modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

- încheierile care fac imposibilă examinarea pricinii în continuare, chiar dacă legea nu
prevede expres posibilitatea atacării lor, inclusiv încheierile curţilor de apel prin care nu este
soluţionat fondul. În acest context, nu se supun recursului încheierile de încetare a procesului,
pronunţate în cadrul procedurii de recurs de Curtea Supremă de Justiţie;
- celelalte încheieri nu se supun recursului separat, ci numai odată cu fondul (art.423
CPC).
Nu pot fi atacate cu recurs:
- deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare;
- încheierile prin care a fost admisă cererea de revizuire cu remiterea cauzei la
rejudecare;
- hotărârile în a căror privinţă subiecţii recursului nu au utilizat calea apelului, în cazul
în care legea prevede această cale de atac pentru categoria respectivă de hotărâre (art.429
alin.(4) CPC);
- ordonanţele judecătoreşti care dispun de un regim juridic special, expres prevăzut de
lege.
În unele cazuri, chiar dacă actele de dispoziţie nu provin de la o instanţă judecătorească,
legea instituie calea recursului în instanţa de judecată. Trebuie de menţionat că această cale de
atac nu trebuie percepută ca "recurs" în sensul prevăzut de Codul de procedură civilă, ci ca
unică posibilitate de concretizare şi reliefare a principiului constituţional şi comunitar al
accesului liber la justiţie. De exemplu, vor fi înaintate şi examinate potrivit ordinii generale de
examinare a acţiunilor, în cadrul primei instanţe: încheierile emise de şeful oficiului de
executare a deciziilor judecătoreşti, conform art.33 alin.(3), art.34 alin.(2), art.35 alin.(4) etc.
din Codul de executare nr.443-XV din 24.12.2004, competenţa de examinare a contestării
aparţinând judecătoriei pe lângă care activează Direcţia de executare, reieşind din art.32 CPC;
hotărârile Comisiei de reexaminare a AGEPI, conform Hotărârii Guvernului nr.456 din
26.07.1993 "Cu privire la protecţia proprietăţii industriale în RM" (conform pct.44 din
Hotărârea Guvernului nominalizată, raportat la art.33 alin.(1) lit.b) CPC, instanţa competentă
va fi curtea de apel, ca instanţă de drept comun).
Reieşind din contextul relevat, se explică că în cazurile respective noţiunea de "recurs"
trebuie înţeleasă drept o cerere primară de adresare în instanţa de judecată competentă dea
soluţiona litigiul, şi nu o cale de atac procedurală.
3. Formularea greşită a denumirii cererii de recurs (de exemplu, dacă este denumită
"cerere de apel", "de contestare", "petiţie" etc.) nu constituie motiv de restituire a cererii, dacă
întruneşte toate celelalte exigenţe legale, respectiv cadrul procesual ce rezultă din dosar
permite deducţia susceptibilităţii de recurs a actului judecătoresc atacat (art.166 alin.(6) CPC).
4. Persoanele cu drept de sesizare a instanţei de recurs, potrivit art.398 şi art.430 CPC,
sunt :
a) părţile şi alţi participanţi la proces.
Părţile în faţa instanţei de recurs poartă denumirea de recurent şi intimat, adică persoana
care depune cererea de recurs şi persoana împotriva căreia se depune recursul. Calitatea
procesuală din recurs nu este condiţionată de cea pe care au avut-o părţile la examinarea în
fond sau în apel (reclamat, apelant, pârât etc.).
În sens restrâns, prin alţi participanţi la proces se înţeleg: intervenienţii şi succesorii în
drepturi procesuale, pentru că numai aceştia, cu respectarea exigenţelor legale, exercită
recursul în nume propriu. În sens larg, noţiunea de participanţi la proces include şi
reprezentanţii, procurorul, deoarece aceştia participă în numele altor persoane sau al statului,
în cazurile şi cu condiţiile legale stabilite, precum şi alte persoane prevăzute la art.7 alin.(2),
73 şi 74 CPC (art.55 CPC);
47