CAPITOLUL 12 Alte procese de separare

More documents

Recommendations

Info

Detecţia cea mai utilizată în HPCE se bazează pe absorbţia radiaţiei în ultraviolet şi vizibil, prezentând asemănări cu detecţia în cromatografia de lichide (vezi tabelul 12.3). [22] Deoarece fereastra optică a detectorului este situată chiar pe peretele capilarei, în acest caz nu există efecte de lărgire a picului HPCE datorat volumul celulei. Alte metode de detecţie spectrometrică se bazează pe fluorescenţa analiţilor separaţi sau prin inducerea fluorescenţei cu ajutorul laserului. Metodele amperometrice sau conductometrice sunt de asemenea utilizate în detecţia HPCE. Tabel 12.3. Performanţele tipurilor de detecţie în HPCE. Tip de detecţie Limita de detecţie Limita de detecţie Avantaje/ (masă)* (concentraţie) dezavantaje Absorbţie UV-VIZ 10 -13 – 10 -16 10 -5 – 10 -8 - universală; - informaţie structurală prin DAD. Fluorescenţă 10 -15 – 10 -17 10 -7 – 10 -9 - sensibilitate mare; - de regulă, necesită derivatizare. Fluorescenţă indusă prin laser 10 -18 – 10 -20 10 -14 – 10 -16 - sensibilitate mare; - de regulă, necesită derivatizare; - scumpă. Amperometrie 10 -18 – 10 -19 10 -10 – 10 -11 - sensibilitate mare; - selectivitate în cazul compuşilor electroactivi; - necesită componente electronice speciale şi modificări ale capilarei. Conductometrie 10 -15 – 10 -16 10 -7 – 10 -8 - universală; - necesită componente electronice speciale şi modificări ale capilarei. Spectrometrie de masă 10 -16 – 10 -17 10 -8 – 10 -9 - sensibilitate mare; - informaţie structurală; - interfaţa cu MS este complicată. * pentru 10 nL volum de injecţie. 12.4 Cromatografia electrocinetică micelară Cromatografia electrocinetică micelară (MEKC – „Micellar Electrokinetic Chromatography”) prezintă caracteristici comune electroforezei şi cromatografiei. Introdusă în 1984 de către Terabe, MEKC reprezintă în prezent unul dintre cele mai utilizate mecanisme în electroforeza capilară de mare performanţă, impunându-se datorită aplicaţiilor sale ca o tehnică de separare de sine stătătoare. [131] In cazul cromatografiei electrocinetice micelare, în electrolitul suport se adaugă un agent tensioactiv într-o concentraţie mai mare decât concentraţia sa micelară. De - exemplu, agentul tensioactiv poate fi anionic (R-SO3 ). In consecinţă, micelele generate vor avea o sarcină globală negativă şi vor crea în interiorul lor un spaţiu hidrofob în care vor pătrunde molecule de analit cu structura hidrofobă. Câmpul electroosmotic este 227
generat în aşa fel încât să depăşească în modul pe cel electroforetic, caracteristic micelelor. Rezultanta celor două câmpuri va determina deplasarea lentă a micelelor anionice către electrodul pozitiv, acolo unde se situează şi zona de detecţie. Dacă proba conţine analiţi neionici aceştia se vor deplasa spre catod în baza componentei de deplasare electroosmotică. Ordinea de eluţie este dată de ordinea hidrofobicităţii lor: cu cât analiţii sunt mai hidrofobi, cu atât mai mult distribuţia acestora între micelă şi electrolitul suport va fi mai favorabilă staţionarii în interiorul micelei. Aceasta situaţie este ilustrată în Fig. 12.6, în care este redat rezultatul unei separări MEKC a trei compuşi A, B şi C, având valorile log Kow crescătoare în ordinea dată. Ultimul semnal înregistrat este cel al micelelor (tm), în timp ce primul semnal (pic) înregistrat corespunde fluxului electroosmotic, fiind analog timpului mort (t0) din cromatografia de lichide. Compuşii puternic hidrofili, care nu interacţionează cu micelele vor elua în acelaşi timp cu fluxul electroosmotic. Compuşii puternic hidrofobi vor elua în acelaşi timp cu micelele formate. In concluzie, compuşii neutri din punct de vedere electric vor elua în intervalul de timp [t0, tm]. Pe baza acestor parametri de retenţie se pot calcula mărimile cunoscute în cromatografie, factorul de capacitate (k’) şi constanta de distribuţie (K) a analiţilor între electrolit (faza mobilă, cu volumul Vmicele) şi micele (analog fazei staţionare în cromatografia de lichide, cu volumul Velectrolit). tr − t0 Vmicele k'= = K ⋅ (12.14) tr V t electrolit 0( 1− ) tm , în care a doua egalitate este dedusă conform relaţiei 9.50. 0 Flux electroosmotic A B t0 tA tB tC tm 228 C Micele Fig. 12.6. Separarea prin MEKC a trei analiţi A, B şi C, având A B C lg Kow < lg Kow < lg Kow . Dacă în probă se vor găsi, specii anionice de analiţi sunt importante de cunoscut mobilităţile lor electroforetice. Dacă ve analit este mai mică în raport cu ve m , analitul anionic va migra mai repede spre anod şi astfel va elua înaintea tm. Distribuţia lui în spaţiul intramicelar este puţin probabilă, deci poate fi neglijată. Dacă ve analit este mai mare în m analit raport cu ve , dar totuşi v e < vEOF , atunci analitul anionic eluează după tm.
Page 1 and 2: CO2 lichid Pompă Modificator CAPIT
Page 3 and 4: cu SFE, a condus la realizarea şi
Page 5 and 6: Chiar în cazul în care materialul
Page 7 and 8: • volumul zonei de detecţie; •
Page 9: ( μ Q = 2 e + μEOF) ⋅ V ⋅ π

CAPITOLUL 12 Alte procese de separare

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?