţilor infectaţi cu HIV posibilitatea de a beneficia de toate tipurile necesare de asistenţă . 

• Componentele prioritare sunt instruirea pacienţilor, controlul respectării regimului de administrare a preparatelor 

şi susţinerea pacienţilor în ceea ce priveşte respectarea regimului de tratament. 

• În absenţa tratamentului narcologic, care să includă şi efectuarea terapiei de substituţie, practic nu este posibil de 

obţinut respectarea regimului TAR de către consumatorii de droguri injectabile. Iată de ce programele de tratament 

al SIDA trebuie în mod neapărat să includă asistenţa narcologică. 

• Un rol important în instruirea şi susţinerea pacienţilor şi ridicarea eficienţei programului în întregime, are 

implicarea în această activitate a voluntarilor dintre persoanele infectate cu HIV. 

2.Examenul primar 

Examenul primar al persoanelor infectate cu HIV trebuie să includă: 

TIPUL DE EXAMINARE 

Colectarea anamnezei 

• Aprecierea stării generale 

• Acuzele 

• Afecţiunile concomitente 

• Aprecierea statutului psihic şi a gradului de pregătire pentru tratament 

• Afecţiunile severe suportate (de exemplu, tuberculoza), intervenţiile 

chirurgicale, spitalizările; data constatării diagnosticului de infecţie HIV şi 

manifestările clinice ale acesteia; remediile medicamentoase administrate 

Examenul fizic + 

Examenul ginecologic + 

+ 

+ 

+ 

+ 

+


Investigaţiile de laborator 

• Analiza generală a sângelui 

- Hemoglobina 

- Numărul de leucocite şi formula leucocitară 

- Numărul de trombocite 

• Analiza urinei 

• Analiza biochimică a sângelui 

- Indicatorii funcţiei hepatice (ALAT, bilirubina) 

- Creatinina 

- AgHBs 

- AntiHCV 

• Testele serologice la sifilis 

Examenul microscopic al frotiului sputei la BAC + 

Radiografia cutiei toracice + 

Test de sarcină La necesitate 

Numărul de limfocite CD4 

+ 

Încărcătura virală (ARN-HIV) + 

Alte investigaţii în dependenţă de acuze şi alte simptome La necesitate 

În caz de prezenţă la pacient a indicaţiilor, trebuie propuse consilierea şi tratamentul narcologic, precum şi asistenţa 

psihiatrică. 

Componentă obligatorie a etapei incipiente a tratamentului persoanelor infectate cu HIV trebuie să fie instruirea: 

pacienţii trebuie să fie informaţi despre natura şi particularităţile maladiei lor, despre metodele de prevenire a transmiterii 

infecţiei altor persoane şi despre posibilităţile existente de tratament a infecţiei cu HIV la momentul actual. 

3.Terapia antiretrovirală 

3.1 Indicaţiile pentru TAR 

Se recomandă iniţierea TAR la pacienţii cu diagnostic confirmat de infecţie HIV şi una din stările ce urmează: 

Tabelul 1. Indicaţii pentru TAR 

• I categorie:pacienţii simtpomatici, SIDA sînt trataţi la orice valoare a celulelor CD4 sau ARN HIV 

• II categorie:pacienţii asimptomatici sînt trataţi dacă nivelul celulelor CD4 este < de 350 la orice valoare a ARN 

HIV 

• III categorie: pacienţii asimptomatici şi CD4 > 350, sînt trataţi în funcţie de nivelul ARN HIV(>50000 copii/ml) 

* Pentru identificarea indicaţiilor pentru iniţierea imediată a TAR se recomandă de utilizat numărul de limfocite 

CD4(< de 200- 350 ) şi nivelul ARN HIV(>50000 copii/ml) . De exemplu, tuberculoza pulmonară poate fi 

prezentă indiferent de numărul de leucocite CD4 şi nivelul ARN HIV , iar celelalte criterii clinice (diareea cronică, 

febra persistentă şi al.) pot fi induse de alte cauze care nu sunt legate cu infecţia HIV. 

3.2 Lista preparatelor antiretrovirale 

Pentru schemele TAR de prima linie sunt recomandate următoarele preparate: 

Preparatele combinate tricomponente: 

zidovudină (300 mg) + lamivudină (150 mg)+abacavir(300mg) 

zidovudină (300 mg) + lamivudină (150 mg) + nevirapină (200 mg) 

stavudină (40 mg) + lamivudină (150 mg) + nevirapină (200 mg) 

stavudină (30 mg) + lamivudină (150 mg) + nevirapină (200 mg) pentru pacienţii cu greutatea < 60kg 

Preparatele combinate bicomponente: 

- zidovudină (300 mg) + lamivudină (150 mg) 

- stavudină (40 mg) + lamivudină (150 mg) 

- stavudină (30 mg) + lamivudină (150 mg) pentru pacienţii cu greutatea < 60kg 

21 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+

Alte preparate: 

- efavirenz (600 mg) 1 dată în 24 de ore 

- nevirapină (200 mg) 1 dată în 24 de ore, timp de 14 zile, apoi 200 mg de 2 ori în 24 de ore 

Pentru schemele TAR de linia a doua (pe parcursul primului an de tratament acestea sunt necesare la 5-10% din 

pacienţi), sunt recomandate următoarele preparate: 

- tenofovir (300 mg) 1 dată în 24 de ore 

- abacavir (300 mg) 2 ori în 24 de ore 

- didanozină (400 mg) 1 dată în 24 de ore 

- didanozină (250 mg) 1 dată în 24 de ore (în combinaţie cu tenofovir) 

- indinavir/ritonavir (800 mg/100mg) 2 ori în 24 de ore 

- lopinavir/ritonavir (400 mg/100 mg) 2 ori în 24 de ore 

- saquinavir/ritonavir (1000 mg/100 mg) 2 ori în 24 de ore 

Toate remediile medicamentoase menţionate şi formele lor de livrare au fost aprobate pentru utilizare de către OMS. 

3.3 Schemele TAR de prima linie şi particularităţile lor, care pot influenţa asupra alegerii 

tratamentului 

Tabelul 2. Scheme TAR de prima linie 

Schema 

Zidovudină + 

lamivudină + 

efavirenz 

Zidovudină + 


efavirenz 

Zidovudină + 


nevirapină 

Stavudină + 


nevirapină 

Efectele adverse 

principale 

Zidovudina: 

dereglări gastrointestinale, 

anemie, 

neutropenie 

efavirenz: toxicitate 

pentru SNC, posibil 

efect teratogen 

Zidovudina: 


anemie, 

neutropenie 

efavirenz: toxicitate 

pentru SNC, posibil 

efect teratogen 

Zidovudina: 


anemie, 

neutropenie 

Nevirapina: 

hepatotoxicitate, 

erupţie severă 

Stavudina: 

neuropatie, 

pancreatită, 

lipodistrofie 

Nevirapina: 

hepatotoxicitate, 

erupţie severă 

Administrarea la 

femeile de vârstă 

reproductivă şi 

însărcinate 

Administrarea 

în caz de 

tuberculoză* 

Nu Da, cu condiţia 

contracepţiei 

sigure; efavirenz 

este contraindicat 

femeilor 

însărcinate. 

Nu Da, cu condiţia 

contracepţiei 

sigure; efavirenz 

este contraindicat 

femeilor 


Da Da – în tratamentul 

tuberculozei cu 

schemele care nu 

conţin rifampicină. 

Combinaţia cu 

rifampicină se face 

cu atenţie.* 

Da Da - în tratamentul 

tuberculozei cu 

schemele care nu 

conţin rifampicină. 

Combinaţia cu 

rifampicină se face 

cu atenţie.* 

22 

Accesibilitatea sub 

formă de preparat 

combinat 

tricomponent 

Nu există 

preparate 

combinate care să 

conţină efavirenz, 

însă există 

preparate 

combinate cu 

zidovudină şi 

lamivudină*** 

Nu există 

preparate 

combinate care să 

conţină efavirenz, 

însă există 

preparate 

combinate cu 

zidovudină şi 

lamivudină*** 

Necesitatea în 

monitorizarea 

indicatorilor de 

laborator 

Costul în ţările în 

curs de dezvoltare 

în iunie 2003, 

dolari SUA pe an 

Da 611 – 986 

Da 611 – 986 

Da *** Da 383 – 418 

Da Nu 281 – 358

* Vezi capitolul IV „Profilaxia, diagnosticul şi tratamentul infecţiilor oportuniste”, compartimentul „Tuberculoza”. 

** Vezi compartimentul 5.1. 

*** Aceste preparate combinate nu au fost supuse revizuirii OMS, însă ele pot fi utilizate cu condiţia calităţii 

demonstrate şi a echivalenţei biologice confirmate. Lista preparatelor antiretrovirale ale diferitor producători, permanent 

revizuită de OMS, poate fi găsită la adresa www.who.int/medicines. 

3.4 Indicaţii pentru substituţia schemei TAR la adulţi şi adolescenţi 

Indicaţiile pentru substituirea schemei TAR sunt toxicitatea preparatelor şi ineficacitatea tratamentului. 

Tabelul 3. Manifestări principale ale toxicităţii schemelor TAR de prima linie şi preparatele recomandate 

pentru substituţie 

SCHEMA TOXICITATEA PREPARATELE RECOMANDATE 

Zidovudină + 


efavirenz 

• Zidovudina: dereglări gastro-intestinale care se menţin 

mult timp sau dereglări severe ale hematopoezei 

• Efavirenz: dereglări de durată din partea SNC 

• A se substitui zidovudina cu stavudină 

• A se substitui efavirenz cu nevirapină 

Stavudină + 


efavirenz 

Zidovudină + 


nevirapină 

Stavudină + 


nevirapină 

• Stavudina: neuropatie sau pancreatită 

• Stavudina: lipodistrofie 

• Efavirenz: dereglări de durată din partea SNC 

• Zidovudina: dereglări gastro-intestinale care se menţin 

mult timp sau dereglări severe ale hematopoezei 

• Nevirapina: hepatotoxicitate marcată 

• Nevirapina: erupţie severă (fără pericol pentru viaţă) 

• Nevirapina: erupţie severă cu pericol pentru viaţă 

(sindrom Stevens - Johnson) 

• Stavudina: neuropatie sau pancreatită 

• Stavudina: lipodistrofie 

• Nevirapina: hepatotoxicitate marcată 

• Nevirapina: erupţie severă (fără pericol pentru viaţă) 

• Nevirapina: erupţie severă cu pericol pentru viaţă 

(sindrom Stevens - Johnson) 

23 

• A se substitui stavudina cu zidovudină 

• A se substitui stavudina cu tenofovir sau 

abacavir 

• A se substitui efavirenz cu nevirapină 

• A se substitui zidovudina cu stavudină 

• A se substitui nevirapina cu efavirenz 

(efavirenz este contraindicat femeilor 

însărcinate, pentru ele nevirapina este 

înlocuit cu nelfinavir, lopinavir/ritonavir 

sau abacavir) 


• A se substitui nevirapina cu IP* 

• A se substitui stavudina cu zidovudină 

• A se substitui stavudina cu tenofovir sau 

abacavir 



• A se substitui nevirapina cu IP* 

* Pentru substituţie se utilizează următoarele preparate IP: lopinavir/ritonavir şi saquinavir/ritonavir, în calitate de 

alternativă se pot administra indinavir/ritonavir sau nelfinavir. 

** La substituţia stavudinei cu un alt preparat, lipodistrofia de obicei se păstrează, însă este încetinită progresarea ei. 

Pentru substituţie se utilizează tenofovir sau abacavir, însă în condiţiile resurselor limitate, aceste preparate nu sunt 

întotdeauna accesibile. Dacă aceste preparate lipsesc, pot fi utilizate didanozina sau zidovudina.

Tabelul 4. Criterii clinice, imunologice şi virusologice ale ineficacităţii TAR la adulţi şi adolescenţi 

CRITERII CLINICE ALE 

INEFICACITĂŢII TAR 

• Apariţia infecţiilor noi oportuniste sau a neoformaţiunilor 

maligne, care mărturisesc progresarea clinică a afecţiunii. 

Aceste stări trebuie diferenţiate de sindromul de recuperare a 

sistemului imun, care este posibil în primele 3 luni de TAR*. 

Aceste sindrom nu indică ineficacitatea tratamentului, 

infecţiile oportuniste sunt tratate conform standardelor, iar 

schema TAR nu este modificată. 

• Recidiva unei infecţii oportuniste suportate anterior **. 

• Apariţia sau recidiva unor stări, care se încadrează în 

criteriile stadiului B de infectare cu HIV conform clasificării 

CDC Atlanta (inclusiv caşexia infectatului cu HIV, diareea 

cronică de etiologie neclară, febra persistentă de etiologie 

neclară, infecţiile bacteriene recidivante invazive sau 

candidoza recidivantă /persistentă a mucoaselor) 

24 

CRITERII IMUNOLOGICE ŞI VIRUSOLOGICE 

ALE INEFICACITĂŢII TAR 

• Scăderea numărului de limfocite CD4 până la nivelul 

constatat la iniţierea TAR, sau mai jos, cu condiţia că 

sunt excluse alte cauze infecţioase ale scăderii 

tranzitorii a numărului de limfocite CD4. *** 

• Scăderea numărului de limfocite CD4 cu mai mult de 

50% din valoarea maximă, cu condiţia că sunt excluse 

alte cauze infecţioase ale scăderii tranzitorii a 

numărului de limfocite CD4. *** 

• Detectarea încărcăturii virale RNA HIV mai mare de 

nivelul detectabil al metodei utilizate după 9-12 luni de 

la iniţierea TARV 

* Sindromul recuperării sistemului imun este caracterizat de apariţia simptomelor infecţiilor oportuniste după câteva 

săptămâni de la debutul TAR la pacienţii cu deficit imun pronunţat, în rezultatul răspunsului inflamator la infecţia 

oportunistă existentă în formă latentă. În acest caz unele infecţii oportuniste se pot manifesta atipic. 

** Recidiva tuberculozei nu indică întotdeauna progresarea infecţiei HIV, deoarece poate fi rezultatul unei infectări 

repetate. Trebuie de efectuat examenul clinic. 

*** La pacienţii cu evoluţie asimptomatică a infecţiei, la care scăderea numărului de limfocite CD4 reprezintă unicul 

criteriu al ineficacităţii TAR, este de dorit să se aprecieze repetat numărul de limfocite CD4. 

3.5 Schemele TAR de linia a doua 

Tabelul 5. Schemele TAR de linia a doua recomandate adulţilor şi adolescenţilor în caz de ineficacitate a 

schemelor cu preparatele de prima linie 

Schema TAR de prima linie 

Schema de bază Schema de bază 

zidovudină sau stavudină+lamivudină+efavirenz 

tenofovir+didanozină+lopinavir/ritonavir 

Schema de rezervă 

Schema de rezervă tenofovir+didanozină+saquinavir/ritonavir 

zidovudină sau stavudină+ lamvudină+nevirapină 

tenofovir+didanozină+indinavir/ritonavir 

tenofovir+didanozină+nelfinavir 

* În caz de combinaţie a didanozinei cu tenofovir, doza didanozinei trebuie redusă de la 400 mg până la 250 mg. 

** Transportarea şi păstrarea lopinavirului/ritonavirului şi saquinavirului/ritonavirului necesită respectarea strictă a 

lanţului rece. Dacă, din cauza resurselor limitate, acesta nu poate fi realizat, se poate utiliza nelfinavirul. 

Vezi, de asemenea: 

Anexa II-B „Dozele preparatelor antiretrovirale pentru adulţi şi adolescenţi”, 

Anexa II-C „Interacţiunea preparatelor antiretrovirale”.

3.6 Monitorizarea indicatorilor de laborator 

Tabelul 6. Cerinţele minime faţă de monitorizarea indicatorilor de laborator în caz de tratament cu scheme 

TAR de prima linie 

SCHEMA INDICATORI INIŢIALI (ÎNAINTE DE 

ÎNCEPEREA TRATAMENTULUI) 

Zidovudină + Testul de sarcină 


efavirenz 

Hemoglobina 

Analiza generală a sângelui 


Încărcătura virală ARN HIV 

Stavudină + Testul de sarcină 


efavirenz 



Zidovudină + 


nevirapină 

Stavudină + 


nevirapină 

Hemoglobina 

Analiza generală a sângelui 





25 

INDICATORII DETERMINAŢI ÎN TIMPUL 

TRATAMENTULUI 

În dependenţă de simptomatologie: hemoglobina, 

formula leucocitară 

Numărul de limfocite CD4 fiecare trei luni şi 

încărcătura virală ARN HIV la fiecare 6 luni 

pentru aprecierea eficienţei tratamentului 

În dependenţă de simptomatologie 

Numărul de limfocite CD4 fiecare 3 luni şi 



în dependenţă de simptomatologie: hemoglobina, 

formula leucocitară, ALAT pentru identificarea 

toxicităţii 




În dependenţă de simptomatologie: ALAT pentru 

identificarea toxicităţii 




3.7 Aprecierea eficienţei TAR 

Una din cele mai comode şi sigure metode de aprecierea a eficienţei TAR este urmărirea în dinamică a numărului de 

limfocite CD4. 

Algoritmul 1 

A se determina numărul 

de limfocite CD4 peste 

3 luni de la începerea Nu s-a 

TAR 

majorat 

Există răspuns la 

tratamentul aplicat 

Dacă numărul de limfocite CD4 s-a 

majorat, el trebuie determinat peste 

fiecare 6 luni dacă nu sînt indicaţii 

pentru investigaţii mai frecvente. 

Algoritmul 2 

A se 

determina 

încărcătura 

virală ARN 

HIV peste 1-2 

luni de la 

începerea 

TAR 

Nu s-a 

micşorat 

-a se evalua 

compleanţa la 

schema ARV 

a se determina 

încărcătura virală 

ARN HIV peste 6 

luni de la începutul 

TARdgf 

Există răspuns la 

tratamentul aplicat 

A se evalua respectarea 

regimului de tratament şi a se 

determina numărul de 

limfocite CD4 peste 3 luni 

Nu s-a 

micşorat 

Dacă încărcătura virală ARN HIV s-a micşorat mai jos de 

nivelul detectabil(< 400 copii/ml), ea trebuie determinată peste 

fiecare 6 luni. 

Nu s-a 

majorat 

-a se evalua compleanţa 

-tratamentul IO în caz de 

necesitate - 

tratamentul bolilor 

infecţioase(altele decât HIV) 

a se determina încărcătura 

virală ARN HIV peste 3 luni 

A se trece la schema TAR de a 

doua linie (tabelul 5), dar nu 

mai devreme de 9-12 luni de la 

iniţierea schemei TARV 

Nu s-a 

micşorat 

A se trece 

la schema 

TAR de a 

doua linie 

(tabelul 5)

4.Respectarea regimului TAR 

Este imposibil de a obţine un efect stabil al TAR fără respectarea strictă a regimului de administrare a preparatelor. 

Este constatat că pentru suprimarea viremiei şi prevenirea rezistenţei este necesar de administrat 95-100% din dozele de 

preparat indicate . Această particularitate deosebeşte infecţia HIV de alte infecţii cronice, în cazul cărora se consideră 

admisibilă administrarea a numai 80% din doze. Aceste cerinţe înalte în combinaţie cu schema complicată de administrare 

a remediilor fac foarte dificilă respectarea regimului pentru toţi fără de excepţii, dar în mod special pentru pacienţii cu 

afecţiuni concomitente sau probleme psiho-sociale. Lucrul cu pacienţii orientat asupra îmbunătăţirii regimului de 

administrare a preparatelor trebuie început chiar înaintea iniţierii tratamentului propriu-zis din două motive: 

• La etapele iniţiale pacienţii fac mai frecvent greşeli în administrarea preparatelor; 

• Administrarea neregulată a dozelor la începutul tratamentului, când încărcătura virală este deosebit de înaltă, 

creează condiţii cât se poate de favorabile pentru formarea tulpinilor rezistente de virus. 

4.1 Evaluarea condiţiilor pentru respectarea regimului TAR 

În timpul examinării fiecărui pacient, înainte de începerea tratamentului, trebuie identificate anumite impedimente în 

calea respectării regimului de administrare a remediilor medicamentoase. Aceasta poate fi realizat cu ajutorul unui 

chestionar sau interogatoriu special, fie în cadrul unei discuţii mai puţin formale a pacientului cu medicul, asistenta 

medicală sau consultantul. Este important de a preciza: 

• care este volumul de cunoştinţe ale pacientului privind infecţia HIV şi tratamentul acesteia; 

• care sunt condiţiile la domiciliu, inclusiv posibilitatea izolării; 

• prezenţa condiţiilor pentru păstrarea sigură a preparatelor; 

• dacă pacientul este preocupat de faptul că statutul lui HIV va fi cunoscut de membrii familiei sau colegi; 

• regimul zilei, particularităţile alimentării; 

• prezenţa dereglărilor şi problemelor psihice, legate de consumul de stupefiante; 

• prezenţa manifestărilor clinice, inclusiv a greţurilor, vărsaturilor şi diareei; 

• prezenţa altor factori, care pot impieta tratamentul, de exemplu problemele financiare, îngrijirea unui copil, 

problemele juridice şi de imigrare. 

4.2 Pregătirea pentru TAR 

Un curs succint de instruire şi alte intervenţii orientate asupra pregătirii pacientului pentru tratament, aduc un aport 

considerabil şi aproape întotdeauna ele pot fi desfăşurate fără a amâna TAR cu mult. Este deosebit de utilă implicarea 

consultanţilor din rândul persoanelor infectate cu HIV care deja administrează TAR. De obicei se fac două sau trei lecţii cu 

durata de la o jumătate de oră până la oră fiecare. Lecţiile acoperă următoarele trei subiecte: 

• Informaţia principală privind infecţia HIV. Trebuie accentuată natura virală a îmbolnăvirii, dezvoltarea 

deficitului imun şi necesitatea respectării măsurilor pentru prevenirea infectării altor persoane. 

• Aspectele practice ale TAR. Trebuie accentuat riscul apariţiei tulpinilor rezistente de virus şi 

necesitatea de combinaţii de preparate ARV foarte active şi respectarea strictă a indicaţiilor. Pacientul trebuie 

informat despre efectele adverse ale preparatelor TAR, interacţiunile lor cu produsele alimentare şi recomandările 

privind acest subiect, despre condiţiile de păstrare a preparatelor. Mai detaliat trebuie explicate particularităţile de 

administrare a acelor preparate care sunt indicate pacientului (efectele adverse posibile, cerinţele faţă de regimul de 

alimentare, regimul de administrare a preparatelor şi al.). 

• Respectarea regimului TAR. Acest subiect trebuie discutat minuţios, inclusiv răspunsurile la întrebări privind 

tactica dacă pacientul a confundat preparatele sau a omis o priză de preparat, sau acţiunile pacientului în caz de 

apariţie a afectelor adverse care fac imposibilă prelungirea tratamentului. De utilitate mare va fi o întâlnire cu un 

consultant infectat HIV, care a trăit toate dificultăţile TAR şi a simţit efectul acesteia şi poate aduce exemple din 

propria experienţă de depăşire a dificultăţilor tratamentului. 

4.3 Ordinea eliberării preparatelor antiretrovirale 

Eliberarea preparatelor ARV în instituţia medicală serveşte drept motiv pentru pacient de a face vizite mai frecvente la 

clinică şi prin urmare oferă lucrătorilor medicali posibilitatea de a depista la timp orice probleme în legătură cu tratamentul. 

Aceasta este deosebi t de important la începerea curei de TAR. Pacientul trebuie invitat la vizită la nu mai mult de 2-4 

săptămâni de la începutul tratamentului, pentru a se asigura că el administrează corect preparatele şi are complianţa bună la 

tratament. Însă este de dorit ca pacientul să frecventeze mai des clinica. În acest scop, pe parcursul primei luni pacientul 

primeşte cutiuţe speciale multicamerale cu rezerva de preparate pentru o săptămână, apoi pentru 2 săptămâni sau o lună. De 

fiecare dată când pacientul vine în instituţia medicală după o nouă porţie de preparate, este necesar de a lua decizii privind 

toate problemele, inclusiv cele legate de efectele adverse ale tratamentului. Majoritatea întâlnirilor cu pacientul pot fi foarte 

scurte, ele pot fi desfăşurate de către consultanţi din cadrul persoanelor infectate cu HIV sau personalul medical mediu, în 

caz de necesitate, trimiţând pacientul la medic. Un avantaj suplimentar al acestei abordări este depistarea precoce a 

omisiunilor în prizele de preparate şi reducerea considerabilă a probabilităţii că pacientul va respecta rău regimul de 

26

tratament pe termen lung. Astfel, la pacienţii, care iniţial nu respectă suficient de strict indicaţiile, este redus riscul apariţiei 

tulpinilor rezistente de virus. 

În tratamentul anumitor grupuri de populaţie pot fi luate măsuri suplimentare pentru îmbunătăţirea regimului de 

administrare a preparatelor. Lucrătorii medicali pot direct controla administrarea fiecărei doze de preparate ARV de către 

pacienţii care se află în instituţii sociale. Consumatorii de droguri injectabile care administrează tratament de substituţie cu 

metadonă, pot prima preparatele ARV sub controlul personalului clinicii narcologice. Administrarea preparatelor ARV în 

prezenţa unui supraveghetor poate fi organizată la fel în limitele programului de schimb de ace. Dacă este planificat ca 

administrarea preparatelor să fie parţial sau total controlată, este de preferinţă selectarea schemei TAR cu administrarea 

într-o priză a preparatelor şi utilizarea formelor medicamentoase combinate, care conţin două sau trei preparate ARV. 

Preparatele antiretrovirale vor fi elibirate pacienţilor de către instituţia medicală care a iniţiat tratamentul ARV şi 

efectuează monitorizarea lui. Periodicitatea eliberării preparatelor ARV este stabilită individual la fiecare pacient şi poate 

varia de la 2 pînă la 12 săptămîni. 

4.4 Controlul respectării regimului TAR 

la fiecare întâlnire cu pacientul, el trebuie întrebat despre respectarea regimului de tratament şi se va aminti despre 

respectarea strictă a indicaţiilor. Este foarte important în timpul discuţiei de a crea o atmosferă prietenoasă, pentru ca 

pacientul să poată comunica despre omisiunea unor prize de preparate fără a-i fi frică de condamnare. Mulţi pacienţi 

reevaluează gradul de respectare a regimului de administrare a tratamentului, dar de obicei destul de corect relatează despre 

greşelile sale. Este pe larg utilizată metoda standardizată, când pacientul indică proporţia de doze corect administrate de 

preparate timp de trei zile anterioare vizitei la clinică. Administrarea preparatelor poate fi controlată prin numărarea 

pastilelor rămase în recipientul pentru medicamente. În sfârşit, pacientul poate fi rugat să selecteze din grămada de 

comprimate şi capsule, cele care intră în regimul lui de tratament (pentru că toate formele de livrare diferă după formă şi 

culoare). 

5.Particularităţile TAR la diferite grupuri de populaţie 

5.1 Femeile de vârstă reproductivă şi cele însărcinate 

Pentru acest grup de pacienţi se recomandă următoarele scheme TAR de prima linie: 

(ZIDOVUDINĂ SAU STAVUDINĂ) + LAMIVUDINĂ + NEVIRAPINĂ 

Precauţii importante 

• Femeile care primesc TAR şi nu doresc să rămână însărcinate, trebuie să utilizeze metode sigure de contracepţie 

pentru a evita o sarcină nedorită. 

• În condiţiile contracepţiei sigure, femeii i se poate indica efavirenz în calitate de component INNRT al schemei 

TAR. 

• Femeile care au rămas însărcinate pe fundal de TAR, trebuie să continue tratamentul cu schema anterioară TAR, 

cu o singură excepţie: dacă femeia administra efavirenz şi este în primul sau al doilea trimestru al sarcinii, 

efavirenz este substituit cu nevirapină. 

• Dacă TAR este iniţiată la o femeie însărcinată, este de dorit ca tratamentul să fie început la sfârşitul primului 

trimestru, însă la femeile sever afectate utilitatea tratamentului precoce indiscutabil prevalează asupra riscului 

posibil pentru făt şi tratamentul este început imediat. 

• Combinaţia de stavudină cu didanozină poate fi indicată unei femei însărcinate numai în cazuri de necesitate 

absolută, când nu există alte opţiuni, deoarece această combinaţie comportă riscul lactatacidozei pentru gravide. 

• Comparativ cu bărbaţii, la femei este sporit riscul manifestărilor clinice ale hepatotoxicităţii şi erupţiei severe în 

caz de administrare a nevirapinei, în special la numărul de limfocite > 250 mkl -1 , deşi aceste complicaţii se 

dezvoltă destul de rar. 

• Deocamdată nu este demonstrat că administrarea într-o priză a nevirapinei pentru PTMLC scade eficienţa TAR 

ulterioare cu utilizarea schemelor pe bază de INNRT, iată de ce schemele de tratament pentru femeile care au 

primit o doză de nevirapină sau lamivudină în scopul profilaxiei TMLC pot fi utilizate şi aceste femei nu trebuie 

refuzate în ceea ce priveşte tratamentul pe viaţă. 

• Dacă s-a acordat preferinţă schemelor de tratament pe bază cu IP, poate fi administrat lopinavir/ritonavir, 

saquinavir/ritonavir sau nelfinavir, deoarece acestea sunt inofensive în sarcină. 

• Dacă femeia care administrează TAR, primeşte contracepţie hormonală, ei i se recomandă să utilizeze în 

permanenţă prezervativul pentru a preveni infectarea partenerului şi eventuala sarcină în caz de posibilă 

ineficacitate a contraceptivelor hormonale. 

27

5.2 Pacienţii cu forme active de tuberculoză 

Infecţia HIV reprezintă cel mai serios risc din factorii cunoscuţi pentru dezvoltarea formei active de tuberculoză la 

persoanele cu forme latente de infecţie cu Mycobacterium tuberculosis. Infecţia HIV, de asemenea, majorează 

probabilitatea recidivei tuberculozei, fie ca urmare a reactivării endogene a agentului patogen, fie în urma reinfectării. 

Incidenţa crescută a tuberculozei printre persoanele infectate cu HIV ridică riscul diseminării tuberculozei în populaţia 

generală. Tuberculoza la persoanele infectate cu HIV de obicei se dezvoltă în cazul unui deficit imun sever cu letalitate 

înaltă. 

Pentru o proporţie semnificativă de pacienţi care necesită TAR, tuberculoza va fi punctul de reper pentru începerea 

tratamentului infecţiei HIV. TAR este recomandată tuturor bolnavilor de TBC cu numărul de limfocite CD4< 200 mkl -1 şi 

poate fi indicată la numărul de limfocite < 350 mkl -1 . 

Indicaţiile şi schemele TAR recomandate pentru pacienţii cu forme active de tuberculoză sunt prezentate în tabelul 7. 

Tabelul 7. Tratamentul ARV la persoanele cu tuberculoză. 

NUMĂRUL DE 

LIMFOCITE CD4 

Numărul de limfocite 

CD4< 200 mkl -1 


200 – 350 mkl -1 


> 350 mkl -1 

SCHEMA RECOMANDATĂ COMENTARII 

A se iniţia terapia antituberculoasă. Imediat ce va fi obţinută 

toleranţa bună a preparatelor antituberculoase (peste 2 

săptămâni – 2 luni) 1 , a se indica TAR: 

(zidovudină sau stavudină) + lamivudină + efavirenz (600 

mg/24 h) 2,3 

A se iniţia terapia antituberculoasă. La finisarea fazei 

initiale se indica unul din regimurile TAR ce urmează (în 

caz de dereglări severe, TAR poate fi începută mai 

precoce): (zidovudină sau stavudină) + lamivudină + 

efavirenz (600 mg/24 h) 2 SAU dacă terapia antituberculoasă 

nu include rifampicină - (zidovudină sau stavudină) + 

lamivudină + nevirapină 3 

A se iniţia terapia antituberculoasă. A se amâna TAR 4 

28 

A se indica TAR. Femeilor de vârstă 

reproductivă li se poate indica efavirenz 

numai în condiţiile unei contracepţii sigure, 

efavirenz este contraindicat femeilor 


Se poate indica TAR, se poate aplica tactica 

expectativă. 

1 Decizia privind iniţierea TAR este adoptată, luând în consideraţie tabloul clinic şi simptomele de deficit imun (vezi 

tabelul 1). În caz de tuberculoză extrapulmonară indiferent de numărul de limfocite CD4, TAR trebuie iniţiată imediat ce 

va fi obţinută toleranţa bună faţă de preparatele antituberculoase. 

2 În calitate de alternativă pentru efavirenz pot servi saquinavir/ritonavir (1000/100 mg de 2 ori în 24 de ore sau 1600/200 

mg 1 dată în 24 de ore), lopinavir/ritonavir (400/100 mg de 2 ori în 24 de ore) şi abacavir (300 mg de 2 ori în 24 de ore). 

3 În loc de efavirenz, dacă nu există alte alternative poate fi utilizată nevirapina (200 mg 1 dată în 24 de ore timp de 2 

săptămâni, apoi 200 mg de 2 ori în 24 de ore) în componenţa următoarelor scheme: stavudină +lamivudină +nevirapină 

sau zidovudină+ lamivudină + nevirapină. 

4 La pacienţii, care în afară de tuberculoză sunt prezente criteriile stadiului C a infecţiei cu HIV (vezi tabelul 1), TAR se 

începe imediat, în celelalte cazuri – după finisarea terapiei anituberculoase. 

6.Organizarea diferitor tipuri de asistenţă 

Pacientul poate necesita asistenţa diferitor servicii psiho-sociale, tratamentul maladiilor concomitente sau a efectelor 

adverse ale preparatelor administrate. Trebuie de tins spre o astfel de organizare a asistenţei medicale acordate persoanelor 

infectate cu HIV, încât partea cea mai mare de servicii de asistenţă medicală primară ei să o primească într-o instituţie. 

Medicul curant al pacientului infectat cu HIV de asemenea trebuie să coordoneze şi acordarea asistenţei membrilor familiei 

pacientului. Pentru elucidarea posibilităţilor de tratament cu schemele TAR de linia a treia este necesar de adresat la centrul 

de stat de tratament al infecţiei HIV.

7.Supravegherea persoanelor infectate cu HIV în dispensar 

O dată cu iniţierea TAR, pacienţii necesită supraveghere permanentă şi examinări frecvente (tabelul 8). 

Tabelul 8. Fisa de supraveghere a pacientului infectat cu HIV în dispensar 

Iniţierea TAR 

Tipul de examinare Săptămâni Luni 

-4 -2 0 2 4 8 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 

Aprecierea respectării regimului de tratament 

Aprecierea stării generale 

Prezenţa maladiilor concomitente 

Anamneza desfăşurată a maladiei date 

Examenul fizic 



- Hemoglobina 

- Numărul de leucocite şi formula 

leucocitară 



- Indicatorii funcţiei hepatice (ALAT, , 

bilirubina) 

- Creatinina 

- fosfatază/alcalină 

• Numărul de limfocite CD4 

• Încărcătura virală ARN HIV 

Examenul ginecologic( la necesitate) 

Examenul microscopic al frotiului sputei la BAC 

Radiografia cutiei toracice 

Test de sarcină 

Evaluarea indicaţiilor pentru TAR 

Alte investigaţii functie de simptome La necesitate 

8.Controlul efectelor adverse ale TAR 

Pacientului trebuie să i se prezinte informaţia despre efectele adverse frecvente şi periculoase ale preparatelor 

antiretrovirale administrate de el. El trebuie instruit privind acţiunile sale la apariţia unor sau altor simptome. În majoritatea 

cazurilor, de exemplu la aşa reacţii adverse frecvente cum ar fi greaţa şi diareea, este suficient de a calma pacientul şi de a 

indica tratament simptomatic. 

9.Controlul curent al acordării TAR 

Controlul curent şi aprecierea lucrului efectuat reprezintă condiţiile necesare pentru realizarea obiectivelor propuse. 

Trebuie evaluat atât nivelul de acordare a asistenţei unor pacienţi individual, cât şi rezultatele activităţii în întregime. Unul 

din indicatorii evidenţi este numărul de persoane infectate cu HIV care beneficiază de TAR. Cât priveşte rezultatele 

individuale ale tratamentului, la 60-70% din pacienţi peste 24 de săptămâni de la iniţierea TARV trebuie să fie observată 

ameliorarea evidentă clinică, argumentată fie prin starea generală a pacientului (adaosul ponderal, reducerea manifestărilor 

clinice), fie prin indicatorii indirecţi (de exemplu, majorarea numărului de limfocite CD4; micşorarea încărcăturii virale 

ARN HIV mai jos de nivelul detectabil) 

Un indicator important al eficienţei TAR acordate, care este necesar de urmărit în permanenţă, este numărul de 

persoane infectate cu HIV care continuă să primească TAR şi sunt supuşi examenului regulat medical la fiecare 6 luni. Este 

necesar de dus evidenţa cazurilor dificile şi a deceselor pacienţilor care administrează TAR. Alţi indicatori importanţi sunt 

proporţia de vizite lipsite la medic şi proporţia de doze omise de preparate ARV. 

29

Anexa II-A. 

Clasificarea CDC a infecţiei cu HIV la adult-categorii clinice: 

Categoria A cuprnide una sau mai multe din următoarele condiţii apărute la persoane cu infecţie HIV dovedită: 

• Infecţia cu HIV asimptomatică 

• Adenopatie persistentă generalizată 

• Infecţie acută(primară) cu HIV 

• Hepatomegalie 

• Inf. aeriene sup. persistente 

• Manifestări cutanate 

• Otită medie persistentă 

• Parotidită HIV 

• Splenomegalie 

Categoria B cuprinde bolnavii cu infecţie HIV simpomatică, dar care nu prezintă nici o manifestare clinică cuprinsă în 

categoria C şi care întrunesc cel puţin unul din următoarele criterii: 

1) Manifestarea clincă este atribuită infecţiei cu HIV sau este indicatoarea unui deficit al imunităţii mediată celular, sau 

2) Boala este considerată de medic că evoluează clinic sau să necesite tratament care este suspectat a fi necesar în infecţia 

cu HIV. Pentru clasificarea cazului, bolile din categoria B au prioritate faţă de cele din categoria A. 

Exemple (lista nu este limitativă): 

Angiomatoză bacilară 

Abces pulmonar 

Anemie 

Boală inflamatorie pelvină (abcese tuboovariene) 

Candidoza orfarangiană 

Candidoza vulvovaginală (persistentă, recidivantă sau rezistentă la tratament) 

Cardiomiopatie 

Diaree cronică 

Febră persistentă 

Herpes Zoster 

Hipotrofia statutului ponderal 

HSV genital 

HSV stomatită recurentă 

Infecţia cu CMV 

Leiomiosarcom 

Leukoplakie păroasă 

Listerioză 

Meningită bacteriană 

Neuropatie periferică 

Pneumonie bacteriană 

Purpură trombocitopenică idiopatică 

Sepsis episod 

Categoria C include bolnavii cu suferinţe indicatoare de SIDA. O dată o afecţiune din categoria C apărută, bolnavul va 

rămîne definitiv încadrat în această categorie. 

Candidoza sistemică 

Candidoza esofagiană 

Candidoza pulmonară 

CMV retinită 

Cryptococcoză 

Cryptosporidioză 

Encefalopatia HIV 

HSV diseminat 

Infecţii bacteriene recurente 

Izosporidiaza 

Leucoencefalopatia progresivă multifocală 

Limfom nonhodgkin 

Limfom primar cerebral 

Meningită bacteriană recurentă 

30

Mycobacteria Avium diseminată 

Mycobacteria Tuberculosis diseminată 

Mycobacteria Tuberculosis extrapulmunoară 

Mycobacteria Tuberculosis pulmonară 

Neoplasm altele 

Pneumonia cu Pneumocistis Carini 

Pneumonie bacteriană recurentă 

Sarcom Kapoşi 

Sepsis recurent 

Sindrom caşectizant 

Toxoplasmoză cerebrală 

Categorii imunologice 

(celule CD4) 

Clasificarea clinico-imunologică a infecţiei cu HIV la adult(CDC, 1993) 

A asimptomatic 

APG sau infecţie 

HIV acută 

31 

B simptomatic 

(non A- non C) 

Categorii clinice 

29%) A1 B1 C1 * 

200-499/mm 3 (14-28%) A2 B2 C2 * 

Anexa II-B. 

Dozele preparatelor antiretrovirale pentru adulţi şi adolescenţi 

(„Scaling up Antiretroviral Therapy în Resource-Limited Settings”. Guidelines for a public health approach. WHO. 2003 

revision.) 

Dozele prezentate sunt utilizate pe larg în practica clinică, ele sunt verificate prin studii clinice, iar administrarea în una sau 

două prize în 24 de ore permite respectarea bună a indicaţiilor. Dozele sunt indicate pentru pacienţii cu funcţii normale ale 

ficatului şi rinichilor. În caz de insuficienţă renală sau hepatică poate fi necesară corecţia dozelor în conformitate cu 

instrucţiunile producătorului. Suplimentar, trebuie concretizată informaţia privind interacţiunile posibile ale preparatelor 

antiretrovirale cu alte remedii medicamentoase. 

CLASA DE 

DOZA 

PREPARATE/PREPARATUL 

Inhibitorii nucleozidici ai revers transcriptazei (INRT) 

Zidovudina 300 mg de 2 ori în 24 de ore 

Stavudina Greutatea ≥ 60 kg: 40 mg de 2 ori în 24 de ore 

Greutatea < 60 kg: 30 mg de 2 ori în 24 de ore 

Lamivudina 150 mg de 2 ori în 24 de ore 

Didanozina Greutatea ≥ 60 kg: 400 mg 1 dată în 24 de ore 

Greutatea < 60 kg: 250 mg 1 dată în 24 de ore 

În combinaţie cu tenofovir: 250 mg 1 dată în 24 de ore 

Abacavir 300 mg de 2 ori în 24 de ore 

Combivir (zidovudină/lamivudină) 300 mg /150 mg de 2 ori în 24 de ore 

zidovudină/lamivudină/abcavir 300 mg /150 mg/300mg de 2 ori în 24 de ore 

Inhibitorii nucleotidici ai revers transcriptazei 

Tenofovir 300 mg 1 dată în 24 de ore 

la utilizarea combinată cu didanozină, doza ultimului trebuie micşorată 

Inhibitorii non-nucleozidici ai revers transcriptazei (INNRT) 

efavirenz 600 mg 1 dată în 24 de ore 1 

Nevirapină 200 mg 1 dată în 24 de ore timp de 14 zile, apoi 200 mg de 2 ori în 24 de ore 

Inhibitorii proteazei HIV (IP) 

Nelfinavir 1250 mg de 2 ori în 24 de ore 

Indinavir/ritonavir 800 mg / 100 mg de 2 ori în 24 de ore 2,4 

Lopinavir/ritonavir 400 mg / 100 mg de 2 ori în 24 de ore; 

dacă se indică în combinaţie cu efavirenz sau nevirapină, atunci 533 mg/ 133 mg de 2 

ori în 24 de ore 

Saquinavir/ritonavir 1000 mg / 100 mg de 2 ori în 24 de ore sau 1600 mg / 200 mg 1 dată în 24 de ore 

1 Dozele pentru pacienţii care administrează terapie antiretrovirală, vezi la compartimentul tuberculoză. 

2 Această dozare este pe larg utilizată în practica clinică. De asemenea, sunt utilizate şi alte doze de indinavir/ritonavir – de 

la 800 mg / 200 mg de 2 ori în 24 de ore până la 400 mg / 100 mg de 2 ori în 24 de ore. 

3 În combinaţie cu ritonavir, poate fi utilizat saquinavir cât în capsule tari, cât şi moi gelatinoase. 

4 La combinaţia cu INNRT este necesară corecţia dozelor, însă recomandări oficiale deocamdată nu pot fi oferite. Una din 

posibilităţi este de a mări doza de ritonavir până la 200 mg, atunci când se indică concomitent efavirenz şi nevirapină. 

Actualmente nu există informaţie suficientă privind interacţiunea preparatelor. 

32

Anexa II-C. 

Interacţiunile preparatelor antiretrovirale 

1. Interacţiunile INNRT şi IP 

Nevirapina Efavirenz Indinavir Lopinavir/ritonavir Nelfinavir Saquinavir 

Nevirapina 

Efavirenz 

Indinavir 

Lopinavir 

Nelfinavir 

CS a nevirapinei nu 

se modifică. AUC 

a efavirenz scade 

cu 22%. 

Recomandări: a se 

indica preparatele 

în doze standard 

CS a nevirapinei creşte 

de două ori. CS 

indinavirului scade cu 

28%. Recomandări: a 

se majora doza de 

indinavir până la 1000 

mg de 3 ori în 24 ore; 

doza nevirapinei nu 

trebuie modificată. 

CS a efavirenz nu se 

modifică. CS 

indinavirului scade cu 




mg de 3 ori în 24 ore; 

doza de efavirenz nu 


CS – concentraţia serică, AUC – suprafaţa sub curba de concentraţie serică 

Cmin - concentraţie serică minimă 

CS a nevirapinei nu se 

modifică. Cmin a 

lopinavirului scade cu 

55%. Recomandări: se 

poate majora doza de 

lopinavir/ritonavir până la 

533mg/133 mg de 2 ori în 

24 ore; doza nevirapinei 

nu trebuie modificată. 


modifică. AUC a 

lopinavirului scade cu 

40%. Recomandări: se 


lopinavir/ ritonavir 

până la 533mg/133 mg de 

2 ori în 24 ore; doza de 

efavirenz nu trebuie 

modificată. 

CS a lopinavirului nu se 

modifică. AUC şi Cmin a 

indinavirului cresc. 


reduce doza de indinavir 

până la 600 mg de 2 ori în 

24 ore; doza de lopinavir 

nu trebuie modificată. 

33 

CS a nevirapinei nu se 

modifică. CS a 

nelfinavirului creşte cu 


se indica preparatele în 

doze standard. 



nelfinavirului creşte cu 




CS a nelfinavirului 

creşte cu 80%. CS a 

indinavirului creşte cu 

50%. Recomandări: 

deocamdată nu există 

date concludente 

privind administrarea 

indinavirului, 1200 mg 

de 2 ori în 24 ore. în 

combinaţie cu 

nelfinavir, 1250 mg de 

2 ori în 24 ore 

Nu există date 

concludente 

CS a nevirapinei nu 

se modifică. CS 

saquinavirului scade 



indica preparatele în 


CS a efavirenz scade 

cu 12%. CS 

saquinavirului scade 


Recomandări: a nu 

se indica preparatele 

împreună (dar se 

poate indica 

saquinavir /ritonavir). 

CS saquinavirului 

creşte de 4-7 ori. CS a 

indinavirului nu se 

modifică. 

Recomandări: 

deocamdată nu există 

date concludente 

AUC şi Cmin a 

saquinavirului cresc. 


micşora doza de 

saquinavir până la 

800 mg de 2 ori în 24 

ore; doza 

lopinavir/ritonavir a 

nu se modifica. 

CS saquinavirului 

creşte de 2-5 ori. CS 

nelfinavirului creşte 



indica saquinavir în 

capsule moi 

gelatinoase, 1200 mg 

de 2 ori în 24 ore; 

doza de nelfinavir nu 


Sursa: „Scaling up Antiretroviral Therapy în Resource-Limited Settings”. Guidelines for a public health approach. World Health Organization. June 

2002. Appendix 8B („Mărirea proporţiilor de utilizare a terapiei antiretrovirale în localităţile cu resurse limitate”. Ghid pentru aplicarea metodelor 

sănătăţii publice. Organizaţia mondială a sănătăţii. Iunie 2002. Anexa 8B.)

2. Interacţiunea INNRT şi a IP cu alte remedii medicamentoase 

Nevirapina 

Remedii antimicotice 

Efavirenz Indinavir Lopinavir /ritonavir Nelfinavir Saquinavir 

Ketokonazol 

CS a nevirapinei creşte cu 

15-30%. CS 

ketokonazolului scade cu 

63%. Recomandări: a nu 

se indica preparatele 

împreună 

Preparate antituberculoase 

CS a nevirapinei scade cu 

37%. Recomandări: a se 

indica cu atenţie, numai în 

cazurile când nu există 

alte alternative 

Rifampicină 

Rifabutină 

CS a nevirapinei creşte cu 

Claritromicin 

ă 

CS a nevirapinei scade cu 

16%. Recomandări: a se 

indica preparatele în doze 

standard. 

26%. CS a claritromicinei 

scade cu 30%. 

Recomandări: a se indica 

preparatele în doze 

standard. 

Contraceptive orale 

CS a estradiolului scade 

cu 20%. Recomandări: a 



Metadona 

CS a metadonei scade 

considerabil. 

Recomandări: există 

rapoarte privind 

dezvoltarea sindromului 

de suspendare a 

opioidelor; poate fi 

necesară majorarea dozei 

de metadonă 

Remedii anticonvulsivante 


concludente 

Fenobarbital 


concludente 

CS a efavirenz scade 

cu 25-33%. 

Recomandări: se 


efavirenz până la 800 

mg în 24 ore. 



rifabutinei scade cu 



rifabutină până la 450- 

600 mg /24h (sau 600 

mg 2-3 ori pe 

săptămână); doza de 

efavirenz nu trebuie 

modificată 



claritromicinei scade 


Recomandări: a nu se 


împreună. 

CS a estradiolului 

creşte cu 37%; nu 

există date privind alţi 

componenţi. 


utiliza metode 

suplimentare sau alte 

metode de contracepţie 

CS a metadonei scade 

considerabil. 

Recomandări: există 

rapoarte privind 

dezvoltarea 

sindromului de 

suspendare a 


necesară majorarea 

dozei de metadonă 


concludente 

CS indinavirului creşte 



micşora doza de 


mg de 3 ori în 24 ore. 

CS indinavirului scade 




împreună. 

CS indinavirului scade 

cu 32%. CS a 

rifabutinei creşte de 

două ori. 


reduce doza de 

rifabutină până la 150 

mg/24h (sau 300 mg de 

2-3 ori pe săptămână); 

a se majora doza de 


mg de 3 ori/24h 

CS a claritromicinei 

creşte cu 53%. 


indica preparatele în 


Pe fundal de ritonavir 


scade. Recomandări: a 

se utiliza metode 



Fără modificări, însă 

este posibilă scăderea 

CS a metadonei pe 

fundal de doze mici de 

ritonavir. 

Recomandări: la 

administrarea 

indinavirului cu doze 

mici de ritonavir este 

posibil sindromul de 

suspendare a 





concludente 

34 

CS a lopinavirului scade 

cu 13%. CS a 

ketokonazolului creşte de 

trei ori. Recomandări: nu 

au fost elaborate. 

AUC a lopinavirului scade 


nu se indica preparatele 

împreună. 

AUC a rifabutinei creşte 

de trie ori. Recomandări: 

a se reduce doza de 


mg/24h; doza de lopinavir 

/ritonavir nu trebuie 

modificată. 


concludente 

CS a estradiolului scade 


se utiliza metode 



AUC a metadonei scade 

cu 53%. Recomandări: 

este posibilă dezvoltarea 

sindromului de suspendare 

a opioidelor; poate fi 

necesară majorarea dozei 

de metadonă 


concludente dar este 

posibilă scăderea 

semnificativă a CS a 

lopinavirului 


monitoriza CS a 

preparatului 

anticonvulsivant. 

Nu este necesară 

modificarea dozelor 


scade cu 82%. 



împreună. 


scade cu 32%. CS a 

rifabutinei creşte de 

două ori. 


reduce doza de 


mg/24h (sau 300 mg de 

2-3 ori pe săptămână); 

a se majora doza de 

nelfinavir până la 1000 

mg de 3 ori/24h 


concludente 


scade cu 47%; nivelul 

noretindronului scade 



utiliza metode 



Poate scădea CS a 

metadonei. 

Recomandări: este 

posibilă dezvoltarea 

sindromului de 

suspendare a 





concludente dar este 

posibilă scăderea 


nelfinavirului 



preparatului 

anticonvulsivant. 

CS saquinavirului creşte de 

trei ori. Recomandări: a se 

indica preparatele în doze 

standard. 

CS saquinavirului scade cu 

84%, dacă nu este 

administrat concomitent 

ritonavir. Recomandări: pe 

fundal de saquinavir 

/ritonavir rifampicina se 

indică în doză de 600 mg/24 

ore sau 600 mg de 2-3 ori pe 

săptămână. 

CS a saquinavirului scade 

cu 40% (pe fundal de 

ritonavir nivelul rifabutinei 

creşte de patru ori). 

Recomandări: pe fundal de 

saquinavir /ritonavir, 

rifabutina trebuie indicată în 

doză de 150 mg/24h de 2-3 

ori pe săptămână 

CS a claritromicinei creşte 

cu 45%. CS a saquinavirului 

creşte cu 177%. 

Recomandări: : a se indica 

preparatele în doze 

standard. 

Pe fundal de ritonavir CS a 

estradiolului scade. 

Recomandări: a se utiliza 

metode suplimentare sau 

alte metode de contracepţie 

Fără modificări, însă este 

posibilă scăderea CS a 

metadonei pe fundal de 

doze mici de ritonavir. 

Recomandări: la 

administrarea saquinavirului 

cu doze mici de ritonavir 

este posibil sindromul de 

suspendare a opioidelor; 

poate fi necesară majorarea 


Nu există date concludente 

dar este posibilă scăderea 


saquinavirului 



preparatului 

anticonvulsivant.

Nevirapina 

Preparate hipolipidemiante 

Efavirenz Indinavir Lopinavir /ritonavir Nelfinavir Saquinavir 

Nu există date Nu există date Este posibilă creşterea Este posibilă creşterea Este posibilă creşterea Este posibilă creşterea 

concludente concludente 

considerabilă a CS considerabilă a CS considerabilă a CS considerabilă a CS statinelor 

statinelor (cu excepţia statinelor Recomandări: a statinelor 


pravastatinului) nu se indica preparatele Recomandări: a nu se indica preparatele împreună. 

Recomandări: a nu se împreună. 



împreună(cu excepţia 

pravastatin); nu este 

necesară corecţia 

dozelor. 

împreună. 

Simvastatin, lovastatin, 

atorvastatin, pravastatin 

Alte preparate care nu trebuie indicate împreună cu INNRT şi IP 

Altele 

Fitopreparate: 

extracte de sunătoare 

şi usturoi 

Este accelerat 

metabolismul 

corticosteroizilor, ceea 

ce duce la scăderea CS 

lor. 

Antihistaminice: 

astemizol, terfenadină 

Gastro-intestinale: 

cizaprid 

Psihotrope: 

midazolam, triazolam 

Alcaloizii de ergot: 

dihidroergotamina, 

ergotamina 


extracte de sunătoare şi 

usturoi 

Este necesar de 

monitorizat CS a 

warfarinei, facă se 

administrează pe fundal 

de efavirenz. 




cizaprid 

Psihotrope: 




ergotamina 



usturoi. La 

administrarea 

indinavirului cu doze 

mici de ritonavir: 

Antiaritmice: 

flecainida, propafenona 

Neuroleptice: pimozid 

Sucul de grapefruit 

reduce CS a 

indinavirului cu 26%. 

CS – concentraţia serică, AUC – suprafaţa sub curba de concentraţie serică 

Cmin - concentraţie serică minimă 

35 




cizaprid 

Psihotrope: midazolam, 

triazolam 



ergotamina 

Fitopreparate: extracte 

de sunătoare şi usturoi 

Antiaritmice: flecainida, 

propafenona 



concludente. 




cizaprid 

Psihotrope: 




ergotamina 



usturoi Antiaritmice: 




concludente. 

Antihistaminice: astemizol, 

terfenadină 

Gastro-intestinale: cizaprid 

Psihotrope: midazolam, 

triazolam 



ergotamina Fitopreparate: 


usturoi. La administrarea 

saquinavirului cu doze mici 

de ritonavir: Antiaritmice: 



Sucul de grapefruit ridică CS 

a saquinavirului. 

Dexametazona scade CS a 

saquinavirului. 

Sursa: „Scaling up Antiretroviral Therapy în Resource-Limited Settings”. Guidelines for a public health approach. World Health Organization. June 

2002. Appendix 8B („Mărirea proporţiilor de utilizare a terapiei antiretrovirale în localităţile cu resurse limitate”. Ghid pentru aplicarea metodelor 

sănătăţii publice. Organizaţia mondială a sănătăţii. Iunie 2002. Anexa 8B.)

Anexa II-D. 

36 

Anexă 

la Protocoalele nationale privind acordarea 

asistenţei şi tratamentului în infecţia HIV şi 

SIDA (aprilie 2005) 

FIŞA DE ACCEPTARE A TERAPIEI ANTIRETROVIRALE 

Subsemnatul(a) ------------------------------------------------------------------ în vîrstă 

de ------------- ani cu domiciliul în ----------------------------------------------------- diagnosticat 

cu infecţie HIV/SIDA din anul --------- netratat anterior cu ARV , accept începerea următoariei terapii: 

ARV Doza/unitate Ritm de administrare 

Acceptînd această terapie ţin să declar următoarele : 

1. Am fost informat că acest tratament nu vindecă infecţia HIV/SIDA , ci doar împiedică 

progresia bolii , de asemenea nu împiedică transmiterea infecţiei . 

2. Am înţeles că reuşita tratamentului depinde de deplina mea colaborare cu medicul curant . 

3. Am fost informat despre modul de administrare şi despre reacţiile adverse posibile 

4 . Am înţeles că trebuie să mă prezint periodic la medicul curant petru evaluare clinică şi de 

laborator , precum şi ori de cîte ori survine un eveniment deosebit . 

5 . În cazul în care nu pot continua acest tratament (din motive ce nu ţin de propria-mi 

persoană) accept ca medicul curant să-mi recomande o schemă terapeutică mai simplă . 

Semnătura medicului curant ---------------------- Semnătura pacientului -------------- 

Data-----------------

III. Asistenţa acordată consumatorilor 

de droguri injectabile infectaţi cu HIV 

Introducere 

Abuzul de substanţe psiho-active cauzează un prejudiciu enorm sănătăţii omului şi reprezintă o problemă serioasă a 

sănătăţii publice. Consumatorii de droguri injectabile (CDI) sunt supuşi riscului de infectare cu diferite infecţii care se 

transmit prin sânge, inclusiv infecţia HIV. În unele regiuni, inclusiv în ţările fostei URSS, consumul de droguri injectabile 

este promotorul principal al infecţiei HIV. Lucrul profilactic, care include activităţile de informare şi programele de 

reducere a nocivităţii, permite prevenirea eficientă a transmiterii infecţiei HIV printre CDI. Însă în multe regiuni rezultatele 

lucrului profilactic sunt anulate din cauza lipsei asistenţei pentru persoanele infectate cu HIV; în special aceasta este 

adevărat în cazul terapiei antiretrovirale (TAR). 

Experienţa altor ţări, în special a Braziliei arată că strategia cea mai eficientă de combatere a epidemiei include două 

direcţii de activitate: profilaxia şi – în caz de indicaţii – tratamentul. Astfel, în ţările unde răspândirea epidemiei infecţiei 

HIV este determinată în primul rând de consumul de droguri injectabile, problema prioritară este acordarea CDI a asistenţei 

profilactice şi curative. 

Actualmente, în ţările CSI accesibilitatea diferitor tipuri de asistenţă în caz de infecţie HIV, inclusiv TAR, este în 

creştere. Datorită acestui fapt, mulţi CDI, care anterior nu nimereau în atenţia sistemului de ocrotire a sănătăţii, acum sunt 

asiguraţi cu asistenţă, ceea ce va duce la îmbunătăţirea stării sănătăţii lor şi ridicarea eficienţei programelor profilactice de 

informare şi a programelor de reducere a nocivităţii. Orice tip de asistenţă trebuie să fie organizat astfel încât să atragă cât 

mai multe persoane care au nevoie de ea. Acestui aspect i se cere acordată o atenţie deosebită. 

Este evident că, acolo, unde asistenţa multilaterală medicală CDI infectaţi cu HIV este foarte accesibilă, şi nu este 

acceptată condamnarea de orice fel a celor care solicită ajutor, se reuşeşte atragerea mai multor pacienţi potenţiali. Astfel, 

cea mai reuşită s-a dovedit a fi combinaţia dintre asistenţa medicală persoanelor infectate cu HIV cu asistenţa socială, 

psihiatrică şi narcologică, care include programele de reducere a nocivităţii, terapia de dezintoxicare şi substituţie. 

1.Organizarea asistenţei medicale 

1.1Principiile generale 

Organizarea şi coordonarea asistenţei medicale pentru CDI infectaţi cu HIV, care deseori suferă de multiple afecţiuni, 

deseori este destul de dificilă. Experienţa reuşită a unui număr de programe de asistenţă pentru CDI, care includeau 

diagnosticul şi tratamentul infecţiei HIV şi a SIDA, a permis formularea unui şir de principii. 

1) Asistenţa medicală trebuie să fie accesibilă. Serviciile respective trebuie să fie amplASATe comod pentru 

pacienţi, în instituţiile reţelei sistemului sistemului de ocrotire a sănătăţii. 

2) Asistenţa medicală trebuie să fie multilaterală. Într-o instituţie trebuie să se ofere cât mai multe servicii de 

importanţă primordială. Solicitarea asistenţei obstetrical-ginecologice, asistenţa în planificarea familiei şi alte 

tipuri importante de asistenţă, va fi considerabil mai mare, dacă toate aceste servicii vor fi accesibile într-o 

instituţie, acea instituţie unde oamenii se adresează în legătură cu infecţia HIV. În afară de aceasta, serviciile 

medicale trebuie suplimentate cu asistenţă socială, consultare şi informare. Pentru mulţi CDI tratamentul 

eficient nu este posibil fără de participarea narcologului şi psihiatrului. 

3) Asistenţa medicală trebuie să fie flexibilă. Uneori CDI, la care a fost depistată infecţia HIV, nu pot imediat să 

beneficieze de asistenţă medicală multilaterală: unii refuză să aibă încredere în medici, iar alţii sunt dominaţi de 

sentimente de furie sau vinovăţie. Este important de a oferi asistenţa în acel volum, pe care îl poate primi 

pacientul – presiunea excesivă poate duce la refuzul de asistenţă medicală. Posibil, iniţial, pacientului trebuie să 

i se ofere asistenţa cea mai elementară (de exemplu, activităţile de profilaxie a IO), iar ulterior aceasta să fie 

extinsă, incluzând noi servicii, iar la un anumit moment şi TAR. Rolul cel mai important în acest proces 

aparţine informării şi consilierii, care devine deosebit de valoroasă când este efectuată de persoane din acelaşi 

cerc. 

4) Asistenţa medicală trebuie să depăşească limitele instituţiilor medicale. Programele reuşite orientate asupra 

tratamentului afecţiunilor faţă de care în societate există prejudecăţi (în mod special, infecţia HIV şi SIDA), 

includ în mod obligator lucrul cu populaţia. Această activitate este deosebit de importantă pentru programele 

orientate spre grupurile sociale izolate (CDI şi al.). Obiectivul lucrului cu populaţia este atragerea pacienţilor 

potenţiali pentru acordarea asistenţei medicale şi susţinerea interesului lor pentru aceasta. Cele mai eficiente 

sunt programele care acoperind un anumit grup din populaţie, cooperează strâns cu organizaţiile publice, care 

apără şi reprezintă interesele grupului respectiv şi pregătesc consultanţi din rândul reprezentanţilor acestui cerc 

social. 

1.2 Asistenţa medicală complexă pentru CDI 

Există câteva metode de organizare a asistenţei medicale primare persoanelor infectate cu HIV, care beneficiază de 

asistenţă narcologică. 

Prima metodă – constă în trimiterea pacientului la centrul cel mai apropiat de tratament al infecţiei HIV. Pentru 

conduita pacienţilor disciplinaţi, se pare că această abordare este cea mai raţională, însă în cazurile dificile, când este 

necesar tratamentul CDI activi care evită adresarea la instituţiile medicale, ea deseori este inacceptabilă. În afară de aceasta, 

37

CDI deseori suferă de dereglări psihice care fac dificil tratamentul infecţiei HIV: unii pacienţi au probleme cu respectarea 

indicaţiilor, alţii au frică faţă de lucrători medicali sau nu pot lua decizia de a solicita asistenţă. Realizarea unui tratament 

eficient fără acordarea asistenţei necesare psihiatrice şi narcologice este foarte dificil, iar lucrătorii centrelor de tratament a 

infecţiei HIV şi a instituţiilor de asistenţă medicală primară deseori nu dispun de abilităţile şi mijloacele necesare pentru 

aceasta. Cu toate acestea, în cazul amplasării comode şi apropiate a instituţiilor medicale de variat profil, asistenţa medicală 

complexă bazată pe îndreptarea pacienţilor la diferite servicii deseori este destul de eficientă. 

A doua metodă de acordare a asistenţei medicale primare CDI infectaţi cu HIV presupune tratamentul dependenţei 

narcotice în instituţia de asistenţă medicală primară – unimomentan cu tratamentul infecţiei HIV. În acest fel, CDI infectaţi 

cu HIV, care s-au adresat pentru infecţia HIV în instituţia de asistenţă medicală primară, au posibilitatea de a administra tot 

aici terapia de substituţie cu metadonă sau alt tratament narcologic. Însă această metodă are un mare dezavantaj: nu toate 

instituţiile de asistenţă medicală primară au dreptul de a efectua tratamentul de substituţie cu metadonă. 

A treia metodă – reprezintă prestarea serviciilor de asistenţă medicală primară CDI în instituţie narcologică, de 

exemplu, în limitele programului de terapie de substituţie cu metadonă. Instituţia în care este desfăşurat tratamentul cu 

metadonă, poate organiza asistenţă medicală complexă, care nu necesită vizite suplimentare din partea pacientului. Fiind 

îndreptaţi la serviciile de asistenţă medicală primară în alte instituţii, pacienţii deseori neglijează trimiterile, iar pentru CDI 

infectaţi cu HIV anume asistenţa medicală continuă are importanţă decisivă. 

1.3 Cooperarea cu programele de reducere a nocivităţii (RN) 

Multe ţări, în care epidemia infecţiei HIV se răspândeşte în primul rând din contul consumului de droguri injectabile, 

deja au experienţa desfăşurării programelor RN pentru grupurile vulnerabile de populaţie, inclusiv CDI. În cadrul 

desfăşurării programelor RN se formează personalul calificat (lucrătorii sociali, consultanţii, specialiştii în lucru cu 

populaţia), care au capacitatea de a face legături cu populaţia şi a inspira încredere şi care nu au prejudecăţi faţă de cei aflaţi 

sub tutela lor. Deşi direcţia principală a programelor RN este profilaxia, în cadrul unora din ele s-a reuşit extinderea sferei 

de activitate. Astfel există exemple promiţătoare de desfăşurare în limitele programelor de RN a investigaţiilor de laborator 

(S. Petersburg, Rusia), a măsurilor profilactice de prevenire a transmiterii HIV de la mamă la copil (PTMLC) (programul 

RN printre ţiganii care consumă droguri injectabile, Ujgorod, Ucraina). Programele RN joacă un rol foarte important în 

acordarea asistenţei persoanelor infectate cu HIV. Aceste programe reuşesc să atragă CDI, să menţină legătura cu ei şi să le 

inspire încredere. În legătură cu aceasta, programele RN trebuie să fie incluse în planificarea organizării tratamentului 

infecţiei HIV printre CDI, ele trebuie utilizate pentru atragerea CDI la testare şi tratament, pentru restabilirea contactelor cu 

CDI care au întrerupt tratamentul infecţiei HIV. Programele RN pot contribui considerabil la desfăşurarea diferitor 

activităţi, în particular, în organizarea administrării preparatelor sub control medical. 

1.4 Informarea şi grupurile de susţinere 

În cadrul programului de tratament complex al infecţiei HIV la CDI este necesar de organizat grupuri de susţinere şi 

activităţi de informare. Deseori foştii consumatori de droguri reuşesc mai bine decât ceilalţi să informeze consumatorii 

activi de droguri şi să-i convingă să se adreseze după ajutor. Implicarea în activitatea de consultare a foştilor consumatori de 

droguri şi-a demonstrat deja eficienţa într-un şir de programe de îmbunătăţire a respectării regimului de tratament al 

infecţiei HIV. 

1.5 Terapia de substituţie cu metadonă în structura asistenţei pentru persoane infectate cu HIV 

Instituţiile care au sau intenţionează să obţină dreptul de a efectua terapia de substituţie cu metadonă, trebuie să 

organizeze tratamentul infecţiei HIV şi eliberarea preparatelor corespunzătoare pacienţilor proprii. Prin această abordare 

este atins nivelul maxim de control asupra TAR necesar pentru ridicarea eficienţei acesteia şi reducerea riscului apariţiei 

tulpinilor rezistente de HIV. În afară de aceasta, combinarea teritorială a serviciilor care prestează servicii de asistenţă 

narcologică şi TAR, facilitează corecţia tratamentului necesară în caz de interacţiune a metadonei cu preparatele ARV (vezi 

Anexa III-A). 

2.Terapia antiretrovirală 

2.1Informaţii generale 

Este larg răspândită opinia că TAR este puţin aplicabilă la CDI. Adepţii acestei opinii afirmă că consumul de droguri şi 

respectarea strictă a regimului de tratament sunt incompatibile, iar afecţiunile frecvent întâlnite la consumatorii de droguri 

(în particular hepatita C) cauzează intoleranţa preparatelor ARV. Într-adevăr, aceste probleme sunt întâlnite la mulţi 

pacienţi, însă experienţa bogată şi publicaţiile multiple demonstrează că la o abordare individuală tratamentul infecţiei HIV 

la CDI este deseori reuşit. Cheia succesului tratamentului este planul individual de tratament, elaborat în baza examinării 

minuţioase şi a instruirii pacientului. La această abordare se reuşeşte cea mai disciplinată atitudine din partea bolnavilor. 

Unii specialişti consideră că TAR la CDI trebuie începută numai după o perioadă destul de îndelungată de abstinenţă. 

Trebuie menţionat că frecvent aceasta nu numai că nu este obligatorie, dar este chiar nedorită pentru că subminează 

încrederea pacienţilor în tratament. Deşi din anumite motive TAR într-adevăr este mai bine de efectuat pe fond de 

abstinenţa de droguri, trebuie luat în consideraţie că mulţi consumatori nu se pot abţine de la consum, cu atât mai mult 

după şocul depistării unei afecţiuni periculoase pentru viaţă. Indiscutabil, trebuie susţinută abstinenţa de la consumul de 

38

droguri, dar cel mai important este de a face CDI să conştientizeze că măsurile programului RN ridică eficienţa şi a 

tratamentului narcologic şi a TAR. Dacă consumatorul de droguri incapabil să renunţe la ele se prezintă la timp la vizite în 

instituţia medicală şi respectă regimul de administrare a preparatelor, este cel mai probabil că TAR în cazul lui va fi 

eficientă. În sfârşit, este deosebit de important în comunicarea cu pacientul de a nu exprima careva condamnări. În acest caz 

eşecul sau consumul de droguri va fi perceput de către pacient drept problemă care necesită tratament şi nu drept greşeală 

fatală care anulează întregul proces curativ. 

2.2 Indicaţii pentru TAR 

Pentru pacienţii care consumă substanţe psiho-active se utilizează indicaţiile clinice şi imunologice standard pentru 

TAR. 

Oportunitatea începerii TAR este importantă în tratamentul oricărui pacient, însă o semnificaţie deosebită ea o capătă 

în tratamentul CDI. Înainte de a indica TAR, este important de asigurat că pacientul este suficient informat şi cu adevărat 

cointeresat în tratament, de depistat impedimentele potenţiale în calea respectării regimului de tratament şi de luat măsurile 

de rigoare pentru înlăturarea acestora. Dacă permite stadiul infecţiei HIV, este mai binevenit de a amâna TAR şi pregăti 

corespunzător pacientul, decât de a începe tratamentul în grabă, cu un risc înalt de ineficacitate a terapiei şi de dezvoltare a 

rezistenţei HIV. Dacă programul TAR pentru CDI este bine organizat şi asigurat cu personal calificat, pregătirea pacienţilor 

pentru TAR va lua câteva săptămâni. La depistarea unor impedimente serioase în calea asigurării eficacităţii TAR este 

necesar de a evalua împreună cu pacientul avantajele şi dezavantajele amânării temporare a TAR pentru soluţionarea 

acestora. Majoritatea pacienţilor, fiind informaţi corespunzător, înţeleg că TAR va fi mult mai eficientă după o pregătire de 

rigoare care poate să includă şi organizarea regimului de viaţă şi tratamentul narcologic sau psihiatric. Centrele de tratament 

a infecţiei HIV trebuie să elaboreze din timp mijloace pentru soluţionarea cazurilor discutabile, printre acestea fiind 

consultaţiile cu persoanele din acelaşi cerc social, persoanele de încredere ale pacientului sau un alt medic. 

2.3 Selectarea schemei TAR 

Indicaţiile clinice şi imunologice pentru iniţierea TAR la consumatorii de droguri injectabile sunt aceleaşi ca şi pentru 

celelalte persoane infectate cu HIV. Fiind un remediu salvator, TAR trebuie să fie accesibilă tuturor CDI care au nevoie de 

ea. Tratamentul acestui grup de populaţie este deosebit de dificil: modul instabil de viaţă al pacienţilor face dificilă 

respectarea regimului terapiei, în afara de aceasta trebuie luate în consideraţie interacţiunile metadonei şi a altor substanţe 

cu preparatele antiretrovirale. Este de dorit ca tratamentul acestor pacienţi să fie complex şi să combine atât TAR, cât şi 

terapia de substituţie a dependenţei narcotice. În acest caz sunt aplicabile astfel de metode ca administrarea preparatelor în 

prezenţa lucrătorului medical. Pentru acest tip de organizare a tratamentului cele mai comode sunt schemele cu 

administrarea într-o priză în 24 de ore. Numărul de preparate ARV aplicabile într-o singură priză de administrare, este în 

permanentă creştere, o parte din ele deja au fost aprobate, iar unele deocamdată sunt studiate în experienţe clinice. Printre 

aceste preparate sunt lamivudina, emtricitabina, didanozina, tenofovir, abacavir, efavirenz, cavinavir/ritonavir, 

lopinavir/ritonavir şi atazanavir. 

În caz de terapie de substituţie cu metadonă la CDI care administrează efavirenz, nevirapină sau ritonavir, concentraţia 

plasmatică a metadonei scade şi pot apărea simptomele de abstinenţă opioidă. Pacienţii trebuie supravegheaţi, iar la apariţia 

simptomelor de abstinenţă trebuie majorată doza de metadonă. În programele de terapie antiretrovirală la CDI este foarte 

important de a lua în consideraţie acest moment. 

2.4 Eliberarea preparatelor pacienţilor 

O atenţie deosebită trebuie acordată procesului de eliberare a preparatelor antiretrovirale pacienţilor şi organizării 

controlului curent asupra acestui proces. De regulă, la etapele iniţiale pacienţilor trebuie să li se elibereze preparatele în 

doze mici pentru perioade scurte de timp. Această abordare are două avantaje. În primul rând, vizitele frecvente la instituţia 

medicală în scopul obţinerii preparatelor permit depistarea timpurie, înainte de apariţia rezistenţei medicamentoase, a 

bolnavilor nedisciplinaţi şi reglarea regimului terapeutic. În al doilea rând, la eliberarea preparatelor în doze mici este mai 

mic riscul formării rezistenţei medicamentoase la pacienţii nedisciplinaţi. Pentru unii pacienţi, indiscutabil, este utilă 

metoda de administrare a preparatelor sub controlul medicului, însă deocamdată realizarea practică a acesteia în caz de 

TAR este imposibilă. Ea va deveni acceptabilă numai după apariţia schemelor TAR cu o singură priză pe zi. Studiile clinice 

ale acesteia este raţional de efectuat în instituţiile narcologice. În afară de aceasta, probabil, ea poate fi aplicată în cadrul 

programele existente de RN: în punctele de schimb al acelor şi alte puncte locale de lucru cu populaţia. 

Alte metode eficace de organizare a eliberării preparatelor ARV sunt: 

• eliberarea preparatelor în recipiente pre-ambALATe – iniţial pentru o săptămână, ulterior pentru fiecare 2-4 

săptămâni; 

• eliberarea unei singure doze de preparat de cinci ori pe săptămână în instituţiile care desfăşoară terapia de 

substituţie cu metadonă, cu administrarea de sine stătătoare a celorlalte doze; 

• eliberarea săptămânală sau mai frecventă a preparatelor în punctele de schimb al acelor sau locurile desfăşurării 

altor activităţi ale programului RN. 

39

2.5 TAR în afecţiunile hepatice 

Printre CDI infectaţi cu HIV este frecventă hepatita C. În afară de aceasta, în acest grup este frecvent întâlnită hepatita 

B şi afectarea alcoolică a ficatului. Pe fundalul afecţiunilor hepatice preparatele ARV mai des îşi manifestă 

hepatotoxicitatea şi este perturbat metabolismul multor preparate. 

Totuşi, indiferent de hepatotoxicitatea proprie multor preparate ARV, la aproximativ 90% din pacienţii infectaţi cu 

HIV (indiferent de prezenţă la ei a hepatitelor virale) nu se determină dereglări severe funcţionale ale ficatului pe fundal de 

TAR. Dintre INRT, hepatita medicamentoasă este cel mai frecvent provocată de zidovudină, didanozină şi stavudină. 

Manifestările ei sunt hepatomegalia, modificarea activităţii enzimelor hepatice, lactacidoza. În măsură mai mică aceste 

reacţii adverse sunt provocate de abacavir şi lamivudină. La grupul de INNRT, care provoacă dereglări funcţionale 

hepatice, se referă şi efavirenz, însă mai periculoasă în acest sens este nevirapina. Forme uşoare de hepatită 

medicamentoasă deseori sunt induse de IP. Ritonavir, în special în doză deplină terapeutică în calitate de unic IP, posedă 

cea mai marcată hepatotoxicitate. în timp ce hepatita medicamentoasă provocată de INNRT se dezvoltă în primele 

săptămâni de tratament, efectele hepatotoxice ale IP se pot manifesta la orice etapă a tratamentului. 

În caz de TAR trebuie de luat în consideraţie gradul de afectare a ficatului. Pacienţilor cu hepatită cronică fără 

manifestări clinice ale insuficienţei hepato-celulare, preparatele ARV sunt indicate în doze obişnuite, însă riscul hepatitei 

medicamentoase la aceşti pacienţi este sporit. INRT şi efavirenz sunt suportate ceva mai bine decât nevirapina şi IP. 

Deoarece la pacienţii cu ciroză şi insuficienţă hepatică severă este perturbat metabolismul preparatelor în ficat, pe 

fundal de administrare a INRT, este mărit riscul lactacidozei. Totuşi, INRT nu trebuie administrate în doze mai mici, 

aceasta este admisibil numai în cazul zidovudinei. Efavirenz poate fi administrat de către pacienţii cu insuficienţă hepatică 

în doze standard, însă trebuie evitată după posibilităţi administrarea nevirapinei. Selectarea dozelor IP pentru pacienţii cu 

insuficienţă hepatică este dificil. Este de dorit ca administrarea să se orienteze după nivelul preparatelor în sânge, dacă 

aceasta nu este posibil, este utilă administrarea empirică. 

3. Terapia de substituţie cu metadonă la persoanele infectate cu HIV 

3.1 Corecţia dozelor de preparate ARV pe fundal de terapie cu metadonă 

Metadona în proporţie semnificativă este metabolizată de enzimele microzomale ale ficatului. Corespunzător, pe fundal 

de administrare a preparatelor care provoacă inducţia acestor fermenţi (carbamazepină, rifampicină) metabolismul 

metadonei este accelerat şi este necesar de majorat doza lui. Inhibitorii enzimelor microzomale ale ficatului din contra, 

încetinesc metabolismul metadonei. Metadona, la rândul ei, încetineşte metabolismul zidovudinei şi nivelul plasmatic al 

zidovudinei creşte. 

Este necesar de menţionat că pe fundal de terapie de substituţie cu metadonă la CDI infectaţi cu HIV sunt necesare 

analgetice suplimentare pentru tratamentul durerii acute sau cronice, deoarece doza diurnă de metadonă, care provoacă 

deprindere, nu cupează durerea. 

În rezultatul interacţiunilor medicamentoase pot surveni modificări în nivelele serice atât a metadonei, cât şi a 

preparatelor antiretrovirale. Cercetările au demonstrat că nevirapina, efavirenz şi ritonavir, provocînd inducţia fermenţilor 

microzomali hepatici (în primul rând a CYP3A4), reduc concentraţia metadonei în sânge şi provoacă la unii pacienţi 

sindromul manifestat clinic de suspendare. De obicei el se manifestă peste 4-8 zile de la administrarea noului preparat – 

apar frisoanele, transpiraţia excesivă, pielea de gâscă, voma, diareea, dureri colicative în abdomen, rinoree şi lacrimaţie, 

mialgie, tremur şi anxietate. Din cauza sindromului progresiv de suspendare mulţi pacienţi încep din nou să administreze 

heroină, încetează să aibă încredere în medici şi renunţă la TAR. În legătură cu aceasta la iniţierea TAR, este foarte 

important ca specialiştii în tratamentul infecţiei HIV şi în terapia de substituţie cu metadonă să comunice frecvent şi franc 

cu pacientul. De regulă, nu trebuie majorată considerabil doza de metadonă, deoarece în realitate concentraţia metadonei în 

sânge scade mai puţin decât este estimat teoretic. Pacienţii care administrează metadonă, la iniţierea TAR trebuie frecvent 

examinaţi pentru a depista la timp semnele sindromului de abstinenţă. La necesitatea doza de metadonă este majorată din a 

8-10 zi de terapie – cu 10 mg pe zi. 

În rezultatul interacţiunii cu metadona, concentraţia preparatelor ARV, de asemenea, se modifică. Actualmente sunt 

descrise două interacţiuni medicamentoase majore de acest tip. În primul rând, pe fundal de administrare a metadonei 

aproximativ cu 40% creşte nivelul zidovudinei în sânge. Totuşi micşorarea empirică a dozei de zidovudină nu este 

recomandată; însă este necesar de a monitoriza efectele adverse a zidovudinei. În al doilea rând, a fost constatat că pe fond 

de administrare de metadonă scade concentraţia didanozinei în sânge – cu aproximativ 60%. Aceasta poate duce la 

insuficienţa dozei de didanozină, şi anume la suprimarea insuficientă a replicării HIV şi dezvoltarea rezistenţei 

medicamentoase. Trebuie de menţionat că aceste date au fost obţinute în urma studiului didanozinei în comprimate care 

conţin substanţe tampon, cu administrarea în două prize pe zi. Date similare la utilizarea didanozinei sub alte forme 

medicamentoase (pulbere şi capsule, care sunt acoperite cu membrană enterosolubilă) nu există. Până nu vor apărea date 

suplimentare, pacienţilor care administrează metadonă, nu trebuie să le fie indicat didanozină în comprimate cu adaos de 

compuşi tampon. 

40

4. Particularităţile altor tipuri de asistenţă 

4.1 Infecţiile 

Infecţia HIV la CDI, de regulă, este asociată cu frecvente infecţii, în primul rând cu infecţii cutanate, pneumonie, 

endocardită infecţioasă şi sepsis. Pneumonia bacteriană la CDI, comparativ cu alte grupuri de infectaţi cu HIV începe mai 

precoce (la numărul de limfocite CD4 200-400 mkl -1 ) şi mai frecvent apare în calitate de primă manifestare a infecţiei HIV. 

Parţial, pentru prevenirea ei este utilă profilaxia pneumoniei pneumocistice (cu trimetoprim-sulfametoxazol). 

Un loc important în programele RN îl ocupă informarea orientată spre profilaxia infecţiei în locurile de injectare. 

Această activitate trebuie desfăşurată în cadrul programelor de asistenţă a persoanelor infectate cu HIV. În afară de aceasta, 

este binevenită introducerea în astfel de programe a profilaxiei şi tratamentului infecţiilor cutanate şi a complicaţiilor postinjecţie, 

deoarece necesitatea în astfel de asistenţă este mare, însă deseori ea este greu accesibilă pentru CDI. Programele 

care includ tipurile indicate de asistenţă, vor fi mai atrăgătoare pentru CDI şi mai eficiente în lucrul cu populaţia. 

4.2 Profilaxia transmiterii HIV de la mamă la copil şi planificarea familiei 

O parte indispensabilă a asistenţei medicale complexe şi continue a CDI trebuie să devină serviciile de planificare a 

familiei şi profilaxie a transmiterii HIV de la mamă la copil (PTMLC). Informaţia privind posibilităţile şi serviciile 

existente trebuie să fie oferită pacientelor la prima vizită la medic. 

Consultanţii voluntari (femeile infectate cu HIV care au născut, instruite în consilierea pre-test şi post-test şi bazele 

PTMLC) sunt capabile să joace un rol decisiv în asistenţa CDI însărcinate infectate cu HIV. Datorită recomandărilor lor, 

multe femei însărcinate se adresează la serviciile de asistenţă antenatală, respectă regimul PTMLC antiretrovirale şi rămân 

sub supravegherea după naştere. 

Deoarece majoritatea femeilor care consumă droguri injectabile nu beneficiază de asistenţă antenatală, în maternităţi 

trebuie să existe o rezervă de seturi calitative de diagnostic rapid (aprobate de OMS în 2002) şi preparate ARV pentru 

PTMLC urgentă (nevirapină). Vezi de asemenea protocolul VI („Profilaxia infecţiei HIV la copii [PTMLC]”). 

4.3 Tratamentul hepatitei cronice 

Metodele de tratament ale hepatitelor cronice B şi C se perfecţionează rapid. La asocierea infecţiei HIV şi a virusului 

hepatitei B se recomandă utilizarea preparatelor care acţionează asupra ambilor viruşi, de exemplu, lamivudina şi tenofovir. 

În conformitate cu recomandările actuale, în caz de hepatită C trebuie de indicat alfa-interferon peggilat (conjugat cu 

polietilenglicol) şi ribavirină, însă rezultatele tratamentului nu sunt foarte bune – efectul stabil de la terapie este observat la 

mai puţin de o treime din pacienţi. În legătură cu aceasta selecţia pacienţilor pentru care este aplicabil tratamentul hepatitei 

C este complicată. Mai întâi de toate, este nevoie de determinat gradul de afectare a ficatului cu ajutorul biopsiei. Utilizarea 

în exces a alcoolului are influenţă extrem de negativă asupra evoluţiei afecţiunilor hepatice, prin urmare o mare importanţă 

o are consilierea şi tratamentul dependenţei alcoolice. De regulă, la pacienţii, cărora le este indicată TAR, tratamentul 

hepatitei C poate fi iniţiat numai după stabilizarea stării generale cu ajutorul remediilor antiretrovirale. Când numărul de 

limfocite CD4 este mai mare de 350 mkl -1 , din contra în primul rând trebuie început tratamentul hepatitei C – aceasta 

permite evitarea interacţiunilor preparatelor contra virusului hepatic C cu preparatele antiretrovirale. În sfârşit, este foarte 

important de a depista contraindicaţiile pentru tratamentul hepatitei C, printre care sunt şi dereglările psihice. Astfel, 

administrarea de interferon poate potenţa depresia. Pe fundal de tratament cu ribavirină se accentuează dereglările 

hematologice, în special anemia. 

În caz de necesitate a terapiei combinate cu tratamentul hepatitei C şi a infecţiei HIV trebuie luate în consideraţie 

câteva circumstanţe suplimentare. Din cauza interacţiunii potenţiale dintre ribavirină şi INRT creşte probabilitatea 

dezvoltării lactacidozei. În afară de aceasta, efectele adverse ale preparatelor utilizate în tratamentul hepatitei C pot perturba 

stabilitatea efectului TAR. 

41

Anexa III-A 

Interacţiunea metadonei cu preparatele ARV 

PREPARATUL 

ARV 

MODIFICAREA 

NIVELULUI 

METADONEI 

MODIFICAREA 

NIVELULUI 

PREPARATULUI ARV 

INRT 

Zidovudină Nu are loc ↑ AUC cu 40% 

Didanozină Nu are loc ↓ AUC cu 60% 

Stavudină Nu are loc ↓ AUC cu 18% 

Lamivudină Nu are loc Nu 

Abacavir ↑ excreţia cu 23% ↓ scăderea nivelului 

maxim cu 34% 

↑ timpului atingerii 

nivelului maxim 

INNRT 

Nevirapina ↓AUC cu 46%, este 

posibil sindromul de 

suspendare 

Nu se cunoaşte 

Efavirenz ↓ nivelul în sânge Nu se cunoaşte 

Inhibitorii proteazei HIV 

Indinavir Nu Nu 

Ritonavir ↓ nivelul în sânge cu 

35-50% 

Nu 

Saquinavir Nu Nu 

Nelfinavir ↓ nivelul în sânge cu 

29-47% 


Amprenavir Nu se cunoaşte Nu se cunoaşte 

Lopinavir 

/ritonavir 

Nu se cunoaşte Nu se cunoaşte 

42 

COMENTARII 

Greaţă, vomă, astenie, cefalee şi semne de suprimare a 

hematopoezei indică supradozarea de zidovudină, atunci când 

nivelul metadonei înainte de administrarea ultimei doze este 

normal 

Interacţiunea a fost depistată numai la administrarea 

didanozinei în comprimate, care conţin substanţe tampon (de 

2 ori/24h). Probabil ea este cauzată de scăderea 

biodisponibilităţii didanozinei în rezultatul pasajului încetinit 

al preparatului prin stomac la pacienţii care administrează 

metadonă. În afară de aceasta, farmacocinetica didanozinei 

diferă semnificativ la diferiţi pacienţi. Acţiunea metadonei 

asupra nivelului de didanozină, administrată sub formă de 

pulbere sau capsule acoperite cu membrană enterosolubilă, nu 

a fost studiată. 

Scăderea concentraţiei stavudinei, probabil, nu are 

semnificaţie clinică. 

Nu sunt cunoscute interacţiuni. 

Există puţine date, riscul de dezvoltare a sindromului de 

abstinenţă a opioidelor este mic. 

Conform rezultatelor studiilor clinice, în cazul pacienţilor care 

administrau timp îndelungat metadonă, o dată cu 

administrarea nevirapinei trebuia majorată doza de metadonă 

cu 50-100% pentru tratamentul sindromului de abstinenţă. 

Simptomele sindromului de abstinenţă de obicei apăreau peste 

4-8 zile de administrare a nevirapinei. 

Vezi nevirapina 

Există puţine date, nu sunt cunoscute interacţiuni. 

Există puţine date. Trebuie urmărite atent semnele 

sindromului de abstinenţă a metadonei. 

Există puţine date, nu sunt cunoscute interacţiuni. 

În cercetările care au indicat scăderea concentraţiei 

metadonei, nu au fost înregistrate manifestările sindromului 

de abstinenţă. 

Dozele mici de ritonavir pot induce sindromul de suspendare 

a metadonei.

IV. Profilaxia, diagnosticul şi tratamentul 

infecţiilor oportuniste 

Informaţii generale 

Profilaxia, diagnosticul şi tratamentul infecţiilor oportuniste (IO) constituie componentele principale în ajutorul 

medical complex acordat persoanelor infectate cu HIV şi bolnavilor de SIDA. Instituţiile medicale ce deservesc persoane 

HIV +, trebuie sa fie dotate cu echipament de diagnostic de bază şi preparate medicamentoase. Resursele pentru a le 

procura sunt oferite de programe de stat şi internaţionale de finanţare. Profilaxia, diagnosticul şi tratamentul IO trebuie 

efectuate la toate nivelele de ajutor medical, în corelaţie cu posibilităţile şi profilul instituţiilor medicale. Calitatea ajutorului 

acordat este asigurată prin îndreptarea pacienţilor la consultaţii către specialişti, ce lucrează în diferite sfere medicale. 

Centrele regionale de profilaxie şi combatere a SIDA, în acord cu dispoziţia Ministerului Sănătăţii, vor coordona lucrul în 

comun al instituţiilor medicale, pentru a stimula acordarea asistenţei tuturor persoanelor infectate cu HIV care o necesită. 

Diagnosticul şi tratamentul infecţiilor oportuniste este efectuat în cadrul secţiei boli infecţioase a IMSPDDVR 

1. Principii generale 

Profilaxia, diagnosticul şi tratamentul IO în cadrul repartizării finanţării trebuie examinate în egală măsură cu celelalte 

componente ale ajutorului medical persoanelor infectate cu HIV şi bolnavilor de SIDA. 

Partenerilor, spre exemplu ONG, se propune de a coopera şi acorda susţinere sistemului de stat a sănătăţii. Ei trebuie 

să ofere servicii de profilaxie, diagnostic şi tratament al IO corespunzător standardelor ţării. 

Tuturor pacienţilor cu IO ( inclusiv consumatorilor de drogurilor injectabile, lucrătorilor sex-bussiness-ului, deţinuţilor 

şi reprezentaţilor altor grupuri ale populaţiei) trebuie acordată posibilitatea de tratament. Decizia indicării terapiei 

trebuie luată numai reieşind din indicaţii medicale. Nici o persoană nu trebuie refuzată în ajutor medical pe motive 

sociale sau politice. Trebuie depuse eforturi suplimentare pentru efectuarea chimioterapiei IO persoanelor infectate cu 

HIV, cărorea le poate fi utilă. 

Tratamentul tuturor afecţiunilor concomitente trebuie de efectuat indiferent de stadiile infecţiei HIV. Se include aici şi 

terapia de substituţie cu metadonă a consumatorilor de droguri injectabile. 

Centrul de tratament a maladiei SIDA (IMSPDDVR) trebuie sa coordoneze lucrul în comun al instituţiilor medicale, 

pentru a optimiza acordarea ajutorului medical persoanelor infectate cu HIV care îl necesită. 

2. Examenul primar 

Fiecărui pacient, care prezintă oricare manifestare clinică a infecţiei HIV, trebuie acordată asistenţă medicală, bazată 

pe abordare sindromală ( în cazul existenţei indicaţiilor, pacientul este îndreptat la testul HIV .). 

Dacă pe fondul terapiei standard de prima linie starea persoanei infectată cu HIV nu se ameliorează sau chiar se 

înrăutăţeşte, se efectuează diagnosticul diferenţial cu cele mai răspândite IO în ţara dată şi, se indică tratamentul 

corespunzător. Pacienţii cu IO mai rar întâlnite, vor fi îndreptaţi în instituţiile medicale de un alt nivel. 

IO şi restul afecţiunilor, legate cu infecţia HIV, sunt enumerate în tabelul 1. 

Tabelul 1. Infecţii oportuniste şi alte patologii legate de infecţia HIV 

Infecţii bacteriene Infecţii micotice Infecţii virale Invazii protozoice Alte patologii 

• Tuberculoza • Candidoza • Infecţii provocate • Toxoplasmoză • Sarcomul Kaposi 

• Alte infecţii • Criptococoza de: 

• Criptosporodioză • Limfoame nonbacteriene 

a căilor • Histoplazmoza - virus Herpes • Microsporodioză Hodgkin 

respiratorii 

• Infecţii bacteriene 

intestinale 

• Infecţii, provocate 

de micobacterii 

atipice 

• Angiomatoza 

bacteriană 

• Pneumonia cu 

• P.carinii 

• Coccidioidoza 

Simplex ; 

- virus Herpes 

Simplex tip 8; 

- virus Varicella 

Zoster; 

- citomegalovirus 

- papilomavirus 

• Izosporiais 

• Leihsmanioză 

• Cancerul de col 

uterin 

• Encefalopatia 

• Mielopatia vacuolară 

• Leukoencefalopatia 

multifocală 

progresivă 

43

Tabelul 2. Examen primar al pacientului infectat cu HIV, care necesită ajutor medical legat de IO 


Colectarea anamnezei 

• Aprecierea stării generale 

• Acuzele 

• Afecţiunile concomitente 

• Aprecierea statutului psihic şi a gradului de pregătire pentru tratament 

• Afecţiunile severe suportate (de exemplu, tuberculoza), intervenţiile chirurgicale, spitalizările; 

data constatării diagnosticului de infecţie HIV şi manifestările clinice ale acesteia; remediile 

medicamentoase administrate 


Examenul ginecologic + 



- Hemoglobina 

- Numărul de leucocite şi formula leucocitară 

- Numărul de trombocite 



- Indicatorii funcţiei hepatice (ALAT, bilirubina) 

- Creatinina 

- AgHBs 

- AntiHCV 

• Testele serologice la sifilis 

Examenul microscopic al frotiului sputei la BAC + 

Radiografia cutiei toracice + 

Test de sarcină La necesitate 


Încărcătura virală (ARN-HIV) 

+ 

Alte investigaţii în dependenţă de acuze şi alte simptome La necesitate 

Scopul examenului este de a determina stadiul infecţiei HIV şi prezenţa maladiilor concomitente. 

Diagnosticul unor IO în parte se va efectua mai jos. 

3. Profilaxia şi tratamentul, îndreptarea către specialişti şi evidenţa ulterioară 

Profilaxia şi tratamentul IO şi a altor patologii, legate cu infecţia HIV, se efectuează în corelaţie cu recomandările expuse 

mai jos. În aceste recomandări este expusă şi ordinea efectuării consultaţiilor la specialişti şi evidenţa ulterioară. 

Tabelul 3. Profilaxia infecţiilor oportuniste 

Agent cauzal Indicaţii Preparatele de linia I Scheme alternative 

Pneumocystis Numărul limfocitelor CD4< 200 Trimetoprim/ sulfametoxazol, Trimetoprim/sulfametoxazol, 80/400 

carinii mkl-¹ sau candidoza cavităţii 160/800 mg/24 ore intern mg/24 ore intern zilnic, sau 

bucale şi faringelui. 

zilnic. 

trimetoprim/ sulfametoxazol, 160/800 

mg/24ore intern de 3 ori pe 

săptămână, sau dapsonă, 50 mg intern 

de 2 ori pe zi sau 100 mg o dată pe zi. 

Mycobacterium Proba cu tuberculină pozitivă( Izoniazidă, 300 mg/ 24ore Rifampicină, 600 mg/24ore intern 

tuberculozis papula ≥ 5mm în diametru ) sau intern plus piridoxină, 25 zilnic timp de 4 luni. 

contactul cu bolnavii de mg/24 ore intern, zilnic timp de 

tuberculoză activă. 

9 luni. 

Toxoplasma Numărul limfocitelor CD4 < 100 Trimetoprim 160/800mg/24ore Trimetoprim/ sulfametoxazol, 80/ 400 

gondii mkl-¹ 

zilnic 

mg/24ore intern zilnic, sau dapsonă, 

50 mg/24ore zilnic, plus pirimetamină, 

50 mg intern o dată pe săptămână, 

plus folinat de calciu, 25 mg intern o 

dată pe săptămână. 

44 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+

Agent cauzal Indicaţii Preparatele de linia I Scheme alternative 

Mycobacterium 

aviumintracellulare 

Criptococcus 

neoformans 

Numărul limfocitelor CD4 < 50 

mkl-¹ 

Numărul limfocitelor CD4 < 50 

mkl - ¹ 

Azitromicină, 1200 mg/24 ore 

intern o dată în săptămână. 

Fluconazol, 100−200 mg/24 

ore intern zilnic. 

4. Infecţii oportuniste şi alte patologii, legate de infecţia HIV 

45 

Claritromicină 500 mg intern de 2 ori 

24ore. 

4.1 Tuberculoza 

După calculele OMS în 2001 în Europa au fost înregistrate 484 000 cazuri noi de tuberculoză, ce constituie 6% din 

numărul total de cazuri noi din toată lumea. Federaţia Rusă ocupă locul nouă după morbiditatea de tuberculoză. Indicii 

morbidităţii de tuberculoză în ţările regiunii Europene se deosebesc mult, de la 5 cazuri la 100 mii populaţie în Elveţia până 

la 181 cazuri la 100 mii populaţie în Kazahstan. Indicii epidemici înalţi de tuberculoză se constată în ţările, care trec prin 

criză social-economică, cu alocarea insuficientă a resurselor pentru sănătatea publică, în care s-a creat o situaţie 

epidemiologică nefavorabilă pentru infecţia HIV şi tuberculoza polirezistentă, cu lucrul profilactic insuficient în grupele de 

risc înalt de tuberculoză. Analiza epidemiologică recentă a arătat că, în Europa, din toţi afectaţii de tuberculoză în anul 

2000, 2,6% constituie persoanele infectate cu HIV. În Federaţia Rusă partea persoanelor cu statutul HIV din cei afectaţi de 

tuberculoză constituie 1%; însă de tuberculoză decedează 35% maturi bolnavi de SIDA. În Ucraina persoanele infectate cu 

HIV constituie aproximativ 5% din toţi bolnavii de tuberculoză. Tuberculoza constituie una din cauzele principale ale 

mortalităţii persoanelor infectate cu HIV. 

Toate persoanele cu imunodeficienţă trebuie examinate la tuberculoză. Infecţia HIV reprezintă cel mai grav şi 

cunoscut factor de risc al dezvoltării formei active de tuberculoză la persoane cu forma latentă a infecţiei cu Mycobacterium 

tuberculosis. Infecţia HIV creşte riscul recidivei tuberculozei, fie ca rezultat al reactivării endogene a agentului, sau în 

rezultatul reinfectării. Creşterea morbidităţii de tuberculoză printre persoane infectate cu HIV creşte riscul răspândirii 

tuberculozei în populaţie în ansamblu. Tuberculoza la persoane infectate cu HIV de obicei se dezvoltă la o imunodeficienţă 

severă, la care mortalitatea este foarte înaltă. 

Programele de stat de combatere a tuberculozei trebuie să organizeze tratamentul tuberculozei în corelaţie cu 

strategia OMS, conform cărei administrarea preparatelor antituberculoase de către pacient trebuie să fie în prezenţa 

lucrătorului medical. Această strategie este recomandată de OMS pentru toţi bolnavi de tuberculoză din toate ţările lumii, 

independent de statutul HIV al lor. 

Diagnosticul 

Odată cu progresia infecţiei HIV scade numărul limfocitelor CD4, cu atenuarea funcţiilor lor. În acest caz scade 

funcţia sistemului imun de a menţine creşterea şi răspândirea Mycobacterium tuberculosis. La persoanele infectate cu HIV 

mai frecvent se observă forme diseminate şi extrapulmonare de tuberculoză. Dacă pacientul expectorează spută, este 

obligator de a o cerceta la bacterii acidorezistente(BAAR). Diagnosticul de forma latentă de tuberculozei se bazează pe 

proba tuberculinică pozitivă în lipsa simptomelor clinice sau radiologice. Toate persoanele suspectate la tuberculoză, 

trebuie examinate de ftiziopulmonolog şi la necesitate îndreptate pentru tratament în dispensarul de tuberculoză. 

4.1.1 Tuberculoza pulmonară la adulţi 

Tuberculoza pulmonară este cea mai răspândită forma de tuberculoză la persoane infectate cu HIV. Tabloul clinic 

depinde de gradul imunodeficienţei. În tabelul 4 este arătat că stadiile precoce şi tardive ale evoluţiei clinice a tuberculozei 

cât şi rezultatele investigaţiilor microscopice ale sputei şi radiografia cutiei toracice, frecvent au particularităţile lor. 

Tabelul 4. Particularităţile tuberculozei pulmonare în stadiile precoce şi tardive ale infecţiei HIV 

CRITERII DE DIAGNOSTIC ALE 

STADIILE INFECŢIEI HIV 

TUBERCULOZEI PRECOCE TARDIVE 

Tabloul clinic 

Frecvent se aseamănă cu tuberculoza 

secundară 

Rezultatul microscopiei frotiului sputei Frecvent pozitiv Frecvent negativ 

Modificări pe radiograma cutiei 

toracice 

Frecvent caverne ( schimbările 

patologice pot lipsi) 

Frecvent se aseamănă cu tuberculoza 

primară 

Frecvent infiltrate fără formarea 

cavernelor (schimbările patologice pot 

lipsi) 

Numărul persoanelor infectate cu HIV cu tuberculoza pulmonară şi cu lipsa micobacteriilor în frotiul sputei, este în 

creştere. O metodă larg accesibilă, care ar servi etalon pentru diagnosticul tuberculozei pulmonare cu microscopia negativă, 

nu există. Frecvent este greu de a efectua diagnosticul diferenţial între tuberculoză şi alte patologii pulmonare, care se 

dezvoltă pe fondul infecţiei HIV. De aceea, nu este clar, cât de des se efectuează hiperdiagnosticul tuberculozei pulmonare 

cu microscopia negativă a sputei. Pentru ca diagnosticul să fie cât mai exact, este foarte important de a urma strict 

recomandările de diagnostic ale tuberculozei şi de a asigura controlul calităţii efectuării investigaţiilor microscopice ale 

frotiului sputei.

4.1.2. Tuberculoza extrapulmonară la adulţi 

Cele mai răspândite forme de tuberculoză extrapulmonară la adulţi sunt : pleurezia exsudativă tuberculoasă, 

tuberculoza ganglionilor limfatici, pericardita tuberculoasă, meningita tuberculoasă, la fel şi tuberculoza cu diseminare 

hematogenă (miliară). 

Tratamentul 

Vezi tabelul 7 „Tratamentul tuberculozei la persoane infectate cu HIV ”. 

4.1.3. Tuberculoza la copii 

La copii cel mai frecvent se întâlneşte tuberculoza extrapulmonară ( limfadenita ganglionilor toracici). În cazul 

tuberculozei pulmonare rezultatul microscopiei frotiului sputei este de obicei negativ. Ca şi la adulţi, evoluţia clinică a 

tuberculozei la copiii infectaţi cu HIV depinde de stadiul infecţiei HIV. La copii în stadiu precoce al infecţiei HIV, când 

încă sistemul imun este păstrat, tuberculoza decurge la fel ca şi la copii, fără HIV. Odată cu progresarea infecţiei HIV şi 

scăderea imunităţii, creşte riscul dezvoltării formelor diseminate de tuberculoză; se dezvoltă meningita tuberculoasă, 

tuberculoza miliară şi limfadenita tuberculoasă generalizată. Posibilităţile de diagnostic ale tuberculozei la copii, mai ales a 

celor infectaţi cu HIV, sunt limitate. În lipsa accesului către metode contemporane de diagnostic, tuberculoza la copii se 

diagnostică în baza rezultatelor examenelor fizice minuţioase şi dinamicii dezvoltării fizice, schimbărilor pe radiograme ale 

cutiei toracice, rezultatelor probelor cu tuberculină şi anamnezei familiare în ceea ce priveşte tuberculoza. 

Tratamentul 

Tratamentul tuberculozei este efectuat de ftiziatru în concordanţă cu recomandările acceptate de ţară. 

Cel mai eficient tratament al tuberculozei, independent de statutul pacientului infectat cu HIV, bazat pe scheme 

antituberculoase standard, este recomandat de OMS. Tuberculoza la persoanele infectate cu HIV se supune bine terapiei 

antituberculoase standard, însă mortalitatea de tuberculoză la infectaţii cu HIV este mai mare, în comparaţie cu alte grupe 

de bolnavi. 

Pentru toţi afectaţi de tuberculoză, independent de statutul HIV al lor, se utilizează aceleaşi criterii de diagnostic, care 

permit aprecierea categoriei îmbolnăvirii. Aşa deci, persoana infectată cu HIV, care s-a îmbolnăvit pentru prima dată de 

tuberculoză, efectuează tratament antituberculos conform schemei pentru categoria I, care include tuberculoza pulmonară 

cu rezultat microscopic al frotiului sputei pozitiv, tuberculoza pulmonară cu rezultat microscopic negativ şi afectarea difuză 

a parenchimului pulmonar sau forma gravă de tuberculoză extrapulmonară. Schema tratamentului tuberculozei trebuie să 

includă obligator rifampicină. La infectaţii cu HIV este crescut riscul dezvoltării efectelor adverse ale multor preparate 

antituberculoase. 

Chimioprofilaxia cu izoniazidă 

Chimioprofilaxia cu izoniazidă scade riscul acutizării tuberculozei şi riscul reactivării infecţiei micobacteriene latente. 

Înaintea începerii chimioprofilaxiei cu izoniazidă este necesar de a exclude forma activă de tuberculoză. Chimioprofilaxia 

cu izoniazidă se recomandă de început persoanelor HIV cu proba tuberculinică pozitivă (papula ≥ 5 mm în diametru) sau 

care au fost în contact cu bolnavi de formă activă de tuberculoză. Se indică izoniazida, 5mg/kg/24 ore (de obicei 300 mg/24 

ore) în combinaţie cu piridoxină, 25 mg/24 ore, zilnic timp de 9 luni. Schemă alternativă de profilaxie cu rifampicină nu se 

recomandă de utilizat. 

4.2. Infecţii ale organelor respiratorii 

Infecţiile pulmonare ocupă primul loc printre afecţiunile recidivante infecţioase la persoane infectate cu HIV şi frecvent 

constituie un pericol pentru viaţa pacientului. După etiologie, infecţiile pot fi bacteriene, virale şi micotice 

În stadiile precoce ale infecţiei HIV se pot dezvolta pneumonii bacteriene, care se supun bine tratamentului cu 

antibiotice. Persoanele HIV sunt expuşi infecţiilor, provocate de bacterii încapsulate, aşa ca Streptococcus pneumoniae şi 

Haemophilus influenzae. Mai târziu, odată cu apariţia imunodeficienţei, persoanele infectate cu HIV dezvoltă infecţii 

oportuniste ale pulmonilor, dintre care cea mai problematică este tuberculoza pulmonară. Odată cu perturbarea imunităţii 

celulare, persoanele infectate cu HIV pot dezvolta infecţii oportuniste cu pericol pentru viaţa, inclusiv pneumonia cu 

P.carinii, pneumonii severe micotice şi virale. În tabelul 5 sunt enumerate afecţiunile pulmonare, ce complică evoluţia 

infecţiei HIV. 

46

Tabelul 5. Afecţiunile pulmonare la infectaţi cu HIV şi bolnavi de SIDA. 

Infecţii bacteriene: 

Pneumonii, provocate de: 

Streptococcus pneumoniae 

Haemophilus influenzae 

Klebsiella spp. 

Staphylococcus spp. 

Mycobacterium tuberculosis 

Mycobacterium avium-intracellulare 

Complicaţii: 

- Abces pulmonar 

- Empiemul pleural 

- Exsudat pleural 

- Exsudat pericardic 

- Pneumotorax 

47 

Infecţii virale: 

Citomegalovirus 

Infecţii provocate de Herpes simplex 

Complicaţii: 

- Pneumonită limfoidă interstiţială 

Infecţii micotice: 

Pneumonia cu P. Carinii 

Criptococoză 

Histoplasmoză 

Aspergiloză 

Alte patologii: 

Sarcomul Kaposi 

Limfomul 

4.2.1. Pneumonii bacteriene 

Pneumoniile bacteriene sunt răspândite pe larg. La persoane infectate cu HIV pe fondul imunodeficienţei ele se 

dezvoltă mai frecvent şi decurg mai grav. Cel mai frecvent pneumonia este provocată de Streptococcus pneumoniae. Alţi 

agenţi care provoacă pneumonii bacteriene la persoane infectate cu HIV sunt enumerate în tabelul 5. Manifestările clinice 

ale pneumoniei includ tusea, starea febrilă, frecvent durere în torace, dispnee şi tahipnee. Pe radiograma cutiei toracice pot 

fi depistate caractere clasice ale unei pneumonii franc lobare sau bronhopneumonii, schimbări atipice sau lipsa 

schimbărilor. 


Diagnosticul pneumoniei este stabilit în baza tabloului clinic şi schimbărilor pe radiograma cutiei toracice. Pe 

radiografii se pot depista opacităţi lobare, umbre de focar, opacităţi difuze a parenchimului pulmonar sau schimbări atipice, 

inclusiv formarea cavităţilor. 

Tratamentul 

Dacă starea pacientului este de gravitatea medie, tratamentul poate fi efectuat la domiciliu, după schemele, din tabelele 

6 şi 7. 

Tabelul 6. Tratamentul pneumoniei: schema de prima linie 

Antibiotic Doza Frecvenţa Calea de Durata 

administrării administrare tratamentului 

Amoxicilină (dacă este posibilă rezistenţă la 

peniciline sau ampiciline se indică 

amoxicilină /acid clavulanic) 

500-1000 mg 

Sau 

Fiecare 8 ore Per os 7 zile* 

Eritromicină 500 mg 

Sau 


Claritromicină 500 mg 

Sau 


Doxiciclină 100 mg Fiecare 12 ore Per os 7 zile* 

*Dacă pe fondul terapiei conform schemei de linia I timp de 72 ore starea pacientului nu se ameliorează, pacientul trebuie 

internat în staţionar şi de indicat schema de linia II (tabelul 7) şi la necesitate, inhALAT cu oxigen. 

Pacienţii în stare gravă trebuie spitalizaţi de urgenţă. 

Tabelul 7. Tratamentul pneumoniei: schema de linia a doua 

Antibiotic Doza Frecvenţa 

Calea de 

Durata 

administrării administrare tratamentului 

Cefriaxonă plus eritromicină 2 gr 

1 dată/24ore 

i/v 7 zile 

500 mg 

Fiecare 6 ore 

Sau 

Ampicilină/sulbactam plus 1500 mg Fiecare 8 ore 

i/v 7 zile 

eritromicină 

500 mg 

Fiecare 6 ore 

Sau 

Cloramfenicol (doar în lipsa 

altor preparate) 

12,5 mg/kg Fiecare 6 ore i/v 7 zile 

Notă. Dacă pe fondul tratamentului starea nu se ameliorează, trebuie suspectată pneumonia cu P. Carinii sau tuberculoză.

4.2.2. Pneumonia cu P. Carinii 

Pneumonia cu P. carinii – este o infecţie destul de răspândită la persoanele infectate cu HIV. Agentul cauzal este un 

fung - Pneumocystis jiroveci (denumirea anterioară a Pneumocystis carinii). Manifestările clinice clasice sunt tusea, 

dispneea şi starea febrilă. Uneori pneumonia cu P. carinii decurge fără manifestări pulmonare. Frecvent se asociază 

insuficienţa respiratorie, dispneea şi cianoza în special. Evoluţia bolii poate fi foarte gravă, şi dacă la timp nu va fi indicat 

un tratament eficient, pneumonia poate duce la deces. 


Diagnosticul de obicei se bazează pe tabloul clinic, când la o persoană infectată cu HIV cu stare febrilă apar dereglări 

respiratorii cu cianoză. Cel mai caracteristic este dispneea în combinaţie cu schimbări minime ( sau lipsa lor) la examen 

fizic al cutiei toracice, sau şi o tuse uscată. Semnul radiologic clasic al pneumoniei cu P. carinii – sunt opacităţi în formă de 

nori în segmentele bazale ale ambilor plămâni – se observă nu la toţi pacienţii. Mai pot fi deosebite şi opacităţi de focar în 

ambii plămâni, care sunt asemănătoare cu tabloul radiologic al unei pneumonii bacteriene sau tuberculozei. La o mare parte 

din pacienţii cu pneumonia P. carinii confirmată lipsesc schimbări radiologice. Diagnosticul este confirmat în baza 

depistării chisturilor agentului cauzal în spută sau lichid, obţinut în rezultatul lavajului bronşic. Dacă bronhoscopia este 

imposibil de efectuat, atunci criteriul de diagnostic pentru pneumonia cu P. carinii serveşte scăderea funcţiei respiratorii – în 

care caz tratamentul trebuie de indicat imediat. 

Tratamentul 

Tratamentul pneumoniei cu P. carinii este efectuat în staţionar. Poate fi nevoie de o terapie de susţinere, inclusiv 

terapia de infuzii şi inhalarea oxigenului. Schema tratamentului medicamentos este indicată în tabelul 8. 

Tabelul 8. Tratamentul pneumoniei cu P. carinii 

Preparat antimicrobian Doza Frecvenţa 

administrării 

48 

Calea de 

administrare 

Schema de linia I 

Trimetoprim/sulfametoxazol 320/1600 mg fiecare 6 ore intern sau i/v 21 zile 

Schema de linia II 

Clindamicină plus primahină 600 mg 

15 – 30 mg 

Sau 

Pentamidină 4mg/kg/24ore i/v 

timp de 14 zile, apoi 

de micşorat doza 

până la 2 mg/kg/24 

ore 

fiecare 8 ore 

1 dată în 24 ore 

intern sau i/v 

intern 

Durata 

tratamentului 

21 zile 

1 dată pe zi i/v 21 zile 

Pacienţii în stare gravă administrează prednizolon, 80 mg/24 ore intern, timp de 2 săptămâni. 

Chimioprofilaxia secundară 

După un tratament reuşit al pneumoniei cu P. carinii, persoana infectată cu HIV trebuie obligator sa administreze 

trimetoprim /sulfametoxazol în doză de 160/800 mg, o dată pe zi, în scop de profilaxie secundară. Administrarea 

profilactică poate fi suspendată dacă numărul limfocitelor este constant mai mare de 200mkl-¹ timp de 3 luni şi mai mult. 

4.2.3. Pneumonii de alte etiologii la bolnavi cu imunodeficienta 

Pneumoniile pot fi şi de etiologii virale şi micotice. În aceste cazuri este foarte greu de precizat diagnosticul fără 

investigaţii paraclinice complicate; aşa pneumonii se supun greu tratamentului. Către viruşii, care provoacă pneumonii, se 

referă virusul herpes simplex, varicella zoster şi citomegalovirus. Pneumonii fungice, în afară de Pneumocystis jiroveci 

(Pneumocystis carinii), sunt provocate de Histoplasma capsulatum, Criptococcus neoformans şi Aspergillus spp. Dar nu 

trebuie de uitat că, în ţările CSI, la persoanele infectate cu HIV cu imunodeficienţă, cel mai frecvent se întâlneşte 

tuberculoza. 


La un pacient cu pneumonie, care nu se supune unui tratament standard, trebuie de suspectat tuberculoză sau 

pneumonie de etiologie virală, fungică sau protozoică. Însă pentru identificarea agentului cauzal, sunt necesare investigaţii 

paraclinice complicate. 

Tratamentul 

Tratamentul depinde de etiologie. 

4.2.4. Infecţii, provocate de micobacterii atipice. 

Infecţii, provocate de Mycobacterium avium-intracellulare, se întâlnesc mai rar decât alte IO. Manifestările clinice 

includ starea febrilă, transpiraţii nocturne, diaree, scădere ponderală şi caşexie. Micobacterii pot fi depistate în sângele şi 

masele fecaleale pacientului.


Însămânţarea sângelui pe medii speciale constituie metoda de diagnostic de bază a infecţiei provocate de 

Mycobacterium avium-intracellulare. La majoritatea pacienţilor cu manifestări clinice ale infecţiei, bacteriemia este aşa de 

pronunţată, încât, agentul cauzal este depistat în marea majoritate sau chiar în toate culturile sângelui. Deoarece în cadrul 

infecţiilor diseminate frecvent se afectează ficatul şi măduva osoasă, micobacteriile pot fi depistate şi în preparatele 

prelevate din organele date. Formularea diagnosticului prezumtiv pe calea cercetării microscopice a bioptatului hepatic 

permite începerea mai precoce a tratamentului. 

Tabelul 9. Tratamentul infecţiei, provocate de micobacterii atipice 

ANTIBIOTICUL DOZA FRECVENŢA CALEA DE DURATA TRATAMENTULUI 

Preparate de linia I 

ADMINISTRĂRII ADMINISTRARE 

Claritromicină 

plus 

500−1000 mg 2 ori pe zi intern pe viaţă 

Etambutol 

Plus 

15 mg/kg 1 dată pe zi intern pe viaţă 

Rifabutină 300−600 mg 1 dată pe zi intern pe viaţă 

Alte preparate cu acţiune asupra micobacteriilor atipice 

Azitromicină 600 mg 1 dată pe zi intern 

Ciprofloxacină 500 mg 2 ori pe zi Intern 

Amicacină 7,5 mg 2 ori pe zi i/v 

Sau15 mg/kg 1 dată pe zi i/v 

49 

Până la dispariţia simptomelor 

(de obicei este nevoie de o 

lună), apoi se trece la 

administrarea profilactică a 

preparatului în doză 

înjumătăţită. 

4.3. Infecţii intestinale 

Afectarea TGI la persoanele infectate cu HIV poate fi o manifestare directă a infecţiei HIV, sau de o altă natură, aşa ca 

bacteriană, virală, fungică sau protozoică. Unele dereglări gastro-intestinale sunt rezultatul tulburării absorbţiei în urma 

atrofiei vilozităţilor intestinale. Cel mai frecvent se dezvoltă diareea, care poate fi acută, cronică sau cronică cu acutizări. La 

bolnavi de SIDA diareea este persistentă sau cronică. Diareea este numită cronică dacă pacientul are scaun lichid de 3 şi 

mai multe ori în 24 ore timp de 14 zile şi mai mult. Scaun cu sânge se întâlneşte în dizenterie sau amoebiaza intestinală. 

La infectaţii cu HIV se observă şi aşa simptome de afectare a TGI ca: anorexie, greaţă şi vomă, scăderea ponderală 

progresivă. 

Diareea este frecvent cauza decesului persoanelor infectate cu HIV. Diareea acută fără tratament duce la deshidratarea 

organismului, iar cea persistentă şi cronică duce la dereglarea absorbţiei şi epuizare, astfel contribuind la dezvoltarea 

infecţiilor sistemice secundare. Toate aceste complicaţii frecvent sunt letale. 

Cele mai răspândite infecţii gastro-intestinale la persoanele infectate cu HIV şi tratamentul lor sunt expuse în tabelul 

10 

Tabelul 10. Infecţii gastrointestinale, întâlnite la persoanele infectate cu HIV. 

PATOLOGIA MANIFESTĂRILE CLINICE TRATAMENTUL 

Salmoneloză 

(diferită de 

Salmonella typhi 

sau paratyphi) 

Dizenteria 

(shigheloză) 

Stări febrile, dureri abdominale, diareea( poate fi 

prezent sângele în fecale), scăderea ponderală, 

scăderea apetitului, hepatosplenomegalia. 

Diagnosticul – însămânţarea sângelui sau 

maselor fecale. 

Stări febrile, dureri abdominale, scaun lichid cu 

sânge. 

Diagnosticul – însămânţarea sângelui sau 

maselor fecale. 

Criptosporidioză Scaun frecvent apos, scăderea apetitului, lipsa 

stărilor febrile. 

Diagnosticul – examen microscopic al maselor 

fecale. 

Microsporidioză Scaun frecvent apos, scăderea apetitului, lipsa 

stărilor febrile. 

Diagnosticul – examenul microscopic al maselor 

fecale. 

Ciprofloxacină, 500 mg intern de 2 ori în 24ore timp de 2 

săptămâni şi mai mult, apoi terapia de susţinere timp de 

câteva luni. 

Ciprofloxacină, 500 mg intern de 2 ori în 24 ore timp de 5 

zile, sau acid nalidixic, 500 mg intern de 4 ori în 24 ore timp 

de 5 zile, sau trimetoprim/sulfametoxazol, 160/800 mg intern 

de 2 ori în 24 ore timp de 5 zile. 

Paromomicină, 1gr intern de 2 ori în 24 ore plus azitromicină, 

600 mg intern o dată în 24 ore timp de 4 săptămâni; apoi 

numai paromomicină timp de 8 săptămâni. 

Albendazol, 400 mg intern de 2 ori în 24 ore timp de 4 

săptămâni sau mebendazol 500 mg intern de 3 ori în 24ore. 

(Eficacitatea albendazolului este constatată doar în cazul 

Septata intestinalis – 10-20% cazuri de microsporidioză). 

4.3.1. Diareea cronică la adulţi 

Diareea cronică la adulţi este diagnosticată în prezenţa acuzelor de scaun frecvent timp de 2 săptămâni şi mai mult. Pe 

fondul diareei cronice la pacienţi se pot dezvolta episoade de diaree acută. Dacă nu este dizenterie, atunci striuri de sânge în

fecale se evidenţiază rar. Bolnavii de obicei pierd apetitul, scad în greutate. La examen se evidenţiază semne de 

deshidratare, anemie şi epuizare. La adulţi cu diareea cronică frecvent se observă schimbări distrofice ale pielii şi părului, 

buzele devin palide, melanonchie. Adesea diareea cronică este combinată cu candidoza bucală, leucoplakia bucală şi 

mărirea ganglionilor limfatici. 

În tratamentul diareei cronice o importanţă majoră deţine determinarea gradului de deshidratare. Semnele deshidratării 

sunt arătate în tabelul 11. 

Tabelul 11. Aprecierea clinică a gradului de deshidratare la adulţi 

PARAMETRII 

DESHIDRATAREA 

CLINICI UŞOARĂ MEDIE SEVERĂ 

Starea generală Slăbiciune Slăbiciune Nelinişte, excitaţie, transpiraţii reci, 

cianoza periferică 

Pulsul Normă Slab tahicardic Frecvent, slab 

Respiraţia Normă Normă Profundă şi frecventă 

Turgorul pielii Normă Plica tegumentară se îndreaptă Plica tegumentară se îndreaptă 

lent 

foarte lent 

Ochii Normă Înfundaţi Foarte înfundaţi 

Mucoasele Umede insuficient Uscate Foarte uscate 

Diureza Normală; urina 

hipercromă 

Oliguria; urina întunecată Anuria; vezica urinară goală 

Recomandările privind tratamentul diareei cronice sunt expuse în tabelul 12. 

Tabelul 12. Tratamentul diareei 

SITUAŢIA CLINICĂ TRATAMENTUL RECOMANDĂRI PRIVIND ÎNGRIJIREA LA 

DOMICILIU 

Diareea • De mărit volumul lichidului 

administrat pentru profilaxia 

deshidratării. 

• În cazul diareei severe de administrat 

soluţii pentru rehidratarea orală. 

Diareea, cu absenţa striurilor de 

sânge în fecale, la un pacient 

mai mare de 5 ani şi care nu 

este de vârsta a treia. 

• Se indică dieta. 

Preparate antidiareice: loperamid: 

Doza iniţială de 4 mg intern, apoi 2 mg 

intern după fiecare defecaţie sau 

codeină sau morfină (dacă sunt oficial 

permise). 

Durere în regiune perianală Unguent cu anestezic sau vaselină 

pentru aplicarea cutanată 

Incontinenţa de fecale Vaselină pentru aplicarea cutanată în 

regiunea perianală. 

50 

• De mărit volumul de lichid administrat 

pentru compensarea lichidului pierdut. 

• De crescut frecvenţa administrării 

alimentelor, în porţii mici. 

• Îngrijirea pielii regiunii anale: 

• După fiecare defecaţie a şterge pielea cu 

hârtie igienică sau materie fină. 

• De a spăla regiunea perianală de 3 ori pe zi 

cu apă şi săpun. 

• În cazul defecaţiei dureroase, de a prelucra 

regiunea perianală cu vaselină. 

• Adresarea la medic, dacă este prezentă: 

• Voma şi febrilitate. 

• Scaun cu striuri de sânge. 

• Diareea cu durată mai mare de 5 zile. 

• Se accentuează slăbiciunea. 

• Se afectează pielea în regiunea perianală. 

4.4. Candidoza 

Candidoza este provocată de fungul Candida albicans. Acest microorganism face parte din microflora normală a 

cavităţii bucale, vaginului şi intestinului gros şi de obicei nu provoacă nici un simptom. Candida albicans este evidenţiată în 

microflora vaginului a aproximativ o treime din femei sănătoase. 

Cele mai răspândite forme de candidoză sunt vulvovaginită candidozică şi candidoza cavităţii bucale. Vulvovaginita 

candidozică se poate manifesta prin eliminări din vagin şi prurit vulvar şi vaginal. La bărbaţi candidoza genitală decurge ca 

balantita sau balanoprostita, cu acuze la eliminări şi prurit în regiunea penisului şi a prepuţiului. Stomatită candidozică se 

manifestă prin inflamarea mucoasei şi apariţia pe suprafaţa ei a depozitelor alb-grunjoase. Pentru candidoza cutanată este 

caracteristică hiperemia şi pruritul zonelor afectate. La accentuarea imunodeficienţei stomatita candidozică se poate extinde 

la esofag, în cazuri rare se afectează bronhiile, apare candidoza diseminată. Candidoza −este o complicaţie frecventă a 

imunodeficienţei de orice natură. 


Stomatita candidozică include afectarea mucoasei obrajilor, limbii, faringelui, gingiilor, pALATului dur şi moale. 

Bolnavii pot fi asimptomatici, sau acuza senzaţii de arsură şi timpul alimentaţiei. Unii bolnavi acuză prezenţa unei 

membrane albe în cavitate bucală. Când candidoza se extinde şi în esofag, pot apărea acuze de dureri la deglutiţie, dureri 

retrosternale şi hipersalivaţie. În boxă de mai jos sunt enumerate stările clinice, cu dezvoltarea frecventă a candidozei.

Boxa 1. 

STĂRI CLINICE, CU DEZVOLTAREA FRECVENTĂ A CANDIDOZEI 

= Sarcina şi administrarea contraceptivelor orale. 

= Perioada neonatală, mai ales la copii prematuri. 

= Administrarea îndelungată a antibioticelor de spectru larg. 

= Administrarea sistemică a glucocorticoizilor. 

= Diabetul zaharat. 

= Imunodeficienţa congenitală sau dobândită. 

= Patologie cronică severă. 

= Caşexie, extenuare. 

= Patologie oncologică, chimioterapia sau radioterapia. 

La examinarea cavităţii bucale se determină o mucoasă hiperemiată, inflamată, cu depuneri albe ce pot fi detaşate, 

lăsând o mucoasă erodată. Inflamaţia poate fi la nivelul pALATului, faringelui, gingiilor, limbii şi mucoasei obrajilor. La 

afectarea limbii, ea devine netedă, hiperemiată, papilele se nivelează. Candidoza trebuie diferenţiată de depuneri albicioase 

de la alimente, care se întâlnesc la persoane ce nu respectă igiena bucală. Aşa depuneri se desprind uşor cu spatula, în timp 

ce depunerile candidozice sunt unite cu mucoasa şi se detaşează mai greu. 

Candidoza cavităţii bucale şi a faringelui la toţi infectaţii cu HIV se dezvoltă cel puţin o dată. Nu este periculoasă 

pentru viaţă, de regulă nu provoacă durere, inclusiv la deglutiţie, care dereglează alimentaţia bolnavilor. Esofagită 

candidozică se manifestă prin disfagie şi dureri retrosternale, care se accentuează la deglutiţie. Manifestarea clinică a 

candidozei diseminate este febrilitate, aşa cum şi simptome din partea organelor afectate( spre exemplu, la afectarea ochilor 

este posibilă orbirea.). 

Criteriile de diagnostic a candidozei 

1. Focare de afectare caracteristice 

2. Lipsa simptomelor generale 

3. Rezistenţa la antibioticoterapie sau înrăutăţirea stării pe fondul ei. 

4. Rezultatele esofagoscopiei 


Diagnosticul candidozei cavităţii bucale şi al faringelui este bazat pe tabloul clinic. Diagnosticul este confirmat la 

examenul focarelor afectate cu examen microscopic ulterior al frotiului, obţinut la îndepărtarea de pe zone afectate. 

Diagnosticul candidozei de o altă localizare se bazează pe examenul histologic al bioptatului. 

Tratamentul 

Tratamentul stomatitei şi vulvovaginitei candidozice se începe cu preparate antifungice nu scumpe pentru aplicare locală, 

de exemplu nistatina, miconazol, clotrimazol. În cazul candidozei diseminate sau ineficacitatea tratamentului topic se indică 

tratamentul sistemic antifungic cu ketoconazol, fluconazol, itraconazol sau amfotericina B. Recomandările privind 

tratamentul candidozei sunt expuse în tabelul 13 – 15. 

Tabelul 13. Tratamentul stomatitei candidozice 

PREPARAT 

DOZA FRECVENŢA CALEA DE 

DURATA 

ANTIFUNGIC 

ADMINISTRĂRII ADMINISTRARE TRATAMENTULUI 

Schema tratamentului de prima linie 

Miconazol 

Sau 

Comprimate pentru dizolvare în 

cavitatea bucală 

1 dată pe zi local 7 zile 

Fluconazol 100 mg 2 ori pe zi intern 7 zile 

Schema tratamentului de linia a doua 

Ketoconazol 

Sau 

200 – 400 mg 1 dată pe zi intern 7 zile 

Amfotericina B 0,3 – 0,5 mg/kg/24ore, doza 1 dată pe zi i/v în infuzii timp de 7 zile 

maximală de 50 mg/24 ore 

2 – 6 ore 

51

Tabelul 14. Tratamentul vulvovaginitei candidozice 

PREPARAT 

DOZA FRECVENŢA 

CALEA DE 

DURATA 

ANTIFUNGIC 

Schema de prima linie 


Fluconazol 100 mg doză unică intern doză unică 

Clotrimazol 

Schema de lina a doua 

500 mg doză unică intravaginal doză unică 

Ketoconazol 200 mg 2 ori pe zi intern 3 zile 

Ketoconazol 200 mg 1 dată pe zi intern 7 zile 

Terapia de susţinere în caz de recidiva candidozei 

Nistatină 

Sau 

2000 – 4000 mg 2 ori pe zi intern 10 zile 

Fluconazol 

Schema de linia a doua 

50 – 200 mg 1 dată pe zi intern zilnic 

Ketoconazol 200 mg 1 dată pe zi intern 

Amfotericina B 0,1 mg/kg/24ore 2 ori pe zi i/v 

Itraconazol 100 mg 1 dată pe zi intern 

Tabelul 15. Tratamentul esofagitei candidozice şi a candidozei diseminate 

PREPARAT 

DOZA FRECVENŢA CALEA DE 

DURATA 

ANTIFUNGIC 



Ketoconazol 

Sau 

200 – 400 mg 2 ori pe zi intern 21 zile 

Fluconazol (mai 

eficient decât 

ketoconazol) 

apoi 

200 – 400 mg 1 dată pe zi intern sau i/v 14 – 21 zile 

Fluconazol 50 mg 1 dată pe zi intern 

Schema de linia a doua 

Amfotericina B 0,3 – 0,5 mg/kg 1 dată pe zi i/v 

Apoi terapia de susţinere cu ketoconazol, fluconazol sau itraconazol timp de 2 -3 săptămâni. 

sau 

Itraconazol 200 – 400 mg 1 dată pe zi intern 2 – 3 săptămâni 

Pacienţii, care au urmat o cură de terapie a esofagitei candidozice, pot avea nevoie de terapie de susţinere îndelungată 

cu fluconazol, 100 mg/ 24 ore intern zilnic, sau itraconazol, 100 mg/ 24 ore intern zilnic, sau ketoconazol, 200 mg/ 24 ore 

zilnic. Dacă tratamentul efectuat este ineficace, trebuie suspectată esofagită virală (cu citomegalovirus, herpes virus) şi de 

îndreptat pacientul la esofagoscopie. 

4.5 Meningita criptococică 

În urma criptococozei şi altor micoze decedează până la 10% din infectaţii cu HIV în toată lumea. Criptococoza 

decurge mai des sub formă de meningită, mai rar sub forma de pneumonie sau infecţie diseminată. Meningita criptococică – 

este cea mai frecvent întâlnită micoză sistemică la persoane infectate cu HIV. Manifestările clinice includ cefalee, starea 

febrilă, rigiditatea muşchilor occipitali, afectarea nervilor cranieni, dereglarea conştiinţei până la comă. Însă simptomele 

meningitei, inclusiv starea febrilă şi rigiditatea muşchilor occipitali, frecvent lipsesc. Fără tratament durata supravieţuirii 

este mai mică de o lună. 


Diagnosticul de criptococoză este stabilit destul de uşor. Lichidul cerebrospinal este centrifugat, iar sedimentul obţinut 

este examinat la microscop cu adaosul unei picături de colorant. În preparat se evidenţiază celule fungice, acoperite cu o 

capsulă groasă. Alte metode de diagnostic sunt evidenţierea culturii de criptococ în LCR şi examinarea plasmei sau LCR la 

antigenul criptococic. 

Tratamentul 

Recomandările privind tratamentul meningitei criptococice sunt expuse în tabelul 16. 

52

Tabelul 16. Tratamentul meningitei criptococice 

PREPARATUL 


CALEA DE 

DURATA 

ANTIFUNGIC 



Amfotericina B plus 0,7 – 1,0 mg/kg 1 dată pe zi i/v 

14 zile 

fluorcitozina 

Apoi 

100 mg/kg/24 ore 

intern 

Fluconazol 

Apoi 

400 mg 1 dată pe zi intern nu mai puţin de 10 

săptămâni 

Fluconazol 


200 – 400 mg 1 dată pe zi intern pe viaţă 

Amfotericina B plus 0,7 – 1,0 mg/kg 1 dată pe zi i/v 

6 – 10 săptămâni 

Fluorcitozina 

sau 

100 mg/kg 

intern 

Amfotericina B 

Sau 

0,7 – 1,0 mg/kg 1 dată pe zi i/v 6 – 10 săptămâni 

Fluconazol 

Apoi 

400 – 800 mg 1 dată pe zi intern 10 – 12 săptămâni 

Fluconazol 200 – 400 mg 1 dată pe zi intern pe viaţă 

Chimioprofilaxia secundară 

Este obligator de a efectua profilaxia secundară pe viaţă a criptococozei. În acest scop se indică fluconazol, 200 – 400 

mg/24 ore intern zilnic, sau itraconazol, 200 mg/24ore intern zilnic. 

4.6. Afecţiunile cavităţii bucale 

În afară de candidoză( vezi mai sus), la persoane infectate cu HIV frecvent sunt observate şi alte afecţiuni ale cavităţii 

bucale. Unele din ele sunt expuse în tabelul 17. 

Tabelul 17. Afecţiunile cavităţii bucale cel mai frecvent întâlnite la persoane HIV infectate 

AFECŢIUNEA TABLOUL CLINIC TRATAMENTUL 

Gingivita Inflamaţia gingiilor. Se manifestă prin hiperemie, 

edem şi sângerarea gingiilor. 

53 

Metronidazol, 400 mg intern de 2 ori 24 ore 

timp de 7 zile, sau eritromicină, 500 mg 

intern de 4 ori 24 ore timp de 7 zile. 

Pioreea Acumularea de puroi în spaţiile gingivale Igiena cavităţii bucale: gargarizarea 

cavităţii bucale cu apă caldă salinizată după 

fiecare alimentaţie şi curăţarea dinţilor de 

două ori pe zi. 

Periodontita Se caracterizează printr-o distrugere dureroasă şi 

rapidă a ţesuturilor moi, care înconjoară dinţii. 

Dinţii ce clatină şi cad, gingiile sângerează, sunt 

posibile ulceraţii 

Afte Ulcere dureroase cu margini nete pe suprafaţa 

mucoasei. De obicei sunt acoperite cu un exsudat 

purulent şi sângerează la atingere 

Stomatita Inflamaţia mucoasei bucale. Se dezvolta în cazul 

nerespectării igienei bucale; poate fi provocată de 

către anaerobi. 

Cheilita Inflamaţia şi hiperemia buzelor, ce se schimba cu 

paloarea lor; se evidenţiază la persoane cu 

imunodeficienţă pronunţată. 

Sifilisul secundar Sifiloame pe mucoasa obrajilor( ulcere şi papule 

umede, asemănătoare cu urma de melc) şi 

condiloame largi la nivelul unghiului bucal şi în 

jurul nărilor. În cazul sifilisului secundar toate 

testele serologice la sifilis sunt pozitive. 

Sanarea focarelor de infecţie, gargarizarea 

cavitaţii bucale cu soluţie de clorhexidină. 

Se mai indică amoxicilină, 500mg intern de 

3 ori în 24 ore, sau metronidazol, 200 mg 

intern de 3 ori în 24 ore, timp de 5 zile. 

Igiena cavităţii bucale şi aplicarea 

glucocorticoizilor local. 

Igiena cavităţii bucale: gargarizarea cu apă 

salină şi spălarea pe dinţi de 2 ori pe zi. 

Tratament specific nu există. Se indică 

vitamine A, B şi C şi se recomandă 

respectarea igienei bucale. 

Benzatilbenzilpenicilină, 2,4 mln UA i/m în 

doză unică, sau doxiciclină, 100 mg intern 

de 2 ori pe zi timp de 14 zile, sau 

eritromicină, 500 mg intern de 4 ori pe zi 

timp de 14 zile.

4.7 Sarcomul Kaposi 

Sarcomul Kaposi este provocat la om de virusul herpetic tip 8, cunoscut ca virusul herpes, asociat cu sarcomul Kaposi. 

La persoane HIV cu imunodeficienţă boala decurge mai sever, cu tendinţa de diseminare, şi progresează mai rapid în 

comparaţie cu forma endemică a bolii la persoane sero-negative. Elementele sarcomului Kaposi pot fi observate pe oricare 

segment al pielii sau mucoaselor. Elementele cutanate reprezintă nişte papule sau noduli, de culoare albăstrie sau purpurie, 

cu posibil edem limfatic al ţesuturilor înconjurătoare. Frecvent sunt afectate pALATul dur, pulmonii, TGI şi noduli 

limfatici. 

În cavitatea bucală elementele sarcomului Kaposi mai des se formează pe pALATul dur, rar pe limbă, faringe, tonsile 

şi gingii. Reprezintă nişte papule purpurii, de obicei indolore. Uneori se observă elemente mari şi elemente pediculate. 

Afectarea parenchimului pulmonar are un caracter infiltrativ, cu dezvoltarea frecventă a insuficienţei respiratorii. 

Pacienţii cu afectarea infiltrativă a plămânilor au un prognostic nefavorabil şi letalitate înaltă. 


Diagnosticul prezumtiv este bazat pe tabloul clinic şi este confirmat prin cercetarea histologică a bioptatului porţiunii 

cutanate afectate. Este obligator de a diferenţia sarcomul Kaposi de angiomatoza bacteriană – patologie infecţioasă ( agentul 

cauzal Bartonella spp.), la fel întâlnită la persoane infectate cu HIV. 

Tratamentul 

Tratamentul sarcomului Kaposi este efectuat de oncolog. Sarcomul Kaposi – este o tumoare malignă, la care 

tratamentul formelor localizate constă în radioterapie, iar celor generalizate - polichimioterapie. Cu diferite grade de 

eficacitate se utilizează combinaţiile următoarelor preparate: doxorubicină lipozomică, bleomicină, vincristină, 

daunorubicină, vinblastină şi etopozid. Însă obţinerea remisiunii este dificilă, şi la majoritatea pacienţilor apar recidive. 

Elementele separate pot fi înlăturate chirurgical sau prin acţiunea azotului lichid, laserului sau iradierii. A fost demonstrată 

eficacitatea introducerii bleomicinii direct în elementele sarcomului Kaposi. 

Toţi pacienţi cu suspiciune la sarcomul Kaposi trebuie examinaţi de oncolog şi la necesitate îndreptaţi pentru tratament 

în dispensarul oncologic. 

4.8. Cancer de col uterin 

Cancerul de col uterin - este o neoformaţiune malignă a femeilor, răspândită în toată lumea, cărei îi revin 30% din 

toate cazurile de neoformaţiuni maligne şi 80% din cele ginecologice. Vârsta, de diagnosticare a cancerului colului uterin, 

este în medie de 38 ani. Cancerul de col uterin ocupă un loc important în mortalitatea femeilor, şi în ultimii 15 ani 

morbiditatea este în creştere. Riscul neoformaţiunii este mai înalt la femei, care au mai mulţi parteneri sexuali, şi la femei, 

partenerii cărora nu menţin relaţii monogame. Factorul etiologic principal de dezvoltate a leziunilor precanceroase şi 

cancerului de col uterin şi de vulvă este papilomavirusul uman. La femeile infectate cu HIV morbiditatea prin displazia de 

col uterin este crescută. 

Investigarea femeilor HIV infectate 

Se recomandă ca, imediat după confirmarea diagnosticului infecţiei HIV, femeia să treacă un examen ginecologic, 

inclusiv colposcopie cu cercetarea frotiului colului uterin, colorat după Papanicolau. Cercetările ginecologice şi citologice 

trebuie repetate după 6 luni, ulterior în fiecare an. 

Toate pacientele suspectate la cancer de col uterin trebuie examinate de ginecolog – oncolog şi la necesitate îndreptate 

în secţiile ginecologice ale dispensarului oncologic. 

4.9. Alte neoformaţiuni maligne 

La persoane infectate cu HIV cu imunodeficienţă, este crescută morbiditatea prin limfoame, inclusiv limfom non- 

Hodgkin, limfom primar al SNC, limfomul Berkitt, cât şi prin cancerul cu celule plate. 

4.9.1. Limfoame non-Hodgkin 

Limfoame non-Hodgkin la persoane infectate cu HIV cu imunodeficienţă, se întâlnesc destul de frecvent. Se 

presupune că un rol important în patogeneza acestei patologii îl joacă virusul Epstein-Barr: acest virus a fost identificat în 

bioptatele ganglionilor limfatici ale pacienţilor cu limfomul non-Hodgkin. A fost demonstrat că în cadrul tratamentului 

limfoamelor non-Hodgkin, eficiente sunt scheme de tratament EPOCH (ce include etopozid, prednisolon, vincristin, 

ciclofosfamidă şi daunorubicină) în combinaţie cu TAR. 

4.9.2. Limfom Berkett la persoane infectate cu HIV. 

Limfomul Berkett este o complicaţie caracteristică a infecţiei HIV şi se poate dezvolta până la apariţia 

imunodeficienţei manifeste. Este stabilită legătura între această patologie şi virusul Epstein-Barr. Diagnosticul de limfom 

Berkett este bazat pe examenul minuţios al bioptatelor ganglionilor limfatici şi tumorii. Tratamentul este ca şi în restul 

limfoamelor. 

În caz de limfom primar a SNC se recomandă iradierea encefalului în combinaţie cu terapia antitumorală şi 

glucocorticoizi. 

Toţi pacienţii suspecţi la neoformaţiune trebuie examinaţi de către oncolog şi la necesitate îndreptaţi în dispensarul 

oncologic. 

54

4.10. Infecţiile SNC 

Acţiunea directă a infecţiei HIV asupra sistemului nervos duce la dezvoltarea encefalopatiei, mielopatiei şi neuropatiei 

periferice. Cu infecţia HIV sunt legate multiple dereglări neurologice, inclusiv atrofia şi degenerescenţă substanţei 

encefalului, atrofia cerebelului, mielopatia vacuolară, paralizia nervului facial, sindrom Guillain-Barre şi neuropatia 

sensoro-motorie periferică cu sindromul dureros. Afectarea SNC poate fi provocată şi de infecţii oportuniste bacteriene, 

virale şi fungice multiple. 

Meningita criptococică este descrisă în punctul 5. 

4.10.1. Toxoplasmoza 

Cu toate că în ţările dezvoltate toxoplasmoza este pe larg răspândită la infectaţii cu HIV, în ţările în curs de dezvoltare 

ea este rar diagnosticată. Posibil, una din cauzele este lipsa posibilităţilor de diagnostic în ţările în curs de dezvoltare. 

Toxoplasmoza duce la dezvoltarea multiplelor chisturi în encefal. La persoane infectate cu HIV toxoplasmoza se manifestă 

ca encefalită sau ca o patologie diseminată. Toxoplasmoza cerebrală de obicei se manifestă cu cefalee şi simptome 

neurologice de focar, aşa ca monopareza, hemipareza, crize epileptice parţiale. Uneori apar manifestări de hipertensiune 

intracraniană. 


Toxoplasmoza poate fi suspectată în caz de tablou clinic caracteristic. Pot fi aşa manifestări clinice ca dereglare de 

conştiinţă, stare febrilă, convulsii, cefalee şi simptome de focar, inclusiv pareze şi paralizii (şi a nervilor cranieni), dereglări 

motorii, tulburarea coordonării mişcărilor, afazie şi micşorarea câmpului vizual. La pacienţi cu afectare difuză a scoarţei 

cerebrale simptomele de focar se manifestă odată cu progresarea bolii. 

Cu ajutorul TC şi RMN ale encefalului por fi depistate focare inelare multiple. Dacă aceste metode sunt inaccesibile, 

confirmarea diagnosticului se face cu ajutorul testelor serologice la anticorpi de toxoplasmă (clasa IgG). Majoritatea 

pacienţilor cu toxoplasmoza cerebrală au simptome serologice ale patologiei suportate anterior, provocate de Toxoplasma 

gondii. În caz de suspiciune la toxoplasmoză se începe cu un tratament de probă, şi doar în caz de ineficacitate a lui, peste 

câteva zile ,se discută biopsia encefalului. Diagnosticul este confirmat de histologia bioptatului encefalului. 

Tratamentul 

Schema tratamentului este arătată în tabelul 18. 

Tabelul 18. Tratamentul şi profilaxia toxoplasmozei 

Preparatul Doza Frecvenţa administrării Calea de 

administrare 

55 

Durata 

tratamentului 

Tratamentul 

Pirimetamin 200 mg Doză unică (doză de saturare) intern odată 

apoi 

Pirimetamin 25 – 25 mg De 3 ori în 24 ore intern 6 – 8 săptămâni 

Plus 

Folinat de calciu 15 mg 1 dată în 24 ore intern 6 – 8 săptămâni 

Plus 

Sulfadiazină 1 gr 4 ori în 24 ore intern 6 – 8 săptămâni 

Profilaxia primară 

Dapsonă 50 mg 1 dată în 24 ore intern 

plus 

Pirimetamină 50 mg 1 dată pe săptămână intern 

Plus 

Folinat de calciu 15 mg 1 dată în 24 ore intern 

Profilaxia secundară 

Dapsonă 50 mg 1 dată în24 ore intern 

Plus 

Pirimetamină 50 mg 1 dată în24 ore intern 

Plus 

Folinat de calciu 15 mg 1 dată în 24 ore intern 

Sulfadiazină în aceasta schemă poate fi înlocuită cu : 

Clindamicină, 600 mg i/v sau intern de 4 ori în 24 ore timp de 6 săptămâni, 

apoi 300 – 450 mg intern de 4 ori în 24 ore pe viaţă, sau 

Azitromicină, 1200 mg intern 1 dată în 24 ore timp de 6 săptămâni, 

apoi 600 mg intern 1 dată în 24 ore pe viaţă, sau 

Claritromicină, 1 gr intern de 2 ori în 24ore timp de 6 săptămâni, 

apoi 500 mg intern de 2 ori în24 ore pe viaţă, sau 

Atovacvonă, 750 mg intern de 4 ori în 24 ore timp de 6 săptămâni, 

apoi 750 mg intern de 2 ori în 24 ore pe viaţă.

4.10.2. Infecţii provocate de virusul Herpes simplex 

Infecţiile provocate de virusul herpes simplex (infecţia cu VHS) sunt întâlnite frecvent în practica clinică. Erupţiile 

herpetice sunt de obicei reprezentate de vezicule şi eroziuni dureroase, dislocate în jurul cavităţii bucale, pe aripile nazale, 

buze şi organe genitale. După un epizod primar de herpes frecvent urmează recidive. La persoane cu imunodeficienţă, 

leziunile pot fi extinse şi persistente, infecţia se poate disemina. În acest caz, sunt posibile afectări ale plămânilor, 

esofagului şi SNC şi cu dezvoltarea meningitei şi meningoencefalitei. 


Diagnosticul este stabilit în baza manifestărilor clinice tipice. Diagnosticul de infecţie diseminată cu VHS este destul 

de greu de stabilit, deoarece sunt necesare investigaţii paraclinice complicate, aşa cum ar fi izolarea culturii virale, 

imunoblotting, reacţia imunofluorescentă cu anticorpi monoclonali. Encefalita herpetică duce la dezvoltarea multiplelor 

focare de afectare a encefalului, care pot fi văzute cu ajutorul TC. 

Tratamentul 

Schema tratamentului este arătată în tabelul 19 – 22. 

Tabelul 19. Tratamentul pulmonar în infecţia cu VHS 

PREPARATUL 


CALEA DE 

DURATA 

ANTIVIRAL 



Aciclovir 400 mg De 3 ori / 24 ore 

sau 

intern 7 – 10 zile 

Famciclovir 250 mg De 3 ori / 24 ore 

sau 

intern 7 – 10 zile 

Valaciclovir 1 gr De 2 ori / 24 ore intern 7 – 10 zile 

Tabelul 20. Tratamentul recidivelor infecţiei cu VHS 

PREPARATUL 


CALEA DE 

DURATA 

ANTIVIRAL 



Aciclovir 

sau 

800 mg De 5 ori / 24ore intern 7 – 10 zile 

Famciclovit 

sau 

500 mg De 2 ori / 24 ore intern 7 – 10 zile 

Valaciclovir 1 gr De 2 ori / 24 ore intern 7 – 10 zile 

Tabelul 21. Tratamentul infecţiilor severe cu VHS 

PREPARATUL ANTIVIRAL DOZA FRECVENŢA 

ADMINISTRĂRII 

56 

CALEA DE 

ADMINISTRARE 

DURATA 

TRATAMENTULUI 


Aciclovir 10 mg/kg Fiecare 8 ore i/v 7 – 10 zile 

sau 

Valaciclovir 1 gr 2 ori / 24ore intern 7 – 10 zile 


Foscarnet ( în caz de 

suspiciune la rezistenţă la 

aciclovir) 

40 mg/kg Fiecare 8 – 12 ore i/v 14 zile 

Tabelul 22. Tratamentul infecţiilor viscerale cu VHS 

PREPARATUL ANTIVIRAL DOZA FRECVENŢA 


CALEA DE 

ADMINISTRARE 

DURATA 

TRATAMENTULUI 


Aciclovir 10 mg/kg Fiecare 8 ore i/v 14 – 21 zile 


Foscarnet (în caz de 

suspiciune la rezistenţă la 

tratament) 

40 mg/kg Fiecare 8 – 12 ore i/v 14 zile

4.10.3. Zona zoster (Herpes zoster) 

Primoinfecţia, provocată de virusul varicella–zoster, frecvent decurge în forma diseminată. La copii se poate dezvolta 

varicelă, însă majoritatea persoanelor suportă această patologie în forma subclinică. După primoinfecţie virusul se menţine 

în formă latentă cu anii în ganglionii spinali. Odată cu scăderea imunităţii virusul începe replicarea şi provoacă zona zoster 

– afectarea pielii pe traiectul nervului cutanat în limitele dermatomului. În acelaşi timp infecţia poate disemina cu afectarea 

pielii, sistemului nervos, pulmonilor şi mucoaselor. La persoane cu o imunodeficienţă, zona zoster frecvent decurge sever, 

cu afectări recidivante extinse a câtorva dermatomuri şi o durere istovitoare. 


Diagnosticul este stabilit în baza tabloului clinic. 

Tratamentul 

Schema tratamentului este expusă în tabelul 23 şi 24. 

Tabelul 23. Tratamentul herpesului zoster (formei cutanate) 

PREPARATUL 


CALEA DE 

DURATA 

ANTIVIRAL 



Aciclovir 

sau 

10 mg/kg Fiecare 8 ore i/v 7 – 10 zile 

Famciclovir 

Schema de lina II 

500 mg 3 ori / 24 ore intern 7 – 10 zile 

Foscarnet 60 mg/kg 

Fiecare 12 ore i/v 7 – 10 zile 

sau 40 mg/kg Fiecare 8 ore 

Tabelul 24. Tratamentul formei oculare a zonei zoster, infecţiei viscerale şi diseminate. 

PREPARATUL 


CALEA DE 

DURATA 

ANTIVIRAL 



Aciclovir 

sau 

10 mg/kg Fiecare 8 ore i/v 7 – 10 zile 

Famciclovir 


500 mg 3 ori în 24 ore intern 7 -10 zile 

Foscarnet 60 mg/kg sau Fiecare 12 ore i/v 7 – 10 zile 

40 mg/kg 

Fiecare 8 ore 

Zona zoster frecvent se complică cu neuralgie postherpetică. În dermatomurile afectate apare o durere pronunţată. 

Pentru cuparea durerii se administrează preparate antiinflamatoare nesteroidiene. Dacă durerea se menţine, se permite 

administrarea amitriptilinei, carbamazepinei sau fenitoinei. 

4.10.4. Infecţia cu citomegalovirus 

La pacienţi cu imunodecifienţă, citomegalovirusul poate afecta diverse sisteme şi organe. Colita citomegalovirală se 

manifestă cu diaree; pneumonie citomegalovirală – se manifestă cu dispnee; retinită citomegalovirală ce duce la cecitate. 

Infecţia cu citomegalovirus poate provoca ulcere dureroase la nivelul mucoasei bucale, ce împiedică prelucrarea 

alimentelor. 


Pentru a stabi diagnosticul este necesar de a efectua investigaţii scumpe, inclusiv cercetarea bioptatelor organelor 

afectate, prin metode de hibridizare ale ADN şi corespunzător, prezenţa unui utilaj de diagnostic performant. Pacienţii cu 

numărul limfocitelor CD4< 100 mkl-¹ fiecare 3 luni trebuie sa efectueze oftalmoscopie pentru depistarea retinitei 

citomegalovirale. 

Tratamentul 

Recomandările pentru tratamentul infecţiei cu citomegalovirus sunt expuse în tabelele 25-27. 

Tabelul 25. Tratamentul infecţiei cu citomegalovirus al TGI, SNC şi retinei 

PREPARATUL 


CALEA DE 

DURATA 

ANTIVIRAL 



Ganciclovir 5 mg/kg 2 ori / 24 ore i/v 2 – 3 săptămâni 

Poate fi necesar de prelungit tratamentul cu ganciclovir în doze de 5 mg/kg i/v 1 dată / 24 ore. 

57

Tabelul 26. Tratamentul infecţiei cu citomegalovirus al TGI şi SNC 

PREPARATUL 


CALEA DE 

DURATA 

ANTIVIRAL 



Foscarnet 90 mg/kg 2 ori / 24 ore i/v 3 săptămâni 

Tabelul 27. Tratamentul retinitei citomegalovirale 

PREPARATUL 


CALEA DE 

DURATA 

ANTIVIRAL 



Implant intraocular, ce secretă ganciclovir 

plus 

Valganciclovir 900 mg 2 ori / 24 ore intern 21 zile 

4.10.5. Infecţii provocate de virusul Ebstein-Barr 

Virusul Ebstein-Barr se referă la familia herpesviridae. Infecţiile, provocate de acest virus, sunt răspândite printre 

persoanele infectate cu HIV, la fel şi printre cei seronegativi. La infectaţii cu HIV se determină o cantitate mai crescută de 

particule virale în secreţii faringiene şi titru de anticorpi mai înalt faţă de acest virus, decât la cei seronegativi. Se 

presupune, că virusul Ebstein-Barr provoacă mai multe patologii , inclusiv: 

leucoplakia piloasă a cavităţii bucale; 

pneumonită interstiţială limfoidă; 

limfoame non-Hodgkin (vezi punctul 9.1); 

limfom Berkitt (vezi punctul 9.2); 

cancer naso-faringian. 

Leucoplakia bucală piloasă 

Leucoplakia bucală se dezvoltă la persoane infectate cu HIV şi la unii pacienţi cu imunosupresie indusă de transplantul 

de organe. Afecţiunea arată ca nişte depuneri albe, proeminente şi în pliuri pe mucoasa cavităţii bucale, predominant pe 

marginile limbii. Este o schimbare benignă a epiteliului mucoasei. 

Leucoplakia piloasă a cavităţii bucale frecvent este confundată cu candidoza bucală, şi nu rar la pacienţi sunt prezente 

ambele patologii. Tratament specific nu există. Pacienţilor se recomandă respectarea igienei cavităţii bucale. 

Pneumonită interstiţială limfoidă 

Pneumonită interstiţială limfoidă se depistează predominant la copiii infectaţi cu HIV, dar şi la adulţi infectaţi cu HIV. 

Sunt caracteristice infiltrate difuze interstiţiale în pulmoni, care pot fi confundate cu manifestările tuberculozei sau 

pneumoniei cu P. carinii. Însă în pneumonită interstiţială limfoidă, în majoritatea cazurilor, nu sunt prezente simptome ale 

unei patologii pulmonare. Tratamentul specific nu există. 

4.11. Hepatite virale 

Hepatitele virale sunt mai răspândite printre consumatorii de droguri injectabile. În ţările CSI este răspândită 

combinaţia între infecţia HIV şi hepatita C. 

http://www.aidsmap.com/news/newsdisplay2.asp.?newsld=2107 

Posibilitatea suspendării preparatelor pentru TAR din cauza dereglărilor hepatice la persoane seropozitive, infectaţi cu 

virusul hepatitei C, scade, dacă înaintea începerii TAR ei vor trece un curs de terapie al hepatitei C. Este rezultatul unui 

studiu italian, publicat în numărul din iunie Journal of Acquired Immune Deficiency Syndrome [‘Revista despre Sindromul 

de imunodeficienţă achiziţionată’’]. 

4.12. Histoplasmoza 

Aceasta infecţie este provocată de fungul Histoplasma capsulatum. Evoluţia bolii poate decurge acut sau cronic. 

Infectarea are loc prin inspirarea sporilor. Histoplasmoza se întâlneşte destul de rar. Evoluţia bolii depinde de statutul imun 

al persoanei, şi de numărul sporilor agentului cauzal, care a pătruns în organism. Opunerea diseminării infecţiei poate fi 

efectuată doar de o imunitate celulară păstrată. Boala acută decurge cu sindromul asemănător unei micoze: stare febrilă, 

scăderea apetitului, artralgia, mialgia, tuse uscată şi durere în torace. Pe fondul imunodeficienţei ulterior primoinfecţiei, are 

loc diseminarea agentului cauzal. În acest caz apare scăderea ponderală, afectarea pielii şi mucoaselor, simptome de 

afectare ale plămânilor, mărirea ficatului, splinei şi ganglionilor limfatici. Pe mucoasa bucală apar ulcere necrotice cu 

margini netede. Se poate dezvolta perforaţia pALATului şi distrucţia extinsă a ţesuturilor moi. 


Diagnosticul este stabilit în baza tabloului clinic şi confirmat prin cultură pozitivă a fungului sau prin rezultatele 

examenului histologic ale bioptatului. Pe radiograma cutiei toracice în faza acută a infecţiei pot fi depistaţi ganglioni 

limfatici hilari măriţi, infiltrate izolate şi opacităţi mici în segmentele bazale ale plămânilor. Sunt elaborate metode de 

diagnostic ale histoplasmozei cu ajutorul cercetărilor microbiologice ale sângelui şi probelor cutanate, dar ele nu sunt încă 

pe larg întrebuinţate. 

58

Tratamentul 

Histoplasmoza acută la persoane cu statutul imun normal decurge independent şi nu este nevoie de tratament. 

Recomandările privind tratamentul histoplasmozei la pacienţi cu imunodeficienţă este expus în tabelul 28. 

Tabelul 28. Tratamentul histoplasmozei 

PREPARATUL 


CALEA DE 

DURATA 

ANTIFUNGIC 


Amfotericina B 0,7 – 1 mg/kg 1 dată / 24ore i/v 10 zile 

După finisarea curei iniţiale de tratament se indică terapie de susţinere de durată: 

- itraconazol, 200 mg intern de 2 ori / 24 ore, sau 

- fluconazol, 200 mg intern de 2 ori / 24 ore, sau 

- amfotericina B 1 mg/kg i/v 1 dată pe săptămână. 

Schema alternativă: itraconazol, 200 mg intern de 3 ori / 24ore timp de 3 zile, apoi 200 mg intern de 2 ori / 24 ore timp 

de 12 săptămâni( se administrează în timpul mesei şi de băut cu o băutură acidă). 

4.13. Afecţiunile pielii 

4.13.1. Infecţii fungice ale pielii şi unghiilor 

Dermatomicoze 

Afecţiunile fungice ale pielii (dermatomicoze) se depistează la persoane infectate cu HIV, cât şi la cei seronegativi. 

Erupţiile de obicei sunt însoţite de prurit, elemente uscate şi la examen se observă exfolierea. Afecţiunile pot fi dislocate pe 

oricare regiune a corpului. 


Agenţii cauzali sunt depistaţi la examenul microscopic al raclatului obţinut de pe piele afectată. 

Tratamentul 

De regulă, sunt eficiente aplicaţii locale ale unguentelor şi cremelor antifungice. Recomandările privind tratamentul 

dermatomicozelor sunt expuse în tabelul 29. 

Tabelul 29. Tratamentul dermatomicozelor 

PREPARATUL ANTIFUNGIC DOZA FRECVENŢA 


59 

CALEA DE 

ADMINISTRARE 


Miconazol (pentru aplicare locală) sau 3 ori / 24ore local 21 zile 

Clotrimazol (pentru aplicare locală) 3 ori / 24 ore local 21 zile 


Ketoconazol sau 200 mg 1 dată / 24 ore intern 1 – 3luni 

Itraconazol 100 mg 1 dată / 24 ore intern 1 – 3 luni 

DURATA 

TRATAMENTULUI 

Onicomicoze 

Afectările fungice ale unghiilor (onicomicoze) duc la deformarea şi distrugerea plăcii unghiale. 


Diagnosticul este stabilit în baza tabloului clinic. Agentul cauzal poate fi depistat la examinarea microscopică a 

materialului, preluat de sub placa unghială şi prelucrat cu hidroxid de kaliu. 

Tratamentul 

Tabelul 30. Tratamentul onicomicozelor 

PREPARATUL 

ANTIFUNGIC 

DOZA 

FRECVENŢA 



CALEA DE 

ADMINISTRARE 

DURATA TRATAMENTULUI 

Terbinafina 250 mg 1 dată / 24 ore intern 6 săptămâni la afectarea degetelor mâinii sau 12 săptămâni 

la afectarea degetelor picioarelor 

sau 

Itraconazol 200 mg 2 ori / 24 ore intern Timp de 1 săptămână fiecare lună timp de 2 luni(degetele 

mâinii), 3 – 4 luni (degetele picioarelor)

4.13.2. Moluscum contagiosum 

Molusca contagioasă – este o infecţie a pielii, provocată de virusul moluscum contagiosum. Pătrunzând în piele, 

virusul provoacă apariţia papulelor de culoarea pielii, de 2 – 5 mm în diametru. Papulele conţin un lichid alb - sebaceu. 

Elementele erupţiei apar pe orice zonă a corpului, frecvent rămân fără schimbări luni de zile, apoi dispar. Infecţia se 

transmite prin contact direct cu bolnavul şi prin intermediul obiectelor. Virusul se mai transmite şi pe cale sexuală. Perioada 

de incubaţie variază între câteva săptămâni şi câteva luni. Secţionarea acestor elemente poate duce la apariţia unor erupţii 

noi. Moluscă contagioasă este mai des întâlnită la persoane infectate cu HIV cu imunodeficienţă, la care erupţiile persistă 

mai mult şi sunt mai mari, decât la persoane seronegative, şi se supun mai greu tratamentului. 


Diagnosticul este stabilit în baza prezenţei erupţiilor tipice. Teste specifice de diagnostic ale virusului nu sunt. 

Tratamentul 

Tratamentul constă în îndepărtarea conţinutului papulei, după care ea dispare. Se prelucrează fiecare element al erupţiei, 

utilizând metode de: 

- raclare 

- cauterizare cu soluţie concentrată de fenol 

- crioterapie 

- electrocoagulare 

Este cunoscut că, la persoane infectate cu HIV, TAR contribuie eliminării virusului moluscum contagiosum. Recent a 

fost arătat că, preparatul antiviral cidofovir, ce are şi o acţiune antiretrovirală puternică, este eficient şi pentru tratamentul 

moluscum contagiosum. 

4.13.3. Dermatita seboreică 

Dermatita seboreică este frecvent întâlnită la persoane infectate cu HIV. Se presupune că este provocată de fungul 

Pityrosporum ovale (cunoscut şi ca Malassezia furfur). De obicei, erupţia cuprinde pliurile naso-labiale, sprincene, partea 

păroasă a capului, fosele axilare, partea superioară a corpului şi regiunea inghinală. Elementele eruptive reprezintă nişte 

pete roşietice ce se descuamează. La persoanele infectate cu HIV se observă o afectare mai masivă, elementele persistă mai 

mult timp şi recidivează mai des. 


Diagnosticul este stabilit în baza tabloului clinic şi poate fi confirmat prin examenul microscopic al raclatului de pe 

pielea afectată. 

Tratamentul 

Se recomandă toaleta frecventă a zonelor afectate pentru înlăturarea descuamaţiilor; rezultate bune au fost obţinute la 

utilizarea şamponului ce conţine seleniu sulfid. Posibil, sunt eficiente aplicările unguentelor cu glucocorticoizi de 1%. 

Rezultate bune sunt obţinute şi la unguentul de ketoconazol de 2%. 

4.13.4. Scabia 

Scabia este provocată de Sarcoptes scabies. Femela acarului scabiei construieşte tuneluri în piele, care arată ca o 

cicatrice roşietică supradenivelată, de câţiva centimetri. Femela depune ouă în aceste tuneluri, apoi trece pe alte zone ale 

pielii. Din ouă apare noua generaţie, care creşte, se înmulţeşte, construieşte noi tuneluri şi depune ouă. 


Persoana contaminată cu acarul scabiei, timp de prima luna (de la 2 până la 6 săptămâni) practic nu are acuze. În acest 

timp şi în invazii ulterioare de obicei apare reacţia alergică la acarul scabiei, şi simptomele se dezvoltă timp de 1 – 4zile. 

Acarul scabiei, care construieşte tuneluri în piele, provocă erupţii, care mai des se observă pe laba mânii, mai ales în spaţiile 

interfalangiene, şi în plicile cubitale şi a genunchiului, penis, în regiunile glandei mamare şi regiunea scapulară. Căpuşe şi 

tunelurile construite pot fi puţine, însă în unele cazuri pot fi foarte greu depistate. Pacienţii de regulă acuză prurit, mai ales 

nocturn, a întregului corp, inclusiv zonelor, unde nu sunt căpuşe. La persoana cu o imunodeficienţă, mai des se dezvoltă 

formă gravă a scabiei, numită norvegiană. Ea se caracterizează prin erupţii de tip vezicule şi formarea unor cruste groase pe 

tot corpul cu exces de căpuşe. Pruritul în această formă este slab pronunţat. Scabia frecvent se complică cu infecţii 

bacteriene secundare în zonele de grataj. 


Diagnosticul, de regulă, este stabilit la depistarea erupţiilor şi tunelurilor scabiene. La microscopia materialului, 

obţinut prin raclajul zonelor afectate, se observă căpuşele sau ouăle lor. 

Tratamentul 

În tratamentul scabiei se întrebuinţează mai multe tipuri de loţiune. Preparatul de elecţie este benzilbenzoat de 1%, 

care se aplică pe toată suprafaţa corpului cu excepţia capului şi se spală în 24 ore în tratamentul adulţilor şi 8 ore în 

tratamentul copiilor. Este suficientă o singură aplicare. Se mai foloseşte şi permetrimon de 1% şi lindan de 1%; aceste 

preparate la fel se aplică pe toată suprafaţa corpului pe o durată de 8 ore. Pirmetrin şi lindan nu pot fi utilizate în timpul 

sarcinii, lactaţiei şi la copii. 

Pentru tratamentul scabiei norvegiene la persoane cu imunodeficienţă este eficient ivermectin, 200 mg intern într-o 

singură priză. 

60

Hainele, lenjeria şi prosoapele pacientului trebuie spălate în apă fierbinte, uscate şi călcate. Este necesar de tratat toate 

persoanele care au fost în contact cu bolnavul, inclusiv parteneri sexuali. 

4.13.5. Foliculita stafilicocică 

Foliculita – este o infecţie cutanată cu localizarea procesului în foliculii piloşi. La persoane infectate cu HIV se 

dezvoltă perifoliculită pustuloasă. Erupţia reprezintă folicule hiperemiate, mici (mai puţin de 5 mm în diametru), care pot 

supura în centru. Frecvent erupţiile sunt în grup. Afectarea pielii este însoţită de prurit. De regulă, foliculita este provocată 

de Staphilococcus aureus, cu toate că şi alte microorganisme pot fi cauza acestei patologii. 


Diagnosticul este bazat pe tabloul clinic. 

Tratamentul 

Sunt indicate antibiotice, de exemplu cefalexina sau cloxacilina 500 mg intern 4ori/ 24 ore timp de 7 – 21 zile. 

4.14. Limfadenopatia generalizată persistentă la adulţi infectaţi cu HIV 

Cea mai frecventă manifestare clinică a infecţiei cu HIV este mărirea generalizată şi simetrică a ganglionilor limfatici. 

Ganglionii măriţi sunt de regulă dureroşi, de consistenţă dur-elastică şi mobili. Cel mai uşor se palpează cei cervicali, 

mandibulari, axilari şi inghinali (boxa 2). LGP poate fi unica manifestare a infecţiei cu HIV. 

Boxa 2. 

Aprecierea LGP 

Limfadenopatia generalizată persistentă (LGP) – este mărirea( mai mult de 1 cm în diametru) a două sau 

mai multe grupe (cu excepţia celor inghinali), care se menţin mai mult de 1 lună. 

Examinarea trebuie să includă obligator palparea următoarelor grupe de ganglioni limfatici: 

cervicali anteriori şi posteriori 

mandibulari 

occipitali 

axilari 

cubitali 

inghinali (în această zonă ganglionii limfatici sunt măriţi şi la persoane sănătoase). 

La persoane infectate cu HIV cu LGP pot fi prezente şi alte manifestări ale infecţiei HIV, inclusiv candidoza cavităţii 

bucale, leucoplakia bucală, dermatite pruriginoase, melanonichia, herpes tip I şi tip II, scăderea ponderală neintenţionată, 

stare febrilă de etiologie neclară. 

Limfadenopatia generalizată poate fi şi o manifestare a altor patologii, inclusiv şi a tuberculozei, leucozei, limfomului, 

sarcomului Kaposi, sifilisului, infecţiei cu citomegalovirus, toxoplasmozei, infecţiilor provocate de virusul Ebstein-Barr, 

criptococozei, histoplasmozei şi infecţiilor supurative ale pielii, tularemiei bubonice şi hepatitei B. 

Limfadenopatia generalizată foarte des se dezvoltă pe fondul infecţiei cu HIV, şi în majoritatea cazurilor la examenul 

histologic al ganglionului se determină doar „ hiperplazia reactivă” sau „ hiperplazia foliculară”. Pentru concretizarea 

cauzei limfadenopatiei se efectuează biopsia ganglionilor limfatici (boxa 3). 

Boxa 3. 

Indicaţiile pentru biopsia ganglionilor limfatici 

Pacientul cu LGP trebuie obligator îndreptat la biopsia ganglionilor limfatici, dacă la el: 

= este prezentă mărirea asimetrică a ganglionilor. 

= este prezentă mărirea pronunţată a ganglionilor, (cel puţin un ganglion este mai mare de 3 cm în diametru). 

= pe durata evidenţei ganglionii s-au mărit. 

= s-au depistat careva semne ale tuberculozei 

= pe radiografia cutiei toracice se evidenţiază ganglioni hilari măriţi. 

= a fost depistat sarcomul Kaposi cu orice localizare. 

4.15. Starea febrilă la persoane infectate cu HIV 

Starea febrilă poate fi argumentată de infecţie, proces inflamator sau tumoare malignă. La pacientul infectat cu HIV 

starea febrilă poate fi unica manifestare clinică a infecţiei. De aceea, în tratamentul unui pacient cu febrilitate, cauza cărei 

nu este clară, nu trebuie de uitat de posibila infecţie HIV. La adulţi stare febrilă persistentă este determinată atunci când 

temperatura corpului este mai mare de 38° timp de 2 săptămâni. 

Pacienţii cu infecţia HIV şi boala SIDA au o stare febrilă persistentă, care poate fi însoţită de manifestări ale patologiei 

care o provocă, de exemplu, pneumonia, tuberculoza, infecţia TGI sau limfom. Suspiciunea la infecţia HIV la un pacient cu 

stare febrilă persistentă poate fi în caz de: 

contacte sexuale cu posibil risc de infectare în anamneză 

infecţia HIV la partenerul sexual 

infecţia HIV la copilul pacientului 

61

prezenţa manifestărilor clinice tipice pentru infecţia HIV, aşa ca: limfadenopatia generalizată persistentă, candidoza 

bucală şi genitală, leucoplakia bucală, dermatite pruriginoase, herpesul tip I şi II, scădere ponderală fără cauză, 

melanonichia, schimbări distrofice ale buzelor, epilarea părului. 

4.16. Scăderea ponderală la adulţi infectaţi cu HIV 

Scăderea ponderală la adulţi este frecvent legată de infecţia HIV. Scăderea ponderală neintenţionată la persoane 

infectate cu HIV poartă denumirea de „Caşexia –HIV”. Cauza caşexiei nu este încă bine determinată. Cauzele posibile ale 

scăderii ponderale la pacienţii infectaţi cu HIV sau boala SIDA includ infecţiile cronice şi recidivante, diareea cronică, 

dereglarea absorbţiei, miopatia indusă de HIV şi scăderea apetitului. Însă despre nici unul din aceşti factori nu putem spune 

că anume el este cauza scăderii ponderale. 

Definiţie 

Scăderea ponderală pronunţată se consideră scăderea greutăţii corpului mai mult de 10%. 

Tabloul clinic la adulţi 

Pacientul poate avea acuze de scădere ponderală neintenţionată şi scăderea apetitului, care pot fi însoţite de stare 

febrilă şi diaree. La pacienţii cu caşexia HIV starea subiectivă este rea, ei sunt epuizaţi, pot fi agitaţi şi deshidrataţi. La aşa 

pacienţi frecvent este diagnosticată candidoza cavităţii bucale, dar pot fi şi alte manifestări ale maladiei SIDA, inclusiv 

neurologice, aşa ca encefalopatia şi complexul demenţial al bolii SIDA. 

Tratamentul 

Dieta 

Persoanele infectate cu HIV trebuie să mănînce alimente cu valoare energetică crescută şi concentraţie crescută de 

proteine. Pentru a ridica calorajul raţiei alimentare, baza cărei o constituie produse ce conţin amidon (cartofi sau orez), 

trebuie de adăugat ulei vegetal şi zahăr. Multe proteine se conţin în lapte şi produsele din lapte (caşcaval, chefir), ouă, 

fasole, carne, peşte şi boabe de soia. Produse cu cantitate crescută de lipide – ulei vegetal şi peşte. Pacienţii trebuie să 

primească şi legume cu fructe: varză, ceapă, usturoi, sfeclă, morcov, bostan, mere, caise. Aceste produse îmbogăţesc raţia 

alimentară cu minerale şi vitamine necesare. 

Pacienţii cu o stomatită severă, cărora le este greu să mestece şi să înghită, trebuie să mănînce alimente semisolide şi 

lichide: supe, terciuri. Trebuie să fie tendinţa ca alimentele să fie cu gust plăcut. Alimentaţia trebuie împărţită în porţii mici. 

Pacienţilor în stare gravă trebuie de dat amestecul de alimente pregătit în condiţii de casă, cu adaos de zahăr (50 mg), ulei 

vegetal ( 20 ml ) în 500 ml de lapte. Acest coctail cu valoare energetica crescută poate fi şi mai nutritiv prin adăugarea unui 

ou bătut, cu condiţia că este tolerat de pacient. Adulţii necesită 500 ml de cocteil caloric pe zi până când nu vor putea 

administra alimente obişnuite în volum necesar. Pacienţii sunt hrăniţi cu aşa cocteil de 4 – 6 ori pe zi. Toţi pacienţii 

administrează odată pe zi polivitamine, ce conţin vitaminele A, B şi C. 

Dieta pacienţilor cu evoluţie asimptomatică a infecţiei HIV 

În planul de tratament al pacienţilor infectaţi HIV trebuie incluse consultaţiile pentru dieta. În timpul consultaţiei 

pacientul trebuie să primească toată informaţia necesară despre produsele şi variantele dietei. Persoane infectate cu HIV 

trebuie sa-şi mărească aportul caloric până la 40 Kcal/kg/ 24ore şi consumul de proteine până la 5 g/kg/ 24ore. Acest scop 

poate fi atins prin adăugarea zilnică în raţia alimentară a 2 – 3 produse noi, bogate în proteine şi calorii: o porţie de iaurt, o 

porţie de peşte cu pâine, lapte. Toţi pacienţii o dată pe zi trebuie sa administreze polivitamine, ce conţin vitaminele A, B şi 

C. 

Dieta pacienţilor cu manifestări clinice ale infecţiei HIV 

Pacienţii infectaţi cu HIV, ce scad în greutate, trebuie obligator consultaţi în privinţa dietei şi alimentelor suplimentare. 

Frecvent scăderea ponderală este legată de unele afecţiuni infecţioase acute, de aceea pacientul trebuie examinat regulat, şi 

în caz de prezenţa unei infecţii, de efectuat tratamentul corespunzător.Trebuie de explicat pacientului cum de mărit calorajul 

şi conţinutul proteinelor în timpul infecţiei şi perioadei de recuperare. Toţi pacienţii trebuie să cunoască daunele fumatului 

şi consumului de alcool. 

Recomandările privind dieta pacienţilor cu manifestări clinice ale afecţiunilor asociate cu HIV, aşa ca stomatita, 

diareea cronică, stare febrilă, tuse cronică şi scăderea ponderală, sunt cele expuse mai sus. Dar trebuie de acordat mai multă 

atenţie stării fizice a pacientului. În caz de supraveghere a pacienţilor cu SIDA trebuie de respectat următoarele principii: 

pentru profilaxia scăderii ponderale trebuie la timp de adăugat alimentaţie suplimentară. 

în caz de greaţă şi vomă trebuie de trecut la alimentaţie în porţii mici şi frecvente. 

Pentru profilaxia constipaţiei şi meteorismului, senzaţiei neplăcute legate de aceste fenomene, se poate de mărit 

conţinutul de celuloză şi de micşorat conţinutul de lipide în raţia alimentară. 

Alimentaţia pacientului trebuie sa includă şi preferinţele lui . 

Pacientul trebuie să renunţe la fumat şi consumul de alcool. 

Este necesar de tratat infecţiile concomitente. 

În caz de apariţia a anumitor simptome de dereglare a alimentaţiei, este necesar de revăzut preparatele administrate, 

deoarece această dereglare poate fi legată de intoleranţa unei substanţe medicamentoase. 

4.17. Suportul psihologic 

Suportul psihologic îl necesită nu numai pacienţii bolnavi de SIDA şi persoane infectate cu HIV, dar şi membrii 

familiei, rudele, prietenii, şi cei care îngrijesc de aceşti bolnavi. Infecţia HIV rămâne incurabilă, dar cu un tratament corect 

62

se poate obţine o ameliorare, ca şi în cazul altor patologii cronice. Pacienţii infectaţi cu HIV necesită nu numai ajutor 

medical, dar şi un suport psihologic şi moral. 

Pacienţii, care află că sunt infectaţi HIV, pot retrăi diferite stări emotionale: şoc, negare, furie şi depresie. În aceste 

etape pacientul şi rudele lui pot avea nevoie de diferite tipuri de suport psihologic. 

Înainte de testare pacientul trebuie să treacă o consultaţie. În decursul acestei consultaţii, pacientul este pregătit pentru 

testare; pacientul trebuie să afle cum rezultatul pozitiv îi va influenţa restul vieţii. Este important de discutat probleme 

legate de confidenţialitate. După obţinerea rezultatului testului este necesar de a face o consultaţie, care va ajuta pacientul să 

accepte rezultatul şi să-şi continue viaţa. Pacienţii seronegativi trebuie informaţi despre modul şi siguranţa vieţii sexuale, 

care le va permite să rămână în continuare seronegativi. 

Consilierea după obţinerea rezultatului de către persoane infectate cu HIV, trebuie sa-i ajute să accepte noutatea, ei 

trebuie să afle că, indiferent de infecţie, ei pot duce un mod de viaţă deplin. Însă în curând pacientul va avea nevoie de un 

alt suport psihologic, legat de starea sa emotivă ulterioară. În procesul trecerii la diferite etape ale adaptării sale emoţionale 

către diagnosticul său şi acceptării lui în final, pacientul va avea nevoie de consultaţii repetate, pentru a pune întrebări 

suplimentare referitoare la boala dată. Consilierea – este un proces îndelungat, care presupune discuţii repetate între pacient 

şi consultant. Unii pacienţi, care au acceptat diagnosticul său, şi trăiesc cu infecţia dată luni sau ani de zile, pot avea crize de 

panică la apariţia unor simptome noi, care au sau nu legătură cu infecţia HIV; în aceste cazuri ei au necesitatea unei 

susţineri şi consultaţii. 

4.18. Asistenţa paliativă 

(vezi, de asemenea, compartimentul V „Asistenţa paliativă”) 

Asistenţa paliativă constituie un element important în ajutorul medical acordat persoanelor bolnave de SIDA, deoarece 

este o patologie incurabilă. Multe elemente ale asistenţei paliative, aşa ca tratamentul durerii şi a altor simptome, suportul 

psihologic, pot fi necesare şi în stadiile precoce ale bolii. Asistenţa paliativă în cadrul bolii SIDA poate fi foarte diferită, în 

dependenţă de particularităţile individuale ale pacientului şi evoluţiei bolii. 

4.18.1. Tratamentul simptomatic 

Durerea 

Tratamentul depinde de localizarea şi intensitatea ei, la adulţi se efectuează în felul următor: 

La început se indică analgetice neopioide: aspirina, 600 mg intern fiecare 4 ore, apoi 1000 mg fiecare 6 ore, sau 

paracetamol, 500 mg intern fiecare 4 – 6 ore, sau ibuprofen, 400 mg fiecare 6 ore. 

Dacă analgetice neopioide nu sunt suficiente pentru înlăturarea durerii, se indică un analgetic opioid slab, de exemplu 

codeina, 30 mg intern fiecare 4 ore ( se permite de mărit doza până la 60 mg fiecare 4 – 8 ore, doza maximală fiind 

de 180 – 240 mg / 24 ore – doze mai mari nu se recomandă din cauza riscului constipaţiilor). Dacă şi acest preparat 

nu este suficient, se indică analgetic narcotic puternic, aşa ca morfină, în doză iniţială de 2,5 – 5 mg intern fiecare 4 

ore. Doza se poate de mărit până la obţinerea efectului analgetic ( doza maximală este nelimitată). În caz de durere 

cronică este indicată administrarea regulată a analgeticilor, intern. Se recomandă iniţierea cu analgetice slabe şi la 

necesitate de trecut treptat la analgetice mai puternice, inclusiv analgetice opioide. „Scara” cupării durerii este 

indicată în schema 1. Vezi şi punctul 4.1 în „ Asistenţă paliativă”. 

Schema 1.Tratamentul durerii cronic 

Dacă durerea persistă sau creşte, urcaţi o 

treaptă mai sus 

Analgetice neopioide 

(aspirina, paracetamol 

sau ibuprofen) 

În caz de o durere moderată se 

indică analgetic opioid (codeina) 

plus 

63 

Analgetic neopioid 

În cazul unei dureri moderate şi 

pronunţate se indică morfina 

plus analgetic neopioid 

Dispneea 

La pacienţii cu boala SIDA, în stadiile terminale, frecvent se dezvoltă dereglări pronunţate ale respiraţiei. Ele pot fi 

cauzate de o patologie infecţioasă severă, care nu răspunde la tratament, sau o neoformaţiune malignă, aşa ca sarcomul 

Kaposi sau limfom cu afectarea plămânilor şi pleurei. Dispneea poate fi micşorată, dacă se indică un tratament eficient al

pneumoniei, şi în unele cazuri (de exemplu în caz de pneumonie cu P. carinii) suplimentar se indică glucocorticoizi. Pentru 

sarcomul Kaposi cu afectarea pulmonară este caracteristică colecţia pleurală lichidiană. În acest caz lichidul se drenează şi 

se indică terapie cu glucocorticoizi. Toţi pacienţi cu insuficienţă respiratorie trebuie să primească oxigen prin mască sau 

canulă nazală. Pentru disconfort şi durere se indică morfină. În prezenţa componentului bronho-spastic se indică 

bronhodilatatoare. Pentru a micşora dispneea, pacientul ocupă poziţia şezînda, cu mai multe perne la spate, pentru un acces 

mai uşor al aerului (poate fi întrebuinţat şi un ventilator), va bea mai multe lichide pentru a lichefia sputa. 

Voma 

Voma poate fi cauza deshidratării. De aceea, în cazul vărsăturilei este foarte importantă profilaxia deshidratării. 

Pacientul trebuie să bea frecvent şi câte puţin. Pentru cuparea vărsăturilei se indică proclorperazin, 5 mg intern de 3 opri / 

24 ore, sau metoclopramidă, 10 mg intern de 3 ori / 24 ore. 

Igiena cavităţii bucale 

Igiena cavităţii bucale este necesară tuturor pacienţilor. Aici se include spălarea dinţilor cu o perie moale de 2 ori pe zi 

şi clătirea gurii după fiecare alimentaţie. O astfel de îngrijire a cavitaţii bucale duce la rezultate pozitive.Dacă afecţiunile 

mucoasei bucale sunt dureroase, pacientul nu poate mastica sau înghiţi alimente obişnuite. În aceste cazuri se trece la 

alimente semisolide şi lichide. Tratamentul afecţiunilor mucoasei bucale sunt descrise la punctul 6. 

Pruritul 

Este important de determinat cauza pruritului, pentru a indica tratamentul specific. Pentru a diminua pruritul se 

utilizează bai calde cu uleiuri, după care pe piele se aplică unguente emoliente. În caz de afectare fungică a pielii sunt utile 

unguente antifungice; în caz de dermatite pruriginoase, dacă nu este o infecţie bacteriana sau virală, pot fi aplicate 

glucocorticoizi local. Administrarea preparatelor antihistaminice pe noapte, de exemplu, difenhidramina sau hidroxizina în 

doză de 25 mg intern, poate reduce pruritul şi asigura un somn mai bun. În caz de infecţii multiple ale pielii ajută 

prelucrarea pielii cu soluţie de 0,05% de clorhexidină după baie. 

Îngrijirea pielii 

Pentru profilaxia escarelor, este necesar de schimbat poziţia pacientului fiecare 4 ore şi aşterne o ţesătură moale. Nu 

este permis ca o anumită porţiune a pielii să fie sub presiune o perioadă îndelungată. Pentru a proteja zonele afectate ale 

pielii, trebuie de exclus presiunea lor şi de a le prelucra permanent. Lengeria murdară trebuie schimbată imediat. Toate 

zonele corpului, care se supun presiunii – călcâi, coatele, gleznele, spatele şi coapsele –se masează frecvent. Pe escare 

deschise se aplică unguente antiseptice şi bandaje de tifon. 

4.19. Îngrijirea pacienţilor muribunzi 

Toţi pacienţii în stadiile terminale necesită îngrijire. Este foarte important, ca pacienţii ce decedează şi apropiaţii lor să 

primească un ajutor social, psihologic şi moral. Scopul asistenţei paliative este atenuarea maximă a suferinţelor pacientului 

şi asigurarea condiţiilor pentru o moarte decentă. Asistenţa paliativă prevede şi asigurarea bolnavului a unui mod activ de 

viaţă până la deces şi ajută rudele să treacă peste această suferinţă. 

Pacientul care decedează necesită mult ajutor din partea lucrătorului medical. Este important ca pacientul să fie 

ascultat, şi lucrătorul medical să participe în discuţiile cu rudele, să discute aşa probleme ca, tutela copiilor şi sursele de 

supravieţuire ale familiei. Pacientul trebuie să ştie că, rudele ţin la el şi nu-l vor uita. Discuţiile cu un preot pot spulbera 

senzaţiile de vină. Lucrătorul medical trebuie să viziteze regulat pacientul, să fie uşor găsit. 

Ajutorul pacienţilor care decedează trebuie obligator să includă tratamentul simptomatic (vezi punctul 18.1.). 

64

65 

V. Asistenţa paliativă 


Asistenţa paliativă presupune depistarea şi rezolvarea problemelor, care sunt legate de patologia incurabilă – atenuarea 

durerii şi altor manifestări ale bolii, acordarea suportului social, psihologic şi moral – având scopul principal de 

îmbunătăţire a calităţii vieţii pacientului şi rudelor lui. Principiile de bază ale asistenţei paliative: 

Diminuarea durerii şi altor manifestări chinuitoare ale bolii. 

Aprecierea vieţii şi morţii ca procese naturale. 

Nu se va facilita moartea pacientului, dar nu se va contribui la prelungirea suferinţelor. 

Cât de mult posibil de prelungit viaţa activă a pacientului. 

În timpul vieţii şi după moartea pacientului de acordat suport psihologic rudelor. 

De inclus un ajutor multilateral, luând în consideraţie necesităţile pacientului şi apropiaţilor lui, inclusiv 

consultaţiile psihologului. 

De ridicat calitatea vieţii, după posibilităţi, de ameliorat evoluţia bolii. 

Dacă permite starea pacientului, de utilizat metode de tratament îndreptate în direcţia prelungirii vieţii, aşa ca 

chimioprofilaxia şi radioterapia; de a efectua investigaţii, necesare pentru precizarea cauzelor şi tacticii de tratament al 

complicaţiilor. 

Importanţa 

Asistenţa paliativă – este un component necesar al ajutorului complex acordat persoanelor infectate cu HIV şi 

bolnavilor de SIDA: durerea, diareea, tusea, dispneea, greaţă, slăbiciune, fatigabilitate, stare febrilă, dereglări de conştiinţă 

– este o enumerare incompletă a manifestărilor patologiei, cu care ei se confruntă. Asistenţa paliativă ameliorează evoluţia 

acestor stări şi prin aceasta cruţă pacientul de suferinţe suplimentare şi de necesitate de adresare frecventă în staţionar. Fără 

aşa o asistenţă simptomele rămân fără terapie şi nu permit de a duce un mod de viaţă obişnuit. Pentru societate insuficienţa 

asistenţei paliative reprezintă o suprasolicitare din partea spitalelor. 

2. Principii generale 

Asistenţa paliativă include tratamentul simptomatic şi asistenţa în stări terminale. 

Asistenţa paliativă poate fi acordată la domiciliu şi în staţionar. 

Asistenţa paliativă este acordată, dacă este necesară terapia simptomatică a unei patologii acute sau cronice, în 

care: 

- pacientul refuză tratamentul patologiei de bază şi solicită asistenţă paliativă; 

- tratamentul patologiei de bază nu este elaborat sau nu este accesibil; 

- datele fizice şi alte investigaţii arată că, pe fondul tratamentului starea pacientului nu se ameliorează, sau nu se ajunge la 

rezultate dorite; 

- pe fondul terapiei adecvate starea pacientului se înrăutăţeşte. 

Centrele regionale de profilaxie şi combatere a HIV-SIDA vor coordona acordarea asistenţei paliative şi de alte 

tipuri pacienţilor după îndreptări, de la diferiţi specialişti şi instituţii. 

Partenerilor, de exemplu ONG, se va propune de a acorda asistenţă paliativă în corelaţie cu standardele ţării. 

Asistenţa paliativă trebuie acordată tuturor pacienţilor care o necesită şi care o solicită. Nimeni nu trebuie refuzat 

în acordarea asistenţei paliative din motive sociale sau politice. 

Asistenţa paliativă trebuie acordată în concordanţă cu standardele OMS, reieşind din necesităţile individuale ale 

pacientului. 

Tratamentul bolii trebuie efectuat indiferent de stadiul infecţiei HIV ( de exemplu, tratamentul tuberculozei, TAR, 

terapia de substituţie a dependenţei de droguri). 

Toţi consumatorii de droguri intravenoase, în prezenţa indicaţiilor respective, trebuie să urmeze terapie de 

substituţie.

3. Examenul primar 

Tabelul 1. Examenul primar al pacientului infectat cu HIV, care necesită asistenţă paliativă. 

Tipul examenului 

Anamneza 

aprecierea stării generale 

acuzele 

patologii concomitente, medicamente administrate 

cauza, caracterul şi intensitatea durerii 

aprecierea statutului psihic 

patologii severe suportate (inclusiv tuberculoza), spitalizările, intervenţii chirurgicale; durata 

diagnosticării infecţiei HIV) 


Examenul ginecologic La necesitate 

Investigaţii de laborator 

analiza generală a sângelui 

- hemoglobina 

- numărul total de leucocite şi formula leucocitară 

analiza urinei 

biochimia sângelui 

- indicii funcţiei hepatice (ALAT; ASAT, bilirubina) 

- creatinina 

testul la infecţia HIV 

numărul limfocitelor CD4 

66 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

+ 

dacă nu s-a 

efectuat 

dacă nu este 

cunoscut 

Testul de sarcină la necesitate 

Radiografia cutiei toracice la indicaţii 

Alte investigaţii la indicaţii 

Scopul examenului constă în determinarea stadiului infecţiei HIV, depistarea afecţiunilor concomitente, aprecierea 

caracterului şi severităţii bolii. 

4.Tratamentul 

4.1. Tratamentul durerii 

Principii de bază: 

După posibilitate de evitat injecţii i/m: de indicat analgetice intern sau rectal. 

Pacientul trebuie să primească preparate analgetice la intervale egale de timp. 

Orarul administrării preparatelor trebuie să fie în corelaţie cu regimul somnului. 

Pacientul trebuie să administreze următoarea doză până la expirarea acţiunii celei ulterioare. 

Tratamentul este început cu doze mici, care treptat se măresc până la stoparea durerii. 

Dacă durerea apare în intervalul dintre administrările planice ale analgeticului, este necesar de administrat o doză 

suplimentară( 50 – 100 % din doza unică, administrată la fiecare 4 ore). 

Pentru cuparea durerii moderate este mai eficientă aspirina, însă ea trebuie administrată cu atenţie, deoarece la 

persoanele infectate cu HIV este sporit riscul hemoragiilor. În caz de disfuncţie marcată hepatică sunt contraindicate 

paracetamolul şi aspirina.

Tabelul 2. Tratamentul durerii 

PREPARATELE DOZE INIŢIALE STANDARD 

PENTRU ADULŢI 

A. Analgetice * 

Treapta 1 

Durere uşoară 


Treapta 2 

Durere uşoară sau moderată 


Analgetice 

opioide ** 

Treapta 3 

Durere moderată sau puternică 

Aspirina 

650 mg intern fiecare 4 ore 

sau 1000 mg intern fiecare 6 ore 

Paracetamol 

2 comprimate câte 500 mg intern 

fiecare 4 – 6 ore 

Ibuprofen 

400 mg fiecare 6 ore 

Aspirina 



Paracetamol 

500 mg intern fiecare 4 – 6 ore 

Codeina 


(30–60 mg intern fiecare 4–8 ore) 

Dacă codeina nu este accesibilă, a se 

administrat alternant paracetamol şi 

aspirină 

Analgetice neopioide Aspirina 

650 mg fiecare 4 ore 


Analgetice 

opioide ** 

Paracetamol 

500 mg intern fiecare 4 – 6 ore 

Tramadol cu acţiune prolongată 

100 – 200 mg intern fiecare 8 – 12 ore, 

nu mai mult de 600 mg / 24 ore 

Morfina pentru administrare internă, 

2,5 – 5 mg fiecare 4 ore. 

Dacă nu este forma de administrare 

internă, pot fi utilizate soluţii 

injectabile de 5 mg în fiole de 5 ml sau 

50 mg în fiole de 5ml: de picurat în 

cavitate bucală sau introdus rectal cu 

seringa. Dacă durerea persistă şi peste 

24 ore doza poate fi mărită de 1,5–2 

ori. 

67 

OBSERVAŢII 

Se suspendă la apariţia dispepsiei sau melenei. 

Nu se indică copiilor sub 12 ani. 

Nu se indică în stadiile III – IV ale infecţiei HIV. 

Nu mai mult de 4 gr / 24ore. 




Nu mai mult de 4 gr / 24 ore. 

Pentru evitarea constipaţiei doza în 24 ore pentru 

analgezie nu trebuie să fie mai mare de 180 – 240 mg; 

dacă este insuficientă – se trece la morfină. Pentru 

profilaxia constipaţiei se indică purgative. (dacă nu este 

diaree) 




Nu mai mult de 4 gr / 24 ore. 

Doza depinde de intensitatea durerii; limita maximă a 

dozei în 24 ore nu este, dar este important de urmărit 

respiraţia: de suspendat temporar preparatul, dacă 

frecvenţa mişcărilor respiratorii este mai mică de 8 pe 

minut. 

În perioada tratamentului cu morfină se indică 

purgative.

PREPARATELE DOZE INIŢIALE STANDARD 

PENTRU ADULŢI 

B. Tratamentul durerii de diversă etiologie 

Durerea neurogenă: Amitriptilină 

arzătoare, înţepătoare, 25 mg intern pe noapte 

înjunghietoare, etc. sau 12,5 mg intern de 2 ori / 24 ore 

68 

OBSERVAŢII 

Efectul este aşteptat 2 săptămâni, apoi la necesitate 

treptat de mărit doza până la 50 mg pe noapte sau 25 

mg de 2 ori / 24 ore. 

Spasme musculare Diazepam 

5 mg 2 – 3ori / 24 ore 

Stadiile terminale ale Dexametazon 

Glucocorticoizii ameliorează starea pacienţilor în stadiile 

bolii cu tratament la 2 – 6 mg / 25 ore intern 

terminale ale bolii: îmbunătăţesc apetitul şi starea 

domiciliu, cât şi sau 

generală. 

următoarele stări: Prednisolon 

Dacă este posibil de micşorat doza . 

edem peritumoral 15 – 40 mg timp de 7 zile, sau după Se suspendă, dacă pe durata de 3 săptămâni de tratament 

candidoza bucală indicaţiile specialistului 

starea pacientului nu se ameliorează. Dexametazonul este 

severă cu impli-carea 

aproximativ de 7 ori mai puternic decât prednizolon. În 

esofagului şi 

caz de întrebuinţarea prednisolonului, doza trebuie de 

dereglarea deglutiţiei 

comprimarea 

nervului 

cefalee persistentă în 

rezultatul 

hipertensiunii 

intracraniene 

mărit de 7 ori. 

Zona zoster În caz de erupţie primară: 

Valaciclovir (aciclovir?) 

1gr intern fiecare 8 ore timp de 5–7 zile 

durere acută: tramadol 

neuralgie postherpetică: 

amitriptilină 

în doze mici: 12,5 – 25 mg intern pe 

noapte sau 12,5 mg intern de 2ori/24 ore, 

sau 

gabapentin 

cu mărirea treptată a dozei până la 2400 

mg / 24 ore intern. 

Durere spastică Butilbromid de hioscin 

abdominală 

10 – 20 mg intern 3 – 5ori în 24 ore. 

Codeină 30 mg fiecare 4 ore. 

B. Tratamentul nemedicamentos 

Suportul şi 

Suportul moral şi emoţional, cât şi Durerea este mai greu suportată de pacienţii cu depresie, 

consilierea 

consultaţiile, care trebuie să 

cu senzaţie de vinovăţie, singurătate, frică de moarte, 

suplimenteze tratamentul medicamentos. anxietate. Asistenţa şi suportul psihologic pot uşura mult 

starea pacienţilor. 

Metode de relaxare, inclusiv cele fizice 

(masajul, metode respiratorii) şi 

psihologice (ascultarea muzici, etc.) 

Dacă pacientul nu are psihoză sau depresie severă. 

* Nu trebuie de indicat câteva preparate analgetice ale unei grupe într-o priză; administrarea aspirinei fiecare 4 ore poate fi 

combinat cu administrarea paracetamolului fiecare 4 ore, şi de alcătuit un orar de administrare a medicamentelor în aşa 

mod, încât ele să alterneze fiecare 2 ore. 

** După înlăturarea sindromului algic, morfina se suspendă imediat sau rapid se micşorează doza, dacă pacientul a 

administrat preparatul un timp scurt, sau de micşorat treptat, dacă preparatul a fost administrat câteva săptămâni.

Tabelul 3. Tratamentul efectelor adverse ale analgeticilor opioide 

EFECTUL ADVERS RECOMANDĂRILE 

Constipaţia De mărit cantitatea lichidelor şi celulozei în raţia alimentară 

în perioada administrării analgeticilor opioide, se indică un volum crescut de 

substanţe purgative (de exemplu, lactuloza, 10 ml intern de 3ori în 24 ore) sau 

purgativ emolient (docuzat) plus preparat ce stimulează peristaltismul intestinal 

(bisacodil). 

Efectuarea profilaxiei constipaţiei (dacă pacientul nu are diaree) 

Greţuri şi vărsături Se indică preparate antiemetice. De regulă greţurile şi vărsăturile trec în câteva 

zile de sine stătător. Poate fi necesară administrarea preparatelor în decurs de 24 

ore. 

Depresia respiraţiei (în caz de 

administrare a morfinei intern cu 

mărirea treptată a dozei se dezvoltă 

rar) 

Conştiinţa confuză, stupoarel (dacă 

nu este provocată de alte cauze) 

Prurit, mioclonus ( pulsaţiile 

musculare în stare de veghe) 

De utilizat metode de stimulare a respiraţiei. 

Dacă depresia respiratorie este pronunţată, doza următoare se suspendă, apoi doza 

este redusă în jumătate. 

Dacă pacientul acuză durere insuportabilă pe fondul stării terminale, o depresie 

moderată a respiraţiei se permite. 

De regulă se dezvoltă la începutul tratamentului sau la mărirea dozei şi trece în 

câteva zile. Pot fi observate şi în stadiile terminale ale insuficienţei renale. 

De redus doza în jumătate sau de mărit intervalul între administrări 

dacă pacientul administrează o doză mare de preparat, de încercat de micşorat 

doza, sau de trecut la o schema alternativă de administrări, sau de indicat două 

preparate opioide. 

De examinat pacientul repetat: în unele cazuri morfina nu este eficientă şi sunt 

necesare alte substanţe. 

Somnolenţa Somn prelungit arată ca SNC este epuizat şi necesitatea pacientului în odihnă. 

Dacă se menţine mai mult de 2 zile, de micşorat doza. 

Schema anulării morfinei după Dacă morfina s-a administrat într-o perioadă scurtă de timp, se suspendă imediat 

înlăturarea cauzei durerii ( se sau doza se reduce rapid. 

întâlneşte des la persoane infectate 

cu HIV) 

Dacă administrarea a durat săptămâni, doza se reduce treptat. 

4.2. Tratamentul caşexiei 

Tabelul 4. Tratamentul caşexiei 

Situaţia clinică Tratamentul şi dozele 

Caşexia pacientului, care 

decedează, în caz de 

tratament la domiciliu 

pentru adulţi 

Prednisolon, 

5 – 15 mg / 24 ore intern 

(pentru stimularea 

apetitului) 

Greţurile şi vărsăturile Preparate antiemetice – vezi 

tabelul 5 

Candidoza cavităţii bucale Vezi tabelul 6 

sau ulcerele mucoasei 

bucale 

Diareea Vezi tabelul 8 

Recomandările pentru îngrijirea la domiciliu 

De convins pacientul să administreze alimente, dar nu de 

insistat, deoarece organismul poate nu fi în stare să le 

prelucreze, ceea ce va duce la vomă. 

Pacientul se alimentează frecvent şi în porţii mici; 

de preparat bucatele preferate ale pacientului. 

Nu de preparat bucate lângă pacient. 

de luat în consideraţie, că odată cu progresarea patologiei, 

bolnavul va mânca tot mai puţin. 

De adresat la medic, dacă bolnavul scade rapid în greutate, 

sau refuză permanent toate alimentele sau nu le poate înghiţi. 

Bolnavul trebuie alimentat frecvent, în porţii mici; de propus 

bucate preferate ale bolnavului; nu de insistat. 

69

4.3. Tratamentul greţurilor şi vărsăturilei 

Tabelul 5. Tratamentul greţurilor şi vărsăturilei 

Manifestările clinice Tratamentul şi dozele pentru adulţi Recomandările pentru îngrijirea la 

Greţurile şi vărsăturile Metoclopramidă 10 mg intern fiecare 8 ore (nu 

mai mult de 24 ore) sau 

Haloperidol 1–2 mg 1 dată în 24 ore sau 

Clorpromazină 24–50 mg fiecare 6–12 ore 

Greţurile şi vărsăturile, 

provocate de dereglarea 

pasajului intestinal de o 

masa tumorală 

Ciclizina Până 50 mg / 24 ore intern; 

în lipsa acestui preparat: 

Clemastin 1 mg intern de 2 ori în 24 ore sau 

Cetirizina intern 10 mg 1 dată în 24 ore 

70 

domiciliu 

4.4. Tratamentul ulcerelor mucoasei cavităţii bucale sau durerii la deglutiţie 

De propus aşa produse, care sunt pe placul 

bolnavului, şi care provoacă voma într-o 

măsură mai mică. 

De alimentat frecvent bolnavul cu solide şi 

lichide, în porţii mici şi lent. 

De adresat la medic, dacă voma dure-ază mai 

mult de 24 ore, sau bolnavul are limba uscată, 

sau elimină puţină urină, sau a apărut durerea 

abdominală. 

Tabelul 6. Tratamentul ulcerelor mucoasei cavităţii bucale sau durerii la deglutiţie 

SITUAŢIA CLINICĂ TRATAMENTUL ŞI DOZELE PENTRU RECOMANDĂRILE PENTRU 

ADULŢI 

ÎNGRIJIREA LA DOMICILIU 

Diverse ulceraţii ale mucoasei 

Cu o perie moale atent se îndepărtează 

cavităţii bucale 

depunerile de pe dinţi, gingii, limbă şi 

palat. 

De clătit cavitatea bucală cu apă salină 

( o picătură de sare la un pahar de apă) 

după alimentaţie şi înainte de somn (3 

– 4 ori pe zi). 

Candidoza cavităţii bucale Miconazol, 

Ameliorarea stării bolnavului cu 

Comprimate cu acţiune locală: 

anestezice locale. 

1 comprimat în 24 ore timp de 7 zile. Dizolvarea a 2 comprimate se 

În caz de candidoză severă sau lipsa 

aspirină într-un pahar de apă şi de 

efectului se îndreaptă la specialist. 

efectuat gargare de 4 ori pe zi. 

Fluconazol 

La necesitate de administrat 

În primele 24 ore 200 mg intern în priză analgetice ( vezi tabelul 2). 

unică, apoi 100 mg intern 1 dată în 24 ore Obligator de îndepărtat cu un tifon 

timp de 10 – 14 zile sau până la dispariţia înmuiat în apă salină resturile de 

simptomelor 

alimente . 

Stomatita aftoasă Prednisolon : de fărâmiţat comprimatul şi de Dieta: 

aplicat pe ulceratii câteva granule. 

- alimentele semisolide provoacă un 

Soluţie de dexametazon pentru gargare discomfort mai mic. 

Triamcinolină, cremă pentru prelucrarea - pacientul înghite mai uşor hrana 

ulceraţiilor 

lichidă şi mărunţită. 

Stomatita herpetică Aciclovir 400 mg intern 

Metronidazol, pentru gargare: 2 comprimate 

mărunţite la pahar cu apă 

- nu de dat alimente fierbinti, reci sau 

condimentate. 

Miros neplăcut din cavitatea Metronidazol, pentru gargare: 2 comprimate 

bucală, provocat de cancerul 

mucoasei bucale sau alte patologii 

ale cavităţii bucale 

mărunţite la un pahar cu apă

4.5. Tratamentul xerostomiei 

Tabelul 7. Tratamentul xerostomiei 

Situaţia clinică Tratamentul Recomandările pentru îngrijirea la 

domiciliu 

Xerostomia De revăzut indicaţiile (xerostomia 

poate fi efectul advers al preparatelor 

administrate) 

Dereglări severe, cauzate de 

insuficienţa producerii de salivă 

De îndreptat la stomatolog 

71 

de dat lichide frecvent în doze mici. 

De dat apă pentru umezirea cavităţii 

bucale. 

De dat bolnavilor mici bucăţi de fructe, 

de exemplu, portocală. 

4.6. Tratamentul diareei 

Tabelul 8. Tratamentul diareei 

Situaţia clinică Tratamentul Recomandările pentru îngrijire la 

Diareea - De mărit volumul lichidelor 

administrate pentru profilaxia 

deshidratării 

- În forma severă se indică soluţii 

pentru rehidratare orală 

- dieta 

Diareea , în lipsa febrilităţii, 

striurilor de sânge în fecale, şi 

pacientul are mai mult de 5 ani şi 

nu este în vârstă. 

Preparate antidiareice: 

Loperamid: 

Doza iniţială de 4 mg intern, apoi 2 mg 

după fiecare defecaţie, sau codeină sau 

morfină( dacă sunt oficial permise): 

codeina 10 mg de3 ori în 24 ore (până la 

60 mg fiecare 4 ore); morfina 2,5 – 5 

mg intern fiecare 4 ore( la o diaree 

severă) 

Dureri în regiunea perianală Unguente cu anestezic sau vaselina 

pentru prelucrarea pielii 

Incontinenţa de fecale Vaselina pentru protecţia regiunii 

perianale 

domiciliu 

De administrat lichid în volum mare 

pentru compensarea pierderii apei. 

De crescut frecvenţa administrării 

alimentelor, în porţii mici. 

Îngrijirea regiunii perianale: 

- după fiecare defecaţie de şters pielea 

cu hârtie igienică sau ţesătură fină; 

- spălarea regiunii perianale de 3 ori pe 

zi cu apă şi săpun; 

- dacă bolnavul acuză durere la 

defecaţie, de prelucrat zona perianală 

cu vaselină. 

De adresat la medic, dacă pacientul 

are: 

- vomă şi stare febrilă; 

- scaun cu striuri de sânge; 

- diareea mai mult de 5 zile; 

- afectarea pielii regiunii anale. 

4.7. Tratamentul constipaţiei 

Tabelul 9. Tratamentul constipaţiei mai mult de 2 zile 

Situaţia clinică Tratamentul Recomandările pentru îngrijire la 

Obstacol fecaloid 

Alte cauze ale constipaţiei 

De efectuat tuşeul rectal şi de înlăturat 

masele fecaloide. 

Purgative : 

în prima zi, purgative, ce măresc 

volumul conţinutului intestinal: 

Bisacodil, 5 – 15 mg pe noapte; 

senă, în doză iniţială de 2 

comprimate (7,5 mg) de 2 ori în 

24 ore, apoi până la 2 

comprimate fiecare 4 ore. 

- în ziua a doua, purgative ce 

stimulează peristaltica intestinală. 

Dozele se aleg individual. 

Important: la administrarea codeinei sau 

morfinei purgativele se administrează 

obligator 

domiciliu 

de propus frecvent lichide. 

De inclus în raţia alimentară mai multe 

fructe (inclusiv cele uscate) şi legume, 

terci de ovăz, alimente semisolide. 

O lingură de ulei vegetal înainte de 

masă. 

Atent de introdus în rectul pacientului 

vaselină sau o bucăţică de săpun, în 

cazul când nu o poate face singur. De 

utilizat mănuşi medicale.

4.8. Tratamentul stării febrile 

Tabelul 10. Tratamentul stării febrile 

Situaţia clinică Tratamentul şi dozele pentru adulţi Recomandările pentru îngrijirea la 

Starea febrilă determinarea şi înlăturarea cauzei. 

Paracetamol, 500 mg intern, sau aspirina, 650 

mg intern, fiecare 4 ore (nu mai mult de 4 gr de 

paracetamol în 24 ore). 

Profilaxia deshidratării. 

4.9. Tratamentul sughiţului 

Tabelul 11. Tratamentul sughiţului 

Situaţia clinică Tratamentul şi dozele pentru 

adulţi 

Candidoza cavităţii bucale De tratat candidoza – vezi tabelul 6 

Extinderea stomacului în 

stadiul final al cancerului 

Simeticon 

65 – 125 mg intern, 

până la 500 mg / 24 ore 

Sughiţul persistent Metoclopramidă 

10 – 20 mg intern 3- 4 ori în 24 ore 

sau 

haloperidol 

0,5 – 2 mg intern 1 – 3 ori în 24 ore. 

Tumoarea encefalului Poate fi eficient preparatul 

antiepileptic 

72 

domiciliu 

De administrat pacientului frecvent 

lichide: apă, ceai, sucuri de fructe. 

Recomandările pentru îngrijirea la domiciliu 

Metode de stoparea sughiţului 

Acţiunea asupra gâtului: 

de mâncat rapid 2 linguriţe de zahăr; 

de băut apă rece; 

de mâncat gheaţă mărunţită; 

masaj a palatului cu un tifon curat (în 

direcţia palatului moale). 

Acţiunea asupra actului de respiraţie: 

de reţinut respiraţia sau de respirat într-o 

pungă de hârtie(pentru a preveni senzaţia de 

disconfort) 

- de apropiat genunchii de torace şi de aplecat 

înainte (cu compresia toracelui). 

4.10.Tratamentul agitaţiei şi excitaţiei 

Tabelul 12. Tratamentul agitaţiei şi excitaţiei 

Situaţia clinică Tratamentul şi dozele pentru adulţi Recomandările pentru 

Agitaţie şi excitaţie De determinat cauza. Dacă aceste simptome au apărut pentru 

prima dată, de exclus dereglări cognitive. 

La o agitaţie pronunţată de indicat tranchilizanţi. 

Instruirea metodelor de relaxare. 

Atent de ascultat pacientul şi de susţinut psihologic. 

De convins, că pacientului se acordă îngrijire şi susţinere 

psihologică. 

Agitaţie şi excitaţie slab 

pronunţate 

Agitaţie pronunţată sau 

excitaţie, delir 

de indicat diazepam în doză mică (2,5 – 5 mg pe noapte sau 

de 2 ori în 24 ore) pe o perioadă scurtă de timp – este rar necesar, 

dacă pacientul este bine îngrijit (de stăruit nu de administrat 

diazepam pe o perioadă lungă de timp, deoarece poate provoca 

depresie). 

În caz de suspiciune la dereglare bipolară, de îndreptat 

pacientul la psihiatru pentru examen şi tratament. 

Haloperidol, 5 – 10 mg intern sau i/v 

îngrijire la domiciliu 

Asistenţă în caz agitaţie: 

de ascultat atent 

pacientul. 

De discutat 

problemele care i-au 

provocat agitaţia în 

condiţii de 

confidenţialitate. 

De ajutat pacient să se 

calmeze prin 

intermediul: 

- muzicii ; 

- masajului; 

- rugăciune în comun.

4.11. Tratamentul insomniei 

Tabelul 13. Tratamentul insomniei 

Situaţia clinică Tratamentul şi dozele pentru 

Insomnia 

Cauzele insomniei pot fi durerea, 

agitaţia, depresia, sindromul de 

abstinenţă, sindrom de suspendare 

(a diazepamului, fenobarbitalului) 

adulţi 

Diazepam (nu de indicat pe termen 

lung, poate cauza depresia), sau 

difenhidramina, soluţie, 5 -10 ml 

intern, sau 

lorazepam 0,5 – 1 mg intern, până la 4 

mg în 24 ore. 

73 

Recomandările pentru îngrijirea la 

domiciliu 

De discutat cu pacientul despre cauzele 

care nu-i permit să adoarmă, calmarea lui. 

De asigurat linişte. 

Nu de dat pacientului pe noapte ceai sau 

cafea tare. 

De tratat durerea, dacă este necesar. 

4.12. Profilaxia rigidităţii şi contracturii musculare 

Tabelul 14. Profilaxia rigidităţii şi contracturii musculare 

Situaţia Tratamentul şi dozele Recomandările pentru îngrijirea la domiciliu 

clinică pentru adulţi 

Spasmul şi 

spasticitatea 

musculară 

Aprecierea volumului de 

mişcări; 

Dacă se observă spasme sau 

spasticitate musculară, se 

indică: 

Diazepam, sau 

baclofen, 

10 – 25 mg intern 1 -2 ori în 

24 ore, sau 

tetrazepam, 

50 mg/ 24 ore intern, la 

necesitate se măreşte doza 

până la 200 mg / 24 ore. 

Pacientul nu trebuie fixat la pat, trebuie să se mişte după 

posibilităţi şi dorinţă. 

dacă pacientul este imobil, de efectuat un complex simplu de 

exerciţii de 2 ori pe zi minimum: 

- flexiune, extensie şi alte exerciţii în articulaţii, care nu necesită efort. 

De efectuat lent, fără a provoca durere. 

- pentru protecţia articulaţiei, membrul este fixat mai sus şi mai jos de 

articulaţie. 

- articulaţiile se extind cu un efort moderat, şi fixate conform descrierii 

de mai sus. 

- pacientul se fixează şi se ridică pe picioare la 90 grade – de propus 

pacientului să ridice singur membrele inferioare, apoi să fie ajutat. 

- de efectuat masajul regulat. 

4.13. Îngrijirea pacientului cu demenţă 

Tabelul 15. Îngrijirea pacientului cu demenţă 


Dacă simptomele au apărut 

pentru prima dată: 

Scăderea memoriei, 

dereglarea concentraţiei, 

vorbirii şi gândirii, 

schimbări de dispoziţie, 

comportament asocial, de 

exemplu, plimbări fără 

haine, vorbire cu insulte 

Starea paranoidală sau 

activitatea nocturnă 

De apreciat nivelul de dereglări de 

conştiinţă, de vorbire şi dezorientare (de 

exclus malaria, hipoglicemia, şi alte 

patologii de sistem, ebrietate alcoolică şi 

opioidă, efectele toxice ale preparatelor, 

sindromul de suspendare; encefalopatia 

HIV). 

Tratamentul depinde de manifestările 

clinice. În caz de excitaţie, nealcoolică 

sau neopioidă, pot fi indicate preparate 

sedative în doze mici. 

Haloperidol 5 – 10 mg, lorazepam 

domiciliu 

Cât mai mult timp pacientul trebuie sa 

petreacă în condiţii obişnuite. 

De păstrat hainele la locul lor, să fie uşor 

găsite de pacient. 

De urmat un regim al zilei obişnuit. 

De strâns obiecte periculoase. 

De vorbit cu fraze simple; să nu discute 

două persoane concomitent. 

Atenuat zgomote suplimentare 

(televizorul, radioul). 

Pacientul trebuie supravegheat permanent.

4.14.Tratamentul depresiei 

Tabelul 16. Tratamentul depresiei 

Manifestările clinice Tratamentul şi recomandările 

Posibile simptome: indispoziţie, insomnie, scăderea interesului pentru 

viaţă. Simptomele depresiei: 

tristeţe, indispoziţie 

scăderea interesului şi senzaţiei de plăcere 

fatigabilitate 

În caz de prezenţa a unui din simptomele enumerate, de întrebat 

pacientul dacă acuză: 

insomnie 

anorexie 

dereglarea concentraţiei 

scăderea libidoului 

inhibiţie 

scăderea autoaprecierii 

gânduri despre suicid şi moarte 

vinovăţie. 

Dacă sunt prezente 5 şi mai multe din simptome enumerate, timp de 2 

săptămâni, se stabileşte diagnosticul de depresie severă. 

Dacă sunt prezente mai puţin de 5 simptome sau emoţii după o 

pierdere mai mult de 2 luni, se stabileşte diagnosticul de depre-sie 

uşoară sau reacţie complicată în rezultatul unei pierderi. 

74 

De apreciat riscul 

suicidului, de 

precizat diagnosticul: 

depresia severă, 

depresia uşoară, 

retrăirile (după 

pierderea 

apropiaţilor) 

În caz de suspiciune 

de dereglare bipolară 

de îndreptat la 

psihiatru pentru 

decizia despre 

tratamentul cu litiu. 

Dacă dereglarea 

bipolară este absentă, 

se indică 

amitriptilina. 

Pacientul are nevoie de 

susţinere, dacă este riscul unui 

suicid, nu poate fi lăsat singur. 

Consilierea: 

Depresia severă: 

de discutat cu pacientul şi 

rudele necesitatea unui 

tratament medicamentos; 

de îndreptat la psihiatru, dacă 

este posibil; 

de asigurat supravegherea. 

Depresia uşoară sau reacţie 

complicată în rezultatul unei 

pierderi: 

consultaţii; 

tratarea insomniei, dacă 

este necesitate; 

supravegherea pacientului. 

Manifestările clinice Tratamentul şi recomandările 

Intenţii de suicid De determinat 

prezenţa intenţiilor 

suicidale (dacă are un 

plan de suicid). 

Dacă da, atunci din 

riscul unui posibil 

suicid, de internat în 

staţionar 

Pacientul nu trebuie lăsat 

singur, dacă este riscul 

unui suicid. 

De strâns obiectele 

periculoase. 

De implicat membrii 

familiei, prieteni. 

4.15. Tratamentul eliminărilor vaginale, determinate de cancerul de col uterin 

Tabelul 17. Tratamentul eliminărilor vaginale, determinate de cancerul de col uterin 


Eliminările vaginale, determinate de 

cancerul de col uterin 

Metronidazol, comprimate 

vaginale 

domiciliu 

Igiena zilnică.

4.16. Tratamentul pruritului 

Tabelul 18. Tratamentul pruritului 

Situaţia clinică Tratamentul şi dozele pentru adulţi Recomandările pentru 

Eliminări vaginale, 

determinate de cancerul 

de col uterin 

Scabia, 

Dermatite 

pruriginoase, 

Exeme, 

Dematofiţii, 

Xerodermie, 

Psoriazis 

îngrijirea la domiciliu 

Metronidazol, comprimate vaginale Igiena zilnică. 

Principii generale 

Pe zonele cutanate inflamate dar neinfectate pot fi 

aplicate unguente de glucocorticoizi. 

Preparate antihistaminice (difenhidramină, 25 mg 

intern pe noapte) pot ameliora senzaţii de prurit. 

În caz de infecţii recidivante ale pielii, ajută 

prelucrarea zonelor afectate cu soluţie clorhexidină 

de 0,05% după baie. 

Dacă pruritul este condiţionat de icterul mecanic, 

atunci pot fi indicate prednisolon sau haloperidol 

intern. 

În exemă este indicată spălarea şi uscarea pielii. Pe 

un termen scurt - local glucocorticoizi (cu excepţia 

feţei). 

în dermatofiţie de aplică unguentul Witfield (12% 

acid benzoic + 6% acid salicilic) sau un unguent 

antifungic. În afectări mari se indică fluconazol. 

În de suspiciune la scabie, se indică tratament şi în 

absenţa elementelor 

tipice. 

În cazul psoriazisului pe zonele afectate se aplică un 

unguent, care conţine 5% gudron şi 2% acid 

salicilic; sunt utile băi solare de 30 – 60 min pe zi 

Clorfeniramină, 4 mg 2 ori în 24 ore – poate fi de 

folos în caz de prurit sever. 

75 

Pentru reducerea prurit sunt 

utile: 

aplicarea pe zonele 

pruriginoase a vaselinei; 

spălare cu apă cu adaos 

de ulei vegetal (1 lingură de 

ulei la 5 l de apă); 

prelucrarea pielii după 

baie cu soluţie de 0,05% de 

clorhexidină 

bai calde. 

La apariţia bulelor dureroase 

sau afecţiunii masive 

infecţioase de adresat la medic.

4.17. Tratamentul escarelor 

Tabelul 19. Tratamentul escarelor 

Situaţia 

clinică 

Escare 

Atenţie la semnele 

de 

infectare şi 

alte complicaţii 

Tumori sau ulcere 

cu miros neplăcut 

Tratamentul Recomandările pentru îngrijirea la domiciliu 

Îngrijirea pielii pentru profilaxia escarelor 

este necesară tuturor pacienţilor. 

- trebuie de convins, că nu sunt alte focare 

de infecţie. 

- Dacă pielea este hiperemiată, dureroasă, 

fierbinte la palpare, supurată sau cu 

cruste, este febrilitate şi alte simptome 

generale sau răspândirea procesului la 

muşchi, pacientul trebuie spitalizat, 

indicat terapia cu antibiotice i/v sau i/m 

(sau cloxacilină intern). 

- Dacă dimensiunea zonei afectate este mai 

mare de 4 cm sau are dungi hiperemiate, 

sau noduli dureroşi, sau mai mult de 2 

focare: de indicat flucloxacilină, în 

prezenţa fluctuaţiei abcesul de drenat, 

membru de ridicat, de examinat pacientul 

în ziua următoare. 

- Dacă pielea este hiperemiată, fierbinte, 

dureroasă, dar alte simptome lipsesc, zona 

dată se prelucrează cu antiseptic, sau în 

caz de fluctuaţie se drenează abcesul; de 

examinat pacientul peste 2 zile. 

De aplicat pulberea pe zona afectată cu 

granule de metronidazol (de mărunţit 

comprimatul) 

76 

Următoarele măsuri reduc durerea şi sporesc 

cicatrizarea escarelor: 

Leziunile cu suprafaţă mică se vor 

prelucra cu apă salină şi de lăsat să se 

usuce. 

Dacă afectarea este superficială, de lăsat 

plaga deschisă. 

În caz de durere de administrat analgetice 

regulat, de exemplu paracetamol sau 

aspirină. 

Escare adânci şi mari de prelucrat zilnic cu 

miere, de acoperit cu un bandaj uşor şi 

curat, pentru accelerarea cicatrizării. 

La primele schimbări ale culorii pielii sau 

progresarea escarelor de adresat la medic. 

Profilaxia escarelor la pacienţii imobilizaţi: 

periodic de a aşeza pacientul în fotoliu. 

Pentru a nu afecta pielea, în timpul 

poziţionării pacientului în pat, se ridică de 

umeri şi se aşează perna. 

De schimbat frecvent poziţia pacientului( 

de dorit fiecare 1 -2 ore), pentru fixarea 

poziţiei de folosit perne . 

Lenjeria trebuie să fie curată şi uscată. 

Sub pacient trebuie să fie o ţesătură moale, 

din bumbac. 

Pielea de prelucrat cu cremă, ulei, lanolină. 

Dacă pacientul acuză incontinenţa de urină 

sau fecale, de folosit peliculă sub cearşaf. 

De masat spatele, coapsele, coatele şi 

gleznele cu vaselină. 

În caz de incontinenţă de urină sau fecale, 

de aplicat un strat suplimentar de vaselină 

pe perineu, spate, coapse, glezne şi coate. 

La micţiuni şi defecaţii de susţinut 

pacientul deasupra vasului, pentru a 

preveni afectarea pielii. 

A asigura igiena organelor genitale externe 

şi a perineului 

După baie pielea se va tampona cu un 

prosop moale 

4.18. Tratamentul incontinenţei de urină şi de fecale 

Tabelul 20. Tratamentul incontinenţei de urină şi fecale 


Incontinenţa de urină La băieţi şi bărbaţi de utilizat urinar. 

La fetiţe şi femei se poate de instALAT 

cateter. 

Incontinenţă de fecale Loperamid, pentru formarea masele 

fecale. 

domiciliu 

De schimbat regulat lenjeria şi 

tampoanele 

De menţinut pielea curată şi uscată, de 

prelucrat cu unguente protectoare.

4.19. Tratamentul tusei şi dispneei 

Tabelul 21. Tratamentul tusei şi dispneei 


Stadiile terminale ale 

ACOP, cancerul pulmonar, 

complicaţii pulmonare ale 

infecţiei HIV sau alte 

patologii pulmonare 

Dispneea pe fondal de 

bronhospasm 

Dispneea pe fond de 

insuficienţă cardiacă sau 

edeme 

Tratamentul astmului bronşic: 

inhalaţii cu bronhodilatatoare cu inhALATor cu 

dozaj fixat sau masca, sau dacă este posibil, prin 

dispersare. 

De continuat tratamentul cu bronhodilatatoare, 

până când pacientul singur se poate folosi de ele. 

De suspendat, dacă respiraţia este superficială 

sau dificilă. 

Prednisolon intern – efectul se apreciază în 2 

săptămâni. 

Morfină intern sau tramadol în doze mici: dacă 

pacientul nu a administrat morfină , se indică în doză 

de 2,5 mg, iar dacă a administrat – de mărit doza cu 

25%. 

Furosemid, 40 mg. 

Tuse cu spută vâscoasă Inhalaţii cu soluţie fiziologică 

Spută lichidă abundentă Butilbromid de hiocisteină 

(M – colinoblocant) 10 mg fiecare 8 ore 

Sputa abundentă 

mai mult de 30 ml în 24 

ore 

Tusea extenuantă: 

• dacă tusea cu spută se 

menţin mai mult de 3 

săptămâni, se 

examinează sputa la 

BAAR de 3 ori 

Gimnastică respiratorie şi drenajul postural 

La aspiraţia sputei din trahee se recurge în cazuri 

de excepţie 

• Se indică codeină, sau, la ineficacitatea ei, 

morfină 2,5 – 5 mg intern, sau tramadol. 

• Tratamentul tuberculozei – vezi capitolul IV 

„profilaxia , diagnosticul şi tratamentul infecţiilor 

oportuniste”. 

• Pacienţii care administrează tratament 

antituberculos, trebuie să continue tratamentul 

pentru a nu infecta pe cei din jur 

Instructajul Pacientul trebuie instruit să utilizeze capacităţile 

respiratorii de rezervă. 

5. Principii generale de îngrijire a persoanelor infectate cu HIV 

Tabelul 22. Recomandările generale pentru îngrijirea pacienţilor cu HIV 

Profilaxia 

infectării 

77 

domiciliu 

Tuse uscată: 

• aşa produse ca: mierea, lămâia, 

inhalaţii cu aburi (de exemplu, 

infuzie de eucalipt) 

• dacă a apărut tusea cu spută şi se 

menţine mai mult de 3 săptămâni, 

este posibilă tuberculoza. Se obţinut 

îndreptare la triplu examen 

microbiologic al sputei la BK. 

Dispneea: 

• bolnavul trebuie poziţionat pentru o 

respiraţie mai uşoară (de regulă aşezat, 

puţin aplicat înainte, cu mâinile pe 

masă). 

• la spatele pacientului de aplicat perne. 

de asigurat accesul de aer proaspăt: 

deschis fereastra pentru aerisirea 

încăperilor 

• la o spută vâscoasă de dat pacientului 

mai multe lichide (ameliorează 

eliminarea sputei). 

Reguli de comportare cu sputa: 

• atent, pentru a nu răspândi infecţia. 

• pentru expectoraţii de utilizat un vas 

cu capac. 

• a vărsa conţinutul vasului în closet, 

după care de prelucrat vasul cu 

dezinfectante. 

Membrii de familie trebuie să cunoască, că posibilitatea de infectare de la pacientul HIV îngrijit este 

foarte mică, doar trebuie de respectat anumite reguli: 

Manipulaţii în timpul cărora are loc contactul cu sânge şi alte produse biologice, care conţin HIV, 

obligator de efectuat în mănuşi. 

Zonele afectate ale pielii trebuie bandajate (la bolnav, şi la persoana care îngrijeşte). 

Contactele habituale sunt inofensive ( nu este necesar de purtat mănuşi permanent). 

Suprafeţele, contaminate cu sânge, fecale, urină, de prelucrat cu substanţe dezinfectante. 

Hainele şi lenjeria, contaminate cu sânge, fecale şi alte lichide biologice, de păstrat separat de 

restul hainelor pentru spălat. În timpul atingerii de obiecte contaminate, de protejat mîinile cu 

peliculă sau mănuşi. 

Periuţele de dinţi, lamele, ace şi alte obiecte ascuţite, care pot răni pielea, trebuie strict 

individualizate. 

Mâinile de spălat cu apă şi săpun după schimbarea lenjeriei şi hainelor contaminate, aşa cum şi 

după fiecare contact cu lichidul biologic al bolnavului. 

Pentru spălarea vaselor, căzii, lenjeriei se vor utiliza detergenţi obişnuiţi

Diareea persistentă 

Evoluţia bolii este 

diferită: pe fondul 

tratamentului nu rar 

starea se ameliorează. 

Tratamentul 

medicamentos al 

diareei – vezi tabelul 

8 

Problemele 

familiale 

serioase 

Dieta: 

Supa cu morcov conţine vitamine, substanţe minerale şi pectină, care benefic acţionează asupra 

intestinului şi creşte apetitul. 

Orezul şi cartofii au un efect de consolidare. 

Trebuie de adăugat în raţia alimentară banane şi tomate, care conţin mult kaliu. 

De trecut la alimentarea de 5 – 6 ori pe zi în porţii mici. 

De adăugat în bucate nucşoară, care reduce peristaltismul. 

De exclus cafeaua, ceaiul tare, alcoolul. 

De exclus produse crude, produse cu conţinut înalt de lipide şi celuloză, alimente reci. 

De încercat de exclus laptele şi caşcavalul ( iaurtul este mai bine asimilabil). 

De propus pacientului alimentele preferate şi tolerate. 

Trebuie de acordat suportul rudelor pacienţilor, care frecvent au aşa probleme ca: 

frica de a se infecta. 

Probleme financiare. 

Atmosfera de furie, condamnare, milă în jurul pacientului. 

Schimbul rolurilor în familie (cei în vârstă îngrijesc de copiii adulţi, copii îngrijesc de părinţi, 

buneii au grija de nepoţi orfani). 

O problemă serioasă este respingerea de către societate. 

Tabelul 23. Instruirea membrilor de familie şi lucrătorului social pentru îngrijirea pacientului la domiciliu 

Instruiţi membrii 

familiei şi 

lucrătorul social 

cum de procedat în 

apariţia diferitor 

simptome 

Instruiţi membrii 

de familie sau 

lucrătorul social 

cum de administrat 

analgetice 

De dat sfaturi 

referitor la metode 

suplimentare de 

ameliorare a 

durerii 

Instruirea 

membrilor de 

familie în privinţa 

administrării 

morfinei 

Instruirea în privinţa simtomatologiei şi metodelor de îngrijire. 

De demonstrat cum corect efectuează complexul de gimnastică curativă, sau cum de aspirat doza de 

soluţie medicamentoasă, de exemplu morfina, în seringi. 

De verificat nivelul deprinderilor şi cunoştinţelor. 

De propus să se adreseze la medic după consultaţii repetate, în caz că apar unele probleme. 

De convins, că rudele cunosc, unde trebuie să se adreseze după ajutor. De explicat care pot fi 

greutăţile îngrijirii pacientului, dacă ei refuză îngrijirea la domiciliu. 

de explicat, cât este de important administrarea medicamentelor după ore, dar nu de aşteptat apariţia 

durerii. 

Pacientul trebuie să primească următoarea doză de preparat înaintea de expirarea efectului dozei 

precedente. 

De scris o instrucţiune clară. 

Susţinerea psihologică. 

Metode fizice: masajul (netezire, fricţiune, vibraţie); temperatura joasă şi înaltă; respiraţie profundă. 

Metode psihologice: sustragerea atenţiei, muzica, meditaţia. 

Rugăciunea ( trebuie de respectat religia pacientului). 

Morfina de administrare internă este un preparat analgetic foarte puternic, care poate fi indicat numai 

de medic. Dacă pacientului a fost indicată administrarea morfinei intern, atunci: 

de administrat preparatul în doza indicată strict fiecare 4 ore, fără a aştepta apariţia durerii. 

De administrat doză dublă pe noapte. 

Dacă durerea progresează, sau a apărut între prize, se administrează o doză suplimentară şi de 

informat medicul – poate trebuie de mărit doza pacientului. 

Profilaxia constipaţiilor, cu mijloace tradiţionale şi preparate din senă, dacă pacientul nu are diaree 

cronică. 

Cum de administrat o doză medie cu ajutorul seringii: 

de turnat o cantitate de morfină într-un vas. 

De aspirat cantitatea necesară de preparat în seringă (până la linia de marcaj). 

De descărcat seringa în cavitatea bucală a pacientului (seringa fără ac) 

Combaterea efectelor adverse: 

Greaţa - de regulă, trece în câteva zile. 

Constipaţii – vezi tabelul 9. 

Xerostomie – de dat de băut în cantităţi mici. 

Somnolenţă – de regulă, trece în câteva zile. Dacă se menţine, doza trebuie de micşorat în jumătate şi 

de adresat la medic. 

Transpiraţii sau contracţii musculare – de adresat la medic. 

78

6. Asistenţa unui pacient muribund 

6.1. Pregătirile pentru deces 

Trebuie de depus un efort pentru a îmbunătăţi relaţiile pacientului cu rudele. 

Trebuie de discutat toate probleme apărute la pacient, de exemplu tutela copiilor, plata pentru studiile lor, 

sursele de finanţare ale familiei, cheltuielile pentru înmormântare. 

De amintit pacientului că este iubit, şi nu va fi uitat. 

De discutat despre moarte, dacă pacientul insistă. 

Trebuie de convins, că pacientul este scutit de regrete. 

La dorinţa pacientului de chemat preotul. 

6.2.Vizitarea pacientului 

De participat în discuţiile cu pacientul.(arătaţii compasiune) 

Pacientul nu trebuie lăsat singur, dar ţinut de mână, ascultat. 

6.3. Îngrijirea pacientului 

De creat condiţii confortabile: 

- De umezit buzele, gura, ochii pacientului. 

- De menţinut curăţenia şi prospeţimea lenjeriei, pielii. 

- De scăzut temperatura în stare febrilă şi de atenuat durerea (la necesitate de administrat analgetice permanent). 

- De ameliorat alte simptome, la necesitate, cu preparate medicamentoase. 

- De oferit pacientului lichide, porţii mici de alimente dorite. 

De menţinut contactul fizic cu pacientul. 

7. Îndreptarea către serviciul de asistenţă paliativă 

Centrele regionale de profilaxie şi combatere SIDA trebuie să coordoneze îndreptarea pacienţilor în instituţii şi 

organizaţii, care acordă asistenţă paliativă, în dependenţă de necesităţile pacientului. 

Alte organizaţii şi instituţii, care au ca scop de a îndrepta pacienţii către asistenţă paliativă, trebuie să coopereze cu 

centrele regionale de profilaxie şi combatere SIDA. 

ONG-urilor li se recomandă să coopereze cu centrele regionale de profilaxie şi combatere SIDA, pentru a îndrepta 

pacienţii către asistenţă paliativă şi a acorda unele servicii de asistenţă paliativă. 

Acordarea asistenţei paliative trebuie să prevadă aprecierea periodică a stării pacientului şi îndreptarea lui, la 

necesitate, pentru tratamentul patologiei de bază. 

Dacă pacientul primeşte TAR sau un alt tratament, inclusiv tratamentul de substituţie narcologic, trebuie asigurată 

administrarea lor. (vezi capitolul II „Terapia antiretrovirală la adulţi şi adolescenţi”). 

8. Controlul curent asupra acordării asistenţei paliative 

Scopul controlului curent de acordare al asistenţei paliative este de: 

a) asistenţă continuă; 

b) întocmirea corectă şi planificarea bugetului. 

Dările de seamă trebuie să conţină date despre: 

Numărul pacienţilor, care necesită asistenţă paliativă şi care au primit-o 

Manifestările clinice, care necesită asistenţă paliativă 

Îndreptările date 

Necesitatea asistenţei medicale 

Necesitatea în resurse financiare 

79

80 

VI. Profilaxia infecţiei HIV la copii 

(profilaxia transmiterii HIV 

de la mamă la copil) 

1.Informaţii generale 

Aceste recomandări au fost elaborate în cadrul campaniei de combatere a infecţiei HIV la noi născuţi în regiunile 

Europene. Ca rezultat la sfârşitul anului 2010 trebuie redusă: 

- Răspândirea infecţiei HIV la noi născuţi – până la 1 caz la 100000 de nou născuţi vii; 

- Frecvenţă transmiterii HIV de la mamă la copil – până la2%. 

Sfârşitul anului 2010 – este termenul, către care sesiunea specială a Adunării Generale ONU pentru HIV/ SIDA s-a 

obligat să reducă procentul de noi născuţilor infectaţi cu HIV până la 50%. 

Combaterea infecţiei HIV la noi născuţi în fiecare ţară – este o obligaţie politică a guvernului. 

Discriminarea femeilor infectate cu HIV în instituţiile medicale şi societate trebuie lichidată. 

Drepturile femeilor infectate cu HIV şi copiilor lor trebuie protejate. 

Fiecare act medical, indiferent de prezenţa în el a datelor despre statutul HIV, reprezintă obiectul confidenţialităţii 

medicale. Accesul către documentele medicale ale pacientului deţin doar lucrătorii medicali, care participă direct în 

aplicarea lor, şi numai la necesitate. 

Profilaxia transmiterii HIV de la mamă la copil (PTMLC) – este un component important al asistenţei complexe 

acordate femeii infectate cu HIV şi copiilor ei. Organizarea PTMLC trebuie efectuată de toate serviciile de stat şi nonguvernamentale 

posibile (centrele de profilaxie şi tratament HIV / SIDA, policlinicile raionale pentru copii, programele 

pentru scăderea riscului, serviciile de asistenţă psihologică, protecţia copiilor, etc.). 

1.1. Cerinţele minime 

Testarea HIV la consultaţiile pentru femei trebuie să fie voluntare. Componentele necesare de obţinerea a acordului 

pacientului: oferirea informaţiei depline şi ajutorului pentru însuşirea ei. 

Gravidele infectate cu HIV trebuie conştient să decidă soarta sarcinii sale, pentru care este necesar acordarea 

informaţiei depline despre riscul transmiterii HIV de la mamă la copil (TMLC) şi măsurile de PTMLC. 

Nu este acceptabil convingerea gravidei să întrerupă sarcina. 

Fiecare femeie infectată cu HIV trebuie să fie asigurată cu informaţie despre PTMLC antiretrovirală după schema 

maxim eficientă, indiferent de stadiul infecţiei HIV al ei şi al copilului ei. Este obligator de a diagnostica infecţia HIV 

la noi născuţi după metoda RPL. 

1.2. Femeile, care se adresează rar după asistenţă medicală (consumatoare de droguri injectabile, 

lucrătoarele sex-bussiness-ului) 

Consultaţiile pentru femei,în cooperare strână cu ONG, care lucrează cu populaţia locală, trebuie să iniţieze lucrul 

de atragere a femeii, care practică forme riscante de comportament. 

Lucrătoarele sex-bussiness-ului şi consumatoarele de droguri injectabile trebuie protejate de discriminare.Ele 

trebuie asigurate cu posibilităţile PTMLC în măsură egală cu restul femeilor. 

2. Examenul primar al gravidei la consilierea de femei 

Tuturor femeilor trebuie de propus trecerea testării şi consilierii. În caz de rezultat negativ la infecţie HIV, femeii 

trebuie de povestit despre profilaxia HIV şi de a o aproviziona cu măsurile de protecţia (prezervative, de exemplu). 

Dacă rezultatul este pozitiv, femeia trebuie îndreptată în continuare la investigaţii pentru confirmarea diagnosticului. 

După care de efectuat o consultaţie în corespundere cu protocolul TşiC (vezi capitolul I „Testare şi consultare”). 

Mostrele cu sângele gravidelor, obţinute pentru testarea la anticorpi pentru HIV, trebuie expediate în laboratorul 

corespunzător (vezi capitolul I „Testarea şi consilierea”). 

În evidenţa gravidelor primar depistate cu infecţia HIV trebuie să participe specialistul în tratamentul infecţiei HIV de 

la centrul de profilaxie şi tratament HIV/SIDA. La indicarea măsurilor terapeutice şi profilactice este necesar de luat în 

consideraţie statutul imun al gravidei. 

Gravida infectată cu HIV trebuie consultată în problemele TMLC, de planificarea familiei, descoperirea statutului HIV, 

despre contacte sexuale protejate (vezi capitolul I). 

Începerea PTMLC antiretrovirală trebuie efectuată după consilierea preliminară a gravidei despre beneficiul şi riscurile 

ei. 

3. Evidenţa gravidelor în consultaţiile de femei şi maternităţi 

În selectarea terapiei antiretrovirale (TAR) trebuie să participe specialistul de la centrul de profilaxie şi tratament 

HIV/SIDA.

3.1. Scenariul clinic de profilaxie a transmiterii HIV de la mamă la copil 

SCENARIUL CLINIC TERMENUL GRAVIDITĂŢII 

a) Femeia care nu necesită tratamentul infecţiei HIV (evoluţie asimptomatică) < 28 săptămâni 

PTMLC ARV ÎN TIMPUL 

GRAVIDITĂŢII ŞI 

NAŞTERII 

1) zidovudină + lamivudină 

+ nelfinavir, de indicat 

începând cu 28-34 

săptămâni. 

2) Zidovudină de la 28 

săptămâni 

- În timpul gravidităţii şi 

naşterii: zidovudină 300 mg 

intern de 2 ori în 24 ore; 

nevirapină 200 mg intern la 

începutul naşterii în priză 

inică 

Zidovudină 300 mg + 

lamivudină 150 mg intern de 

2 ori în 24 ore, începând cu 

36 săptămâni 

PTMLC ARV DUPĂ NAŞTERE OBSERVAŢII PLANIFICAREA NAŞTERII 

Mama: 

După naştere se suspendă toate 

trei preparate 

Copilul: 

siropul de zidovudină 4 

mg/kg fiecare 12 ore timp 

de 1 săptămână (2) 

regimuri de alternativă 

Mama: 

După naştere zidovudină se 

suspendă 

Copilul: 

sirop de zidovudină 4 

mg/kg fiecare 12 ore timp 

de 1 săptămână (2) 

sau 

Mama: 

După naştere de suspendat 

zidovudină + lamivudină 

Copilul: 

Sirop de zidovudină 4 mg/kg + 

sirop lamivudină 2 mg/kg 

fiecare 12 ore timp de 1 

săptămână(2) 

81 

Doza preparatelor 

TAR pentru gravide 

rămân aceleaşi ca şi 

pentru adu 

Acest regim este folosit 

în caz de inaccesibilitate, 

ineficacitate sau 

intoleranţa combinaţiei 

din trei preparate. 

Acest regim poate fi 

folosit după 34 – 35 

săptămâni de graviditate, 

dacă nu sunt accesibile 

IP 

Operaţia cezariană planică la 

38 săptămâni(3) 






c) Femeia necesită tratamentul infecţiei HIV Oricare 

PTMLC ARV ÎN 

TIMPUL 

GRAVIDITĂŢII ŞI 

NAŞTERII 

Zidovudină(5) + 


nevirapină(6) 

TAR DUPĂ NAŞTERE OBSERVAŢII EVOLUŢIA 

NAŞTERII 

Mama: 

De continuat tratamentul 

după aceeaşi schemă 

Copilul: 

siropul de zidovudină 

intern 4 mg/kg fiecare 

12 ore timp de 1 

săptămână (2) 

Se indică schema TAR de linia I pentru adulţi. 

Cu excepţia femeilor în stare gravă, care încep 

tratamentul în trimestru II. 

Tratamentul este acelaşi ca şi pentru femeile care 

nu sunt însărcinate, cu excepţia a efavirenz (nu 

de utilizat în trimestru I şi II). 

În primele două săptămâni nevirapina este 

administrată în jumătate din doză (7) 

Operaţia 

cezariană în 

mod planic la 

38 săptămâni 

(3)

Scenariul clinic Termenul gravidităţii 

d) Femeia a primit TAR pentru infecţia HIV până la sarcină Oricare 

PTMLC ARV ÎN TIMPUL GRAVIDITĂŢII ŞI 

NAŞTERII 

De continuat tratamentul după schemă precedentă. 

În timpul I trimestru tratamentul nu se suspendă. 

Dacă femeia a administrat efavirenţ, atunci este 

înlocuit cu nevirapină sau IP, dacă este în trimestru 

I sau II. 

Dacă femeia a administrat preparatele de linia II, 

trebuie de corelat utilul şi riscul. De continuat 

terapia precedentă şi în timpul gravidităţii şi 

naşterii. 

TAR DUPĂ NAŞTERE OBSERVAŢII EVIDENŢA 

NAŞTERII 

Mama: 

de înlocuit Operaţia 

După naştere de continuat efavirenz cu cezariană în 

tratamentul conform schemei nevirapina sau mod planic la 

precedente 

IP, dacă gravida 38 săptămâni 

Copilul: 

este în trimestru (3) 

Siropul de zidovudină intern 

fiecare 12 ore timp de 1 

săptămână(2) 

I sau II 

SCENARIUL CLINIC TERMENUL 

GRAVIDITĂŢII 

e) Femeia se internează cu contracţii. Diagnosticul infecţiei HIV este confirmat, sau în sala de Naşterea 

naştere este determinat rezultatul pozitiv la testul expres la HIV 


GRAVIDITĂŢII ŞI NAŞTERII 

Profilaxia cu nevirapină 

- la începutul naşterii 200 

mg intern în priză unică 

TAR DUPĂ NAŞTERE OBSERVAŢII EVOLUŢIA 

NAŞTERII 

Mama: 

Dacă femeia s-a internat Naşterea are loc 

examinarea 

cu contracţii. Şi statutul ei per vias naturales, 

Copilul: 

HIV nu este cunoscut, se evitând 

Siropul de zidovudină 4 mg/kg fiecare recomandă testul rapid la procedurile 

12 ore timp de 4 săptămâni + 

HIV şi consultare după invazive 

nevirapină 2 mg/kg în doză unică peste 

72 ore după naştere (9) 

naştere 

(epiziotomii, etc.) 


f) Femeia bolnavă de tuberculoză, ce administrează TAR 


GRAVIDITĂŢII ŞI NAŞTERII 

De urmat recomandările de 

tratamentul infecţiei HIV la 

pacienţii cu tuberculoză 

PTMLC ARV DUPĂ 

NAŞTERE 

82 

OBSERVAŢII EVOLUŢIA NAŞTERII 

Operaţia cezariană în mod 

planic la 38 săptămâni(3) 

(1) Dacă femeia nu este bolnavă de tuberculoză. 

(2) Dacă profilaxia TAR antenatală mama a administrat < 4 săptămâni, profilaxia copilului este prelungită până la 4 

săptămâni. 

(3) După posibilităţi se determină sarcina virală la 34-36 săptămîni ; dacă este mai mică de 1000 ml-¹, atunci conduita 

naşteri este per vias naturales. 

(4) Trebuie de luat în consideraţie riscul dezvoltării rezistenţei după o priză administrată de nevirapină în timpul naşterii, 

care poate micşora alegerea preparatelor pentru tratamentul ulterior al femeii. 

(5) În caz de intoleranţa la zidovudină ,sau anemie, se administrează stavudină. 

(6) În caz de numărul limfocitelor ≥ 250 mkl-¹, riscul hepatotoxicităţii nevirapinei creşte de 12 ori. Se recomandă de a 

studia indicii hepatici în primele 18 săptămâni de tratament cu nevirapină. 

(7) La apariţia toxicităţii nevirapinei, trebuie de înlocuit cu IP sau de continuat numai cu zidovudină. 

(8) Administrarea combinaţiei de stavudină cu didanozină în timpul gravidităţii poate duce la lactacidoză cu final letal. 

(9) Dacă femeia nu a administrat doza de nevirapină sau a administrat-o mai puţin de 2 ore până la naştere, copilului nou 

născut se indică doua doze de nevirapină: prima imediat după naştere, a doua – peste 72 ore. 

3.2. Particularităţile evidenţei gravidelor consumatoare de droguri injectabile infectate cu HIV, în 

maternitate 

Colectarea anamnezei narcologice; de efectuat diagnosticul afecţiunilor legate de întrebuinţarea drogurilor. 

După consilierea narcologului, de indicat terapia de substituţie (cu metadonă sau alte opioide), şi de a o continua pe 

toată durata aflării gravidei în maternitate. 

Tratamentul sindromului de abstinenţă la noi născuţi, efectuat de neonatolog.

4. Îndreptările importante 

4.1. Îndreptarea de la consilierea de femei 

Toate femeile infectate HIV sunt îndreptate în grupurile de suport a persoanelor, care trăiesc cu HIV / SIDA. 

Consumatoarele de droguri injectabile sunt îndreptate în programele de scăderea a nocivităţii drogurilor. 

4.2. Îndreptarea din maternitate 

În policlinică pe locul de trai – pentru asistenţă medicală ulterioară. 

În clinici specializate pentru persoane infectate cu HIV – pentru prelungirea tratamentului după naştere. 

În consultaţii pentru femei pe locul de trai – pentru alegerea metodei de contracepţie în perioada postnatală. 

În policlinica pentru copii pe locul de trai – pentru asistenţă medicală ulterioară a nou născutului; la necesitate în centre 

de profilaxie şi tratament HIV / SIDA – pentru continuarea tratamentului nou născutului. 

În centrele de profilaxie şi tratament HIV / SIDA şi policlinica pentru copii pe locul de trai, e necesar de trimis 

schemele TAR, primite de mama şi nou născutul în maternitate. 

5. Îngrijirea nou-născutului în maternitate 

5.1. Imunizarea 

Toţi copii, născuţi de la mame infectate cu HIV, trebuie imunizaţi cu vaccina BCG în maternitate după graficul 

comun cu toţi noi născuţii. 

5.2. Alăptarea 

Trebuie preîntâmpinate toate mamele despre riscul transmiterii HIV copilului prin laptele matern şi de indicat 

recomandările de alimentaţie artificială raţională. 

Dacă nou născutul este alimentat artificial, trebuie de convins mama să nu-l alimenteze niciodată cu laptele 

matern. 

Lucrătorii medicali trebuie să se convingă că mama a însuşit pregătirea amestecului pentru copil şi alimentează 

copilul conform măsurilor de siguranţă. 

Mamele trebuie înştiinţate să aducă copilul la un examen peste doua săptămâni după naştere, ca medicii să fie 

convinşi de corectitudinea alimentării. 

6. Îngrijirea copiilor născuţi de la femei infectate cu HIV 

Copii, născuţi de la mame infectate cu HIV, sunt asiguraţi cu asistenţă medicală în policlinicile pentru copii şi 

centrul de tratament HIV / SIDA (secţia boli infecţiaose IMSPDDVR) 

Indiferent de statutul HIV, copiii, născuţi de mame infectate cu HIV, trebuie să treacă examene regulate, 

deoarece este crescut riscul morbidităţii şi mortalităţii. 

6.1. Termenii recomandaţi pentru examene medicale de rutină 

• La naştere. 

• La a 2-a săptămână de viaţă. 

• La 4,8 şi 12 săptămâni. 

• De la 12 săptămâni până la 12 luni – lunar. 

• De la 12 luni până la 18 luni – o dată în trimestru. 

• La 18 luni se efectuiaza testarea la HIV (vezi p. 6.3) 

6.2. Examenul medical de rutină 

Diagnosticul maladiilor de bază, la necesitate – selectarea terapiei. 

Depistarea simptomelor nespecifice ale infecţiei HIV. 

Efectuarea testului la infecţia HIV (după indicaţii). 

Aprecierea dezvoltării fizice şi psihice: 

- aprecierea înălţimii, greutăţii, dezvoltării psihice; 

- vaccinarea conform cartelei de vaccinuri; 

- profilaxia medicamentoasă a pneumonie cu P. carinii (după indicaţii); 

- cercetarea de screening la tuberculoză; 

- tratamentul anemiei (după indicaţii); 

- recomandările privind alimentaţia şi la necesitate îngrijirea . 

3. Testarea la HIV 

83

Diagnosticul primar al infecţiei HIV la copil este efectuat la vârsta de 2 luni prin metoda de tip RPL la ARN HIV 

în caz de rezultat negativ de repetat la vîrsta de 4 luni, în cadrul IMSPDDVR. 

În caz de accesibilitate diagnosticul primar se va efectua prin metodă de tip RPL la ADN HIV la 48 ore după 

naştere. În caz de rezultat negativ, testarea se repetă la vârsta de două luni.Nu se va prelua sînge din cordon 

ombilical. Rezultatul pozitiv la RPL la ADN HIV – constituie baza diagnosticului prezumtiv al infecţiei HIV. 

Diagnosticul final este stabilit după datele RPL la ADN HIV repetate cu o altă mostră de sânge .Analizele vor fi 

efectuate în cadrul IMSPDDVR. 

Dacă RPL nu este posibil de efectuat, la vârsta de 15 – 18 luni, se cercetează sângele copilului la anticorpii pentru 

HIV. Rezultatul pozitiv demonstrează prezenţa la copil a infecţiei HIV şi se confirmă prin immunoblotting. Dacă 

copilul este alăptat de mamă infectată HIV, şi la 18 luni în sângele lui lipsesc anticorpii pentru HIV, atunci 

investigaţia trebuie repetată peste 6 luni, după înţărcat (dacă la copil apar careva manifestări, posibile ale infecţiei 

HIV, investigaţia trebuie efectuată mai devreme). 

La testarea copilului la infecţia HIV se face consilierea cu părinţii (sau persoana care îngrijeşte de copil). În timpul 

consilierii medicul explică semnificaţia rezultatului şi importanţa testărilor suplimentare pentru precizarea 

diagnosticului final şi statutului HIV al copilului. 

Dacă rezultatul testării la anticorpii pentru HIV la vârsta de 18 luni este negativ în două probe de sînge, cu 

intervalul de 1 lună(dacă a fost alăptat de mamă, cu intervalul de 6 luni) ,copilul se scoate de la dispensarizare şi 

se supravegează în continuare ca copil sănătos. 

6.4. Profilaxia pneumoniei cu P. carinii 

Profilaxia pneumoniei cu P. carinii este indicată tuturor copiilor, născuţi de la mame infectate cu HIV. Durata ei 

constituie nu mai puţin de 6 luni sau până la excluderea infecţiei HIV la copil. Profilaxia se începe la vârsta de 4 – 

6 săptămâni. Schema recomandată: trimetoprim/sulfametoxazol, câte 150/750 mg/m² în 24 ore, intern în două 

prize de trei ori pe săptămână (trei zile la rând – de exemplu, luni, marţi şi miercuri). La vârsta de 2 şi 4 luni este 

obligator de apreciat toleranţa preparatului la copil şi respectarea regimului de profilaxie. Dacă regimul nu se 

respectă este preferabilă administrarea preparatului zilnic în aceeaşi doză.Copiii cu diagnosticul final de infecţie 

HIV continuă profilaxia pneumoniei cu P. carinii până la vârsta de 12 luni. 

Profilaxia permanentă a pneumoniei cu P. carinii este indicată copiilor mai mari de 12 luni cu manifestări clinice al 

infecţiei HIV, limfocitelor CD4

VII. Terapia antiretrovirală în infecţia HIV 

la copii 


Scopul terapiei antiretrovirotice în infecţia cu HIV la copii este stoparea progresării infecţiei, prin păstrarea şi 

recuperarea sistemului imun. Pentru aceasta este necesar de a suprima maximal replicarea virusului. 

2. Obiectivele TAR 

Scopul terapiei antiretrovirale în infecţia HIV la copii este prevenirea progresării clinice a infecţiei HIV, prin păstrarea 

şi recuperarea sistemului imun. Pentru aceasta este necesar de a suprima maximal replicarea virală a HIV în organismul 

copilului. 

3. Pregătirea pentru TAR 

Pregătirea pentru TAR constă în aprecierea stării copilului şi consilierea persoanelor care îngrijesc de el. 

Examenele medicale regulate constituie fundamentul pentru aprecierea dezvoltării fizice, a morbidităţii şi mortalităţii 

copiilor infectaţi cu HIV. Pe parcursul primilor 2 ani de viaţă se recomandă ca copiii infectaţi cu HIV să fie examinaţi la 

aceleaşi termene ca şi copiii, statutul HIV al cărora nu este cunoscut, născuţi de la femeile infectate cu HIV. Depistarea 

precoce a copiilor care necesită TAR şi prin urmare, îmbunătăţirea rezultatelor ei se va face prin realizarea examenelor 

medicale la termenele indicate mai jos: 

• La naştere. 

• La a 2-a săptămână de viaţă. 

• La 4,8 şi 12 săptămâni. 

• De la 12 săptămâni până la 12 luni – lunar. 

• De la 12 luni până la 24 luni – o dată în trimestru. 

• De la 24 de luni – la fiecare 6 luni. O dată cu apariţia simptomelor infecţiei HIV devin necesare examinările mai 

frecvente. 

Înainte de începerea TAR fiecare copil trebuie examinat complex. Concluzia privind starea lui trebuie să fie elaborată 

de o echipă de multilaterală, în componenţa căreia trebuie să intre un pediatru, un specialist în tratamentul infecţiei HIV, 

asistentă medicală cu pregătire specială, psihologi şi lucrător social. Echipa trebuie să colaboreze cât mai strîns cu 

reprezentanţii organizaţiilor publice, inclusiv cu persoanele afectate de HIV/SIDA pentru ca să propună ajutorul lor 

familiilor copiilor infectaţi cu HIV. 

3.1.Înregistrarea copilului 

Înregistrarea copilului este efectuată de către asistenta medicală. 

Informaţia necesară despre copil: data naşterii, sexul, adresa, instituţia de copii frecventată, informaţia privind 

persoanele care îngrijesc de copil. 

3.2.Datele antropometrice 

Colectarea şi înregistrarea datelor antropometrice este efectuată de către asistenta medicală. 

• Greutatea: trebuie determinată, înregistrată în fişa medicală, marcată pe diagrama „greutate/vârstă”. Greutatea 

reprezintă parametrul principal pentru corecţia TAR şi exactitatea determinării ei este foarte importantă. 

• Talia: trebuie determinată, înregistrată în fişa medicală, marcată pe diagrama „greutate/talie”. Talia copiilor mai 

mici de 2 ani este măsurată în decubit, cea a copiilor mai mari de 2 ani – în picioare. 

• Circumferinţa capului: este măsurată la copiii mai mici de 2 ani. 

Note: 

• Dinamica pe termen scurt a dezvoltării fizice este evaluată în baza diagramei „greutate/talie”. 

• Dinamica pe termen lung a dezvoltării fizice este evaluată în baza diagramei „greutate/vârstă”. 

• Diagrama „vârstă /greutate” este utilizată numai pentru aprecierea dinamicii dezvoltării fizice pe termen foarte 

lung. 

• Pe diagramele dezvoltării fizice trebuie indicate datele măsurărilor. 

• Datele trebuie să fie exacte şi trebuie determinate meticulos cu respectarea tuturor regulilor (copilul trebuie să fie 

descălţat, etc.). 

85

3.3.Aprecierea alimentaţiei 

Aprecierea calităţii alimentaţiei este desfăşurată de către asistenta medicală şi medic; poate fi necesară prezenţa 

lucrătorului social. 

În primul rând trebuie evaluată raţia alimentară şi anamneza alimentaţiei. Valoarea nutritivă şi echilibrarea raţiei 

alimentare sunt evaluate fie în baza datelor comunicate oral despre raţia diurnă (copilul sau adultul care însoţeşte copilul 

este rugat să-şi amintească ce a mâncat copilul în ultimele 24 de ore sau ceea ce consumă el în mod obişnuit în timp de 24 

de ore), fie în baza datelor înregistrate într-un zilnic al alimentării timp de 3 zile (acesta este îndeplinit de adult sau copil). 

Este necesar de a identifica ce produse a consumat copilul (substituenţi lactaţi, lichide, lapte matern) şi în ce cantităţi 

se alimentează copilul.Alte date importante sunt durata unei mese, apetitul, prezenţa dereglărilor de masticaţie, supt şi 

deglutiţie, episoade de greaţă, vomă, diaree, dureri abdominale sau refuz de a se alimenta, intoleranţă la produsele 

alimentare, alergie alimentară, fatigabilitate marcată. În afară de aceasta trebuie de precizat cine alimentează copilul şi 

pregăteşte mâncarea pentru el. 

În caz de prezenţă a semnelor de subnutriţie trebuie identificate cauzele acesteia. Ea poate fi atât de origine medicală, 

cât şi socială. În caz de malnutriţie marcată trebuie indicat tratamentul corespunzător şi copilul trebuie spitalizat. După 

externare din spital este necesar de a supraveghea copilul în condiţii de ambulator. 

3.4.Aprecierea statutului social 

Aprecierea statutului social este efectuată de către asistena medicală, lucrător social sau reprezentantul organizaţiei 

obşteşti.(ONG) 

Este necesar de precizat cine îngrijeşte de copil şi de programatvizitele la domiciliu. În timpul vizitelor la domiciliu 

trebuie de evaluat condiţiile locative şi sanitaro-igienice de rai ale copilului, trebuie verificată prezenţa apei care să 

corespundă nomelor sanitare şi a frigiderului. Este important de a identifica în casă un loc sigur pentru păstrarea 

medicamentelor. 

Este necesar de apreciat caracterul relaţiilor în familie, precum şi capacitatea persoanei care îngrijeşte de copil să 

respecte indicaţiile medicale. Toate datele trebuie înregistrate şi introduse în fişa medicală a copilului; ele sunt luate în 

consideraţie în hotărârea problemei privind iniţierea TAR. Dacă în timpul vizitei la domiciliu au fost depistate careva 

neajunsuri, trebuie să fie propuse modalităţile de corectare a acestora. 

3.5.Aprecierea statutului psihologic 

Aprecierea statutului psihologic este efectuată de către psiholog sau medic. 

Este necesar de apreciat dacă copilul sau persoană care îngrijeşte de el necesită ajutor sau susţinere în ceea ce priveşte 

începerea TAR. Primul mijloc pentru susţinerea şi ajutorarea copiilor şi părinţilor sunt seminarele speciale urmate de 

discuţii individuale sau în grup. În afară de aceasta, trebuie organizate şi diseminate grupurile de ajutor reciproc între 

părinţi, în care părinţii care au experienţă în ceea ce priveşte TAR pentru propriii copii oferă susţinere persoanelor copiilor 

cărora abia le-a fost indicată TAR. Această abordare contribuie la stabilitatea tratamentului copilului şi ridicarea calităţii 

vieţii familiei lui. 

3.6.Consilierea persoanelor care îngrijesc de copil 

Consilierea persoanelor care îngrijesc de copil este efectuată de către asistentă medicală sau medic. 

Înainte de începerea TAR este necesar de a consilia părinţii şi alte persoane care îngrijesc de copil. Mai jos urmează 

întrebările care trebuie elucidate: 

• Alăptarea şi alimentaţia copilului infectat cu HIV; raţia optimă din produse alimentare locale, recomandările 

privind administrarea suplimentelor nutritive, particularităţile alimentării în caz de infecţie HIV cu dereglarea 

apetitului sau a capacităţii a consuma alimentele.La nou-născuţi este necesară consilierea pentru alimentarea 

artificială. 

• Profilaxia infecţiilor, inclusiv a pneumoniei pneumocistice, tuberculozei (după indicaţii). Importanţa vaccinărilor 

profilactice. 

• Cazurile în care este necesar de adresat la medic, semnele îmbolnăvirilor frecvente la copiii infectaţi cu HIV care 

necesită diagnostic şi tratament urgent. 

• Importanţa respectării stricte a regimului TAR. 

3.7.Examenul clinic 

Examenul clinic este efectuat de către medic. Este necesar de apreciat semnele progresării infecţiei HIV. Trebuie de 

colectat datele privind existenţa afecţiunilor concomitente cu infecţia HIV, inclusiv din anamneză, despre contactele cu 

bolnavi infecţioşi. Este necesar de a depista afecţiunile concomitente care pot influenţa asupra alegerii schemei de TAR (de 

exemplu, tuberculoza) şi a aprecia manifestările lor clinice. Conform rezultatelor clinice ale examenului trebuie de 

determinat stadiul clinic al infecţiei HIV şi de înregistrat diagnosticul în fişa medicală a copilului, indicând data. 

86

3.8.Investigaţiile de laborator 

• În fişa medicală trebuie să fie prezente rezultatele investigaţiilor la HIV: la copiii mai mici de 18 luni – rezultatele 

RPL, la copiii mai mari de 18 luni – rezultatele AIE (ELISA) şi a immunoblotting-ului. 

• Analiza clinică a sângelui (hemoglobina. Hematocritul, trombocitele, numărul total de limfocite). 

• Activitatea enzimelor hepatice (ALAT, ASAT). 

• Nivelul limfocitelor CD4 (la copiii mai mici de 6 ani se determină numărul absolut şi valoarea procentuală – după 

posibilităţi) o dată la 6 luni(în caz de necesitate o dată la 3 luni ). 

• Încărcătura virală ARN HIV o dată la 6 luni. 

• Investigaţii suplimentare: nivelul bilirubinei, creatininei şi glucozei, analiza generală a urinii. 

3.9.Anamneza TAR, inclusiv administrarea preparatelor ARV mamei în timpul sarcinii şi naşterii 

Dacă mama copilului a administrat preparate ARV în timpul sarcinii (în cadrul PTMLC sau din cauza infecţiei cu 

HIV), copilul poate fi infectat cu tulpini HIV rezistente faţă de aceste preparate. 

Deosebit de frecvent la aceasta duce administrarea mamei a nevirapinei sau lamivudinei în timpul naşterii, deoarece 

rezistenţa faţă de ele apare în rezultatul unei singure mutaţii punctiforme. 

4. Indicaţii pentru TAR 

Clinice: 

- infectia HIV simptomatică 

- infectia HIV asimptomatică + criterii imunologice 

- infectia HIV asimptomatică + criterii virusologice 

Imunologice: 

- Imunosupresie moderată 

- Imunosupresie severă 

Virusologice: 

- Nivelul încărcăturii virale (ARN HIV plasmatic) > 50 000 copii/ml 

- Nivelul încărcăturii virale (ARN HIV plasmatic) < 50 000 copii/ml, dar cu o rată mare de crestere. 

• TAR nu poate fi începută pe fond de orice infecţie acută, iniţial este necesar de efectuat tratamentul acesteia. 

• Nivelul limfocitelor CD4 este determinat (dacă este posibil) după dispariţia simptomelor de infecţie acută. 

5. Schemele TAR 

5.1.Schemele TAR de prima linie 

Schemele TAR de prima linie se indică copiilor din aceleaşi motive ca şi adulţilor. În afară de aceasta, în calcul sunt 

luate particularităţile farmacocinetice şi prezenţa preparatelor în forme medicamentoase pentru copii (Anexa VII-A). 

Anamneza TAR (inclusiv administrarea preparatelor 

SCHEMA TAR DE PRIMA LINIE 

mamei în timpul sarcinii şi naşterii), afecţiunile 

concomitente 

Copii care nu au fost supuşi acţiunii preparatelor ARV: la ei 

zidovudină**+lamivudină+ efavirenz*** 

lipseşte riscul interacţiunii preparatelor şi a rezistenţei 

Sau 

medicamentoase. 

zidovudină**+lamivudină+nevirapină 

Copiii care au fost supuşi acţiunii nevirapinei în rezultatul 

zidovudină**+lamivudină+lopinavi/ritonavir 

PTMLC 

Sau 

zidovudină**+lamivudină+nelfinavir 

Bolnavi cu tuberculoză**** zidovudină**+lamivudină+abacavir 

Sau 

zidovudină**+lamivudină+ efavirenz** 

* Sunt necesare preparatele ARV în forme medicamentoase pentru copii (forme medicamentoase lichide pentru copiii mai 

mici de 6 ani), care să asigure dozarea corectă. 

** Scheme TAR, care includ zidovudină sunt contraindicate copiilor cu anemie. 

*** Pentru copiii mai mari de 3 ani 

**** TAR trebuie începută nu mai devreme de 2 luni de terapie intensă antituberculoasă. Dacă situaţia permite, TAR este 

mai bine de amânat până la finisarea unei cure complete de terapie antituberculoasă. Aceasta permite evitarea consecinţelor 

negative ale interacţiunii rifampicinii cu preparate ARV. În afară de aceasta la indicarea concomitente a preparatelor ARV şi 

antituberculoase este majorat riscul nerespectării regimului de tratament. Începerea mai timpurie poate fi raţională, dacă 

copilul infectat cu HIV care are tuberculoză prezintă semne marcate de infecţie HIV şi/sau deficit imun sever. 

87

Criteriile anemiei la copii 

ANEMIA 

Copil mic 6 luni – 6 ani Hb < 70g/l 

Copil mare 7-12 ani Hb < 80g/l 

Adolescent > 12 ani Hb < 90g/l 

(hematocritul < 30%) 

5.1.1. Substituţia schemei TAR 

Necesitatea modificării schemei TAR poate fi condiţionată fie de ineficacitatea terapiei, fie de efectele adverse 

inadmisibile. Schema trebuie modificată de către medicul care a indicat tratamentul iniţial. Înainte de a indica schema nouă, 

este necesar de confirmat că copilul a administrat preparatele respectând cu stricteţe regimul de dozare. Dacă necesitatea 

trecerii la un nou regim de TAR este condiţionată de ineficienţa terapiei, trebuie înlocuite toate trei preparate concomitent. 

5.2.Schemele TAR de linia a doua 

SCHEMA INIŢIALĂ TAR SCHEMA RECOMANDATĂ DE LINIA A DOUA 

zidovudină+lamivudină+nevirapină 

sau 

zidovudină+lamivudină+efavirenz 

zidovudină+lamivudină+ + lopinavir/ritonavir 

sau 

zidovudină+lamivudină+ nelfinavir 

88 

abacavir+didanozin+lopinavir/ritonavir 

sau 

abacavir+didanozin+nelfinavir 

abacavir+didanozin+ nevirapină 

sau 

abacavir+didanozin+ efavirenz 

* Dacă copilul poate înghiţi capsule, iar doza de preparat pentru o priză (calculată după greutate sau suprafaţa corpului) 

constituie un număr întreg de capsule, de asemenea se poate indica saquinavir/ritonavir sau indinavir/ritonavir. 

Notă: S-a demonstrat că zidovudina şi stavudina sunt antagoniste. Nu este admisă asocierea lor. 

6. Orarul examinărilor de rutină a copiilor care administrează TAR 

TERMENUL 

EXAMENULUI 

1 examen Peste 2 săptămâni 

de la iniţierea TAR 

Al 2-lea Peste o lună de la 

examen primul examen 

Examenele 

ulterioare 1 

La fiecare trei luni, 

dacă nu există 

necesitatea în 

examene mai 

frecvente 

DATELE 

ANTROPO- 

METRICE 

EXAMENUL INVESTIGAŢIILE DE LABORATOR 

+ + Analiza generală a sângelui, activitatea fermenţilor 

hepatici; analiza generală a urinei 


hepatici; analiza generală a urinei; 

încarcărcîătura virală ARN HIV 


hepatici. Nivelul limfocitelor CD4 este determinat o dată 

la 6 luni, dacă nu există indicaţii pentru examinări mai 

frecvente. 

Încarcărcîătura virală ARN HIV este determinată o dată 

la 6 luni, dacă nu există indicaţii pentru examinări mai 

frecvente 

1 – Dacă schema conţine nevirapină, pe parcursul primelor 18 luni de tratament, la fiecare 4 săptămâni sunt determinaţi 

indicatorii biochimici ai funcţiei hepatice. 

7. Controlul eficienţei TAR 

7.1.Controlul indicatorilor clinici (talie, greutate, stare generală) 

Dezvoltarea fizică a copiilor sănătoşi are loc permanent, aceasta se manifestă prin adaosul ponderal şi creşterea taliei. 

La copii infectaţi cu HIV cu deficit imun ea este încetinită. O dată cu introducerea TAR ea se accelerează rapid. Mai jos 

sunt prezentaţi indicatorii clinici esenţiali care permit evaluarea eficacităţii TAR. 

• Diagramele „greutate/talie” (în lipsa posibilităţilor de depistare a nivelului limfocitelor CD4 diagramele dezvoltării 

fizice sunt mijloacele principale de aprecierea eficacităţii tratamentului). Atunci când indicatorii dezvoltării fizice a 

copilului care administrează TAR nu sunt în limitele procentilelor indicate în diagrame, este necesar de a depista 

cauza retardului de dezvoltare fizică. Cauzele principale sunt două: 

- infecţia oportunistă (în acest caz curba diagramei coboară brusc). 

- Nerespectarea regimului de tratament (în acest caz curba coboară lent). 

• Dezvoltarea psiho-motorie. 

• Dereglările neurologice, inclusiv simptomele encefalopatiei. 

• Afecţiunile infecţioase: tipul şi frecvenţa.

7.2.Controlul indicatorilor de laborator 

• Nivelul limfocitelor CD4o dată la 3 luni,în caz de necessitate o dată la 3 luni. 


• Activitatea fermenţilor hepatici (ALAT, ASAT). 

• Investigaţiile suplimentare: în dependenţă de schema TAR şi efectele adverse ale preparatelor. 

• Încărcătura virală ARN HIV o dată la 6 luni dacă nu există indicaţii pentru examinări mai frecvente. 

8. Corecţia dozelor de preparate ARV conform greutăţii copilului 

Dozele de preparate ARV trebuie corijate conform greutăţii copilului la fiecare 3-6 luni, în caz contrar dozele cu timpul 

vor deveni insuficiente, ceea ce comportă pericolul de apariţia a tulpinilor rezistente de HIV. Dozele sunt calculate fie în 

mg/kg, fie în mg/m 2 . Este important de a respecta metodele standard de calcul a dozelor pentru ca corecţiile să le poate face 

nu numai specialiştii în TAR. 

9. Controlul curent al respectării regimului TAR 

Este efectuat de către asistentă medicală, medic şi lucrător social. 

Respectarea regimului de tratament poate fi apreciată după formula: 

(NE – NR) / ND x 100% 

Unde NE este numărul de comprimate eliberate; NR este numărul de comprimate rămase; ND – numărul de comprimate 

pe care pacientul se presupune să le fi administrat în intervalul respectiv de timp. 

În mod ideal acest indicator trebuie să fie egal cu 100%. Dacă pacientul a administrat mai mult de 95% din numărul 

necesar de comprimate, se consideră că complianţa la tratament este bună. 

Un număr de reguli permite obţinerea unei complianţe bune. 

• În primul rând, trebuie de identificat cine se va ocupa de îngrijirea copilului infectat cu HIV. Această persoană 

trebuie să aibă posibilitatea să administreze în fiecare zi copilului la aceeaşi oră preparatele ARV, să aducă copilul 

la examene medicale, în fiecare lună să ia un set nou de preparate ARV din policlinică. 

• Trebui discutat modul de administrare a preparatelor amare. Aceasta este deosebit de important dacă TAR este 

indicată unui copil mic; el poate refuza să primească preparatul sau să-l scuipe şi va fi extrem de dificil de 

respectat dozare şi regimul de administrare a preparatelor. 

• Persoanei care îngrijeşte de copil trebuie să i se dea un memoriu privind regimul de tratament. Trebuie discutate 

impedimentele posibile în calea respectării regimului şi căile de înlăturare a acestora. 

• Este necesar de obţinut acordul informat în scris de la această persoana care se va ocupa de îngrijirea copilului. 

• Trebuie examinate toate aspectele vieţii copilului care pot influenţa asupra respectării regimului TAR: regimul de 

somn şi alimentare, orarul la şcoală şi altele. 

• Trebuie de povestit copilului şi persoanei care îngrijeşte de el principiile acţiunii preparatelor ARV asupra HIV. Ei 

trebuie să înţeleagă că respectarea strictă a regimului TAR este obligator pentru obţinerea tratamentului eficient şi 

pentru profilaxia dezvoltării rezistenţei medicamentoase. 

• Copiii mai mari (de obicei mai mari de 7-8 ani) uneori respecta mai bine regimul TAR dacă ei cunosc maladia pe 

care o au. La aprecierea raţionalităţii informării copilului despre statutul lor HIV trebuie de luat în consideraţie 

vârsta, gradul de dezvoltare şi particularităţile mediului social al copilului. Informarea trebuie realizată într-un mod 

accesibil pentru copil. 

• Trebuie elucidate concepţiile copilului şi a persoanei care îngrijeşte de el despre infecţia HIV. 

• Copilului şi persoanei care îngrijeşte de el trebuie să li se povestească despre infecţia HIV, regimul de tratament şi 

alimentaţie. 

• Trebuie utilizate mijloacele suplimentare care contribuie la respectarea regimului TAR: 

- orarul săptămânal de administrare a preparatelor; 

- poveşti şi jocuri instructive privind infecţia HIV, alimentaţia şi TARI; 

- recipiente pentru medicamente; 

- ceas cu deşteptător. 

• Este recomandat să fie organizat „Grupul de ajutor reciproc pentru copii”. Astfel de grupuri se organizează pe 

lângă clinici, copii infectaţi cu HIV vin pentru o întreagă zi şi împreună participă la jocuri instructive. Aceste 

grupuri ajută copiii să înţeleagă că ei nu sunt singuri şi că există şi alţi copii infectaţi cu HIV. Adulţii care îngrijesc 

de copii infectaţi cu HIV primesc posibilitatea de a comunica unii cu alţii. 

89

10. Depistarea şi tratamentul efectelor adverse 

• La apariţia efectelor adverse este necesar a explica detaliat persoanelor care îngrijesc de copil şi copilului cauzele 

acestora. Măsurile principale de combatere a efectelor adverse sunt: terapia simptomatică, corecţia regimului TAR, 

la apariţia efectelor adverse tranzitorii frecvente – susţinerea emoţională (Vezi Anexa VII-B). 

• La începutul terapiei toate preparatele ARV de obicei au efecte adverse tranzitorii: greaţă, vomă, diaree. 

• În majoritatea cazurilor la menţinerea efectelor adverse marcate a preparatului ARV timp de 4-6 săptămâni el 

trebuie substituit. Uneori nu se cunoaşte care din preparate anume cauzează efectul advers (în special, greaţa este 

cauzată de aproape toate preparatele ARV), şi în acest caz este modificată întreaga schemă. Apariţia efectelor 

adverse severe (de exemplu, reacţia de hipersensibilitatea la abacavir, pancreatita) reprezintă indicaţie pentru 

suspendarea preparatului. 

• La modificarea regimului de tratament este necesară evitarea combinaţiilor de preparate care cauzează reacţii 

adverse asemănătoare. 

• La apariţia efectelor adverse care pun în pericol viaţa copilului (vezi Anexa VII-C), este necesară spitalizarea 

urgentă a pacientul în secţia de terapie intensivă, personalul căreia trebuie să fie capabil să trateze sindroamele 

cauzate de acţiunea adversă a preparatului ARV. La suspendarea TAR administrarea tuturor preparatelor ARV este 

sistată odată. 

11. Indicaţii pentru trecerea la schemele TAR de linia a doua 

11.1.Efectele adverse 

La apariţia efectelor adverse, preparatul care le-a cauzat este substituit. Doza preparatului nu trebuie micşorată. 

Administrarea altor preparate ARV nu este sistată. La apariţia acţiunii hepatotoxice a nevirapinei trebuie sistate toate 

preparatele ARV. Atunci când activitate ALAT va reveni la normal, trebuie indicată o nouă schemă de TAR (care să 

includă efavirenz). 

EFECTUL ADVERS (CAUZA) CORECŢIA TAR 

Anemia (zidovudina) Substituţia zidovudinei cu stavudină 

Erupţie (nevirapină) Substituţia nevirapinei cu efavirenz 

11.2.Ineficacitatea terapiei 

• Criteriile clinice ale ineficacităţii TAR: 

- copilul adaugă rău în greutate şi talie, sau iniţial evoluţia este bună, apoi încetează – curba diagramei dezvoltării 

fizice coboară şi iese din limitele procentilelor standard; 

- copilul are retard de dezvoltare psiho-motorie, fie apar semnele de encefalopatie; 

- recidive de infecţii pe fundal de TAR (de exemplu, candidoza persistentă a cavităţii bucale), sau dezvoltarea 

infecţiilor oportuniste, sau progresarea infecţiei HIV (trecerea stadiului B în C) 

• Criteriile imunologice de ineficacitate a TAR: 

- proporţia de limfocite CD4* revine la nivelul înregistrat anterior iniţierii TAR sau coboară mai jos de acesta; 

după 6-9 luni de la iniţierea schemei TAR 

- proporţia de limfocite CD4 se micşorează cu mai mult de 30% din nivelul maxim înregistrat peste 6 -9 luni după 

iniţierea TAR (de exemplu, proporţia maximă de limfocite CD4 constituia 40%, semn de ineficacitate a TAR – 

scăderea ei mai jos de 28%). 

• Criteriile virusologige de ineficacitate a TAR: 

- lipsa micşorării încărcăturii ARN HIV în sînge sau creşterea ei ‚ comparativ cu nivelul înregistrat anterior, după 6- 

9 luni de la iniţierea schemei TAR 

* Notă: Colectarea sângelui trebuie realizată la aceeaşi oră a zilei. Este necesar de determinat nu numai numărul absolut de 

limfocite CD4, dar şi proporţia lor din numărul total de limfocite, deoarece la copii numărul de limfocite CD4 scade treptat 

şi la aproximativ 8 ani este la acelaşi la nivel ca la adulţi. Proporţia de limfocite CD4 este în mai mică măsură influenţată 

de aceste modificări de vârstă. 

12. Indicaţii pentru suspendarea TAR 

12.1.Indicaţii clinice pentru suspendarea TAR 

• Efectele adverse severe periculoase pentru viaţă; reacţia de hipersensibilitate la preparatele ARV, erupţia marcată 

din sindromul Stevens-Johnson, hepatita toxică, pancreatita, lactacidoza, neuropatia periferică severă. 

90

12.2.Indicaţii sociale pentru suspendarea TAR 

• Pacientul (persoana care îngrijeşte de copil) nu se prezintă la vizite (au fost omise mai mult de trei examinări de 

rutină). 

• Asistenta de patronare informează că mama (altă persoană) nu respectă regimul TAR al copilului, iar alte persoane 

capabile să-şi asume responsabilitatea deplină pentru îngrijirea copilului (de exemplu, bunici) în familia copilului nu 

există. 

Bibliografie: 

1. Antiretroviral treatment in MSF projects, Germaine Hanquet, Medecins Sans Frontieres, 2001 

2. Clinical care for HIV-positive children în Phra Chom Klao Hospital Pethburi, Thailand. MSF-B, Mieke Ponnet, 

Koen Frederix and David Wilson, 2002 

3. Penta Guidelines for the use of Antiretroviral Therapy în Pediatric HIV Infection – 2001, Sharland M, Castelli G, 

Ramos JT, Blanche S. Gibb DM. 

4. WHO Guidelines “SCALING UP ANTIRETROVIRAL THERAPY ÎN RESOURCE LIMITED SETTING: 

GUIDELINS FOR A PUBLIC HEALTH APPROACH”, 2002 

5. Bartlett JG. The Johns Hopkins Hospital 2000-2001 Guide to Medical Care Of Patients With HIV Infection. 

Philadelphia: Lippincott, Williams & Wilkins, 2000. 

6. Braunwald E, Fauci AS, Isselbacher KJ, et al. Harrison’s Principles of Internal Medicine. New York: McGraw 

Hill, 2000. 

91

Anexa VII-A. 

Dozele şi efectele adverse ale preparatelor antiretrovirale 

Preparatul 

DOZA ZILNICĂ 

(REGIMUL DE ADMINISTRARE) 

REACŢIILE ADVERSE 

PRINCIPALE 

INHIBITORII NUCLEOZIDICI AI REVERS TRANSCRIPTAZEI 

Zidovudină 

Didanozină 

Stavudină 

Lamivudină 

Abacavir 

• Intern: 360mg/m 2 /zi – 2 prize 

• Nou-născut: 2mg/kg fiecare 6 ore 

• 240mg/m 2 /zi. 

• Adolescenţii. 

• Masa60kg: câte 200mg/2ori/zi sau 

400mg/1dată/zi. 

• Copiii de vârstă mai mare: o dată în 

zi, în capsule enterosolubile (câte 

125mg, 250mg). 

• 2mg/kg/zi, dar nu mai mult de 60mg. 

• Adolescenţii: 

• Masa60kg: 40mg de2 ori /zi 

• Noi-născuţii mai mici de 30 de zile: 

4mg/kg/zi fiecare 12 ore 

• Masa >40kg: cîte 150mg de 2 ori/zi 

• 16mg/kg/zi în 2 prize 

• Masa >40kg: cîte 300mg de 2 ori/zi 

Neutropenie; anemie; 

greţuri; cefalee; rar – 

miopatie 

Diaree, dureri 

abdominale. Rare, 

dependente de doză: 

pancreatită şi neuropatie 

periferică. 

Cefalee, dereglări a TGI, 

erupţii cutanate. Rar: 

pancreatită şi neuropatie 

periferică. 

Rar: cefalee, dureri 

abdominale, pancreatită, 

neuropatie periferică, 

neutropenie, sporirea 

activităţii fermenţilor 

hepatici. 

• La 1-3% pacienţi de 

obicei în primele 6 

săptămâni de utilizare: 

reacţie de 

hipersensibilitate, 

frisoane, indispoziţie, 

inflamarea mucoaselor, 

uneori erupţii cutanate. 

• A ANULA 

PREPARATUL 

ŞI A NU-L ADMINISTRA 

REPETAT. 

92 

COMENTARII 

• La copii de vârstă mai mare nu se indică 

zidovudină în sirop – în cantităţi mari se 

suportă rău. 

• A se păstra în vase de sticlă la întuneric. 

• Se poate administra în timpul mesei. 

• În caz de HIV-encefalopatii doza se dublează. 

• Nu se permite interacţiunea cu stavudină 

(zidovudina şi stavudina inhibă acţiunea ARV 

reciproc). 

• Suspensia se păstrează în frigider 30 de zile. 

• Se administrează de preferinţă cu o oră până la 

mâncare sau peste 2 ore după mâncare.(posibil 

că pentru copii nu are importanţă) 

• Înainte de administrare suspensia se agită. 

• Suspensia se prescrie în cantităţi mari; se 

permite şi bine se suportă primirea conţinutului 

capsulelor. 

• Suspensia se păstrează 30 de zile. 


• Se suportă bine. 


• Soluţia se păstrează la temperatura camerei 

(flaconul deschis e valabil o lună). 


• Siropul se suportă bine, iar pastilele se pot 

măcina. 

• DE PREÎNTÂMPINAT PĂRINŢII DESPRE 

REACŢIA DE HIPERSENSIBILITATE.

Preparatul 

Nevirapină 

Efavirenz 

DOZA ZILNICĂ 

(REGIMUL DE 

ADMINISTRARE) 


PRINCIPALE 

INHIBITORII NON-NUCLEOZIDICI AI REVERS TRANSCRIPTAZEI 

300-400 mg/m 2 /24h în 2 prize. 

Doza iniţială, timp de 2 săptămâni: 

150-200 mg/m 2 /24h într-o singură 

priză. 

Ulterior doza se măreşte până la 

300-400 mg/m 2 /24h (cu condiţia 

absenţei erupţiei) 

• Farmacocinetica la copiii mai 

mici de 3 ani este insuficient 

studiată. 

• 15 mg/kg sau 

• 10-15 kg – 200 mg; 

• 15-20 kg – 250 mg; 

• 20-25 kg – 300 mg; 

• 25-33 kg – 350 mg; 

• 33-40 kg – 400 mg; 

• > 40kg - 600mg/1dată/24h. 

• Preparatul sub formă de sirop 

se utilizează în doze mai mari. 

INHIBITORII PROTEAZEI HIV 

Indinavir 

Ritonavir 

Saquinavir 

• A nu se indica noi-născuţilor. 

• Copii: 500 mg/m 2 la fiecare 8 

ore 

• 800 mg/m 2 în 2 prize; 

• Doza iniţială 250 mg/m 2 la 

fiecare 12 ore. Doza se măreşte 

la fiecare 5 zile. 

• Copii: 900 mg/m 2 / 24h (în sirop 

80mg/ml) 

Se administrează copiilor > 25 kg: 

• 150 mg/kg/24h în 3 prize 

La 10% din pacienţi: erupţie. 

Foarte rar: sindrom Stevens- 

Johnson – a se SUSPENDA 

preparatul. În mod regulat 

trebuie determinată activitatea 

enzimelor hepatice. Inductor al 

citocromului P450. uneori 

interacţionează cu alte remedii 

medicamentoase. Reduce 

concentraţia majorităţii 

inhibitorilor proteazei HIV. 

Erupţie (moderată). 

Acţiune toxică asupra SNC, 

somnolenţă, vise patologice, 

sindromul „copilului distrat”. 

Interacţionează cu alte remedii 


Greaţă; hipebilirubinemie 

(10%); nefrolitiază /nefrită (4%). 

Rareori: anemie hemolitică, 

dereglarea funcţiei hepatice. 

Dereglarea lipidogramei. 

Dereglările TGI (frecvent), 

cefalee, creşterea activităţii 

enzimelor hepatice; 

intensificarea hemoragiei la 

bolnavii cu hemofilie, dereglări 

ale lipidogramei 

• Erupţie, cefalee, dereglări ale 

TGI; diabet zaharat. 

• Modificări ale conţinutului 

lipidelor în sânge. 

93 

COMENTARII 

• Suspensia trebuie păstrată la 

temperatura camerei. 

• Poate fi administrat în timpul mesei. 

• Trebuie de prevenit părinţii despre 

posibilitatea apariţiei erupţiei. În caz 

de apariţie a erupţiei doza nu trebuie 

majorată. 

• Există sub formă de sirop. 

• Conţinutul capsulelor poate fi amestecat cu 

produsele alimentare. Deoarece preparatul 

are gust amar, este mai bine să fie adăugat în 

dulceaţă sau alte produse dulci. 

• Poate fi administrat în timpul mesei, dar în 

combinaţie cu produse mai puţin grase 

(alimentele grase măresc absorbţia 

preparatului cu 50%). 

• Este binevenită administrarea înainte de 

somn, în special în primele 2 săptămâni, 

pentru a micşora acţiunea asupra SNC. 

• A nu se administra în timpul mesei. 

Există sub formă de sirop. 

• Se recomandă consumul sporit de 

lichide (cu excepţia băuturilor gazoase). 

• Se poate administra în timpul mesei, însă 

alimentele capătă gust amar. 

• Se poate amesteca cu unt de arahide, sos de 

ciocolată sau cu caşcaval. Trebuie luate în 

consideraţie interacţiunile medicamentoase. 

• A se administra în timpul mesei. 

• Provoacă fotosensibilizare.

Preparatul 

Nelfinavir 

Lopinavir/ritonavir 

Amprenavir 

DOZA ZILNICĂ 

(REGIMUL DE 

ADMINISTRARE) 

• 110-120 mg/kg/24h în 2 prize 

• Adolescenţi: doza este mai mare 

ca pentru adulţi 

• Comprimatele pot fi mărunţite; se 

eliberează şi sub formă de 

pulbere 

• Copii:150 mg/kg/24h 

• 450/112,5 – 600/150 mg/m 2 /24h 

în 2 prize. 

• În combinaţie cu INNRT sunt 

necesare doze mai mari. 

• Sirop: 80/20 mg/ml 

• 40 mg/kg/24h în 2 prize, capsule 

• Preparatul sub formă de sirop se 

administrează în doze mai mari 


PRINCIPALE 

Diaree (uşoară, moderată), 

vomă, erupţie. Modificări ale 

conţinutului lipidelor în sânge. 

Interacţionează cu alte remedii 


Erupţie (2%), dereglări ale TGI, 

modificări ale conţinutului 

lipidic al sângelui. 

Dereglări ale TGI, modificări 

ale conţinutului lipidic al 

sângelui. 

94 

COMENTARII 

• Pulberea este dulce cu un slab gust amărui, 

se prezintă sub formă de granule mici dure, 

care sunt greu solubile; pulberea este 

dizolvată imediat înainte de administrare în 

apă, lapte, substituent lactat, budincă şi al. 

Nu se poate adăuga preparatul în alimentele 

cu gust acru sau suc (ele vor căpăta un gust 

amar intens). 

• Deoarece administrarea pulberii copiilor este 

foarte dificilă, este de preferinţă utilizarea 

comprimatelor mărunţite (chiar şi pentru 

copii mici), dacă se poate măsura doza 

corectă. 

• Pulberea şi comprimatele trebuie păstrate la 

temperatura camerei. 

• A se administra cu alimente grase. 

• Forma lichidă: nu trebuie administrată în 

cantităţi mari, este amară. 

• Capsulele sunt mari. 

• Soluţie pentru administrare internă şi 

capsulele este de preferinţă să fie păstrate la 

frigider. Se admite păstrarea timp de 2 luni 

la temperatura camerei mai mică de 25° C. 

• A se administra în timpul mesei. 

• Siropul are gust amar, trebuie 

administrat în cantităţi mari. 

• Capsulele fie sunt mari – 200mg (sunt 

greu de înghiţit), fie mici, 50 mg 

(trebuie administrate câteva).

Anexa VII-B 

Tratamentul efectelor adverse frecvente ale TAR 

Preparatul Efecte adverse Comentarii Tratament 

Zidovudina Dereglări ale TGI: greaţă, Dereglări uşoare ale TGI se Trebuie de explicat copilului şi persoanei 

vomă, diaree. 

dezvoltă frecvent, dar de care îngrijeşte de el cauza, trebuie de 

regulă, ele trec într-o lună. informat despre faptul că starea în curând 

se va îmbunătăţi 

Dereglări ale SNC: cefalee, 90% de pacienţi suportă Dacă pacientul suportă greu aceste efecte 

mialgie, fatigabilitate, normal aceste efecte adverse. adverse, zidovudina trebuie substituită cu 

insomnie 

stavudină. 

Depunerea de pigment pe 

plăcile unghiale 

Pielea nu este afectată A se recomanda să nu se atragă atenţie. 

Lamivudină Este bine tolerată 

Stavudină Este bine tolerată 

Efavirenz Dereglări ale SNC: vertij, Aceste reacţii adverse sunt A se recomanda administrarea 

insomnie, vise patologice, 

tulburări de personalitate 

RAREORI observate la copii preparatului înainte de somn. 

Nevirapină Hepatotoxicitate A se determina activitatea Dacă activitatea ALAT > 200 ME, a se 

ALAT, peste 2 săptămâni şi suspenda toate preparatele ARV, atunci 

peste 1 lună de la începutul când activitatea ALAT va reveni la 

terapiei, ulterior la fiecare 3 normal, trebuie începută o altă schemă 

luni 

TAR care să includă efavirenz. 

Erupţie 

Uşoară: macule, papule, A se continua administrarea nevirapinei, 

descuamare uscată 

însă doza nu trebuie majorată până la 

dispariţia erupţiei 

Severă: vezicule, ulceraţii, A se suspenda nevirapina, a se substitui 

zemuire, afectarea 

mucoaselor. 

cu efavirenz. 

Nelfinavir Diaree De obicei scaun lichid de 1-3 A se administra copilului suficiente 

ori pe zi. 

lichide pentru a evita deshidratarea 

95

Anexa VII-C 

Efectele adverse severe ale TAR, care impun suspendarea preparatelor 

(tabloul clinic, tactica de conduită) 

Efectul advers Preparatul ce 

cauzează efectul 

advers 

Hepatita acută Nevirapina 

Rareori: efavirenz 

Foarte rar (< 1%): 

zidovudina, 

didanozina, stavudina, 

inhibitorii proteazei 

HIV (ritonavir) 

Pancreatita acută Didanozina, stavudina. 

Rareori: lamivudina 

Tabloul clinic Tactica de conduită 

Icter, hepatomegalie, simptomele de 

afectare a TGI, fatigabilitate, pierderea 

poftei de mâncare. Hepatita cauzată de 

nevirapină se poate complica cu 

simptomele alergiei (erupţie, reacţie 

alergică sistemică, eozinofilie) 

96 

• După posibilităţi de verificat 

ALAT, ASAT, nivelul bilirubinei. 

• A se suspenda toate preparatele 

până la dispariţia simptomelor. 

• A se suspenda definitiv nevirapina. 

Greaţă, vomă, dureri abdominale. • După posibilităţi, de verificat 

regulat activitatea fermenţilor 

pancreatici în plasmă (amilaza şi 

lipaza). 


ARV până la dispariţia 

simptomelor. 

• Când starea se va normaliza de 

indicat o nouă schemă TAR cu 

INRT fără acţiune toxică asupra 

pancreasului (zidovudină, 

abacavir). 

Lactacidoza INRT Primele simptome sunt diverse, 

amintesc perioada prodromală, poate fi 

observată slăbiciune generală, 

fatigabilitate, dereglări ale TGI (greaţă, 

vomă, diaree, dureri abdominale, 

hepatomegalie, scăderea poftei de 

mâncare şi scădere ponderală 

inexplicabilă), dereglări respiratorii 

(respiraţie frecventă, dispnee), 

Reacţia de 

hipersensibilitate 

Abacavir, nevirapina 

dereglări neurologice (inclusiv pareze). 

Abacavir: Semnele de afecţiune 

acută: febră, fatigabilitate, mialgie, 

greaţă şi vomă, diaree, dureri 

abdominale, faringită, tuse, dispnee, 

uneori erupţii. Aceste simptome nu 

sunt specifice şi sunt observate în 

majoritatea infecţiilor frecvente, iată 

de ce reacţia de hipersensibilitate se 

suspectează, dacă la copil 

concomitent apar semnele de 

dereglări respiratorii şi digestive. 

Nevirapină. Semne generale: febră, 

mialgie, artralgie, hepatită, 

eozinofilie, uneori erupţii. 


ARV. După suspendarea TAR 

simptomele uneori se păstrează sau 

se agravează. 

• Terapie de susţinere. 

• Pentru reluarea TAR este selectează 

o schemă care conţine inhibitor al 

proteazei HIV, INNRT şi posibil 

abacavir. 


până la dispariţia simptomelor. 

• Dacă preparatul nu este suspendat, 

reacţia de hipersensibilitate creşte şi 

poate duce la decesul pacientului. 

• A se indica terapie de susţinere. 

• Se interzice reluarea abacavirului 

sau nevirapinei – au fost înregistrate 

cazuri de reacţii anafilactice şi deces 

al pacienţilor. 

• După dispariţia simptomelor 

trebuie corectată schema TAR. 

Abacavir trebuie substituit cu un alt 

INRT. Schema TAR cu nevirapină 

este substituită cu schema cu un 

inhibitor al proteazei HIV sau schema 

bazată pe INRT (3 INRT).

Efectul advers Preparatul ce 

cauzează efectul 

Erupţie severă, 

sindrom Stevens- 

Johnson 

Neuropatie 

periferică severă 

advers 

INNRT: nevirapina, 

efavirenz 

Didanozina, stavudina, 

lamivudina 

Tabloul clinic Tactica de conduită 

Erupţia de obicei apare în primele 2-4 

săptămâni de tratament. Erupţia este 

de obicei eritematoasă, maculopapuloasă, 

elementele conglomerează, 

sunt mai manifeste pe corp şi membre 

superioare, uneori sunt asociate cu 

prurit. Uneori se asociază cu febră. 

Sindromul Stevens-Johnson (forma 

buloasă severă ale eritemului polimorf 

exsudativ cu afectarea mucoaselor şi 

intoxicaţie marcată) prezintă pericol 

pentru viaţă, se dezvoltă la 0,3% din 

pacienţi pe fundal de administrare a 

nevirapinei. 

Durere, parestezii şi hipoestezii în 

mâini şi laba piciorului; pierderea 

sensibilităţii în porţiunile distale ale 

membrelor, uşoară hipotonie 

musculară, pierderea reflexelor 

tendinoase 

97 


ARV până la dispariţia 

simptomelor. 

• Dacă erupţia a fost asociată cu 

simptome generale (febră, 

afectarea mucoaselor, urticarie) sau 

a apărut sindromul Stevens- 

Johnson, administrarea nevirapinei 

nu poate fi reluată. 

• După dispariţia simptomelor 

trebuie modificată schema TAR, 

indicând preparate din altă clasă 

(de exemplu, 3 INRT sau 2 INRT 

+ inhibitor al proteazei HIV). 

• A se suspenda INRT, care 

cauzează neuropatia şi a se indica 

un alt INRT care nu posedă efect 

neurotoxic (zidovudină, abacavir). 

• Simptomele de obicei dispar în 2-3 

săptămâni.

Anexa VII-D 

Clasificarea infectiei cu HIV la copiii în vârstă până la 13 ani (1994 CDC Atlanta) 

Copii cu infectie HIV sunt clasificati în functie de manifestările clinice în 4 grupe (N, A, B, C) şi în functie de gradul de 

imunosupresie (1, 2, 3). Manifestările clinice trebuie să fie datorate infectiei cu HIV şi nu altor cauze. 

Grupa N (asimptomatică). Fără simptome datorate infectiei cu HIV, sau una din manifestările clinice referitoare la grupul 

A. 

Grupa A. Simptomatologie minoră. Boală usoară. Copii cu 2 sau mai multe manifestări din cele ce urmează: 

• Limfadenopatie (>0.5 cm în două sau mai multe grupuri ganglionare; grupurile bilaterale se consideră un grup) 

• Hepatomegalie 

• Splenomegalie 

• Dermatită 

• Parotidită HIV 

• Infectii recurente sau persistente respiratorii, sinizite sau otite medii. 

Grupa B. Sipmptomatologie moderată. Boală medie. Manifestări clinice ce nu sunt incluse în grupele A şi C: 

• Anemie

• Histoplasmosă diseminată 

• Sarcom Kaposi. 

• Limfom primar cerebral. 

• Limfom Burkitt. 

• Limfom B celular. 

• Infectie cu Mycobacterium tuberculosis de tip diseminat sau extrapulmonar. 

• Infectie cu Mycobacterium avium sau Mycobacterium kansasii diseminată. 

• Infectii cu alte mycobacterii sau specii de mycobacterii neidentificate. 

• Pneumonie cu Pneumocystis carinii 

• Leucoencefalopatie multifocală progresivă 

• Sepsis recurent cu Salmonella. 

• Toxoplasmoză cerebrală, cu debut după prima lună de viată. 

• Wasting Sindrom în absenta unei boli (alta decât HIV), capabilă să inducă următoarele semne: 

a) Pierdere în greutate >10% fată de greutatea initială 

b) Diaree cronică (cel putin 2 scaune pe zi cu durata mai mare de 30 zile) 

c) Febră documentată, intermitentă sau constantă 

Criterii 

imunologice 

Fără 

imunosupresie 

Imunosupresie 

moderată 

Imunosupresie 

severă 

Clasificarea imunosupresiei infectiei cu HIV la copiii sub 13 ani (CDC, 1994) 

Vârsta 

Mai mici de 12 luni 1-5 ani 

Limfocite T CD4 

6-12 ani 

N 

% din totalul 

limfocitelor 

N 

99 

% din totalul 

limfocitelor 

N 

% din totalul 

limfocitelor 

> 1500 > 25 > 1000 > 25 > 500 > 25 

750-1499 15-24 500-999 15-24 200-499 15-24 

< 750 < 15 < 500 < 15 < 200 < 15 

Clasificarea cinico-imunologică a infectiei HIV la copiii sub 13 ani (CDC, 1994) 

Grupe clinice 

Criterii imunologice N 

Asimptomatică 

A 

Simptomatologie 

minoră 

B 

Simptomatologie 

moderată 

C 

Simptome de SIDA 

Fără imunosupresie N1 A1 B1 C1 

Imunosupresie 

moderată 

N2 A2 B2 C2 

Imunosupresie severă N3 A3 B3 C3

100 

VIII. Profilaxia post-contact 


Profilaxia post-contact (PPC) reprezintă o cură scurt de preparate antiretrovirale administrate cu scopul scăderii riscului 

infecţiei cu HIV după o posibilă infectare (ce a avut loc în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, în timpul actului 

sexual sau în alte împrejurări). În instituţiile medicale PPC trebuie să fie inclusă în lista universală a măsurilor de protecţie a 

personalului privind infectarea la locul de muncă. 

În multe instituţii medicale dotate insuficient cu mijloace de protecţie există riscul profesional de infectare cu HIV la 

înţeparea cu acul sau în alte situaţii, mai ales dacă răspândirea infecţiei HIV printre pacienţii ce frecventează aceste instituţii 

este înaltă. Efectuarea PPC poate scădea frecvenţa cazurilor de infecţie cu HIV la lucrătorii medicali ce au fost expuşi 

infectării în cadrul îndeplinirii responsabilităţilor de serviciu. Se presupune că posibilitatea implementării PPC va scădea 

nedorinţa lucrătorilor medicali de a deservi pacienţii infectaţi cu HIV şi va preîntâmpina eliberarea din funcţie a celor care 

sunt gata să-şi schimbe locul de muncă de frică să nu fie infectaţi. 

PPC trebuie efectuată şi persoanelor care au fost expuse riscului neprofesional de infectare cu HIV, inclusiv 

persoanelor expuse unei injecţii cu ac infectat în mod accidental sau premeditat, consumatorilor de stupefiante injectabile în 

cazul utilizării accidentale a unei seringi infectate şi persoanelor ce au fost victime ale actelor de violenţă sexuală. 

2. Măsuri universale de precauţie 

În cadrul instituţiilor medicale PPC trebuie să fie o parte componentă a sistemului general de măsuri de protecţie a 

personalului privind infectarea cu agenţi patogeni transmişi prin intermediul sângelui. 

Măsurile universale de precauţie sunt un complex de măsuri în limitele controlului infecţios, îndreptate spre reducerea 

riscului de transmitere al infecţiei între pacienţi şi lucrătorii medicali prin contact cu sângele şi alte lichide biologice. 

Luând în consideraţie că depistarea tuturor pacienţilor cu infecţii ce pot fi transmise prin intermediul sângelui este 

imposibilă, la baza măsurilor de protecţie ale lucrătorilor medicali contra infecţiei cu HIV şi hepatitei virale este binevenit 

următorul principiu: toţi pacienţii trebuie consideraţi potenţial infectaţi. 

Prin efectuarea măsurilor universale de precauţie se subînţelege că sângele şi lichidele biologice ale tuturor pacienţilor 

trebuie considerate potenţial infectate şi întotdeauna trebuie luate măsurile respective de precauţie în timpul lucrului cu ele, 

dar nu trebuie să ne bazăm pe propria perspicacitate referitor la apartenenţa unui sau altui pacient la grupul “cu risc înalt”. 

Riscul profesional de infectare există la lucrătorii medicali (personalul instituţiilor medicale de stat şi private, 

inclusiv al laboratoarelor, membrii echipelor de asistenţă medicală de urgenţă, studenţii instituţiilor medicale de 

învăţământ) şi colaboratorii serviciilor de securitate publică (poliţişti, colaboratorii instituţiilor de corecţie, membrii 

echipelor de salvare, voluntari, etc.) care, conform specificului activităţii lor, contactează cu persoane sau sânge şi alte 

lichide biologice. Riscul de contactare cu sânge şi alte lichide biologice în cadrul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu există 

şi la reprezentanţii altor profesiuni, de 

aceea măsurile universale de precauţie şi PPC pot fi incluse şi în cadrul instituţiilor de profil nemedical. 

Contactele legate cu riscul infectării cu HIV: leziuni ale pielii (înţeparea cu acul sau rănirea cu obiect ascuţit); 

contactul lichidelor biologice cu mucoasele sau pielea lezată; contactul pe o suprafaţă întinsă sau de lungă durată (câteva 

minute şi mai mult) a pielii nelezate cu ţesuturi, sânge şi alte lichide biologice. 

Sângele şi alte lichide biologice potenţial infectate 

Măsurile universale de precauţie trebuie respectate în timpul lucrului cu sângele şi alte lichide biologice,la contactul cu 

care s-au înregistrat cazuri de infectare cu HIV, inclusiv: 

• spermă, 

• eliminări vaginale, 

• oricare lichide cu amestec vizibil de sânge, 

• culturi sau medii ce conţin HIV, 

la fel şi lichide ale căror risc de transmitere al infecţiei cu HIV nu este cunoscut, 

• lichid sinovial, 

• lichid cefalorahidian, 

• lichid pleural, 

• lichid peritoneal, 

• lichid pericardic, 

• lichid amniotic. 

Măsurile universale de precauţie nu se referă la: 

• mase fecale 

• eliminări nazale 

• spută 

• transpiraţie 

• secreţie lacrimală 

• urină 

• mase vomitive 

• salivă (cu excepţia manipulaţiilor stomatologice, în cadrul cărora saliva frecvent se amestecă cu sânge).

Măsurile universale de precauţie trebuie respectate în timpul lucrului cu orice ţesut sau organ (cu excepţia pielii 

nelezate) excizat (sau înlăturat prin orice altă metodă pe parcursul vieţii sau la necropsie); în timpul lucrului cu ţesuturile şi 

organele animalelor experimentale, infectate cu agenţi ce se transmit prin intermediul sângelui, la fel şi cu orice alt lichid 

biologic dacă este greu de diferenţiat originea lui. 

Măsurile universale de precauţie trebuie efectuate în toate instituţiile medicale de către toţi lucrătorii medicali. 

2.1 Ghid de măsuri universale de precauţie 

Pentru a preveni infectarea cu agenţi patogeni ce se transmit prin intermediul sângelui trebuie de evitat: 

• traumele produse de pe urma comportamentului neadecvat cu ace şi instrumente ascuţite infectate; 

• nimerirea sângelui şi altor lichide biologice pe mucoasa cavităţii bucale, nazale, conjunctiva globului ocular şi 

pielea lezată (tăieturi, zgârieturi, dermatită, acnee); 

• contactul cu mucoasa cavităţii bucale, nazale şi conjunctiva globului ocular în timpul lucrului cu lichide biologice 

şi suprafeţe contaminate cu aceste lichide; 

Cu scop de prevenire a infectării trebuie utilizate: 

• Dispozitive de protecţie pentru izolarea obiectelor ce reprezintă o sursă de infecţii transmise prin intermediul 

sângelui (de exemplu: containere ermetice rigide pentru ace şi instrumente ascuţite deja folosite, care trebuie să fie 

aranjate comod pe masa de lucru şi să fie înlocuite la timpul potrivit fără a fi umplute peste măsură; perfuzoare fără 

ac). 

• Tehnologii sigure pentru diminuarea riscului la efectuarea diferitor manipulaţii (inclusiv comportament adecvat cu 

acele uzate, ce exclude ajustarea pesarului cu două mîini, îndoirea şi alte manipulări cu acele). 

• Mijloace individuale de protecţie, inclusiv mănuşi, halate impermeabile, mijloace de protecţie ale feţei şi ochilor 

(măşti, ochelari, ecrane). 

2.1.1.Dispozitivele de protecţie şi tehnologiile sigure 

Dispozitivele de protecţie (de exemplu: containerele pentru colectarea instrumentelor ascuţite folosite) reduc riscul 

infectării pe calea izolării sau înlăturării de la locul de muncă a obiectelor ce reprezintă o sursă de infecţie şi un potenţial 

pericol. Ele se referă la mijloacele primei linii de apărare contra infectării la locul de muncă. 

Tehnologiile sigure propun efectuarea diverselor manipulaţii astfel încât riscul de infectare să fie minim. 

Angajatorul trebuie să asigure lucrătorii săi cu dispozitive de protecţie şi să-i instruiască în privinţa tehnologiilor 

sigure, dar răspunderea pentru aplicarea lor în practică o duc însăşi lucrătorii. 

Pentru a preîntâmpina infectarea cu agenţi patogeni ce se transmit prin intermediul sângelui, lucrătorii medicali trebuie 

să respecte următoarele măsuri de precauţie: 

• Evitarea răspândirii, stropirii şi revărsării sângelui şi altor lichide biologice. 

• Spălarea mâinilor imediat (sau cu prima ocazie) după scoaterea mănuşilor şi altor mijloace individuale de 

protecţie. 

• La nimerirea sângelui sau altui material potenţial infectat pe piele se recomandă spălarea imediată (sau cu prima 

ocazie) a mâinilor şi zonelor contaminate cu apă şi săpun, iar la nimerirea pe mucoase – imediat de spălat cu apă. 

• Spălarea mâinilor cu săpun sub apă curgătoare. În caz că nu este apă curgătoare, folosirea soluţiei antiseptice 

pentru mâini şi prosoape curate sau şerveţele antiseptice, după care cu prima ocazie spălarea mâinilor după metoda 

standard. 

• Nu se recomandă transferarea acelor utilizate şi ajustarea pesarelor fără motive întemeiate; în acest scop se 

recomandă folosirea instrumentelor ce exclud contactul direct cu acul sau ajustarea lor cu o singură mână. 

• Instrumentele murdare tăioase şi înţepătoare de folosinţă repetată să fie plASATe imediat (sau cu prima ocazie) în 

containere rigide impermeabile (fundul şi pereţii), marcate sau însemnate cu o culoare anumită pentru o prelucrare 

ulterioară. 

• Amplasarea containerelor pentru instrumente folosite ascuţite în aşa fel încât să fie comode în utilizare şi să nu se 

răstoarne. 

• Înlocuirea containerelor pentru instrumente tăioase şi înţepătoare la momentul potrivit şi excluderea umplerii lor 

peste măsură. 

• Transportarea containerului cu instrumente folosite tăioase şi ascuţite doar în mod închis. Dacă presupunem o 

scurgere, containerul se plasează în interiorul altui container. 

• Plasarea mostrelor de lichide biologice în containere ermetice cu marcaj corespunzător. Dacă containerul cu mostre 

este contaminat sau deteriorat, el se plasează în interiorul altui container. 

• Înainte de deservirea tehnică şi transportarea echipamentului contaminat cu sânge sau alte lichide biologice, el 

trebuie dezinfectat. Daca dezinfecţia este imposibilă în fişa de însoţire trebuie indicate elementele contaminate. 

• Plasarea tuturor materialelor de unică folosinţă utilizate în containere impermeabile ce se închid. 

• Plasarea lenjeriei murdare în saci sau containere cu scopul reducerii la minimum a contactului cu ea; lenjeria 

umedă de transportat în saci sau containere impermeabile. 

Se interzice: 

• Alimentarea, fumatul, machierea, scoaterea şi aplicarea lentilelor de contact la locul de muncă, unde este posibil 

contactul cu sângele sau alte lichide biologice. 

101

• Păstrarea alimentelor şi băuturilor în frigidere sau alte locuri, unde se păstrează mostre de sânge şi alte lichide 

biologice sau ţesuturi. 

• Aspirarea în pipete cu gura a sângelui şi altor lichide biologice. 

• Ridicarea cu mâna a cioburilor de sticlă ce pot fi contaminate cu lichide biologice. 

• Îndoirea, ruperea, scoaterea acelor utilizate de pe seringi, ajustarea pesarelor pe ele; acelaşi lucru se referă şi la 

instrumentele ascuţite contaminate, dacă aceste acţiuni nu sunt necesare sau dacă aceasta nu corespunde cerinţelor 

manipulaţiei medicale. 

• Scoaterea cu mâna a anumitor obiecte din containerele pentru instrumente uzate tăioase şi înţepătoare de folosinţă 

repetată; deschiderea, eliberarea şi spălarea cu mâna a containerelor. 

2.1.2. Mijloace individuale de protecţie 

Dacă dispozitivele de protecţie şi tehnologiile sigure nu exclud riscul infectării la locul de muncă, angajatorul este 

obligat să ofere lucrătorilor şi mijloace individuale de protecţie. Aceste mijloace de protecţie trebuie să fie păstrate într-un 

loc accesibil şi să fie oferite gratis: 

• Mănuşile (inclusiv mănuşile hipoalergice pentru lucrătorii medicali cu alergie la cele obişnuite). 

Este foarte important de a îmbrăca mănuşi înainte de lucrul cu sângele şi alte lichide biologice sau suprafeţele 

contaminate de către ele. Este interzisă utilizarea repetată a mănuşilor de unică folosinţă sau utilizarea mănuşilor 

de folosinţă repetată deteriorate. Este interzisă utilizarea substanţelor lubrifiante pe bază de vaselină, deoarece ele 

afectează latexul din care sunt confecţionate mănuşile. 

• halatele şi altă îmbrăcăminte de protecţie. 

halatul este obligatoriu în toate cazurile când este posibil contactul cu materialul infectat. Bonetele chirurgicale, 

bahilele sau încălţămintea specială sunt obligatorii doar în cazul riscului înalt de contaminare. 

• Măştile, ochelarii de protecţie şi ecranele pentru faţă. 

Dacă în timpul manipulaţiei este posibilă stropirea cu sânge sau alte lichide biologice, trebuie de îmbrăcat ecrane 

protectoare, ce acoperă faţa până la bărbie, sau măşti în combinaţie cu ochelari de protecţie dotaţi cu paveze 

laterale. Ochelarii obişnuiţi nu asigură protecţia necesară contra infecţiei transmisă prin intermediul sângelui. 

Mijloacele individuale de protecţie trebuie să protejeze îmbrăcămintea de serviciu şi uzuală, lenjeria, tegumentele, 

ochii, gura şi alte mucoase de la contactul cu sângele şi alte lichide biologice pe toată durata utilizării acestor mijloace. 

Dacă îmbrăcămintea de protecţie s-a îmbibat cu sânge sau alte lichide biologice potenţial infectate, ea trebuie dezbrăcată 

cât mai repede, iar zonele de tegumente contaminate – spălate cu apă şi săpun. Înainte de părăsirea locului de muncă, toate 

mijloacele individuale de protecţie se scot şi se pun în recipiente speciale. Angajatorul răspunde de curăţirea, spălarea, 

repararea, schimbarea şi utilizarea mijloacelor individuale de protecţie folosite. 

2.2.Recomandări pentru lucrătorii din cadrul administraţiei instituţiilor medicale privind 

asigurarea măsurilor universale de precauţie. 

2.2.1.Instruirea personalului medical 

Lucrătorii instituţiilor medicale trebuie să ştie despre riscul profesional de infectare şi să conştientizeze necesitatea 

respectării măsurilor universale de precauţie în cadrul lucrului cu toţi pacienţii, în orice situaţie, indiferent de diagnostic. 

Întreg personalul (medical şi nemedical) instituţiilor medicale trebuie să urmeze regulat cursurile de instruire privind 

tehnica securităţii. Predarea măsurilor universale de precauţie trebuie să fie o parte componentă obligatorie a cursurilor de 

instruire ale lucrătorilor medicali în cazul angajării la serviciu. 

2.2.2.Reducerea numărului de intervenţii invazive 

Intervenţiile invazive nejustificate trebuie evitate. Lucrătorii medicali trebuie să cunoască şi să îndeplinească această 

regulă, inclusiv să evite transfuziile de sânge nejustificate (dacă ne putem limita la soluţiile infuzabile), injecţiile (dacă 

preparatele pot fi administrate enteral), aplicarea suturilor (de exemplu: încercarea de evitare a epiziotomiei) etc. Schemele 

standarde de tratament trebuie să includă formele medicamentoase pentru administrare enterală în toate cazurile posibile. 

Soluţiile injectabile trebuie excluse din Nomenclatorul de stat al preparatelor de linia întâi, dacă aceste preparate se livrează 

şi în formă de administrare enterală. 

Necesitatea intervenţiilor invazive trebuie limitată. Trebuie comandate dispozitive jetabile contemporane pentru 

efectuarea injecţiilor şi infuziilor, la fel şi un număr crescut de forme medicamentoase cu administrare enterală. 

2.2.3.Aprovizionarea cu utilajul necesar 

Instituţiile medicale trebuie să fie aprovizionate cu utilajul necesar şi materiale de consum corespunzător standardelor 

controlului infecţios chiar şi în condiţii de resurse limitate. Normal ar fi ca toate instituţiile medicale să dispună de seringi 

jetabile şi sisteme pentru infuzii de calitatea şi asortimentul corespunzător necesităţilor, dezinfectante şi containere pentru 

instrumente medicale înţepătoare şi tăioase. O atenţie deosebită trebuie acordată aprovizionării instituţiilor medicale cu 

mijloace individuale de protecţie şi alimentării cu apă (dacă instituţia medicală nu dispune de o conductă de apă este 

necesară organizarea aprovizionării permanente a instituţiei date cu o cantitate suficientă de apă). 

102

2.2.4.Organizarea ordinii interne 

Cercetările ştiinţifice au demonstrat că asigurarea sterilizării corecte a seringilor şi sistemelor de perfuzie de folosinţă 

repetată este dificilă, de aceea trebuie să renunţăm la ele. Trebuie elaborate planuri de utilizare a deşeurilor instituţiilor 

medicale conform standardelor de stat. În instrucţiunile şi circularele prezente într-o anumită instituţie medicală trebuie 

redate regulile de utilizare a utilajului, graficul cursurilor de instruire ale personalului şi regimul de supraveghere. 

Supravegherea curentă în instituţiile medicale contribuie la respectarea tehnicilor de securitate de către personal şi 

reducerea riscului profesional de infectare. În cazul contactului cu materialul infectat cu HIV, lucrătorul medical trebuie să 

beneficieze de consultaţie, profilaxie ARV, supraveghere în dinamică şi alte tipuri de asistenţă necesară. 

3. Efectuarea profilaxiei post-contact 

În toate instituţiile medicale unde există riscul profesional de infectare cu HIV este necesară asigurarea PPC. Pentru 

aceasta este obligatorie crearea unor rezerve de seturi de preparate antiretrovirale şi posibilitatea lucrătorilor medicali de a 

se consulta imediat la un specialist. 

Centrele Regionale de profilaxie şi luptă cu HIV/SIDA trebuie să acorde ajutor consultativ instituţiilor medicale 

privind PPC şi să efectueze PPC în cazurile de contact ce nu ţin de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu (contacte sexuale şi 

al.). 

3.1. PPC după contactul profesional 

3.1.1.Riscul infectării 

După contactul percutan cu sângele infectat cu HIV (înţepătură cu acul, tăietură) riscul de infectare este de aproximativ 

0,3% (95% intervalul de încredere: 0,2% - 0,5%). Riscul de infectare după nimerirea sângelui infectat cu HIV pe mucoasele 

intacte este de aproximativ 0,09% (95% intervalul de încredere: 0,006% - 0,5%). Risc de infectare după contactul cu pielea 

intactă a sângelui infectat cu HIV sau altor lichide biologice nu s-a depistat. Există factori ce sporesc riscul de infectare. 

Controlul regulat al instituţiilor medicale contribuie la respectarea tehnicii de securitate de către personalul medical şi 

reducerea riscului de infectare. După contactul cu materialul infectat cu HIV, 

lucrătorul medical trebuie să beneficieze de consultaţie, profilaxie ARV, supraveghere în dinamică şi alte tipuri de asistenţă 

necesară. Profilaxia ARV post-contact poate reduce riscul dezvoltării infecţiei cu HIV. 

3.1.2.Indicaţiile pentru PPC 

• Lezarea pielii cu un obiect ascuţit (înţepătură cu ac bont sau ascuţit, tăietură cu ciob de sticlă) contaminat cu sânge, 

lichid cu amestec vizibil de sânge sau alt material potenţial infectat, sau cu acul din vena sau artera bolnavului 

• Rană muşcată, dacă muşcătura este produsă de o persoană infectată cu HIV cu o sursă vizibilă de hemoragie în 

cavitatea bucală. 

• Nimerirea sângelui, lichidului cu amestec vizibil de sânge sau altui material potenţial infectat pe mucoase (cavitate 

bucală, nazală, ochi). 

• Nimerirea sângelui, lichidului cu amestec vizibil de sânge sau altui material potenţial infectat pe pielea lezată (de 

exemplu: dermatită, zone de hiperkeratoză, eroziuni sau rană deschisă). 

3.1.3.Acţiunile în caz de contact profesional 

• Imediat după contactul cu sângele sau alte lichide biologice, de spălat zonele de piele contaminate (inclusiv lezate) 

cu apă şi săpun, iar mucoasele contaminate – cu apă curată. 

• Estimarea riscului de infectare cu HIV în caz de contact (de luat în consideraţie tipul lichidului biologic şi 

intensitatea contactului). 

• De examinat la HIV pacientul, cu lichidele biologice ale căruia a contactat lucrătorul medical. Examinarea unor 

astfel de persoane se face doar după obţinerea consimţământului informat; ea trebuie să includă consilierea şi, la 

necesitate, îndreptarea pentru obţinerea asistenţei medicale. Confidenţialitatea este obligatorie. Trebuie efectuat 

testul expres standard pentru anticorpii la HIV şi rezultatele testării să fie obţinute cât mai repede. 

• În caz de contact cu lichidele biologice ale pacientului infectat cu HIV (sau pacientului cu o probabilitate înaltă de 

infecţie cu HIV) de efectuat PPC. 

• Examinarea clinică şi testarea la HIV a lucrătorului medical ce a avut de suferit se efectuează numai după obţinerea 

consimţământului informat. 

• Consultantul trebuie să întreţină o discuţie privind reducerea riscului de infectare la locul de muncă, analizând în 

prealabil împreună cu lucrătorul medical ce a avut de suferit, succesiunea evenimentelor premergătoare 

contactului. Discuţia trebuie dusă delicat şi nici într-un caz nu trebuie condamnată victima. 

• Întocmirea raportului privind contactul cu materialul potenţial infectat. 

Vezi anexa VIII – A,B,D,E,F,G. 

103

3.1.4.Tactica acordării PPC 

În funcţie de rezultatele testării la HIV trebuie întreprinse următoarele acţiuni: 

• Dacă la pacientul considerat sursă posibilă de infecţie rezultatele testării la HIV sunt negative, lucrătorul medical 

nu necesită PPC. 

• Dacă rezultatele testării lucrătorului medical sunt pozitive, el nu necesită PPC, dar el trebuie îndreptat la specialişti 

pentru consultare ulterioară şi acordarea asistenţei medicale necesare privind infecţia HIV. 

• Dacă rezultatele testării lucrătorului medical la HIV sunt negative, iar ale pacientului considerat sursă posibilă de 

infecţie sunt pozitive, atunci lucrătorului medical i se administrează un curs de profilaxie ARV de patru săptămâni, 

pe parcursul căruia se urmăresc reacţiile adverse posibile (vezi anexa VIII-C). Testarea la HIV se repetă peste 1, 3 

şi 6 luni după contact. Dacă în acest răstimp a avut loc seroconversia, lucrătorului medical i se acordă asistenţa 

medicală necesară, inclusiv consilierea, îndreptarea la specialistul respectiv şi tratamentul de lungă durată a 

infecţiei HIV. Dacă în decurs de 6 luni după contact nu are loc seroconversia, lucrătorul medical se informează că 

nu este infectat cu HIV. 

• Dacă statutul HIV al pacientului considerat sursă potenţială de infecţie este imposibil de determinat, el se consideră 

infectat cu HIV şi se efectuează măsurile enumerate mai sus. 

• Lucrătorul medical trebuie informat despre necesitatea utilizării prezervativelor timp de 6 luni după contact. 

• Este necesară determinarea statutului imun al lucrătorului medical referitor la hepatita B; dacă nu este imunizat, de 

efectuat imunoprofilaxia pasivă sau activă a hepatitei B. 

3.2. PPC după contactul sexual 

Riscul infectării cu HIV în timpul raportului sexual se estimează la 0,1 – 3% pentru partenerul pasiv în caz de contact 

sexual anal, 0,1 – 0,2% pentru femei şi 0,03 – 0,09% pentru bărbaţi în caz de contact sexual vaginal. Cercetările ştiinţifice 

recente au demonstrat că riscul poate fi şi mai mic, în cazul când partenerul sexual infectat cu HIV are o încărcătură virală 

minimă. 

Încă nu sunt date suficiente ce ar opta în favoarea efectuării profilaxiei ARV după un contact sexual ocazional. Însă în 

cazuri de racolare sau viol se recomandă ca victima să urmeze PPC în corespundere cu recomandările referitor la contactul 

profesional enumerate mai sus. Este importantă stabilirea statutului HIV al agresorului. Dacă acest lucru este imposibil, 

agresorul se consideră infectat cu HIV şi victimei i se efectuează profilaxia ARV corespunzător recomandărilor de mai jos. 

În caz de viol este important ca victimei să i se acorde suportul necesar şi o consultaţie adecvată, inclusiv referitor la 

ITS, graviditate şi aspecte juridice. 

Tactica ulterioară se determină în funcţie de statutul HIV al agresorului: 

• Dacă rezultatul testării la HIV al agresorului este negativ, sau cel al victimei – pozitiv, profilaxia ARV se 

întrerupe şi persoana este îndreptată la specialişti pentru consilierea ulterioară şi acordarea ajutorului medical necesar 

privind infecţia cu HIV. 

• Dacă rezultatul testării la HIV al victimei este negativ, iar al agresorului – pozitiv sau nedeterminat, se 

administrează tot cursul de profilaxie ARV cu durata de patru săptămâni. 

3.3. PPC în alte situaţii cu risc înalt de infectare 

Există situaţii când riscul de infectare cu HIV este înalt fiind destul un singur contact. Aici se referă cazurile de 

înţepare accidentală sau premeditată cu ace contaminate cu sânge. În astfel de situaţii victimei i se acordă PPC în 

corespundere cu tactica adoptată pentru contactul profesional (vezi punctul 3.1.4). 

3.4. Realizarea PPC: Profilaxia ARV 

3.4.1. Recomandări generale 

PPC cu preparate antiretrovirale trebuie iniţiată cât mai devreme, optime fiind primele 2 ore după contact, dar nu mai 

târziu de 72 de ore. Medicul ce indică PPC trebuie să asigure pacientul cu setul de preparate ARV necesar pentru cursul 

întreg de chimioprofilaxie. 

Pentru profilaxia ARV post-contact este de preferinţă indicarea uneia din schemele TARI. La alegerea schemei se ţine 

cont de preparatele ARV administrate pacientului – sursă de infecţie, la fel şi de posibilitatea rezistenţei încrucişate între 

preparatele ARV. Selecţia preparatelor medicamentoase depinde de disponibilitatea lor în cadrul instituţiei medicale. În caz 

că avem indicaţii către PPC trebuie să apelăm la consilierea specialistului în infecţia HIV sau la un oricare alt specialist ce 

are experienţă în efectuarea PPC. 

3.4.2. Indicaţii 

A. Contactul profesional cu materiale infectate cu HIV 

B. Alte contacte cu risc de infectare cu HIV: 

─ Contact unic cu material potenţial infectat cu HIV în ultimele 72 ore 

─ Contact sexual cu partener infectat cu HIV sau partener din grupul de risc înalt. 

104

3.4.3. Tactica 

A. Iniţierea profilaxiei ARV în primele ore după contact (obligatoriu în primele 72 ore). 

B. Indicarea unui curs de terapie combinată cu trei preparate cu o durată de 4 săptămâni: 

1. Primele două preparate: zidovudina + lamivudina: 

a) zidovudină 300 mg per os de 2 ori / 24 ore plus 

b) lamivudină 150 mg per os de 2 ori / 24 ore. 

2. Al treilea preparat (de ales din IP): 

a) nelfinavir 750 mg per os de 3 ori / 24 ore, sau 

b) nelfinavir 1250 mg per os de 2 ori / 24 ore, sau 

c) lopinavir / ritonavir 400 / 100 mg per os de 2 ori / 24 ore, sau 

d) saquinavir / ritonavir 1000 / 100 mg per os de 2 ori / 24 ore, sau 

3. Preparate alternative: 

a) zidovudina poate fi înlocuită cu stavudina: 40 mg per os de 2 ori / 24 ore, dacă masa corporală ≥ 60 kg; 

sau 30 mg per os de 2 ori / 24 ore, dacă masa corporală < 60 kg; 

b) lamivudina poate fi înlocuită cu didanozina: 400 mg per os o dată / 24 ore, dacă masa corporală ≥ 60 kg; 

sau 250 mg per os o dată / 24 ore, dacă masa corporală < 60 kg. 

C. Efectuarea cercetărilor de laborator pentru depistarea contraindicaţiilor preparatelor ARV şi determinarea 

indicilor iniţiali pentru estimarea ulterioară a efectelor adverse ale tratamentului: 

1. Test pentru sarcină 

2. Analiza generală a sângelui cu determinarea formulei leucocitare şi numărului de trombocite 

3. Indicatori biochimici ai funcţiei hepatice (activitatea ALAT, ASAT, FA şi nivelul bilirubinei). 

Notă 

Dacă sursa contactului a fost o persoană infectată cu HIV, la alegerea schemei PPC se ţine cont de tipul de preparate 

ARV pe care le-a primit anterior şi le primeşte actualmente, datele privind încărcătură virală, rezistenţa genotipică şi 

fenotipică (dacă există). Este necesară consilierea specialistului în infecţie HIV. 

* Preparate din clasa INNRT se indică doar în următoarele situaţii: 1) în caz de hipersensibilitate la nelfinavir, lopinavir / 

ritonavir şi indinavir; 2) dacă sursa contactului a fost un pacient infectat cu HIV rezistent la alte preparate ARV, dar cu 

sensibilitate păstrată la INNRT. Recent au fost comunicate date despre hepatotoxicitatea nevirapinei la persoanele ce au 

urmat un curs de PPC, de aceea nevirapina se recomandă de indicat doar în cazurile când din diferite motive INRT sau 

IP nu pot fi administraţi. Se recomandă consilierea specialistului în infecţie HIV. Dacă persoana ce a avut de suferit, 

analizând toate avantajele şi dezavantajele, decide să primească nevirapina, este necesară o supraveghere minuţioasă 

pentru depistarea la timp a reacţiilor adverse. În special este indicată determinarea activităţii enzimelor hepatice înainte 

de iniţierea tratamentului şi peste 2, 4 săptămâni; precum şi la apariţia simptomelor de ordin general, inclusiv febră, 

erupţii cutanate, inapetenţă sau dureri abdominale. Persoanelor de vârstă reproductivă ce planifică conceperea unui 

copil nu li se indică efavirenzul, deoarece în experimente pe animale de laborator au fost determinate efecte teratogene 

ale acestui preparat şi înregistrate cazuri unice de anomalii de dezvoltare la fătul uman. Efectele adverse ale 

efavirenzului asupra SNC, prezente la începutul tratamentului, pot duce la scăderea temporară a capacităţii de muncă. 

105

Bibliografie: 

1. Post Exposure Prophylaxis, © Copyright 2003 World Health Organization 

2. GUIDELINES FOR CLINICAL MANAGEMENT OF HIV INFECTION AND HIV-RELATED ILLNESSES, World 

Health Organization Africa Regional Office, March 2003. 

3. HIV Prophylaxis Following Occupational Exposure – HIV Clinical Guidelines For The Primary Care Practitioner – 

NYSDOH-AI, March 2003, 

4. Updated U. S. Public Health Service Guidelines for the Management of Occupational Exposures to HBV, HCV, and 

HIV and Recommendations for Postexposure Prophylaxis, MMWR. 2001;50, RR-11 

5. Expert Advisory Group on AIDS. Guidelines on Post-exposure Prophylaxis for Health Care Workers Occupationally 

exposed to HIV. London: UK Health Departments; 2000. 

6. Epidemiologia y prevencion del sida, Miguel A. Martinez-Gonzalez, Alvaro alonso Gutierrez, Felix Alegre Garrido 

“Epidemiologia y prevencion de enfermedades infecciosas. Vacunas”. Pamplona: Newbook, 2002. 

7. Instituto Nazionale per le MALATtie Infettive Lazzaro Spallanzani Instituto di Ricovero e Cura a Carattere 

Scientifico, Proposta di raccomandazioni per la chemioprofilassi con antiretrovirali dopo esposizione occupazionale ad 

HIV, ed indicazioni di utilizzo nei casi di esposizione non occupazzionale Roma 19 marzo 2002. Documento 

predisposto nell’ambito delle attivita del Registro Italiano delle profilassi post-esposizione ad HIV. Ministero della 

Sanita: Progetto AIDS – ISS. 

106

Anexa VIII-A 

FORMULAR DE CONSIMŢĂMÂNT INFORMAT 

privind efectuarea profilaxiei post-contact a infecţiei cu HIV 

Eu sunt informat(ă) despre faptul că preparatele: __________________________ sunt indicate în profilaxia postcontact 

a infecţiei cu HIV, bazată pe recomandările _________________________________ şi că este necesară 

respectarea strictă a regimului de administrare a acestor preparate. 

Eu sunt informat(ă) despre faptul că la momentul actual există puţine date referitor la aplicarea profilaxiei post-contact 

şi că eficacitatea chimioprofilaxiei constituie mai puţin de 100%. 

Eu sunt informat(ă) despre faptul că aceste preparate pot avea efecte adverse, inclusiv cefalee, fatigabilitate, greaţă, 

vomă, diaree. 

Eu sunt informat(ă) despre faptul că _____________________________ mă va aproviziona cu preparate pe o durată de 

28 de zile şi că eu trebuie în viitorul apropiat să mă adresez medicului meu curant pentru investigaţii şi tratament. 

______________________________________ 

Numele 

______________________________________ 

Semnătura Data 

107

Anexa VIII-B 

Tactica de conduită a lucrătorilor medicali ce au fost în contact cu materialul infectat 

Pe parcursul duratei de supraveghere, lucrătorului medical supus riscului de infectare cu HIV, i se recomandă: 

1) evitarea contactelor sexuale sau utilizarea prezervativelor pentru preîntâmpinarea infectării partenerului; 

2) utilizarea metodelor de contracepţie; 

3) interzicerea donării sângelui (inclusiv şi pentru obţinerea componenţilor sangvini), spermei şi altor organe; 

4) întreruperea alimentării la sân. 

Deoarece schemele profilaxiei ARV sunt destul de complicate şi frecvent provoacă reacţii adverse, lucrătorul medical ce 

a avut de suferit trebuie să fie mereu supravegheat de specialistul în infecţie HIV sau specialistul în boli profesionale, 

cunoscut cu recomandările curente referitoare la PPC. Dacă o astfel de supraveghere este imposibilă, medicul curant 

trebuie permanent să se consulte cu specialiştii menţionaţi. 

Testarea la HIV (confidenţială) trebuie efectuată imediat după contact şi peste 1, 3 şi 6 luni, chiar dacă persoana a 

refuzat PPC. Dacă rezultatul testării este pozitiv, diagnosticul de infecţie cu HIV trebuie confirmat prin metoda imunoenzimatică. 

Apariţia febrei şi altor simptome caracteristice unei maladii infecţioase acute (de exemplu: erupţie cutanată, 

limfadenopatie, mialgie, dureri în gât) indică o posibilă seroconversie (apariţia anticorpilor la HIV) şi este o indicaţie 

pentru testare imediată la HIV. În cazul când rezultatele testării sunt pozitive, lucrătorul medical trebuie îndreptat la 

specialistul în infecţie HIV pentru consultare, examinare ulterioară şi tratament. 

Pe parcursul primei luni după contact lucrătorul medical trebuie să se consulte la medic o dată pe săptămână. În cadrul 

consultaţiilor se apreciază respectarea regimului PPC, reacţiile adverse ale preparatelor ARV, schimbările stării generale 

şi psiho-emoţionale în perioada dintre consultaţii. La apariţia unor probleme de ordin psihologic se recomandă 

consilierea psihiatrului sau psihologului. 

Efectele adverse ale preparatelor ARV, incluse în schema PPC, trebuie tratate conform recomandărilor existente 

(relatate în “Ghid de utilizare a preparatelor antiretrovirale la adulţii şi adolescenţii infectaţi cu HIV”, redactare din 4 

februarie 2002 [Guidelines for the Use of Antiretroviral Agents în HIV-Infected Adults and Adolescents February 4, 

2002, DHHS &Henry J. Kaiser Family Foundation or HIV Prophylaxis Following Occupational Exposure – HIV 

Clinical Gudelines For The Primary Care Practitioner – NYSDOH-AI, March 2003], http://www.hivguidelines.org). 

108

Anexa VIII-C 

Efectele adverse principale ale preparatelor ARV indicate pentru PPC 

GRUPUL DE PREPARATE / PREPARATUL 

Inhibitorii nucleozidici ai revers transcriptazei (INRT) 

Zidovudina 

Lamivudina 

Stavudina 

Didanozina 

Inhibitorii proteazei HIV (IP) 

Nelfinavir 

Lopinavir / Ritonavir 

Saquinavir în capsule gelatinoase moi 

109 

EFECTELE ADVERSE DE BAZĂ 

Anemie, neutropenie, greaţă, cefalee, insomnie, mialgie, 

astenie 

Dureri abdominale, greaţă, diaree, erupţii cutanate, 

pancreatită 

Neuropatie periferică, cefalee, diaree, greaţă, insomnie, 

anorexie, pancreatită, creşterea activităţii enzimelor 

hepatice, anemie, neutropenie 

Pancreatită, acidoză lactică, neuropatie, diaree, dureri 

abdominale, greaţă 

Diaree, greaţă, dureri abdominale, astenie, erupţii 

cutanate 

Diaree, fatigabilitate, cefalee, greaţă, creşterea nivelului 

de colesterol şi trigliceride în sânge 

Dereglări ale tractului gastrointestinal, cefalee, afectarea 

toxică a ficatului, lipodistrofie

Anexa VIII-D 

FORMULAR DE CONSIMŢĂMÂNT INFORMAT 

privind testarea la HIV şi utilizarea rezultatelor ei 

Consimţământul informat privind testarea la HIV şi utilizarea rezultatelor ei la efectuarea profilaxiei post-contact a 

lucrătorului medical, ce a contactat cu sângele sau alte lichide biologice ale pacientului. 

Lucrătorul medical al instituţiei noastre a fost în contact cu sângele sau alt lichid biologic ce vă aparţine, fiind 

expus riscului de contaminare cu infecţii ce se transmit prin sânge. Multe persoane nu ştiu că suferă de o asemenea 

infecţie, deoarece la purtătorii de viruşi simptomele pot lipsi. Din acest motiv noi cerem permisiunea Dumneavoastră de 

a vă efectua testarea la virusul imunodeficienţei umane (HIV). Veţi fi examinat şi referitor la portajul virusului hepatitei 

B (VHB) şi virusului hepatitei C (VHC). Potrivit __________________, testarea la HIV este benevolă şi presupune 

obţinerea acordului Dumneavoastră în formă scrisă. (Acordul la testare poate fi anulat în orice moment.) Pentru 

determinarea infecţiei HIV se utilizează diferite metode de examinare. Medicul curant sau consultant vă poate oferi 

informaţii despre ele. Examinarea la HIV include prelevarea şi cercetarea sângelui, urinei sau salivei. Cea mai 

răspândită metodă de testare la HIV este determinarea HIV-anticorpilor. Rezultatele testării Dumneavoastră la HIV ne 

vor ajuta să determinăm dacă lucrătorul medical (în continuare – lucrătorul medical ce a avut de suferit), care a contactat 

cu sângele sau alte lichide biologice ce vă aparţin, riscă să fie infectat cu HIV şi dacă îi este sau nu indicat un curs de 

chimioprofilaxie. Examinările suplimentare ne vor permite să stabilim dacă sunteţi sau nu purtător al viruşilor hepatitei 

B sau/şi C. 

Importanţa rezultatelor examinărilor la HIV 

• Rezultatul negativ al testării la HIV-anticorpi indică că Dumneavoastră, cel mai probabil, nu sunteţi infectat HIV, 

însă dacă infectarea cu HIV a avut loc recent, titrul anticorpilor la HIV poate fi insuficient pentru a fi diagnosticat. 

Dacă consideraţi că aţi fost supus riscului de infectare cu HIV, acest lucru trebuie discutat cu lucrătorul medical 

care a cerut acordul Dumneavoastră la efectuarea testării la HIV, şi trebuie să vă prezentaţi peste trei luni după 

ultimul eveniment, asociat cu risc de infectare, pentru o testare repetată. 

• Rezultatul pozitiv al testării indică că Dumneavoastră sunteţi infectat cu HIV şi puteţi deveni o sursă de infecţie 

pentru alte persoane. 

• Uneori rezultatul testării la HIV-anticorpi nu poate fi evaluat ca strict pozitiv sau negativ. Medicul curant sau 

consultantul o să vă informeze despre cauzele posibile ce pot duce la obţinerea unui astfel de rezultat şi vă poate 

solicita acordul la o examinare suplimentară. 

Veţi fi rugat să puneţi la dispoziţia medicului (numele căruia figurează mai jos), care tratează lucrătorul medical ce 

a avut de suferit, informaţia confidenţială referitor la statutul Dumneavoastră HIV. Acest lucru este necesar pentru a-i 

oferi lucrătorului medical asistenţa medicală corespunzătoare, consilierea referitor la riscul de dezvoltare al infecţiei şi la 

posibilitatea de infectare a altor persoane. Informaţia confidenţială referitor la statutul Dumneavoastră HIV, potrivit 

________________, poate fi adusă la cunoştinţă numai acelor persoane faţă de care veţi semna această permisiune, cu 

excepţia anumitor persoane. Aceste persoane poartă răspundere juridică în caz de divulgare a rezultatelor testării, dacă 

acest lucru vă poate afecta modul de viaţă. Lista persoanelor ce pot fi puse la curent cu rezultatele testării 

Dumneavoastră la HIV, fără astfel de permisiune, este pe partea opusă a acestui formular. 

__________________________________________________________ 

(Numele medicului curant al lucrătorului medical ce a avut de suferit, care va fi informat despre rezultatul testării 

Dumneavoastră la HIV) 

__________________________________________________________ 

(Nu este obligatoriu: numele lucrătorului medical ce a avut de suferit care va fi informat despre rezultatul testării 

Dumneavoastră la HIV) 

Înainte de a vă exprima acordul, Dumneavoastră trebuie să fiţi consultat privind consecinţele testării la HIV şi informat 

despre dreptul legal referitor la confidenţialitatea rezultatelor testării. 

110

Îmi este clar scopul pentru care am fost rugat să pun la dispoziţie mostre de lichide biologice pentru examinare la 

HIV. Am primit răspuns la toate întrebările privind testarea la HIV. Sunt de acord să fiu testat la HIV şi permit 

lucrătorului medical ce a avut de suferit şi medicului său curant să se facă cunoscuţi cu rezultatele testării. 

Această permisiune este valabilă în decurs de un an, începând de la data menţionată mai jos. 

_________________________________________ ______________ 

(Numele persoanei examinate, citeţ) Data 

________________________________________________________ 

(Semnătura persoanei examinate sau a persoanei ce dă acordul din numele ei) 

Am consultat pacientul înainte de testare în corespundere cu ____________________________. Am dat răspuns 

la toate întrebările pacientului privind testarea la HIV şi i-am înmânat o copie nesemnată a formularului dat. 

Semnătura____________________________ Funcţia________________ 

Instituţia / Numele medicului_____________________________________ 

Deşi, în corespundere cu ___________________________, în caz de contact profesional cu material potenţial infectat 

este necesară efectuarea testării confidenţiale cu indicarea datelor personale, Vă aducem la cunoştinţă că testarea la HIV 

mai poate fi efectuată şi anonim. Adresa instituţiilor în cadrul cărora se poate face testarea anonimă o puteţi afla la 

numărul de telefon ____________________. 

111

Anexa VIII-E 

Înregistrarea contactului profesional cu materialul potenţial infectat 

Raportul despre contactul lucrătorului medical cu materialul potenţial infectat trebuie să includă: 

• data şi ora contactului; 

• descrierea amănunţită a manipulaţiei efectuate: când şi cum a avut loc contactul; în caz de rănire cu instrument 

ascuţit – de indicat tipul şi marca instrumentului; cum şi când a avut loc contactul cu instrumentul în timpul 

manipulaţiei; 

• informaţie detaliată despre contact, inclusiv tipul şi cantitatea lichidului biologic sau materialului, profunzimea 

leziunii şi intensitatea contactului (de exemplu în caz de contact cu afectarea pielii – profunzimea leziunii şi 

certitudinea pătrunderii lichidului biologic în rană; în caz de contact cu piele sau mucoase – cantitatea 

aproximativă a materialului infectat ce a nimerit pe piele sau mucoase şi starea tegumentelor la nivelul contactului 

(de exemplu: piele hiperkeratozică sau piele intactă) 

• informaţie detaliată despre pacientul, cu lichidele biologice ale căruia a avut loc contactul (de exemplu: era sau nu 

prezent în materialul biologic virusul HIV, virusul hepatitei B sau C; dacă pacientul este infectat cu HIV trebuie 

indicat stadiul bolii, date despre TAR, încărcătura virală şi rezistenţa la preparatele ARV, dacă dispunem de o 

astfel de informaţie); 

• informaţie despre lucrătorul medical ce a fost supus riscului de infectare (de exemplu: este sau nu vaccinat 

împotriva hepatitei B şi prezenţa imunităţii post-vaccinale); 

• informaţie detaliată despre consultaţie, profilaxie ARV post-contact şi dispensarizare. 

112

Anexa VIII-F 

Formular model al raportului privind contactul profesional cu material potenţial 

infectat 

NPP: 

Data naşterii: 

Data/ora contactului: 

Adresa (serviciu): Adresa (domiciliu): 

Sexul: Funcţia: Stagiul de lucru: Telefon: 

Unde a avut loc contactul: Acţiunea în momentul contactului: 

Caracterul contactului (de exemplu: înţepătură, tăietură, stropire): 

Descrierea amănunţită a manipulaţiei efectuate cu indicarea timpului şi modului contactului: 

Informaţie detaliată despre contact, inclusiv tipul şi cantitatea lichidului biologic sau materialului, profunzimea leziunii 

şi intensitatea contactului 

Informaţie despre pacientul, cu lichidele biologice ale 

căruia a avut loc contactul: 

Materialul conţinea: VHB: 

VHC: 

HIV: 

Pacientul este infectat cu HIV: 

Stadiul bolii: 

Încărcătura virală: 

Date despre TAR: 

Rezistenţa la TAR: 

Consultare înainte de testare: 

Rezultatele investigaţiilor: 

VHB 

VHC 

HIV 

Consultaţie după testare: 

Îndreptări: 

113 

Informaţie despre lucrătorul medical supus contactului: 

Infectat: VHB: 

VHC: 

HIV: 

Boli concomitente: 

Vaccinare contra hepatitei B: 

Imunitate post-vaccinală: 

Consultare înainte de testare: 


VHB 

VHC 

HIV 

Consultaţie după testare: 

Îndreptări: 

Este propusă profilaxia post-contact: 

Este obţinut consimţământul informat: 

Preparatele:

Examinarea după contact: 

1-a săptămână 




Rezultatele testării la HIV-anticorpi peste: 

1 lună 

3 luni 

6 luni 

Semnătura/Parafa 

Analiza generală a sângelui cu 

calcularea formulei leucocitare 

Data: 

114 

Activitatea enzimelor 

hepatice 

Semnătura

Anexa VIII-G 

Formular model al raportului despre contactul neprofesional cu material potenţial 

infectat 

NPP: 

Data naşterii: 

Data/ora contactului: 

Adresa (serviciu): Adresa (domiciliu): 

Sexul: Telefon: 

Unde a avut loc contactul: Acţiunea în momentul contactului: 

Caracterul contactului (de exemplu: înţepătură, tăietură, stropire): 

Descrierea amănunţită a manipulaţiei efectuate cu indicarea timpului şi modului contactului: 

Informaţie detaliată despre contact, inclusiv tipul şi cantitatea lichidului biologic sau materialului, profunzimea leziunii 

şi intensitatea contactului 

Informaţie despre pacientul, cu lichidele biologice ale 

căruia a avut loc contactul: 

Materialul conţinea: VHB: 

VHC: 

HIV: 

Pacientul este infectat cu HIV: 

Stadiul bolii: 

Încărcătura virală: 

Date despre TAR: 

Rezistenţa la TAR: 

Consultaţie înainte de testare: 


VHB 

VHC 

HIV 

Consultare după testare: 

Îndreptări: 

115 

Informaţie despre lucrătorul medical supus contactului: 

Infectat: VHB: 

VHC: 

HIV: 

Boli concomitente: 

Vaccinare contra hepatitei B: 

Imunitate post-vaccinală: 

Consultaţie înainte de testare: 


VHB 

VHC 

HIV 

Consultare după testare: 

Îndreptări: 

Este propusă profilaxia post-contact: 

Este obţinut consimţământul informat: 

Preparatele:

Examinarea după contact: 





Rezultatele testării la HIV-anticorpi peste: 

1 lună 

3 luni 

6 luni 

Semnătura/Parafa 

Analiza generală a sângelui cu 

calcularea formulei leucocitare 

Data: 

116 

Activitatea enzimelor 

hepatice 

Semnătura

Partea 2: Controlul acordării asistenţei şi tratamentului în caz 

de infecţie cu HIV şi SIDA 

117 

Controlul curent al acordării 

testării şi consilierii 

Informaţie generală 

Instituţiilor medicale primare, secundare şi terţiare li se oferă formulare simple pentru rapoarte. În limitele fiecărui nivel 

informaţia este interpelată de la două tipuri de instituţii: 

1) ONG şi alte organizaţii nestatale 

2) instituţii de stat 

Scopul elaborării acestor formulare – de a oferi un mecanism simplu cu ajutorul căruia fiecare din instituţiile susnumite 

să poată informa despre activitatea ei referitor la acordarea testării şi consilierii (TşiC). Au fost elaborate două tipuri 

de formulare: unul pentru instituţiile medicale primare, altul – pentru instituţiile secundare şi terţiare. În formular se 

menţionează despre apartenenţa statală sau nestatală a instituţiei precum şi nivelul la care se atribuie. 

Colectarea informaţiei. A fost propusă repartizarea formularelor pentru fiecare grup de instituţii în parte. Dacă 

numărul ONG-urilor şi altor instituţii nestatale din ţară este mare selectarea lor se face ocazional, iar dacă numărul lor este 

mic – formularele se expediază în toate organizaţiile. Pentru instituţiile statale este necesară elaborarea unui sistem de 

prezentare a rapoartelor, care să asigure colectarea informaţiei şi să nu producă dificultăţi la prelucrarea ei. În limitele 

controlului curent rapoartele trebuie să fie o parte componentă a sistemului unic de control curent al profilaxiei şi 

tratamentului infecţiei cu HIV şi SIDA, care este în proces de elaborare sau deja activează. 

Mai jos este prezentată lista informaţiei, care va fi solicitată instituţiilor medicale statale şi non-statale. 

Datele solicitate instituţiilor medicale primare: 

• numărul persoanelor consultate privind testarea la HIV pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• date despre accesibilitatea testării la HIV în instituţia dată; 

• numărul persoanelor îndreptate în alte instituţii medicale pentru testarea la HIV pe parcursul ultimei luni (30 

zile); 

• numărul persoanelor ce au trecut testarea la HIV, dacă aceasta se efectuează în cadrul instituţiei date, pe 

parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor infectate cu HIV depistate pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor ce au primit rezultatele testării; 

• numărul persoanelor trimise în componenţa grupurilor de susţinere pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

Datele solicitate instituţiilor medicale secundare şi terţiare: 

• numărul persoanelor consultate privind testarea la HIV pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor ce au trecut testarea la HIV în cadrul instituţiei date pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor infectate cu HIV depistate pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor ce au primit rezultatele testării; 

• numărul persoanelor trimise în componenţa grupurilor de susţinere pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

Formularele de mai jos sunt destinate pentru colectarea informaţiei de la instituţiile statale şi nestatale, ce oferă 

populaţiei TşiC. 

Au fost elaborate 2 tipuri de formulare: unul pentru instituţiile medicale primare, iar altul pentru instituţiile medicale 

secundare şi terţiare. Fiecare formular este compus din 2 părţi: prima parte conţine date de bază despre instituţia medicală, 

a doua este destinată nemijlocit TşiC.

Pentru instituţiile medicale primare 

(statale şi nestatale) ce oferă testare şi consultare. 

Partea 1. Date despre instituţie 

Tipul instituţiei: ٱ Statală 

ٱ Nestatală 

Grupul de populaţie, cu care lucrează instituţia: 

ٱ Populaţia în întregime 

ٱ Un grup(uri) special (specificaţi): 

_____________________________ 

_____________________________ 

Serviciile oferite de instituţie: 

ٱ Doar profilaxia infecţiei cu HIV şi/sau acordarea 

asistenţei persoanelor infectate cu HIV 

ٱ Profilaxia infecţiei cu HIV şi/sau acordarea asistenţei 

persoanelor infectate cu HIV, precum şi alte servicii 

(de exemplu: vaccinare, planificare familială, etc.) 

Partea 2. Testarea şi consilierea 

1. Câte persoane au fost consultate privind testarea la HIV pe 

parcursul ultimei luni (30 zile)? 

2. Câte femei? 

3. Câţi bărbaţi? 

Instituţia acordă îndreptări pentru testare sau testarea se 

efectuează în cadrul ei? 

Dacă se acordă îndreptări, câte persoane din numărul total de 

persoane consultate au beneficiat de ele pe parcursul ultimei luni 

(30 zile)? 

Dacă testarea se efectuează în cadrul instituţiei date, câte 

persoane din numărul total de persoane consultate au beneficiat 

de ea pe parcursul ultimei luni (30 zile)? 

Câte persoane din numărul persoanelor testate pe parcursul 

ultimei luni (30 zile) în cadrul instituţiei date s-au dovedit a fi 

HIV-pozitive? 

Câte persoane din numărul persoanelor testate în cadrul 

instituţiei date pe parcursul ultimei luni (30 zile) au primit 

rezultate? 

Câte persoane din numărul persoanelor ce au primit rezultate pe 

parcursul ultimei luni (30 zile) şi s-au dovedit a fi HIV-pozitive 

au fost trimise în grupuri de susţinere? 

118 

1. Numărul persoanelor consulate: __________ 

2. Numărul de femei: ________ 

3. Numărul de bărbaţi: _______ 

ٱ Se acordă îndreptări în alte instituţii 

ٱ Testarea se efectuează în cadrul instituţiei date 

Numărul persoanelor îndreptate pentru testare în alte 

instituţii: _________________________ 

Numărul persoanelor ce au trecut testarea în cadrul 

instituţiei date: _________________________ 

Numărul persoanelor HIV-pozitive: 

__________________ 

Numărul persoanelor ce au primit rezultate: 

__________________ 

Numărul persoanelor ce au fost trimise în grupuri de 

susţinere: __________________

Pentru instituţiile medicale secundare şi terţiare 

(statale şi nestatale) ce oferă testare şi consultare. 


Tipul instituţiei: 

ٱ Statală 

ٱ Nestatală 

Nivelul instituţiei medicale: ٱ Secundar 

ٱ Terţiar 




_____________________________ 

_____________________________ 


Partea 2. Testarea şi consilierea 

1. Câte persoane au fost consultate privind testarea la HIV pe 




Câte persoane din numărul total de persoane consultate pe 

parcursul ultimei luni (30 zile) au trecut testarea în cadrul 

instituţiei date? 


ultimei luni (30 zile) s-au dovedit a fi HIV-pozitive? 


ultimei luni (30 zile) au primit rezultate? 

Câte persoane din numărul persoanelor ce au primit rezultate pe 

parcursul ultimei luni (30 zile) şi s-au dovedit a fi HIV-pozitive 

au fost trimise în grupuri de susţinere? 

119 





(de exemplu: vaccinare, planificare familială, etc.) 

1. Numărul persoanelor consulate: __________ 



Numărul persoanelor ce au trecut testarea: 

________________ 

Numărul persoanelor HIV-pozitive: 

__________________ 

Numărul persoanelor ce au primit rezultate: 

__________________ 

Numărul persoanelor ce au fost trimise în grupuri de 

susţinere: __________________

120 


terapiei antiretrovirale 


Instituţiilor medicale primare, secundare şi terţiare li se oferă formulare simple pentru rapoarte. În limitele fiecărui 

nivel informaţia este interpelată de la două tipuri de instituţii: 

1) ONG şi alte organizaţii nonstatale 



să poată informa despre activitatea ei referitor la administrarea terapiei antiretrovirale (TAR). Pentru fiecare tip de 

instituţie medicală se elaborează un formular aparte. În formular se menţionează despre apartenenţa statală sau nestatală a 

instituţiei. 









• numărul persoanelor infectate cu HIV ce s-au adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul pacienţilor îndreptaţi în alte instituţii medicale pentru determinarea indicaţiilor TAR pe parcursul 

ultimei luni (30 zile); 

• numărul pacienţilor cărora li s-a administrat TAR; 

• date despre dispensarizare şi scopurile ei (controlul respectării regimului TAR, depistarea efectelor adverse, 

ineficacităţii tratamentului, rezistenţei, etc.); 

• numărul pacienţilor îndreptaţi în instituţii medicale secundare din cauza efectelor secundare ale TAR; 

• date despre asigurarea pacienţilor cu preparate antiretrovirale; 

• date privind iregularitatea livrării preparatelor antiretrovirale. 

Datele solicitate instituţiilor medicale secundare: 


• numărul pacienţilor examinaţi pentru determinarea indicaţiilor TAR pe parcursul ultimei luni (30 zile), cu 

specificarea metodelor utilizate; 

• numărul pacienţilor care au început TAR în decursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul total al pacienţilor cărora li se administrează TAR; 

• date despre consilierea privind respectarea regimului TAR; 



• date despre îndreptarea pacienţilor în instituţiile medicale primare pentru dispensarizare; 

• date despre indicarea schemelor TAR de linia a doua. 

Datele solicitate instituţiilor medicale terţiare: 


• numărul pacienţilor examinaţi pentru determinarea indicaţiilor TAR pe parcursul ultimei luni (30 zile), cu 

specificarea metodelor utilizate; 

• numărul pacienţilor care au început TAR în decursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul total al pacienţilor cărora li se administrează TAR; 

• date despre consilierea privind respectarea regimului TAR; 



• date despre îndreptarea pacienţilor în instituţiile medicale primare pentru dispensarizare; 

• date despre indicarea schemelor TAR de linia a doua; 

• descrierea “cazurilor complicate”. 

Formularele de mai jos sunt destinate pentru colectarea informaţiei de la instituţiile statale şi nestatale, ce oferă 

populaţiei TAR şi serviciile legate de ea. 

Au fost elaborate 3 tipuri de formulare, câte unul pentru fiecare tip de instituţie medicală. Fiecare formular este 

compus din 2 părţi: prima parte conţine date de bază despre instituţia medicală, a doua este destinată nemijlocit TAR.


(statale şi nestatale) ce oferă terapie antiretrovirală. 





Partea 2. Terapia antiretrovirală 

1. Câte persoane infectate cu HIV s-au adresat în instituţie pe 




Câte persoane infectate cu HIV din numărul total de persoane ce sau 

adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) au fost îndreptate în 

alte instituţii, pentru determinarea indicaţiilor terapiei antiretrovirale 

(TAR)? 

Câtor persoane infectate cu HIV din numărul total de persoane ce sau 

adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) li se administrează 

TAR? 

Sunt sau nu pacienţi care stau la evidenţă în instituţie printre cei care 

s-au adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) şi cărora li se 

administrează TAR? 

Dacă sunt, din ce cauză stau la evidenţă? (notaţi toate variantele 

corespunzătoare) 

Câte persoane din numărul total de persoane ce s-au adresat pe 

parcursul ultimei luni (30 zile) au fost îndreptate în instituţii 

medicale secundare din cauza reacţiilor adverse? 

Asigură sau nu instituţia medicală pacienţii săi cu preparate 

antiretrovirale? 

Dacă da, câte persoane în timpul de faţă sunt asigurate cu preparate 

antiretrovirale? 

Dacă instituţia asigură pacienţii cu preparate antiretrovirale, de câte 

ori pe parcursul ultimelor 6 luni au avut loc iregularităţi în livrare? 

121 

ٱ Statală 

ٱ Nestatală 



_____________________________ 

_____________________________ 



ٱ Profilaxia infecţiei cu HIV şi/sau acordarea 

asistenţei persoanelor infectate cu HIV, precum 

şi alte servicii (de exemplu: vaccinare, 

planificare familială, etc.) 

1. Numărul persoanelor ce s-au adresat: 

__________ 



Numărul pacienţilor îndreptaţi în alte instituţii pentru 

determinarea indicaţiilor TAR: _____________ 

Numărul pacienţilor cărora li se administrează 

TAR:___________ 

ٱ Da 

ٱ Nu 

ٱ Controlul respectării regimului TAR 

ٱ Depistarea reacţiilor adverse 

ٱ Determinarea ineficacităţi tratamentului 

ٱ Determinarea rezistenţei 

ٱ Altele (specificaţi): 

__________________________ 

__________________________ 

__________________________ 

Numărul pacienţilor îndreptaţi în alte instituţii din 

cauza reacţiilor adverse ale TAR: _____________ 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Numărul pacienţilor asiguraţi cu preparate 

antiretrovirale: ________ 

Numărul cazurilor de lipsă a preparatelor 

antiretrovirale pe parcursul ultimelor 6 luni: 

___________

Pentru instituţiile medicale secundare 






122 

ٱ Statală 

ٱ Nestatală 



_____________________________ 

_____________________________ 





(de exemplu: asistenţă medicală de staţionar, 

intervenţie chirurgicală, consilierea specialiştilor, etc.)






Câte persoane infectate cu HIV din numărul total de persoane 

ce s-au adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) au fost 

examinate pentru determinarea indicaţiilor terapiei 

antiretrovirale (TAR)? 

Ce metode de examinare s-au folosit? 

(Notaţi toate variantele corespunzătoare) 

Câtor persoane din numărul total de persoane examinate pe 

parcursul ultimei luni (30 zile) li s-a iniţiat administrarea TAR? 

Care este numărul total de persoane din numărul persoanelor ce 

s-au adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) cărora li se 


Se efectuează în cadrul instituţiei consilierea pacienţilor cărora 

li se administrează TAR privind respectarea regimului 

terapeutic? 

Sunt sau nu pacienţi care stau la evidenţă în instituţie printre cei 

care s-au adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) şi cărora li 

se administrează TAR? 

Dacă sunt, din ce cauză stau la evidenţă? 


Dacă nu sunt, pacienţii sunt îndreptaţi în instituţiile primare 

pentru dispensarizare? 

Dacă pe parcursul evidenţei se observă semne de ineficacitate a 

tratamentului, se indică schemele TAR de linia a doua? 

123 

1. Numărul persoanelor ce s-au adresat: __________ 



Numărul persoanelor examinate: ________ 

ٱ Examinare clinică 

ٱ Determinarea numărului de limfocite CD4 

ٱ Determinarea încărcăturii virale 


________________________________ 

________________________________ 

Numărul persoanelor ce au început administrarea TAR pe 

parcursul ultimei luni: ____________________ 

Numărul total de pacienţi cărora li se administrează TAR: 

__________________ 

ٱ Da 

ٱ Nu 

ٱ Da 

ٱ Nu 



ٱ Determinarea ineficacităţii tratamentului 



__________________________ 

__________________________ 

__________________________ 

ٱ Da 

ٱ Nu 

ٱ Da 

ٱ Nu

Pentru instituţiile medicale terţiare 






124 

ٱ Statală 

ٱ Nestatală 



_____________________________ 

_____________________________ 





şi alte servicii (de exemplu: asistenţă medicală 

de staţionar, intervenţie chirurgicală, consilierea 

specialiştilor, etc.)






Câte persoane infectate cu HIV din numărul total de persoane ce sau 

adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) au fost examinate 

pentru determinarea indicaţiilor terapiei antiretrovirale (TAR)? 

Ce metode de examinare s-au folosit? 


Câtor persoane din numărul total de persoane examinate pe 

parcursul ultimei luni (30 zile) li s-a iniţiat administrarea TAR? 

Care este numărul total de persoane din numărul persoanelor ce s-au 

adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) cărora li se administrează 

TAR? 

Se efectuează în cadrul instituţiei consilierea pacienţilor cărora li se 

administrează TAR privind respectarea regimului terapeutic? 

Sunt sau nu pacienţi care stau la evidenţă în instituţie printre cei care 

s-au adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) şi cărora li se 


Dacă sunt, din ce cauză stau la evidenţă? 


Dacă nu sunt, pacienţii sunt îndreptaţi în instituţiile primare pentru 

dispensarizare? 

125 


__________ 



Numărul persoanelor examinate: ________ 


ٱ Determinarea numărului de limfocite CD4 



________________________________ 

________________________________ 

Numărul persoanelor ce au început administrarea 

TAR pe parcursul ultimei luni: 

____________________ 

Numărul total de pacienţi cărora li se administrează 

TAR: __________________ 

ٱ Da 

ٱ Nu 

ٱ Da 

ٱ Nu 



ٱ Determinarea ineficacităţii tratamentului 



__________________________ 

__________________________ 

__________________________ 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Dacă pe parcursul evidenţei se observă semne de ineficacitate a ٱ Da 

tratamentului, se indică schemele TAR de linia a doua? 

ٱ Nu 

Care este tactica de conduită a “cazurilor dificile” în instituţie? 

Descrieţi un astfel de caz: 

________________________________________________________________________________ 

________________________________________________________________________________ 

________________________________________________________________________________

Controlul curent al depistării şi tratamentului 

infecţiilor oportuniste 


Instituţiilor medicale primare, secundare şi terţiare li se oferă formulare simple pentru rapoarte. În limitele fiecărui nivel 

informaţia este interpelată de la două tipuri de instituţii: 

1) ONG şi alte organizaţii non-statale 



să poată informa despre activitatea ei referitor la depistarea şi tratarea infecţiilor oportuniste (IO) şi neoformaţiunilor 

maligne la bolnavii infectaţi cu HIV şi SIDA. Au fost elaborate două tipuri de formulare: unul pentru instituţiile medicale 

primare, altul – pentru instituţiile secundare şi terţiare. În formular se menţionează despre apartenenţa statală sau nestatală a 

instituţiei precum şi nivelul la care se atribuie. 










• numărul persoanelor infectate cu HIV la care au fost diagnosticate IO sau neoformaţiuni maligne pe parcursul 

ultimei luni (30 zile), cu specificarea metodelor utilizate; 

• numărul pacienţilor cu IO şi neoformaţiuni maligne diagnosticate care necesitau spitalizare sau asistenţă 

medicală specializată; 

• numărul pacienţilor cu IO şi neoformaţiuni maligne diagnosticate, care au fost îndreptaţi în instituţii 

secundare, terţiare sau clinici specializate; 

• numărul pacienţilor, care au beneficiat de profilaxia secundară a IO; 

• numărul pacienţilor dispensarizaţi. 

Datele solicitate instituţiilor medicale secundare şi terţiare: 


• numărul persoanelor infectate cu HIV la care au fost diagnosticate IO sau neoformaţiuni maligne pe parcursul 

ultimei luni (30 zile), cu specificarea metodelor utilizate; 

• numărul pacienţilor cu IO şi neoformaţiuni maligne diagnosticate, care necesitau spitalizare sau asistenţă 

medicală specializată; 

• numărul pacienţilor ce au fost trataţi ambulator; 

• numărul pacienţilor ce au fost trataţi în staţionar; 

• numărul pacienţilor ce au fost îndreptaţi în clinici specializate; 

• numărul pacienţilor, care au beneficiat de profilaxia secundară a IO; 

• numărul pacienţilor ce au fost îndreptaţi în alte instituţii pentru dispensarizare; 

• numărul pacienţilor ce sunt la evidenţă în cadrul instituţiei date (dacă există o astfel de evidenţă). 

Formularele de mai jos sunt destinate pentru colectarea informaţiei de la instituţiile statale şi nestatale, care se ocupă 

de diagnosticarea şi tratarea IO şi neoformaţiunilor maligne la persoanele infectate cu HIV. 


secundare şi terţiare. Fiecare formular este compus din 2 părţi: prima parte conţine date de bază despre instituţia medicală, 

a doua este destinată nemijlocit diagnosticării şi tratării IO şi neoformaţiunilor maligne la persoanele infectate cu HIV. 

126


(statale şi nestatale) ce se ocupă de diagnosticarea şi tratarea infecţiilor oportuniste şi neoformaţiunilor maligne la 






127 

ٱ Statală 

ٱ Nestatală 



_____________________________ 

_____________________________ 

ٱ Doar profilaxia infecţiei cu HIV şi/sau acordarea asistenţei 

persoanelor infectate cu HIV 


persoanelor infectate cu HIV, precum şi alte servicii (de 

exemplu: vaccinare, planificare familială, etc.) 

Partea 2. Diagnosticarea şi tratarea infecţiilor oportuniste şi neoformaţiunilor maligne la persoanele infectate cu 

HIV 





La câte persoane infectate cu HIV din numărul total de persoane ce 

s-au adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) au fost diagnosticate 

infecţii oportuniste (IO) sau neoformaţiuni maligne? 

Ce metode de examinare se utilizează în instituţie pentru 

diagnosticarea IO şi neoformaţiunilor maligne? 


Câte persoane din numărul total de persoane infectate cu HIV, ce sau 

adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile), au necesitat spitalizare 

sau alt tip de asistenţă medicală specializată? 

Câte din ele au fost îndreptate în instituţii medicale secundare, 

terţiare sau clinici specializate? 


adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile), au beneficiat de 

profilaxia secundară a IO în cadrul instituţiei date? 

Câte persoane din numărul total de persoane infectate cu HIV , ce sau 

adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile), şi cărora li se 

administrează tratament sau profilaxie IO sunt la evidenţă în 

instituţia dată? 


__________ 



Numărul de diagnostice stabilite: _______ 


ٱ Analize biochimice 

ٱ Analiza generală a sângelui 

ٱ Examinare radiologică 


________________________________ 

________________________________ 

Numărul persoanelor ce au necesitat spitalizare sau 

alt tip de asistenţă medicală specializată: 

____________________ 

Numărul persoanelor îndreptate în alte instituţii: 

__________________ 

Numărul de persoane care au beneficiat de profilaxia 

secundară a IO: _____________ 

Numărul persoanelor dispensarizate: 

___________________


(statale şi nestatale) ce se ocupă de diagnosticarea şi tratarea infecţiilor oportuniste şi neoformaţiunilor maligne la 




128 

ٱ Statală 

ٱ Nestatală 

Nivelul instituţiei: ٱ Secundar 

ٱ Terţiar 





_____________________________ 

_____________________________ 





şi alte servicii (de exemplu: asistenţă de 

staţionar, intervenţie chirurgicală, etc.)

Partea 2. Diagnosticarea şi tratarea infecţiilor oportuniste şi neoformaţiunilor maligne la persoanele infectate cu 

HIV 





La câte persoane infectate cu HIV din numărul total de persoane ce 

s-au adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) au fost diagnosticate 

infecţii oportuniste (IO) sau neoformaţiuni maligne? 

Ce metode de examinare se utilizează în instituţie pentru 

diagnosticarea IO şi neoformaţiunilor maligne? 



adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile), au necesitat spitalizare 

sau alt tip de asistenţă medicală specializată? 

Câte persoane infectate cu HIV ce s-au adresat pe parcursul ultimei 

luni (30 zile) şi care au necesitat spitalizare sau altă asistenţă 

specializată au fost tratate ambulator? 



specializată au fost tratate în staţionar? 



specializată au fost îndreptate în clinici specializate? 


adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile), au beneficiat de 

profilaxia secundară a IO în cadrul instituţiei date? 

Dacă în cadrul instituţiei nu se efectuează dispensarizarea, câte 

persoane din numărul total de persoane infectate cu HIV, ce s-au 

adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) şi cărora li se 

administrează tratament sau profilaxie IO, au fost îndreptate pentru 

dispensarizare în alte instituţii? 

Dacă dispensarizarea se efectuează în cadrul instituţiei, câte 

persoane din numărul total de persoane infectate cu HIV, ce s-au 

adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile) şi cărora li se 

administrează tratament sau profilaxie IO, au fost la evidenţă în 

instituţia dată? 

129 


__________ 



Numărul de diagnostice stabilite: _______ 


ٱ Analize biochimice 

ٱ Analiza generală a sângelui 

ٱ Examinare radiologică 

ٱ AIE 

ٱ USG 

ٱ Biopsia 

ٱ RPL 

ٱ RMN 

ٱ TC 


________________________________ 

Numărul persoanelor ce au necesitat spitalizare sau 

alt tip de asistenţă medicală specializată: 

____________________ 

Numărul persoanelor tratate ambulator: 

_____________________ 

Numărul persoanelor tratate în staţionar: 

_____________________ 

Numărul persoanelor îndreptate în clinici 

specializate: ___________________ 

Numărul de persoane care au beneficiat de profilaxia 

secundară a IO: _____________ 

Numărul persoanelor îndreptate pentru 

dispensarizare în alte instituţii: 

_____________________ 

Numărul pacienţilor dispensarizaţi în cadrul 

instituţiei date: ___________________

130 


asistenţei paliative 


Instituţiilor medicale primare, secundare şi terţiare li se oferă formulare simple pentru rapoarte. Informaţia este 

interpelată pe baza a două categorii diferite de asistenţă medicală: primară şi secundară / terţiară. Esenţa conceptului constă 

în faptul că bolnavii de SIDA necesită mai mult ca alţii asistenţă paliativă. Mulţi dintre bolnavi, la momentul diagnosticării 

SIDA-ei, nu necesită asistenţă paliativă, deoarece terapia antiretrovirală le redă sănătatea. Îndreptările pentru acordarea 

asistenţei paliative se eliberează în instituţiile secundare şi terţiare (de unde bolnavii se reîntorc în instituţiile primare pentru 

acordarea asistenţei paliative). Principiul de bază al organizării asistenţei paliative include acordarea a patru tipuri de 

asistenţă: 

1. Medicală – acordarea asistenţei medicale la domiciliu cu suportul rudelor, lucrătorilor medicali şi sociali, 

utilizarea analgeticelor, etc. 

2. Psihologică – asistenţă în caz de depresii, pregătire către deces, etc. 

3. Socială – acordarea sprijinului privind spaţiul locativ, ajutorul financiar, îngrijirea copiilor orfani, etc. 

4. Legală / juridică – lupta cu stigmatizarea, asigurarea condiţiilor necesare pentru orfani, pregătirea către deces, etc. 


să poată informa despre activitatea ei referitor la tratarea bolnavilor de SIDA şi îndreptarea lor pentru acordarea 

asistenţei paliative. În scopul acestui control curent nu se include estimarea acordării diferitor tipuri de asistenţă paliativă. 

Colectarea informaţiei. Au fost elaborate 2 tipuri de formulare: unul pentru instituţiile medicale primare, iar altul 

pentru instituţiile medicale secundare şi terţiare. A fost propusă repartizarea formularelor pentru fiecare grup de instituţii în 

parte. Dacă numărul ONG-urilor şi altor instituţii nestatale din ţară este mare selectarea lor se face ocazional, iar dacă 

numărul lor este mic – formularele se expediază în toate organizaţiile. În limitele controlului curent rapoartele trebuie să fie 

o parte componentă a sistemului unic de control curent al profilaxiei şi tratamentului infecţiei cu HIV şi SIDA, care este în 

proces de elaborare sau deja activează. 

Fiecare formular este compus din 2 părţi: prima parte conţine date de bază despre instituţia medicală, a doua este 

destinată îndreptării pacienţilor pentru acordarea asistenţei paliative. 


(statale şi nestatale) ce oferă diferite tipuri de asistenţă paliativă bolnavilor de SIDA. Dacă instituţia oferă asistenţă 

primară şi secundară / terţiară, acest formular se îndeplineşte doar pentru pacienţii cărora li s-a acordat asistenţă 

primară. 

Partea 1. Informaţia despre instituţie 


Nivelul asistenţei medicale (dacă se acordă mai multe nivele de 

asistenţă notaţi pe cel mai înalt): 



ٱ Statală 

ٱ Nestatală 

ٱ Primar 

ٱ Secundar 

ٱ Terţiar 



_____________________________ 

_____________________________ 






planificare familială, etc.)

Partea 2. Asistenţa paliativă bolnavilor cu SIDA 

1. Câte persoane infectate cu HIV s-au adresat pe parcursul 

ultimei luni (30 zile)? 



Câţi bolnavi de SIDA s-au adresat pe parcursul ultimei luni (30 

zile)? 

În regiunea pe care o deserveşte instituţia Dumneavoastră, există 

măcar o instituţie ce acordă toate tipurile de asistenţă (medicală, 

psihologică, socială şi legală / juridică), unde medicul ar putea 

îndrepta pacientul ce are nevoie de ele? 

131 


__________ 



Numărul bolnavilor de SIDA: ___________ 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Există instituţii ce acordă tipuri aparte de asistenţă paliativă? Asistenţă medicală: 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Asistenţă psihologică: 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Asistenţă socială: 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Asistenţă legală / juridică: 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Câte persoane din numărul persoanelor îndreptate în instituţia 

Dumneavoastră din instituţii secundare şi terţiare cu diagnosticul de 

SIDA stabilit primar, ce s-au adresat pe parcursul ultimei luni (30 

zile), au fost îndreptate pentru acordarea asistenţei paliative după 

prima adresare? 

În instituţii ce acordă toate tipurile de asistenţă: 

ٱ Nu au fost îndreptări 

ٱ Au fost eliberate îndreptări (numărul) ________ 

În instituţii ce acordă asistenţă medicală: 



În instituţii ce acordă asistenţă psihologică: 



În instituţii ce acordă asistenţă socială: 



În instituţii ce acordă asistenţă legală / juridică: 


ٱ Au fost eliberate îndreptări (numărul) ________

Câte persoane din numărul bolnavilor de SIDA ce s-au adresat pe 

parcursul ultimei luni (30 zile), dar care nu se referă la numărul 

cazurilor noi, au fost îndreptate pentru acordarea asistenţei paliative 

pe parcursul acestei luni? 

Există oare vreo legatură inversă cu instituţiile ce acordă asistenţă 

paliativă, care ne-ar convinge că bolnavii îndreptaţi în ele au primit 

asistenţa dată? 

Există oare instituţii sau organizaţii care acordă sprijin celor ce 

îngrijesc bolnavii de SIDA (lucrătorilor medicali, consultanţilor, 

rudelor bolnavilor, etc.)? 


(statale şi nestatale) ce realizează tratamentul contra SIDA 



132 
















ٱ Da 

ٱ Nu 

ٱ Da 

ٱ Nu 

ٱ Statală 

ٱ Nestatală 

Nivelul instituţiei: ٱ Secundar 

ٱ Terţiar 





_____________________________ 

_____________________________ 

ٱ Doar profilaxia infecţiei cu HIV şi/sau acordarea asistenţei 

persoanelor infectate cu HIV 


persoanelor infectate cu HIV, precum şi alte servicii (de 

exemplu: asistenţă de staţionar, intervenţie chirurgicală, 

etc.)

Partea 2. Asistenţa paliativă bolnavilor de SIDA 

1. Câte persoane infectate cu HIV s-au adresat pe 




La câte persoane din numărul bolnavilor infectaţi cu HIV, ce 

s-au adresat pe parcursul ultimei luni (30 zile), a fost stabilit 

pentru prima dată diagnosticul de SIDA? 

Cum se stabileşte diagnosticul de SIDA în instituţia 

Dumneavoastră? 

(Notaţi toate rubricile necesare) 

Îndreptările pentru acordarea asistenţei paliative se 

eliberează bolnavilor în instituţia dumneavoastră sau 

bolnavii se transferă în instituţii primare pentru eliberarea 

acestor îndreptări? 

În regiunea pe care o deserveşte instituţia Dumneavoastră, 

există măcar o instituţie ce acordă toate tipurile de asistenţă 

(medicală, psihologică, socială şi legală / juridică), unde 

medicul ar putea îndrepta pacientul ce are nevoie de ele? 

133 

1. Numărul persoanelor ce s-au adresat: __________ 



ٱ Numărul cazurilor noi de SIDA: _____________ 

ٱ Determinare standard (specificaţi care anume): 

__________________________ 

__________________________ 

ٱ Concluzia medicului fără utilizarea determinărilor 

standarde 

ٱ Eliberăm îndreptări 

ٱ Transferăm bolnavii într-o instituţie primară 

ٱ Ambele variante 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Există instituţii ce acordă tipuri aparte de asistenţă paliativă? Asistenţă medicală: 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Asistenţă psihologică: 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Asistenţă socială: 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Asistenţă legală / juridică: 

ٱ Da 

ٱ Nu 

Câte persoane din numărul bolnavilor cu diagnosticul de 

SIDA stabilit primar pe parcursul ultimei luni (30 zile), au 

fost îndreptate pentru acordarea asistenţei paliative? 















ٱ Au fost eliberate îndreptări (numărul) ________

Câte persoane din numărul bolnavilor de SIDA 

diagnosticaţi nu în această lună, au fost îndreptate pentru 

acordarea asistenţei paliative pe parcursul acestei luni (30 

zile)? 

Există oare vreo legătură inversă cu instituţiile ce acordă 

asistenţă paliativă, care ne-ar convinge că bolnavii îndreptaţi 

în ele au primit asistenţa dată? 

134 
















ٱ Da 

ٱ Nu

135 


profilaxiei transmiterii HIV 

de la mamă la copil 







să poată informa despre activitatea ei referitor la profilaxia transmiterii HIV de la mamă la copil (PTMLC). Pentru 

fiecare tip de instituţie medicală se elaborează un formular aparte. În formular se menţionează despre apartenenţa statală sau 

nestatală a instituţiei. 







Mai jos este prezentată lista informaţiei, care va fi solicitată instituţiilor medicale statale şi nonstatale. 


• numărul femeilor consultate privind testarea la HIV pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul femeilor consultate privind riscul TMLC pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• date despre accesibilitatea testării la HIV în instituţia dată; 

• numărul femeilor ce au primit îndreptări pentru testarea la HIV în alte instituţii pe parcursul ultimei luni (30 

zile); 

• numărul femeilor ce au efectuat testarea la HIV în instituţia dată pe parcursul ultimei luni (30 zile), dacă o astfel 

de testare se efectuează; 

• numărul femeilor ce au primit rezultatele testării la HIV; 

• numărul femeilor infectate cu HIV depistate; 

• numărul femeilor îndreptate în grupuri de susţinere; 

• date despre supravegherea femeilor infectate cu HIV până şi după naştere; 




• numărul femeilor ce au efectuat testarea la HIV în instituţia dată pe parcursul ultimei luni (30 zile); 




• numărul femeilor ce au fost examinate pentru determinarea indicaţiilor TARI pe parcursul ultimei luni (30 zile), 

cu specificarea metodelor utilizate; 

• numărul femeilor ce au început administrarea TARI pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul femeilor ce au început administrarea zidovudinei pentru profilaxia TMLC pe parcursul ultimei luni (30 

zile); 

• numărul femeilor infectate cu HIV ce au fost consultate referitor la respectarea regimului terapeutic; 

• numărul femeilor infectate cu HIV ce au fost îndreptate în instituţii primare pentru dispensarizare; 

• numărul femeilor infectate cu HIV care au născut pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul noi-născuţilor cărora le-au fost indicate preparate antiretrovirale pentru profilaxia infecţiei cu HIV. 

Datele solicitate instituţiilor medicale terţiare: 



• numărul femeilor ce au efectuat testarea la HIV în instituţia dată pe parcursul ultimei luni (30 zile); 




• numărul femeilor ce au fost examinate pentru determinarea indicaţiilor TARI pe parcursul ultimei luni (30 zile), 

cu specificarea metodelor utilizate; 

• numărul femeilor ce au început administrarea TARVI pe parcursul ultimei luni (30 zile);

• numărul femeilor ce au început administrarea zidovudinei pentru profilaxia TMLC pe parcursul ultimei luni (30 

zile); 

• numărul femeilor infectate cu HIV ce au fost consultate referitor la respectarea regimului terapeutic; 

• numărul femeilor infectate cu HIV ce au fost îndreptate în instituţii primare sau secundare pentru dispensarizare; 

• numărul femeilor infectate cu HIV care au născut pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul operaţiilor cezariene pe parcursul ultimei luni (30 zile) efectuate femeilor infectate cu HIV; 

• numărul noi-născuţilor examinaţi prin metoda RPL şi cărora li s-a determinat numărul de limfocite CD4; 

• numărul noi-născuţilor cărora le-au fost indicate preparate antiretrovirale pentru profilaxia infecţiei cu HIV. 

Formularele de mai jos sunt destinate pentru colectarea informaţiei de la instituţiile statale şi nestatale, care acordă 

PTMLC populaţiei. 

Au fost elaborate 3 tipuri de formulare, câte unul pentru fiecare tip de instituţie medicală. Fiecare formular este 

compus din 2 părţi: prima parte conţine date de bază despre instituţia medicală, a doua este destinată nemijlocit PTMLC. 


(statale şi nestatale) ce se ocupă de profilaxia transmiterii HIV de la mamă la copil 



ٱ Statală 

ٱ Nestatală 




_____________________________ 

_____________________________ 


Partea 2. Profilaxia transmiterii HIV de la mamă la copil 

Câte femei au fost consultate privind testarea la HIV pe parcursul 


Câte femei au fost consultate privind riscul transmiterii HIV de la 

mamă la copil (protecţie dublă, alimentare la sân, conduita sigură a 

naşterii) pe parcursul ultimei luni (30 zile)? 

Instituţia eliberează îndreptări pentru testare sau testarea se 

efectuează în cadrul ei? 

Dacă se eliberează îndreptări în alte instituţii, câte femei din 

numărul femeilor consultate pe parcursul ultimei luni (30 zile) au 

beneficiat de ele? 

Dacă testarea se efectuează în instituţia dată, câte femei din numărul 

femeilor consultate pe parcursul ultimei luni (30 zile) au efectuat-o? 

Câte femei din numărul femeilor testate pe parcursul ultimei luni 

(30 zile) au primit rezultate? 

Câte femei din numărul femeilor ce au efectuat testarea pe parcursul 

ultimei luni (30 zile) s-au dovedit a fi HIV-pozitive? 

Dacă testarea se efectuează în instituţia dată, câte femei din numărul 

femeilor ce au primit rezultate şi s-au dovedit a fi HIV-pozitive pe 

parcursul ultimei luni (30 zile) au fost îndreptate în grupuri de 

susţinere? 

Se efectuează în cadrul instituţiei supravegherea prenatală şi 

postnatală a femeilor infectate cu HIV? 

136 







Numărul femeilor consultate: ________________ 

Numărul femeilor consultate privind riscul 

transmiterii HIV de la mamă la copil: __________ 

ٱ Se eliberează îndreptări în alte instituţii 

ٱ Testarea se efectuează în instituţia dată 

Numărul femeilor îndreptate pentru testare în alte 

instituţii: _______________________ 

Numărul femeilor ce au efectuat testarea în instituţia 

dată: _____________________ 

Numărul femeilor ce au primit rezultate: 

_______________ 

Numărul femeilor HIV-pozitive: 

__________________ 

Numărul femeilor îndreptate în grupuri de susţinere: 

_____________________ 

ٱ Da 

ٱ Nu

Pentru instituţiile medicale secundare 




ٱ Statală 

ٱ Nestatală 




_____________________________ 

_____________________________ 





Câte femei au fost consultate, privind riscul transmiterii HIV de la 


naşterii), pe parcursul ultimei luni (30 zile)? 

Câte femei, din numărul femeilor consultate pe parcursul ultimei 

luni, au efectuat testarea la HIV în instituţia dată? 

Câte femei, din numărul femeilor testate pe parcursul ultimei luni 

(30 zile), au primit rezultate? 

Câte femei, din numărul femeilor ce au efectuat testarea pe 

parcursul ultimei luni (30 zile), s-au dovedit a fi HIV-pozitive? 

Câte femei, din numărul femeilor ce au primit rezultate pe parcursul 

ultimei luni (30 zile) şi s-au dovedit a fi HIV-pozitive, au fost 

îndreptate în grupuri de susţinere? 

Câte femei din numărul femeilor infectate cu HIV, ce s-au adresat 

pe parcursul ultimei luni (30 zile), au fost examinate pentru 

determinarea indicaţiilor TARI? 

Ce metode de examinare s-au utilizat? 


Câtor femei, din numărul femeilor examinate pe parcursul ultimei 

luni (30 zile), li s-a iniţiat administrarea TARI? 


luni (30 zile), li s-a iniţiat administrarea zidovudinei pentru 

profilaxia transmiterii HIV de la mamă la copil? 

Câte femei, din numărul femeilor cărora li s-a iniţiat administrarea 

zidovudinei pe parcursul ultimei luni (30 zile), au fost consultate 

privind respectarea regimului terapeutic? 


zidovudinei sau s-au dovedit a fi HIV-pozitive pe parcursul ultimei 

luni (30 zile), au fost îndreptate în instituţii primare pentru 


Câte femei infectate cu HIV au născut pe parcursul ultimei luni (30 

zile)? 

Câtor noi-născuţi, din numărul celor născuţi de la mame infectate cu 

HIV pe parcursul ultimei luni (30 zile), le-au fost indicate preparate 

antiretrovirale pentru profilaxia infecţiei cu HIV? 

137 






staţionar, planificare familială, etc.) 




Numărul femeilor ce au efectuat testarea la HIV: 

_________________ 


_______________ 


__________________ 


_____________________ 

Numărul femeilor examinate: ________________ 


ٱ Determinarea numărului limfocitelor CD4 



___________________________________ 

___________________________________ 

Numărul femeilor cărora li s-a iniţiat administrarea 

TARI: ___________________ 


zidovudinei: __________________ 

Numărul femeilor ce au fost consultate privind 

respectarea regimului terapeutic: 

_____________________________ 

Numărul femeilor îndreptate în instituţii primare 

pentru dispensarizare: ____________________ 

Numărul de naşteri pe parcursul ultimei luni: 

___________________________ 

Numărul de noi-născuţi cărora le-au fost indicate 

preparate antiretrovirale: ___________________

Pentru instituţiile medicale de nivel terţiar 




ٱ Statală 

ٱ Nestatală 




_____________________________ 

_____________________________ 

_____________________________ 


138 






staţionar, planificare familială, etc.)




Câte femei au fost consultate, privind riscul transmiterii HIV de la 


naşterii), pe parcursul ultimei luni (30 zile)? 

Câte femei, din numărul femeilor consultate pe parcursul ultimei 

luni, au efectuat testarea la HIV în instituţia dată? 

Câte femei, din numărul femeilor testate pe parcursul ultimei luni 

(30 zile), au primit rezultate? 

Câte femei, din numărul femeilor ce au efectuat testarea pe 

parcursul ultimei luni (30 zile), s-au dovedit a fi HIV-pozitive? 

Câte femei, din numărul femeilor ce au primit rezultate pe parcursul 

ultimei luni (30 zile) şi s-au dovedit a fi HIV-pozitive, au fost 

îndreptate în grupuri de susţinere? 

Câte femei din numărul femeilor infectate cu HIV, ce s-au adresat 

pe parcursul ultimei luni (30 zile), au fost examinate pentru 

determinarea indicaţiilor TARI? 

Ce metode de examinare s-au utilizat? 



luni (30 zile), li s-a iniţiat administrarea TARI? 


luni (30 zile), li s-a iniţiat administrarea zidovudinei pentru 

profilaxia transmiterii HIV de la mamă la copil? 


zidovudinei pe parcursul ultimei luni (30 zile), au fost consultate 

privind respectarea regimului terapeutic? 


zidovudinei sau s-au dovedit a fi HIV-pozitive pe parcursul ultimei 

luni (30 zile), au fost îndreptate în instituţii primare pentru 


Câte femei infectate cu HIV au născut pe parcursul ultimei luni (30 

zile)? 

Numărul femeilor infectate cu HIV care au născut prin operaţie 

cezariană? 

Câţi noi-născuţi, din numărul celor născuţi de la mame infectate cu 

HIV pe parcursul ultimei luni (30 zile), au fost examinaţi prin 

metoda RPL şi li s-a determinat numărul de limfocite CD4? 

Câtor noi-născuţi, din numărul celor născuţi de la mame infectate cu 

HIV pe parcursul ultimei luni (30 zile), le-au fost indicate preparate 

antiretrovirale pentru profilaxia infecţiei cu HIV? 

139 




Numărul femeilor ce au efectuat testarea la HIV: 

_________________ 


_________________ 


_________________ 


_____________________ 

Numărul femeilor examinate: ________________ 


ٱ Determinarea numărului limfocitelor CD4 



___________________________________ 

___________________________________ 

___________________________________ 


TARI: ___________________ 


zidovudinei: __________________ 

Numărul femeilor ce au fost consultate privind 

respectarea regimului terapeutic: 

____________________ 

Numărul femeilor îndreptate în instituţii primare 

pentru dispensarizare: ____________________ 

Numărul de naşteri pe parcursul ultimei luni: - 

____________________ 

Numărul operaţiilor cezariene: _____________ 

Numărul noi-născuţilor examinaţi: 

____________________ 

Numărul de noi-născuţi cărora le-au fost indicate 

preparate antiretrovirale: ___________________

140 


profilaxiei postcontact 







să poată informa despre activitatea ei referitor la acordarea profilaxiei post-contact (PPC). Au fost elaborate două 

tipuri de formulare: unul pentru instituţiile medicale primare, altul – pentru instituţiile secundare. În formular se 

menţionează despre apartenenţa statală sau nestatală a instituţiei. 









• numărul persoanelor ce s-au adresat pentru PPC pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor, cărora le-a fost estimat riscul infectării cu HIV cu scopul determinării indicaţiilor 

preparatelor antiretrovirale pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor ce au fost consultate privind testarea la HIV pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor ce au efectuat testarea expres la HIV până la iniţierea PPC pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor ce s-au dovedit a fi HIV-pozitive până la iniţierea PPC pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor cărora li s-a acordat PPC pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor ce au stat la evidenţă în cadrul instituţiei pe parcursul ultimei luni (30 zile). 


• numărul persoanelor ce s-au adresat pentru PPC pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor, cărora le-a fost estimat riscul infectării cu HIV cu scopul determinării indicaţiilor 

preparatelor antiretrovirale pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor ce au fost consultate privind testarea la HIV pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor ce au efectuat testarea expres la HIV până la iniţierea PPC pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor ce s-au dovedit a fi HIV-pozitive până la iniţierea PPC pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor cărora li s-a acordat PPC pe parcursul ultimei luni (30 zile); 

• numărul persoanelor îndreptate în instituţii primare pentru dispensarizare pe parcursul ultimei luni (30 zile). 

Formularele de mai jos sunt destinate pentru colectarea informaţiei de la instituţiile statale şi nestatale, ce acordă 

populaţiei servicii PPC. 


secundare. Fiecare formular este compus din 2 părţi: prima parte conţine date de bază despre instituţia medicală, a doua 

este destinată nemijlocit PPC.


(statale şi nestatale) ce acordă profilaxie post-contact 





Partea 2. Profilaxia post-contact 

1. Câte persoane s-au adresat în instituţie pentru profilaxie postcontact 

(PPC) pe parcursul ultimei luni (30 zile)? 



Câtor persoane, din numărul celor ce s-au adresat pentru PPC pe 

parcursul ultimei luni (30 zile), le-a fost estimat riscul infectării cu 

HIV cu scopul determinării indicaţiilor preparatelor antiretrovirale? 

Câte persoane, din numărul persoanelor ce s-au adresat pentru PPC 

pe parcursul ultimei luni (30 zile), au fost consultate privind testarea 

la HIV? 


pe parcursul ultimei luni (30 zile), au efectuat testarea expres la HIV 

până la iniţierea PPC? 


şi au efectuat testarea pe parcursul ultimei luni (30 zile), s-au 

dovedit a fi HIV-pozitive? 

Câtor persoane, din numărul persoanelor ce s-au adresat pentru PPC 

şi au efectuat testarea pe parcursul ultimei luni (30 zile), li s-a iniţiat 

administrarea imediată a preparatelor antiretrovirale? 


şi au efectuat testarea pe parcursul ultimei luni (30 zile), au stat la 

evidenţă în cadrul instituţiei? 

141 

ٱ Statală 

ٱ Nestatală 



_____________________________ 

_____________________________ 

_____________________________ 








________________ 

2. Numărul femeilor: _____________ 

3. Numărul bărbaţilor: _____________ 

Numărul persoanelor cărora le-a fost estimat riscul: 

_______________ 

Numărul persoanelor consultate: _________ 

Numărul persoanelor ce au efectuat testarea expres 

la HIV: ______________ 

Numărul persoanelor HIV-pozitive: ____________ 

Numărul persoanelor cărora li s-a administrat 

preparate antiretrovirale pentru PPC: 

______________ 

Numărul pacienţilor ce au stat la evidenţă în 

instituţie: _______________


(statale şi nestatale) ce acordă profilaxie post-contact 





Partea 2. Profilaxia post-contact 

1. Câte persoane s-au adresat în instituţie pentru profilaxie postcontact 

(PPC) pe parcursul ultimei luni (30 zile)? 



Câtor persoane, din numărul celor ce s-au adresat pentru PPC pe 

parcursul ultimei luni (30 zile), le-a fost estimat riscul infectării cu 

HIV cu scopul determinării indicaţiilor preparatelor antiretrovirale? 


pe parcursul ultimei luni (30 zile), au fost consultate privind testarea 

la HIV? 


pe parcursul ultimei luni (30 zile), au efectuat testarea expres la HIV 

până la iniţierea PPC? 


şi au efectuat testarea pe parcursul ultimei luni (30 zile), s-au 

dovedit a fi HIV-pozitive? 

Câtor persoane, din numărul persoanelor ce s-au adresat pentru PPC 

şi au efectuat testarea pe parcursul ultimei luni (30 zile), li s-a iniţiat 

administrarea imediată a preparatelor antiretrovirale? 


şi au efectuat testarea pe parcursul ultimei luni (30 zile), au fost 

îndreptate în instituţii primare pentru dispensarizare? 

142 

ٱ Statală 

ٱ Nestatală 



_____________________________ 

_____________________________ 






staţionar, etc.) 


________________ 

2. Numărul femeilor: _____________ 

3. Numărul bărbaţilor: _____________ 

Numărul persoanelor cărora le-a fost estimat riscul: 

_______________ 

Numărul persoanelor consultate: _________ 

Numărul persoanelor ce au efectuat testarea expres 

la HIV: ______________ 

Numărul persoanelor HIV-pozitive: ____________ 

Numărul persoanelor cărora li s-a administrat 

preparate antiretrovirale pentru PPC: 

______________ 

Numărul persoanelor îndreptate în instituţii primare 

pentru dispensarizare: _______________

Cuprins 

Abrevieri 7 

Partea I. Acordarea asistenţei şi tratamentului în infecţia HIV şi SIDA 8 

I. TESTAREA ŞI CONSILIEREA 8 

1. INFORMAŢII GENERALE 8 

2. ORGANIZAREA TESTĂRII ŞI CONSILIERII 8 

2.1 Standardele minime pentru Tşi C 9 

2.2 Instruirea specialiştilor 9 

3. ORDINEA DESFĂŞURĂRII TESTĂRII ŞI CONSILIERII 9 

3.1 Consilierea pre-test 9 

3.2 Consilierea post-test 10 

3.3 Formele necesare de îndreptare după testare 11 

3.4 Prevenirea consecinţelor negative ale testării la HIV 11 

3.5 Controlul şi aprecierea calităţii Tşi C 11 

Anexa I-A. Desenul 1. ALGORITMUL TESTĂRII ŞI CONSILIERII 13 

Anexa I-B. RECOMANDĂRI PRIVIND TESTĂREA ŞI CONSILIEREA 14 

Anexa I-C. FACTORI DE RISC PENTRU SUICID 17 

Anexa I-D. Desenul 2. ALGORITMUL de INVESTIGARE la HIV 

şi de interpretare a rezultatelor 18 

Anexa I-E. Formularul de consimţământ informat 19 

II. TERAPIA ANTIRETROVIRALĂ LA ADULŢI ŞI ADOLESCENŢI 

20 


2. EXAMENUL PRIMAR 20 

3. TERAPIA ANTIRETROVIRALĂ 21 

3.1 Indicaţii pentru TAR 21 

3.2 Lista preparatelor antiretrovirale 21 

3.3 Schemele TAR de prima linie şi particularităţile lor, care pot influenţa 

asupra alegerii tratamentului 22 

3.4 Indicaţii pentru substituţia schemei TAR la adulţi şi adolescenţi 23 

3.5 Schemele TAR de linia a doua 24 

3.6 Monitorizarea indicatorilor de laborator 25 

3.7 Aprecierea eficienţei TAR 25 

4. RESPECTAREA REGIMULUI TAR 26 

4.1 Evaluarea condiţiilor pentru respectarea regimului TAR 26 

4.2 Pregătirea pentru TAR 26 

4.3 Ordinea eliberării preparatelor antiretrovirale 26 

4.4 Controlul respectării regimului TAR 27 

5. PARTICULARITĂŢILE TAR LA DIFERITE GRUPURI DE POPULAŢIE 27 

5.1 Femeile de vârstă reproductivă şi cele însărcinate 27 

5.2 Pacienţii cu forme active de tuberculoză 28 

6. ORGANIZAREA DIFERITOR TIPURI DE ASISTENŢĂ 28 

7. SUPRAVEGHEREA PERSOANELOR INFECTATE CU HIV ÎN DISPENSAR 29 

8. CONTROLUL EFECTELOR ADVERSE ALE TAR 29 

9. CONTROLUL CURENT AL ACORDĂRII TAR 29 

Anexa II-A. Clasificarea clinică a stadiilor infecţiei HIV la adulţi şi adolescenţi, 

elaborată de către experţii OMS 30 

Anexa II-B. Dozele preparatelor antiretrovirale pentru adulţi şi adolescenţi 32 

Anexa II-C. Interacţiunile preparatelor antiretrovirale 33 

Anexa II-D. Fişa de acceptare a terapiei antiretrovirale 36 

143

III. ASISTENŢA ACORDATĂ CONSUMATORILOR DE DROGURI 

INJECTABILE INFECTAŢI CU HIV 37 

INTRODUCERE 37 

1. ORGANIZAREA ASISTENŢEI MEDICALE 37 

1.1. Principiile generale 37 

1.2. Asistenţa medicală complexă pentru CDI 37 

1.3. Cooperarea cu programele de reducere a nocivităţii (RN) 38 

1.4. Informarea şi grupurile de susţinere 38 

1.5. Terapia de substituţie cu metadonă în structura asistenţei pentru persoane infectate cu HIV 38 

2. TERAPIA ANTIRETROVIRALĂ 38 

2.1. Informaţii generale 38 

2.2. Indicaţii pentru TAR 39 

2.3. Selectarea schemei TAR 39 

2.4. Eliberarea preparatelor pacienţilor 39 

2.5. TAR în afecţiunile hepatice 40 

3. TERAPIA DE SUBSTITUŢIE CU METADONĂ LA PERSOANELE INFECTATE CU HIV 40 

3.1. Corecţia dozelor preparatelor ARV pe fondul terapiei cu metadonă 40 

4. PARTICULARITĂŢILE ALTOR TIPURI DE ASISTENŢĂ 41 

4.1. Infecţiile 41 

4.2. Profilaxia transmiterii HIV de la mamă la copil şi planificarea familiei 41 

4.3. Tratamentul hepatitei cronice 41 

Anexa III-A. Interacţiunea metadonei cu preparatele ARV 42 

IV. PROFILAXIA, DIAGNOSTICUL ŞI TRATAMENTUL INFECŢIILOR OPORTUNISTE 

43 

INFORMAŢII GENERALE 43 

1. PRINCIPII GENERALE 43 


3. PROFILAXIA ŞI TRATAMENTUL, ÎNDREPTAREA CĂTRE SPECIALIŞTI ŞI EVIDENŢA ULTERIOARĂ 44 

4. INFECŢII OPORTUNISTE ŞI ALTE PATOLOGII, LEGATE DE INFECŢIA HIV 45 

4.1 Tuberculoza 45 

4.2. Infecţii ale organelor respiratorii 46 

4.3. Infecţii intestinale 49 

4.4. Candidoza 50 

4.5 Meningita criptococică 52 

4.6. Afecţiunile cavităţii bucale 53 

4.7 Sarcomul Kaposi 54 

4.8. Cancer de col uterin 54 

4.9. Alte neoformaţiuni maligne 54 

4.10. Infecţiile SNC 55 

4.11. Hepatite virale 58 

4.12. Histoplasmoza 58 

4.13. Afecţiuni ale pielii 59 

4.14. Limfadenopatia generalizată persistentă la adulţi infectaţi cu HIV 61 

4.15. Starea febrilă la persoane infectate cu HIV 61 

4.16. Scăderea ponderală la adulţi infectaţi cu HIV 62 

4.17. Suportul psihologic 63 

4.18. Asistenţa paliativă 63 

4.19. Îngrijirea pacienţilor muribunzi 64 

V. ASISTENŢA PALIATIVĂ 65 


2. PRINCIPII GENERALE 65 


4.TRATAMENTUL 66 

4.1. Tratamentul durerii 66 

4.2. Tratamentul caşexiei 69 

4.3. Tratamentul greţurilor şi vărsăturilei 70 

4.4. Tratamentul ulcerelor mucoasei cavităţii bucale sau durerii la deglutiţie 70 

144

4.5. Tratamentul xerostomiei 71 

4.6. Tratamentul diareei 71 

4.7. Tratamentul constipaţiei 71 

4.8. Tratamentul stării febrile 72 

4.9. Tratamentul sughiţului 72 

4.10.Tratamentul agitaţiei şi excitaţiei 72 

4.11. Tratamentul insomniei 73 

4.12. Profilaxia rigidităţii şi contracturii musculare 73 

4.13. Îngrijirea pacientului cu demenţă 73 

4.14.Tratamentul depresiei 74 

4.15. Tratamentul eliminărilor vaginale, determinate de cancerul de col uterin 74 

4.16. Tratamentul pruritului 75 

4.17. Tratamentul escarelor 76 

4.18. Tratamentul incontinenţei de urină şi de fecale 76 

4.19. Tratamentul tusei şi dispneei 77 

5. PRINCIPII GENERALE DE ÎNGRIJIRE A PERSOANELOR INFECTATE CU HIV 77 

6. ASISTENŢA UNUI PACIENT MURIBUND 79 

6.1. Pregătirile pentru deces 79 

6.2. Vizitarea pacientului 79 

6.3. Îngrijirea pacientului 79 

7. ÎNDREPTAREA CĂTRE SERVICIUL DE ASISTENŢĂ PALIATIVĂ 79 

8. CONTROLUL CURENT ASUPRA ACORDĂRII ASISTENŢEI PALIATIVE 79 

VI. PROFILAXIA INFECŢIEI HIV LA COPII 

(PROFILAXIA TRANSMITERII HIV DE LA MAMĂ LA COPIL) 

80 


1.1 Cerinţele minime 80 

1.2. Femeile, care se adresează rar după asistenţă medicală (consumatoare de droguri injectabile, 

lucrătoarele sex-bussiness-ului) 80 

2. EXAMENUL PRIMAR AL GRAVIDEI LA CONSILIEREA DE FEMEI 80 

3. EVIDENŢA GRAVIDELOR ÎN CONSULTAŢIILE DE FEMEI ŞI MATERNITĂŢI 80 

3.1. Scenariul clinic de profilaxie a transmiterii HIV de la mamă la copil 81 

3.2. Particularităţile evidenţei gravidelor consumatoare de droguri injectabile infectate cu HIV, 

în maternitate 82 

4. ÎNDREPTĂRILE NECESARE 82 

4.1. Îndreptarea de la consilierea de femei 82 

4.2. Îndreptarea din maternitate 82 

5. ÎNGRIJIREA NOU-NĂSCUTULUI ÎN MATERNITATE 83 

5.1. Imunizarea 83 

5.2. Alăptarea 83 

6. ÎNGRIJIREA COPIILOR NĂSCUŢI DE LA FEMEI INFECTATE CU HIV 83 

6.1. Termenii recomandaţi pentru examene medicale de rutină 83 

6.2. Examenul medical de rutină 83 

6.3. Testarea la HIV 83 

6.4. Profilaxia pneumoniei cu P.carinii 84 

6.5. Imunizarea 84 

VII. TERAPIA ANTIRETROVIRALĂ ÎN CAZ DE INFECŢIE HIV LA COPII 85 


2. OBIECTIVELE TAR 85 

3. PREGĂTIREA PENTRU TAR 85 

3.1 Înregistrarea copilului 85 

3.2 Datele antropometrice 85 

3.3 Aprecierea alimentaţiei 86 

3.4 Aprecierea statutului social 86 

3.5 Aprecierea statutului psihologic 86 

3.6 Consilierea persoanelor care îngrijesc de copil 86 

3.7 Examenul clinic 86 

3.8 Investigaţiile de laborator 87 

3.9 Anamneza TAR, inclusiv administrarea preparatelor ARV mamei în timpul sarcinii şi naşterii 87 

145

4. INDICAŢII PENTRU TAR 87 

5. SCHEMELE TAR 87 

5.1 Schemele TAR de prima linie 87 

5.2 Schemele TAR de linia a doua 88 

6. ORARUL EXAMINĂRILOR DE RUTINĂ A COPIILOR CARE PRIMESC TAR 88 

7. CONTROLUL EFICIENŢEI TAR 88 

7.1 Controlul indicatorilor clinici (talie, greutate, stare generală) 88 

7.2 Controlul indicatorilor de laborator 89 

8 CORECŢIA DOZELOR DE PREPARATE ARV CONFORM GREUTĂŢII COPILULUI 89 

9 CONTROLUL CURENT AL RESPECTĂRII REGIMULUI TAR 89 

10 DEPISTAREA ŞI TRATAMENTUL EFECTELOR ADVERSE 90 

11. INDICAŢII PENTRU TRECEREA LA SCHEMELE TAR DE LINIA A DOUA 90 

11.1 Efectele adverse 90 

11.2 Ineficacitatea terapiei 90 

12 INDICAŢII PENTRU SUSPENDAREA TAR 90 

12.1 Indicaţii clinice pentru suspendarea TAR 90 

12.2 Indicaţii sociale pentru suspendarea TAR 91 

Anexa VII-A. Dozele şi efectele adverse ale preparatelor antiretrovirale 92 

Anexa VII-B. Tratamentul efectelor adverse frecvente ale TAR 95 

Anexa VII-C. Efectele adverse severe ale TAR, care impun suspendarea preparatelor 

(tabloul clinic, tactica de conduită) 96 

Anexa VII-D. Clasificarea infecţiei HIV la copii în vârstă până la 13 ani 

(1994 CPC Atlanta) 98 

VIII. PROFILAXIA POST-CONTACT 100 


2. MĂSURI UNIVERSALE DE PRECAUTIE 100 

2.1. Ghid de măsuri universale de precauţie 101 

2.2. Recomandări pentru lucrătorii din cadrul administraţiei instituţiilor medicale privind 

asigurarea măsurilor universale de precauţie 102 

3. EFECTUAREA PROFILAXIEI POST-CONTACT 103 

3.1. PPC după contactul profesional 103 

3.2. PPC după contactul sexual 104 

3.3. PPC în alte situaţii cu risc înalt de infectare 104 

3.4. Realizarea PPC: Profilaxia ARV 105 

Anexa VIII-A FORMULAR DE CONSIMŢĂMÂNT INFORMAT privind efectuarea 

profilaxiei post-contact a infecţiei cu HIV 107 

Anexa VIII-B Tactica de conduită a lucrătorilor medicali ce au fost în contact 

cu materialul infectat 108 

Anexa VIII-C Efectele adverse principale ale preparatelor ARV indicate pentru PPC 109 

Anexa VIII-D FORMULAR DE CONSIMŢĂMÂNT INFORMAT privind testarea la HIV 

şi utilizarea rezultatelor ei 110 

Anexa VIII-E Înregistrarea contactului profesional cu materialul potenţial infectat 112 

Anexa VIII-F Formular model al raportului privind contactul profesional 

cu material potenţial infectat 113 

Anexa VIII-G Formular model al raportului privind contactul neprofesional 

cu material potenţial infectat 115 

Partea 2: Controlul acordării asistenţei şi tratamentului 

în caz de infecţie cu HIV şi SIDA 117 

CONTROLUL CURENT AL ACORDĂRII TESTĂRII ŞI CONSILIERII 117 

CONTROLUL CURENT AL ACORDĂRII TERAPIEI ANTIRETROVIRALE 120 

CONTROLUL CURENT AL DEPISTĂRII ŞI AL TRATAMENTULUI INFECŢIILOR OPORTUNISTE 126 

CONTROLUL CURENT AL ACORDĂRII ASISTENŢEI PALIATIVE 130 

CONTROLUL CURENT AL ACORDĂRII PROFILAXIEI TRANSMITERII HIV 

DE LA MAMĂ LA COPIL 135 

CONTROLUL CURENT AL ACORDĂRII PROFILAXIEI POST-CONTACT 140 

146

Protocoalele Naţionale cu privire la acordarea ... - Retea Sida

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?