modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

Instanţa de recurs este în drept să pronunţe dispozitivul deciziei sau al hotărârii, urmând
ca redactarea să se efectueze în termen de o lună pentru recursurile înaintate în baza secţiunii
a 2-a (art.445 alin.(5) CPC) şi de 15 zile pentru recursurile înaintate în baza secţiunii 1
(similar art.242 alin.(1) CPC)
30. Dacă instanţa de recurs ajunge la concluzia că cel puţin unul dintre temeiurile
invocate este întemeiat sau constată, din oficiu, prezenţa vreunui motiv procedural de casare,
va decide admiterea recursului cu casarea totală sau parţială a hotărârii(lor) instanţei(lor)
inferioare:
- totală, dacă se referă la toate aspectele de fapt şi de drept, care au format obiectul
examinării în instanţa de fond, şi are devolutivitate asupra tuturor părţilor;
- parţială, dacă motivele casării vizează doar unele aspecte de fapt şi/sau de drept ale
pricinii sau numai pe una/unele dintre părţi.
Distincţia dintre casarea totală şi parţială prezintă interes pentru determinarea limitelor
rejudecării după casare.
31. Instanţa care a admis recursul dispune de următoarele împuterniciri, inclusiv în
privinţa instanţei la care se va trimite pricina pentru rejudecare, după casare:
- casarea cu rejudecare şi pronunţare a unei noi hotărâri va opera atunci, când eroarea
poate fi corectată de către instanţa de recurs, nefiind necesară verificarea suplimentară a
dovezilor, circumstanţelor, şi nefiind necesar de a se reţine şi constata alte circumstanţe,
circumstanţele pricinii fiind corect constatate de instanţele inferioare, eroarea constând, de
regulă, în aplicarea eronată a normelor de drept material;
- casarea cu trimitere la rejudecare va opera în cazurile în care eroarea nu poate fi
remediată de către instanţa de recurs, de regulă, fiind aplicabilă în situaţia utilizării eronate a
normelor procedurale, în caz contrar fiind pasibilă eludarea cel puţin a unui grad de jurisdicţie
pentru verificarea şi elucidarea unor circumstanţe sau pentru anumite persoane, ceea ce ar
contraveni principiilor echităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare.
Se relevă unele ipoteze practice sub aspectul enunţat mai sus:
- când instanţa inferioară a soluţionat pricina fără cercetarea fondului, după casare
pricina se va trimite la rejudecare în instanţa de fond din considerentul parcurgerii tuturor
gradelor de judecare aferente pricinii respective;
- dacă instanţa de fond a soluţionat pricina în baza altui temei juridic decât cel invocat
de parte, fără a-l pune în discuţia părţilor (în dezbateri), această situaţie este echivalentă cu
nerezolvarea fondului, impunându-se casarea cu trimitere la rejudecare, deoarece, deşi în
instanţa de fond s-au administrat probe, aceasta nu s-a făcut în temeiul invocat de parte, prin
urmare, cererea ei nu a fost soluţionată în fond;
- dacă hotărârea este casată pentru nerespectarea normelor privind competenţa, pricina
se va trimite la instanţa competentă sau se va reţine pentru rejudecare în cazul în care se
constată propria competenţă;
- în cazul în care soluţia din dispozitivul hotărârii este în contradicţie cu faptele corect
stabilite în motivarea hotărârii, în sensul că din probele administrate rezultă o anumită soluţie,
la care se face referire în motivare, însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară,
hotărârea se va casa cu rejudecarea şi pronunţarea unei noi hotărâri (ex.: din partea motivată
rezultă că pretenţia este întemeiată, dar în dispozitiv acţiunea este respinsă ca neîntemeiată).
32. În caz de casare a actului de dispoziţie contestat cu recurs, instanţa de recurs se va
pronunţa în partea motivată a deciziei asupra încălcărilor comise de instanţele inferioare şi
asupra actelor procedurale care sunt necesare de a fi efectuate la rejudecare, fără a dispune de
dreptul de a da indicaţii acestor instanţe. Totodată, instanţa de recurs nu va putea insera în
decizie anumite sugestii cu privire la:
- eventuala soluţie necesară a fi pronunţată;
- aprecierea veridicităţii probelor administrate;
58