modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

în conformitate cu limita de viteză stabilită ţinând seama de (...) starea psihofiziologică ce
influenţează atenţia şi reacţia.
În primul rând, actul de învinuire nu conţine informaţia în ceea ce priveşte limita de
viteză stabilită pentru această porţiune de traseu şi, în acelaşi timp, în materialele dosarului nu
au fost administrate probe care ar demonstra cu ce viteză s-a deplasat inculpatul în momentul
accidentului. Reamintesc că niciunul din martorii audiaţi nu au fost în stare să informeze
instanţa de judecată despre viteza de deplasare. Deci, urmează a fi acceptată poziţia
inculpatului potrivit căreia acesta se deplasa în timpul şi locul respectiv cu circa 70 km/oră.
Astfel, capătul de acuzare că inculpatul s-ar fi deplasat cu o viteză de aproximativ 100 km/oră
poartă un caracter declarativ.
Indiferent de aspectele ce ţin de viteza de deplasare, până în prezent nu este clar ce s-a
avut în vedere când s-a insistat că inculpatul nu a ţinut cont de starea psihologică ce
influenţează atenţia şi reacţia. Or, organul de urmărire penală şi procurorul au avut obligaţia
să dezvăluie esenţa acestor factori. Prin urmare, în asemenea situaţie ne rămâne să constatăm
doar că viteza de deplasare a fost în conformitate cu p.45 alin.(1) lit.a) din regulament.
b.) Prin învinuire se insistă că inculpatul a condus vehiculul fără a ţine cont de
dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situaţiile periculoase. Partea apărării
nu a înţeles şi până în prezent nu înţelege în ce constă acest element al învinuirii. Potrivit
Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, „dexteritate” înseamnă abilitate, dibăcie,
îndemânare. Dacă analizăm elementele de fapt administrate în dosar, nu cred că inculpatul ar
putea fi învinuit că a condus vehiculul fără a ţine cont de acest factor. Or, factorul respectiv ar
putea fi pertinent cazului când vehiculul ar fi fost condus de un conducător auto fără
experienţă, unul începător sau ţinându-se cont de alte circumstanţe.
c.) Potrivit învinuirii, inculpatul a condus vehiculul fără a ţine cont de starea tehnică şi
particularităţile încărcăturii. Este relevant că atât la urmărirea penală, cât şi în cadrul
cercetării judecătoreşti nu s-a constat că inculpatul ar fi transportat încărcături sau că starea
tehnică a vehiculului nu ar fi corespuns cerinţelor legale. În asemenea caz, nu e clar ce s-a
avut în vedere atunci când inculpatul a fost învinuit că nu a ţinut cont de acest factor. Or, de
care particularităţi ale încărcăturii nu a ţinut cont inculpatul în situaţia în care nici nu a
transportat încărcături?
d.) Sunt lipsite de sens şi elementele învinuirii, potrivit cărora inculpatul a condus
mijlocul de transport fără a ţine cont de condiţiile rutiere şi situaţia rutieră. În mod normal, o
învinuire formulată în baza art.264 alin.(3) CP urma să conţină o informaţie clară, fiind
indicat expres că învinuitul, după caz, inculpatul, nu a ţinut cont de condiţiile rutiere care se
exprimă prin fluxul de transport, de starea mediului ambiant sau prezenţa mijloacelor tehnice
de dirijare etc. (a se vedea p.4 din Regulament). O simplă referire la noţiunile condiţii rutiere
şi situaţie rutieră face ca învinuirea să fie una abstractă şi contrară mai multor drepturi
fundamentale.
e.) În ceea ce priveşte elementul învinuirii că inculpatul a condus mijlocul de transport
fără a ţine cont de prevederile p.45 alin.(2) din Regulament, ţin să notez doar câteva aspecte:
În primul rând, în actul de învinuire a fost transcris textul normei de drept fără a se
încerca să se demonstreze pertinenţa acestora cazului în speţă. Din aceste considerente,
acuzarea nu a constatat cum ar fi trebuit să procedeze conducătorul vehiculului să reducă
viteza sau să oprească. Este evident că o acţiune exclude altă acţiune.
În al doilea rând, menţionăm că nu a existat niciun obstacol care l-ar fi impus pe
inculpat să procedeze în conformitate cu această normă. Persoana care are statut de parte
495