reprezentarea sistemică a categoriei comicului în discurs

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Teza de faţă şi-a propus drept scop să studieze manifestarea categoriei comicului în discurs. Ralierea
informaţiei de ordin logic şi estetico-filozofic la teoriile lingvistice, dar şi examinarea modalităţilor de
actualizare a categoriei date în realitatea discursivă, ne-au condus la următoarele concluzii pertinente,
credem, atît la nivel conceptual, cît şi la cel funcţional:
1. Comicul are un caracter limitrof, actualizîndu-se concomitent drept: mod de percepere a lumii,
categorie estetică, act şi fel de gîndire, comportament manierat verbal, categorie modală, categorie tematicodiscursivă
şi strategie discursivă disimulată.
2. Deoarece exprimă atitudinea subiectului locutor faţă de lume prin intermediul limbajului, comicul,
corelat categoriilor semantico-funcţionale ale modalităţii şi intenţionalităţii, corespunde tuturor criteriilor
avansate categoriilor semantico-funcţionale discursive.
3. Subcategoriile comicului sunt: umorul, ironia, gluma, vorba de spirit, satira, absurdul, sarcasmul,
cinismul. Deosebirea dintre acestea se face în baza semului pragmatic determinat de contextul lingvistic, în
plan intern, sau al situaţiei pragmatice, în plan extern.
4. Actualizarea comicului se efectuează prin transgresări pe scara veridicităţii. Aceste transgresări, la
rândul lor, devin norme prescriptive ale comicului.
5. Tipul de comic se formulează în strictă dependenţă de prototipul de normă transgresată:
extralingvistică (sub aspectul de Uz), lingvistică (Sistemul limbii), logică (Adevăr), discursiv-pragmatică
(Standarde discursive).
6. În procesul formării comicului, în calitate de practici socio-discursive, participă: tipurile genuriale
de text, contextul, intertextul, metatextul, situaţiile de comunicare, izotopiile generice, standardele textuale,
planurile tipologice ale conţinutului, legile retorico-pragmatice.
7. Caracterul disimulat al comicului este perceput doar prin actul de referinţă la lumea reală, la adevăr,
deoarece din punctul de vedere al codului lingvistic, toate enunţurile cu semnificaţie comică corespund
normelor structurale, cu excepţia unor creaţii de sorginte suprarealistă.
8. Format în discurs, conţinutul comicului se discretizează printr-un ansamblu de mijloace
comunicativ-verbale, care îi legitimează statutul de categorie discursivă.
9. Funcţionarea textuală a comicului se bazează pe interferenţa de natură contradictorie dintre
izotopiile textului, fapt care conduce la apariţia polisemiei (con)textuale în procesul logico-lingvistic de
codare şi interpretare a unităţilor de expresie.
10. Discretizarea comicului în diferite tipuri de text (narativ, argumentativ, descriptiv, dialogal) este
destul de variată, şi aceasta în funcţie de caracterul prototipal al codificării mesajului.
Mecanismul de geneză a comicului se realizează prin ocultarea normelor comunicative şi anume:
Uzul – normele enciclopedice, Adevărul – normele logice, Sistemul limbii – normele lingvistice, Standardele
discursive – normele retorico-pragmatice. Astfel, conchidem că, în situaţia în care se încalcă norma
extralingvistică (normele enciclopedică, morală, socială, estetică, intelectuală, practică, ideologică),
discordanţa este percepută doar prin actul de referinţă la lumea reală, la referent. Comicul se actualizează, în
acest caz, doar prin coraportarea semanticii discursive la adevăr, deoarece din punctul de vedere al codului
lingvistic toate enunţările cu mesaj comic sunt corecte şi nu notează nici un fel de transgresare.
Privind lucrurile prin prisma lingvisticii interacţionale, deducem concluzia că comicul se raportează la
dublul discurs şi nu numai la dublul sens, concepte care sunt atribuite planurilor semantice diferite. Şi atunci,
interpretarea prin transgresări, abateri, nu mai sunt abateri, ele creează propria normă a comicului: orice
abatere sistematică cu timpul devine normă. Deci ocultarea realului şi implicarea imaginarului prin categoria
lingvistică de „sens figurat” este mijlocitorul creării comicului, oricare ar fi forma lui de manifestare.
Modalităţile de manifestare lingvistică a comicului în discurs constituie acţiunea vorbirii prin
elementele categoriale ale textului, care, în concepţia lingvistului M.Ioniţă, se prezintă ca un denotat al
semnificaţiei pragmatice şi se referă la actul enunţării. Acest sistem de mijloace verbale de realizare
legitimează statutul de categorie discursivă a comicului.
Astfel, procedeele de realizare a comicului la nivel de fonem şi de morfem sunt: anagrama,
contrepeteria, proteza, afereza, epenteza, paragoga, apocopa, metateza, homeoteluta, patachesul, sincopa,
aliteraţia, cacofonia, acrostihul etc. Sensul comic, în cadrul jocurilor de cuvinte, este bazat pe actualizarea
simultană a diferitor semnificaţii graţie caracteristicilor sonore ale sunetelor (omofonie, echivoc, omonimie,
paronimie, identitate aproximativă, polisemie etc.) ce intră în structura formală a cuvintelor. Codarea
sensului la nivelul frazei poate fi ocazional realizată graţie unor procedee, printre care antiteza, oximoronul,
tautologia, pleonasmul, paronomaza, chiasmul, antanaclaza, proverbul, hiperbola, metateza, epitetele
homerice etc. Procedeele macrostructurale, printre care metafora, aluzia, parodia, repetiţia, quiproquo-ul,
14