modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

- concluziile expertului.
26. Se atrage atenţia instanţelor judecătoreşti asupra faptului declarării
neconstituţionalităţii dispoziţiilor cuprinse în art.416 alin.(3) şi art.444 alin.(3) CPC; devenite
nule, conform art.140 alin.(1) din Constituţia R.M., la momentul adoptării Hotărârii Curţii
Constituţionale nr.2 din 19.02.2004. Astfel, prevederile menţionate, referitor la necesitatea
participării la judecarea recursului prin intermediul avocatului sau ai altui reprezentant
licenţiat în drept, limitarea pledoariei la 30 de minute, precum şi posibilitatea arbitrară a
preşedintelui şedinţei de a limita pledoaria - au devenit nule.
Prin Legea nr.303-XV din 23.09.2004 a fost adoptat un nou conţinut al art.444 alin.(3),
ce oferă posibilitate preşedintelui şedinţei de judecată de a atenţiona participanţii la proces în
cazul în care aceştia, în cadrul luărilor de cuvânt, se abat de la expunerea problemelor de drept
sau dacă argumentele expuse nu au legătură cu temeiurile invocate în cererea de recurs. În alte
cazuri explicaţiile participanţilor la proces nu pot fi limitate.
27. Se explică că cererea de recurs poate fi declarată nu numai în privinţa actului de
dispoziţie judecătoresc în întregime, dar şi în privinţa oricărei părţi a actului judecătoresc de
dispoziţie, în mod separat, indiferent de faptul dacă aceasta va influenţa în consecinţă soluţia.
De asemenea, se supune recursului hotărârea suplimentară a judecătoriei sau decizia
suplimentară a instanţei de apel, pronunţate în ordinea stabilită de art.250 CPC.
28. În scopul precizării sensului temeiurilor de casare şi a incidenţei acestora, se explică
înţelesul lor, după cum urmează:
a) nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru
soluţionarea pricinii în fond (art.400 alin.(1) lit.a) CPC).
În acest caz este vizată nerespectarea de către instanţa de fond a obligaţiei prevăzute la
art.118 alin.(3) CPC, care constă în determinarea definitivă a elementelor de fapt pentru
soluţionarea justă a pricinii, pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor
participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural aplicabile în
cauză (ex.: nu s-a constatat prezenţa prejudiciului în sumă de 2000 lei, pentru care legea
prevede necesitatea existenţei unui înscris);
b) nu au fost dovedite circumstanţele considerate de către prima instanţă ca fiind
stabilite (art.400 alin.(1) lit.b) CPC).
Temeiul respectiv de casare este prezent în cazurile în care instanţa inferioară a
considerat greşit că părţile sunt degrevate de sarcina probei reieşind din aprecierea greşită a
faptului existenţei vreunei situaţii din cele prevăzute la art.123 CPC, sau, fără a exista vreunul
din temeiurile degrevării de probaţiune, a considerat elementele faptice ca fiind probate, cu
toate că elementele probatorii lipsesc sau acestea există, dar nu corespund exigenţelor
prevăzute de lege conform art.122 alin.(1) CPC (ex.: instanţa a considerat ca fiind dovedit
dreptul de proprietate asupra autoturismului, reieşind din existenţa unei procuri care
mandatează pe pretinsul proprietar de a vinde autoturismul, fapt ce contravine
Regulamentului cu privire la registrul de stat al transporturilor, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.1047/08.11.1999 (pct.44), care prevede ca mijloc de probaţiune unic al
dreptului de proprietate asupra autoturismului înmatriculat - certificatul de înmatriculare);
c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele
pricinii (art.400 alin.(1) lit.c) CPC).
Se are în vedere situaţia în care instanţa inferioară a constatat toate circumstanţele
pricinii şi din acestea rezultă o anumită soluţie, însă instanţa, în mod greşit, a pronunţat o altă
soluţie ce nu corespunde celei adecvate, rezultante din circumstanţele respective. Sub acest
aspect, sunt relevante dispoziţiile art.241 alin.(5) CPC, conform cărora, printre alte elemente,
partea motivată a hotărârii cuprinde circumstanţele pricinii şi probele pe care se întemeiază
concluziile instanţei referitor la aceste circumstanţe, iar pe de altă parte în alin.(6) al aceluiaşi
articol se relatează despre concluzia instanţei referitor la admiterea sau respingerea acţiunii.
55