Metode analitice pentru unele antiinflamatoare ... - "Gr.T. Popa" Iasi

INTRODUCERE
Antiinflamatoarele sunt substanţe care au proprietatea de a
antagoniza în mod nespecific principalele manifestări ale procesului
inflamator, indiferent de etiologie.
Existenţa unor preparate – sub diferite denumiri – care conţin
asocieri ale antiinflamatoarelor cu proprietăţi analgezice –
antipiretice, se pare că e benefică şi îşi găseşte justificarea.
Mult timp nu s-a făcut nici o distincţie netă între acţiunea
analgezică, antiinflamatoare şi antipiretică, probabil din
considerentul că, în general, apariţia inflamaţiei era acompaniată de
durere şi febră. Astăzi, având la dispoziţie un arsenal atât de valoros
de antiinflamatori, avem libertatea de a alege în funcţie de caz,
diferiţi antiinflamatori, care, în secundar, prezintă şi o acţiune
analgezică. De exemplu, azi se cunoaşte cu certitudine valoarea
analgezică a aspirinei, dar şi cea antiinflamatoare (la doze mari), pe
când aminofenazona şi metamizolul au efecte antiinflamatoare
slabe, dar sunt buni analgezici, antipiretici.
În 1990 OMS înregistra o sută de milioane de
prescripţii cu antiinflamatoare şi aprecia la dublu sau triplu
situaţiile în care astfel de medicamente se utilizează fără
prescripţie. Persoanele peste 65 de ani utilizează acest tip de
medicamente în mod regulat iar un procent de 1 — 2% chiar zilnic.
Includerea acestora în combinaţiile antialgice sub forma unor
specialităţi cresc şi mai mult aceste cifre. În acelaşi timp însă s-a
constatat că antiinflamatoarele nesteroidiene nu sunt atât de
inofensive cum s-a crezut, ele prezentând o serie de efecte secundare,
ca urmare a mecanismelor de acţiune, şi reacţii adverse ca urmare a
unei hipersensibilităţi individuale sau predispoziţii genetice.
Ţinând cont de numeroasele efecte secundare înregistrate la
puţin timp după ce pacienţii s-au supus acestui nou tratament,
industria farmaceutica s-a lansat în descoperirea altor agenţi
nesteroideni. Aceasta a constituit originea revenirii AINS şi a
producerii de noi antiinflamatoare foarte puternice cum ar fi derivaţii
pirazolonici urmaţi apoi de alte molecule active în general de natură
acidă cum ar fi : acetaţi, propionaţi, antranilaţi şi, mai recent, oxicami
şi coxibi.
4