modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

Aceste concluzii ştiinţifice şi practice se bazează pe dispoziţiile art.17 şi art.27 din CP,
conform cărora tentativă de infracţiune este o activitate îndreptată nemijlocit, spre săvârşirea
unei infracţiuni dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, aceasta nu şi-a produs
efectul, iar intenţia indirectă este posibilă doar în cazul în care făptuitorul admite conştient
urmările survenite, dar nu şi posibilitatea survenirii lor. Recunoaşterea săvârşirii tentativei de
infracţiune cu intenţie indirectă ar însemna legiferarea condamnării persoanei bazate pe
presupunerea despre posibilitatea survenirii unor consecinţe şi ar conduce la încălcarea
principiului prezumţiei nevinovăţiei garantat de art.21 din Constituţie, art.8 din CPP şi art.6
din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Prima instanţă a reîncadrat în sentinţă acţiunea lui E.A. din baza art.151 alin.(1) din
CP în baza art.145 alin.(1) raportat la art.27 din CP, din motivul că, în şedinţa de judecată, s-a
stabilit că E.A. „nu a vrut să-l omoare pe minorul S.A.”, adică nu a avut scopul, dorinţa de a-l
omorî pe S.A. Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, admiţând apelul procurorului. a
recunoscut ca fiind constatat faptul că „A.E. îşi dădea seama de consecinţele care pot surveni,
inclusiv, de posibilitatea decesului pătimitului, însă în mod conştient admitea şi aceste
urmări”. Astfel, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, ca şi prima instanţă, a ajuns la
concluzia că E.A. nu a dorit să-l omoare pe S.A. Însă, considerând că E.A. a admis conştient
nu numai vătămarea gravă a integrităţii corporale a părţii vătămate, ci şi posibilitatea
decesului ei, i-a încadrat neîntemeiat acţiunile în baza art.145 alin.(1) raportat la art.27 din CP
şi l-a condamnat pentru tentativă de omor săvârşit cu intenţie indirectă.
Exact aceleaşi constatări au fost făcute şi de Colegiul penal al Curţii Supreme de
Justiţie în decizia din 30 mai 2005, însă instanţa de recurs nu a corectat eroarea comisă de
Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, ci a respins recursul ordinar al avocatului ca fiind
inadmisibil şi neîntemeiat.
De aceea, deciziile Colegiilor penale al Curţii de Apel Chişinău şi al Curţii Supreme
de Justiţie menţionate urmează a fi casate ca fiind contrare art.17 şi 27 CP, art.145 alin.(1) din
CP, art.8 CPP, art.21 din Constituţie şi art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
3. Articolul 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale garantează oricărei persoane, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de
Convenţie au fost încălcate, dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi
atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor
oficiale.
Conform art.432 alin.(3) din CPP, decizia prin care recursul ordinar a fost respins ca
fiind inadmisibil nu poate fi supus niciunei căi de atac. Considerăm că art.432 alin.(3) din
CPP contravine art.9 alin.(1) CPP, art.16 din Constituţie şi art.14 din Convenţia pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care proclamă egalitatea tuturor
persoanelor în faţa legii şi autorităţilor. Prin dispoziţiile art.432 alin.(3) din CPP, persoanele,
în privinţa cărora recursul ordinar este respins ca fiind inadmisibil, sunt discriminate faţă de
persoanele, ale căror recursuri au fost admise, deoarece ultimele au dreptul la recurs în
anulare, iar primele – nu.
În afară de aceasta, art.432 alin.(3) din CPP contravine şi art.13 din Convenţia pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
De aceea, E.A., în baza art.4 alin.(2), art.8 alin.(1), art.16 din Constituţie, art.2 alin.(2)
şi (3), art.7 şi 452 alin.(1) din CPP, art.13 şi 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, are dreptul de a ataca cu recurs în anulare decizia
Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 30 mai 2005.
407