modele de acte depuse de avocaţi în instanţe - Centrul de Drept al ...

acestuia de a fi audiat, cât şi pentru necesitatea de a controla exactitatea afirmaţiilor sale şi de
a le confrunta cu declaraţiile victimei, ale cărei interese trebuie protejate, ca şi cele ale
martorilor. În consecinţă, legislatorul trebuie să poată descuraja obţinerile nejustificate. Tot în
acest caz, cu referire la art.6 paragraful 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea a statuat că dreptul oricărui acuzat de a fi în
mod efectiv apărat de către un avocat la nevoie desemnat din oficiu, figurează printre
elementele fundamentale ale unui proces echitabil. Un acuzat nu pierde beneficiul acestui
drept prin simplul fapt al absenţei la dezbateri. De aceea, Curtea a concluzionat că avocatul nu
a fost audiat la Curtea de Apel şi nu a putut să recureze valabil în casaţie decizia pronunţată în
apel, constituie o violare a art.6 paragraful 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în hotărârea din 29 noiembrie 2004 pronunţată în
cauza penală a dlui S.J., condamnat în baza art.120 alin.(2) CP din 1961, a recunoscut ca fiind
încălcat dreptul dlui S.J. la apărare, drept garantat de art.6 din Convenţia pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, deoarece instanţa de recurs a judecat
recursul ordinar al procurorului în lipsa condamnatului şi apărătorului acestuia. În acest caz,
Plenul Curţii Supreme de Justiţie a aplicat direct art.6 din Convenţia pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dându-i prioritate faţă de art.432 alin (1)
din CPP.
Astfel, art.6 paragraful 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale obligă legiuitorul să asigure prin lege dreptul condamnatului să
participe personal şi să fie asistat de un apărător ales cu care a încheiat contract, la judecarea
cauzei penale la toate etapele procesului penal, iar instanţele judecătoreşti să asigure real
participarea acuzatului şi apărătorului său ales la proces.
Deoarece art.432 alin.(1) CPP nu asigură în mod legislativ dreptul condamnatului de a
participa la judecarea recursului ordinar declarat de el sau de apărătorul său şi de a se apăra la
această etapă a procesului penal, prevederile lui sunt contrare art.6 din Convenţia pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În această situaţie, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, conform art.4 alin.(2)
şi art.8 alin.(1) din Constituţie, art.2 alin.(2) şi (3) din CPP, art.7 alin.(5) din CPP, trebuia să
aplice direct art.6 paragrafele 1 şi 3 lit.c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor Fundamentale şi să asigure participarea lui E.A. şi a apărătorului la judecarea
recursului ordinar.
Neasigurarea dreptului condamnatului E.A. de a participa şi de a fi asistat de
apărătorul ales la judecarea recursului ordinar constituie temei prevăzut de art.453
alin.2) lit.c) CPP pentru recurs în anulare împotriva deciziei Colegiului penal al
Curţii Supreme de Justiţie din 30 mai 2005.
2. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie şi în fond este nelegală din
următoarele motive.
Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău şi Colegiul penal al Curţii Supreme de
Justiţie au stabilit corect, în baza probelor circumstanţele faptei săvârşite de E.A. însă au
încadrat incorect acţiunile lui în baza art.145 alin.(1) raportat la art.27 CP ca tentativă de omor
intenţionat.
Atât în doctrina dreptului penal, cât şi în practica judiciară este unanim recunoscut
faptul că tentativa de omor intenţionat se săvârşeşte numai cu intenţie directă, adică atunci
când acţiunile vinovatului demonstrau faptul că el a prevăzut survenirea morţii, dorea aceasta,
dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor ce nu depind de voinţa lui (vezi, de
exemplu, Codul penal, comentat şi adnotat, Editura „Cartier Juridic”, Chişinău, 2005, pag. 31-
35, 52-54, 210-222; sau p. 3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 15 noiembrie
1993 „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat”).
406